View Colofon
Original text "Maar het huis woont nog in mij" written in NL by Maud Vanhauwaert,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă.

Vis Marleen
Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că înainte cu o săptămână de incendiul fatal, oglinda din hol s-a crăpat deodată.

Vis Tamta
Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o evreică tânără care în anul 1993, în timpul războiului civil din Georgia, a trebuit să-și părăsească casa. Douăzeci și trei de ani mai târziu, s-a întors înapoi. Casa fusese vândută și nu a mai putut intra în ea. 

Vis Corre
Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie care a trebuit să vândă casa părinților ei vârstnici, așa încât nu a putut îndeplini ultima dorință a mamei sale, aceea de a-i împrăștia cenușa sub salcia pletoasă din curte.

Vis Yorick
Visul acesta se bazează pe discuția avută cu un tânăr care acum câțiva ani și-a găsit mama moartă în cadă după o intoxicație cu monoxid de carbon. Mi-a spus că avantajul de a-ți pierde mama este că nu o mai poți pierde din nou. 

Vis Pieter
Visul acesta se bazează pe discuția avută cu un băiat ai cărui părinți s-au despărțit. Băiatul s-a reîntors în casa părintească abia după moartea tatălui. A văzut că tatăl extinsese până la extrem colecția de brelocuri de chei pe care o începuseră împreună.


Marleen
Deschid ușa. În fața mea văd un hol înnegrit de funingine. A fost incendiu aici. Pe hol e un cuier. Înnegrit de funingine. De el atârnă câteva dâre de stofă înnegrită care se mișcă încetișor, deși nu simt niciun curent. Sub cuier sunt două perechi de încălțări cu talpă de cauciuc topită și se lipesc de podea. 
Pe peretele din stânga mea este o oglindă. Și ea, complet acoperită de funingine. Șterg o porțiune cu mâneca. În oglindă, mă privesc pe mine. Deodată văd în oglinda aceea că în spatele meu mai e cineva. O femeie, cu dâre de funingine pe față. Nici nu apuc să mă-ntorc și femeia mă ia de mână și mă conduce prin hol. Mă ia cu ea sus, pe scări. Nu-mi mai dă drumul la mână.


O urmez până într-un dormitor. Totul e acoperit de funingine. Biblioteca, patul, așternuturile. Femeia pare palidă în contrast cu ele. Se bagă-n pat. Îi văd buzele mișcându-se. Mă apropii cu urechea de gura ei ca să pot înțelege ce zice. Femeia șoptește. E nevoie de atât de multe vise ca să te poți întoarce acasă.

Tamta
Deschid ușa. Holul dinaintea mea e îngust și întunecos, tavanul e remarcabil de jos. Miroase a pâine proaspăt scoasă din cuptor aici. Pe jos sunt dale de un albastru închis. Pe unele dale, într-un mozaic din pietricele de un roșu bordeaux, e desenată câte o stea evreiască. Mă plimb prin holul întunecat.
Pe una dintre dalele cu stea evreiască stă o fetiță. Fetița se apleacă și culege ceva de pe jos. Vin mai aproape de ea și văd că foarte lent duce o firimitură de pâine la gură. Apoi îngenunchează pe o altă dală cu stea evreiască. Și de acolo culege o firimitură. O duce la gură. Fetița sare așa de la stea la stea. 


Cu cât merg mai departe, cu atât mai multe firimituri de pâine văd pe jos. Fetița le culege pe toate și le îndeasă-n gură. Cu cât mergem mai departe, cu-atât firimiturile se fac mai mari. În cele din urmă nici nu le mai poți numi firimituri. Niște grăunțe colosale sunt astea. Ba mai mult: niște bucăți de pâine. 

2
Fetița respiră greu și pășește din ce în ce mai anevoios. Cu cât mergem mai departe, cu atât fetița începe să se umfle. Se face așa rotundă și plină iar contururile îi sunt șterse încetul cu încetul. Până când în cele din urmă se face cât o sferă mare. O sferă mare, fără față. Îmi dau seama că e în viață pentru că pulsează încetișor, ca o inimă.  


O rostogolesc cu grijă înainte, prin holurile întunecoase și înguste, cu tavanele joase. Tot ce e pe jos se lipește de ea. Firimituri de pâine, crenguțe, steluțe sclipicioase. O rostogolesc până-n dormitorul ei. Camera miroase a drojdie. Mă las pe genunchi, o ridic cu grijă și o pun în pat.


Mă așez pe marginea patului. Mă uit la tavan și văd pete mari de igrasie. Petele seamănă cu niște litere. Literele formează împreună o propoziție. E nevoie de multe vise ca să te poți întoarce acasă.

Corre 
Deschid ușa. Ajung într-un hol monumental de lat, ai cărui pereți sunt îmbrăcați în marmură. Holul se scaldă în lumină. Când ochii mi se obișnuiesc cu lumina, zăresc o femeie care își ține mâinile întinse în față. Șovăind, pășește mai departe. Cred că e somnambulă, nu îndrăznesc să o trezesc.


Mă uit peste umărul ei. Aerul dintre mâinile ei întinse vibrează. Apoi îmi dau seama că aerul acela vibrant se colorează gri închis între mâinile ei. În timp ce pășește lent cu pași mici, femeia își rotește mâinile în jurul aerului gri. Ca o olăriță. Aerul gri se face tot mai gros. Până când între mâinile ei ia ființă o urnă.


Urcăm scările împreună. Cu fiecare pas pe care-l facem scara pare să devină mai înaltă. Drumul pare să dureze zile întregi. Pășesc cu grijă în urma ei. Pregătită s-o prind pe ea și urna din mâinile ei în caz că va cădea. După un lung pelerinaj, ajungem într-o cameră de copii. În colțul camerei se află un pat pentru copii. 
În mijlocul camerei, între îmbinările gresiei, crește o plantă. Ne așezăm pe pat și privim cum planta crește văzând cu ochii. Rădăcinile crapă podeaua camerei. Planta crește prin acoperiș și continuă să crească până când devine o salcie pletoasă mare.
-  Copacul acela, șoptește ea încet. Sub copacul acela stătea mama mereu. Vara, stătea la umbră. 
Înclină urna și, cu mare grijă, o împrăștie pe mama ei. După care se pune-n pat, cu genunchii ridicați. Și cu degetul mare în gură. Coroana copacului e plină de păsări, care ciripesc în cor. E nevoie de multe vise ca să te poți întoarce acasă. 

Yorick 
Deschid ușa. Dau într-un hol complet inundat. Apa îmi ajunge până la glezne și încălțările îmi pleoscăie. În hol aud și un vaiet. Mă răsucesc și văd un băiat. Băiatul târâie după el corpul unei femei. O ține de subțiori și o trage cu toată puterea. Vaietul îi e foarte profund. Îi sar băiatului în ajutor. Corpul ud al femeii e greu, abia reușim să o ridicăm pe scări.    
În capul scărilor o punem pe femeie jos, încetișor. Chipul îi e învinețit și umflat, dar îi pot vedea trăsăturile feței cu claritate. Băiatul îi seamănă leit. Femeia deschide ochii, dar nu văd decât albul ochilor. Se ridică lent și începe să umble. Noi o urmăm. Vinețiul de pe obraji i se retrage.


Ajungem într-un dormitor. Lângă geam e un pat. Femeia se bagă în pat. De tavan sunt agățate diferite detectoare de fum. Apoi observ că de fapt sunt niște boxe micuțe. Din boxe se aude un vaiet adânc. Vaietul se preface într-un anunț, precedat de „atenție, atenție”. E nevoie de multe vise ca să te poți întoarce acasă.

Pieter 
Deschid ușa. În fața mea văd un hol lung. Lângă perete e un bărbat. Bărbatul e plin de brelocuri. Pare un soldat care stă de pază cu o cămașă din zale de brelocuri. Brelocurile zdrăngănesc. Îl urmez șovăind.
Bărbatul se întoarce brusc spre mine și mă întreabă dacă n-am cumva o cheie. N-am nicio cheie. Mă uit la colecția lui și văd că de unul dintre brelocuri atârnă o sticluță minusculă de whisky. Bărbatul deschide sticluța și lasă să-i curgă o picătură pe vârful arătătorului. În picătură văd o fată. Picătura se umflă până se face cât o bulă mare. Bărbatul pune bula jos iar fata se îndepărtează rostogolindu-se.  


Pereții din casă sunt plini cu brelocuri ordonate frumos pe categorii. Ne plimbăm pe lângă un șir de brelocuri cu sticluțe mici de băutură. Pe perete e și un șir de brelocuri erotice cu ilustrații retro ale modelelor pin-up. Ajungem într-un dormitor. Brelocurile răsună în lumina soarelui care invadează toată camera. Camera seamănă cu un templu.


În mijlocul templului e un preot care cu mare dificultate se culcă în patul de o persoană. Eu mă așez pe margine. Privirea îmi cade atunci pe un breloc de care se bălăngănește un băiat care e plin de brelocuri mai mici de care se bălăngănesc niște băieței cu brelocuri de care se bălăngănesc băieței. Soarele dogorește în cameră și undeva la mare depărtare țipă un băiețel care se bălăngănește. E nevoie de multe vise ca să te poți întoarce acasă.
****

Omul izbucnește în plâns. Lacrimile îi șiroiesc pe obraji. Pe una din lacrimi o prinde cu arătătorul. În picătură văd o fată. Picătura se umflă până se face cât o bulă mare, care se clatină. Bărbatul pune balonul jos cu grijă, iar fata se îndepărtează rostogolindu-se.



Înțep bula. Se sparge și fata iese din ea. Abia atunci văd că fata e făcută din firimituri de pâine. Cu fiecare pas pe care-l face, o firimitură din ea cade pe jos. Mai întâi, îi cade urechiușa dreaptă. Apoi, mâna stângă. După aceea îi cade o grămăjoară de firimituri din burtă. Prin gaura din burtă văd în depărtare o casă de vară la munte. Astfel, fata ajunge să fie ciuruită peste tot. 


Își ține brațele întinse. Între mâini ține o urnă. Își rotește mâinile în jurul urnei. Ca o olăriță. Mă uit peste umărul ei. Văd cum contururile urnei se estompează încet-încet și cum până la urmă urna nu mai e decât niște aer de un gri închis, care-i vibrează între mâini.


Mă întreb încotro se duce. Pare grăbită. Pusă pe fugă. Trecem pe lângă un geam. Prin geam văd cum trec tancuri. În următorul geam cade un copac și se ridică rotocoale de fum. Într-un alt geam următor, văd un grup de oameni care stau la coadă la o brutărie, cu cartele de rație. Oamenii se uită-n sus la cerul încărcat de fum de la praful de pușcă, cu gurile căscate ca niște păsări flămânde.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

Cu păsările am în comun cerul

Uneori devine de-a dreptul insuportabil. Plescăie așa de tare, că mă trezesc. Și, în afară de asta, se mai și ceartă, cui să-i revină cea mai bună bucățică, încât nu mai pot să adorm. Se aude totul, deși am ferestre duble, iar ramele sunt etanșate. Una ar vrea semințe de dovleac, cealaltă de in, fiindcă sună drăguț când le crănțăni, cele mai tinere se reped la firimiturile de pâine, femelele nu vor niciodată plăcintă cu jumări. Cine ar crede că sturzul cântător, măcăleandrul, pițigoiul albastru și florintele nu vor să-și îndese în aparatul digestiv tot ce au la îndemână. Locuitorii ăștia ai pa...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Lucruri care nu se schimbă niciodată

Și pe atunci, golit de frica ta, de asta ridicam mâna cerând să o cobori pe a ta. Și mâna ta cobora, muzică de lift, caldă ca o chiflă, avea vene ca muchiile cobrelor care sunt mereu tăcute, îți rodeai unghiile până se strângeau ca scoicile, și mâna ta cobora coborâșuri, ca să o urmeze pe a mea și ne înnodam prin aceste râme care sunt degetele. Bietul de tine. Înainte de asta m-ai ținut în brațe, murmurai cântece de leagăn în miezul nopții pe când ai fi avut și tu nevoie să sforăi. M-ai șters la fund de nenumărate ori, mi-ai atins cu râmele rahatul care atârna ca un balast și mi-ai uscat haine...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Luis Brito

Metroul

Luni dimineața auzi metroul intrînd în stație încă de cînd băga cartela în aparat și, deși nu era în întîrziere, și chiar dacă ar fi fost, nu era vreo problemă, totuși îl cuprinse dorința absolută de a prinde acel metrou, o dorință nu atît ca o poftă cît ca un bizar chef de răzbunare, și se năpusti în jos pe scări. Se întîmplă însă un lucru foarte curios. Așa cum se zice că atunci cînd mori, întreaga viață îți trece prin fața ochilor, în cele cîteva secunde cît îi trebui lui T. să sară toate treptele îi trecu prin minte cu o viteză ilegală toată viața lui. Ea îl umplu de ură și de tristețe și ...
Written in RO by Cătălin Pavel

După câteva luni

12 august — Mohamad, să fii la telefon peste o jumătate de oră. Cred că am găsit-o! Mă dau jos din pat și, complet distrat, mă îmbrac, apoi, cât pot de sprinten, ies din hostel. Repede. De parcă ar avea vreo importanță dacă ajung la casa aceea cu cinci minute mai devreme sau mai târziu. Aproape că alerg în jos, pe strada în pantă, care duce spre port, acolo, undeva, între cartierul evreiesc Hardara Carmel și Wadi Salib, care a fost odată palestinian. Aud un fierăstrău, probabil taie un obiect din fier, apoi niște găini, niște cocoși. E straniu. Miroase a țară în mijlocul unui oraș care dorește...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Andraž Rožman

Paranteză

      Bănuiesc că nici ceea ce avem mai de încredere – simţurile, cu alte cuvinte, ce vedem, auzim sau percepem cu corpul nostru – nu se dovedește de încredere în împrejurări precum moartea unui părinte, naşterea unui copil sau primejdia de-a muri lovit de o mașină. Acum, că l-am înmormântat pe tata şi, în sfârşit, sunt singur cu gândurile mele, constat că ieri, la capelă, la fel ca în urmă cu treizeci de ani, timpul a stat în loc. Da, preţ de câteva secunde. Şi s-a întâmplat din nou. Am ştiut de îndată că este vorba de acelaşi fenomen pe care îl trăisem în copilărie.       Şi în seara aceea e...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Jurnal

21 august Mă numesc Erik Tlomm și acesta este jurnalul meu. Psihiatrul mi-a recomandat să scriu, chipurile, ca să mă fac bine. Dar, de fapt, cui să-i scriu? Lui? Soției mele, Lina? Se pare că ei n-o să-i arate consemnările mele. La îndoielile mele mi-a răspuns: „Scrieți pentru dumneavoastră înșivă.“ Așa că mi-am cumpărat un caiețel cu coperți de piele și m-am trezit aici, la masa de scris, ca să-mi scriu un jurnal, deși nu pot scăpa de senzația stranie că scriu și pentru altcineva – dar pentru cine? 22 august Să clarific (cui? mie? lui? ție?) prima mea consemnare din jurnal: am suferit o criz...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Mirt Komel