View Colofon
Original text "Een afhankelijkheidsverklaring" written in NL by Rebekka de Wit,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Declarație de dependență

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.  
Părea să considere dependența o formă de eșec. 
La fel ca noi toți, cred. 
Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspotting, deci la dependența de droguri și la pro bleme psihiatrice. 
Dar din dorința de a fi independenți, deci puternici, frumoși, buni  și atrăgători, celălalt adevăr legat de cum suntem noi, și anume, depen denți, pare a fi trecut sub tăcere. Iar acea tăcere insesizabilă e dificil de scos  la suprafață, dificil de reprezentat pentru că nu prea există cuvinte pentru a  o exprima. 
Cuvintele de care ai nevoie pentru a spune ceva despre tăcerea  aceasta, cuvântul solidaritate de exemplu, sunt de obicei tipărite în Comic  Sans sau într-un alt tip de font spiritual, intelectual, ceea ce le face inofen sive și indescifrabile. Cuvintele în astfel de fonturi sunt citite din ce în ce  mai repede, ca regulamentul unui club. Al unui club la care, pe deasupra,  majoritatea oamenilor nici măcar n-ar vrea să fie membri.  
Dar dacă ai vrea să dai dovadă de dependență, de pildă pentru că  iluzia independenței justifică tot soiul de decizii politice (în Paris,  Copenhaga sau Qatar), asta ne-ar încurca. Pentru că avem tendința să  uităm și să punem pe seama unor reușite personale tot ceea ce ne face de pendenți unii de alții, cum ar fi ideile care ne vin (nu pe care le avem), tot  ceea ce am învățat și tot ceea ce acum putem face. Poate pentru că obiecti vul e independența și pentru că ne împachetăm toate experiențele și reali zările în merite personale. Inclusiv pentru noi înșine. În așa fel încât măcar  la grătare să putem vorbi despre cât de independenți suntem noi. 
E totuși de o importanță vitală ca dependența să primească conotații mai  complexe. Există nespus de multe relații de dependență vizibile sau invizi bile și îmi închipui că dacă am reuși să vedem fie și doar o brumă din ele, ar  deveni atât de limpede care ne este responsabilitatea față de toți cei pe care  îi întâlnim zilnic (și de care uităm apoi), față de orice pasăre, orice dală de  beton, orice apus de soare. 
Căutând exemple de relații de dependență, m-am gândit inițial la un  poster pe care-l aveam mai demult, în care vedeai viermii mâncând pământ  și păsările mâncând viermi, păsările răpitoare mâncând păsări mai mici, hi enele mâncând păsări răpitoare și așa mai departe.  

Asta se vedea dintr-o singură ilustrație cu săgețele. Dar eu nu asta  căutam. În orice caz, nu doar asta. Pentru că sunt de părere că dependența  nu ține doar de piramida trofică ci și de altceva. Ține de faptul că eu nu  sunt eu, ci și alte mii de oameni. De faptul că eu sunt de fapt mai mare și  mai înaltă decât mine.  
Problema nu este dacă dependența e de dorit, problema e că lucru rile chiar așa stau dar că nu avem cuvintele și ideile necesare pentru a ex prima asta.  
Și totuși e atât de important. Faptul că dependența, pe lângă depen dența de droguri, ne mai duce cu gândul și la o maimuță care purică altă  maimuță într-un loc în care nu ajunge singură. 
Acum toată lumea urmează să să fie vindecată de dependență cu aju torul unui psiholog sau într-o clinică de dezintoxicare. Pentru că depen dent fiind nu poți funcționa în societate. Dar despre opusul dependenței  nu vorbește nimeni. Despre faptul că și excesul de independență face la fel  de imposibilă funcționarea ta în societate. 
Odată, cei de la Direcția pentru ocrotirea naturii au venit să țină un discurs  despre natură la mine la clasă. După discursul inspirațional am înființat cu  toată grupa un club de natură, dar nu făceam altceva decât să strângem de șeuri. Iar când într-o zi, cu pungile pline de deșeuri, am văzut o femeie răs turnând pe stradă un sac de gunoi gigantic, am rămas cu gura căscată. 
Cineva a strigat că suntem de la clubul de natură. Ea s-a uitat atunci  spre noi și a plecat mai departe fără să spună ceva.  
Clubul de natură s-a desființat după aceea. Probabil că nu am avut  atunci cuvinte pentru sentimentul care mai apoi avea să ne cuprindă mult  mai des, și anume că trăim cu toții în microcosmosuri vidate separat, în  care niciun semnal de fum n-ar putea ajunge la ea. Femeia va continua să  arunce deșeuri iar noi vom continua să le strângem, dar tot ea va câștiga, pentru că are mai multe deșeuri.  
Clubul de natură s-a destrămat. 
Acest procedeu în care acțiunile sau gândurile mele sunt parate de  către cineva care-mi propune o lume mai mare, mai verosimilă, în care eu  nu exist, nu contez, o lume care funcționează independent de gândurile și  acțiunile mele, acest procedeu care mă face să mă opresc din gândit și acțio nat, s-a repetat de nenumărate ori de-a lungul vieții mele. Cu toate astea  cred că întreaga grupă a făcut o eroare de gândire desființând clubul de  natură după ce femeia și-a trântit gunoiul pe stradă. 
Avem tendința ca în gândurile și acțiunile noastre să facem o distincție  între acțiuni mari și mici, între o lume mare și una mică. O distincție care se asigură că dacă cineva renunță la copilul înfiat prin Foster Parents e  pentru că țara lui de baștină e prea coruptă ca să aibă un viitor în ea. Iar eu  nu știu dacă e în regulă să se facă această diferențiere. Nu pentru că diferen țierea n-ar exista, ci pentru că pomenirea ei constantă nu face decât să o  confirme și să o amplifice. În plus, de cele mai multe ori conștientizarea  acestei lumi mari nu duce la modestie, ci la o împietrire persistentă. 
Și uite-așa s-a organizat nu demult în Amsterdam o seară în care re fugiații puteau merge la masă la localnici. Meet and eat s-a numit inițiativa.  La radio au intervievat un „model de solicitant de azil”, căruia i s-a cerut  părerea.  
- Tu chiar crezi în genul acesta de inițiative? a întrebat reportera. A urmat o tăcere. Am închis radioul când reportera și-a repetat în trebarea. Am rămas uitându-mă la radio enervată. 
Pe moment, nu înțelesesem de ce întrebarea mă enervase.  Poate pentru că reportera insinuase că lumea chiar trebuia să creadă  în genul acesta de inițiative chiar înainte ca ele să fie implementate. Ba  chiar, într-un fel sau altul, refugiatul mai trebuia să și dovedească faptul că  inițiativa avea să schimbe lumea. Asta se simțea din tonul ei relaxat. Iar prin lume, pesemne că reportera nu s-a referit la această iniția tivă. Prin lume probabil că s-a referit la inegalitate, nedreptate, goana după  bani și corupție. (Rămâne ciudat cum prin „lumea adevărată” ne referim  mereu la o lume de rahat. Doar răul pare a fi demn de încredere.) 
E ciudat: când un prieten mă sună să mă întrebe dacă am chef să mergem la  plajă, nu-l întreb:  
- Tu chiar crezi în genul acesta de inițiative? 
Nu-l întreb pentru că e limpede că nu trebuie să cred câtuși de puțin  în astfel de inițiative. Momentul respectiv există pentru el însuși și nimic  altceva. Însă, o masă cu niște refugiați nu poate exista pentru ea însăși.  Această masă trebuia să furnizeze un soi de dovadă. Această masă trebuia să  concureze cu ceva în fața căruia întotdeauna va ieși în pierdere.  
Ce dumnezeu ar fi trebuit să spună omul acela? 
În niște vremuri în care să crezi doar așa, în ceva, oricum nu dă prea bine, în  niște vremuri în care să fii religios înseamnă să crezi într-o serie de lucruri  improbabile cum ar fi faptul că Marea Roșie ar fi fost despărțită vreodată,  ce însemnătate poate avea atunci întrebarea dacă crezi într-o inițiativă? Iar noi? Noi ce-ar trebui să spunem? 
Ce-ar trebui să spunem noi despre faptul că cineva pune ceva pe roate și că  la nici un minut mai târziu treaba e redusă la o categorie de inițiative. La  „acest gen” de inițiative. Se întâmplă pe neobservate, probabil că și pentru reporteră la fel, dar este departe de a fi ceva inofensiv. Fără ca ea să-și dea  seama, constituie un act politic. Prin categorisire se sugerează că există de  mult, că a existat dintotdeauna și că funcționează deci independent de  lume, că inițiativa nu poate ieși dintre cei patru pereți ai săi și că lumea zău  că-și urmează cursul la fel de coruptă. Reportera sugerează independență. 
Cred că de asta am rămas uitându-mă la radio așa enervată.  Pentru că tocmai asta chiar n-ai de unde să știi. N-ai de unde să știi  dacă va rămâne între patru pereți. N-ai de unde să știi ce se întâmplă după o  masă pe care o organizezi, după o observație pe care o faci, o observație pe  care o primești, ceea ce miroși, cum arăți, și după toate acele lucruri pe care  nu știm că le mișcăm și care nu știm că ne mișcă.  
Dar de încercat, încercăm să aflăm.  
Toată ziua încercăm să descoperim unde am dat chix, de ce mereu ne îndră gostim de indivizi labili, de ce votăm cu partidele de stânga. Poți, într-ade văr, să te gândești la un motiv, dar n-ai de unde să știi.  
Dar poate că reportera are dreptate. Inițiativa asta chiar făcea parte din tr-un gen de inițiative. Care există demult. Și care nu contează. Dar eu mă  întreb ce gen de inițiativă mai exact. Genul la care oamenii mănâncă împre ună, stau așezați față în față și se privesc în ochi? 
Azilantul a trebuit să răspundă en plein publique dacă el crede că  genul acesta de inițiativă are rost. Bineînțeles că nu are. Dacă asta întrebi.  Până la urmă, toate semnele de întrebare duc la sensul vieții.  Mi s-a părut deodată atât de inimaginabil de arogant să întrebi pe  cineva: are rost ca cineva să se înscrie într-o astfel de inițiativă? Ce rost are să-și facă cineva un cont pe ”vreausăfaccevapentruunre fugiat.nl” și să-și aleagă parola „iubescperichard” din obișnuință. Ea bifează  că va găti vegetarian. Primește un mail în care scrie că vor veni șase oameni,  o familie, și că nu e nevoie să gătească vegetarian. Aprobă din cap. Sigur oa menii aceia n-ar refuza un mușchiuleț de vită, se gândește.  Se apucă de căutat rețete. Două zile merge la cumpărături, încă două  zile gătește. Refugiații sună la ușă exact la timp. Aparent stăteau de un sfert  de oră în fața ușii, dar au mai așteptat înainte să sune. 
- It smells good, spune tatăl familiei.  
N-a plâns nimeni în seara aia.  
El se gândea la înmormântarea tatălui său. Cum niciodată nu l-a în țeles cu adevărat pe tatăl său până când nu i-a întâlnit la înmormântare toți  prietenii și colegii de facultate și a vorbit cu ei până târziu în noapte. Ca și  cum n-ar fi putut să-și cunoască tatăl cu adevărat decât atunci când toți cei  care îl cunoscuseră și îl atinseseră au fost împreună. Ca și când tatăl său ar fi  fost o părticică mică din el însuși, care acum era din nou completă. Nu știa de ce se gândise la înmormântare. Poate pentru că acum era la fel de fericit  ca atunci. Poate pentru că nu știa dacă în momentul în care va fi afară, îi va  fi dor de el însuși. La fel ca după înmormântarea tatălui său. Ceva ce nu  putea lămuri. Faptul că nu de tatăl lui îi era dor, ci de el însuși. 
Reportera l-a întrebat pe azilant dacă are rost să ne privim în ochi.  Poate că ar fi trebuit atunci să-i întoarcă el întrebarea. Poate că ar fi trebuit  să o întrebe:  
- Tu chiar crezi în genul acesta de inițiative? Vreau să zic, tu crezi în  interviul acesta? 
Reportera ar fi avut probabil o replică promptă și i-ar fi răspuns pro babil ce mi-a spus și mie o reporteră dată, înainte de a-mi lua un interviu:  - Nu-ți face griji. Să vorbești nu-nseamnă nimic altceva decât să po luezi aerul. 
Voia, desigur, să mă liniștească. Voia să spună că acest interviu, că  niciun interviu nu e altceva decât niște vorbe în vânt. Adică nu contează ce  urma să spun. Și chipurile asta ar fi trebuit să mă liniștească.  
Abia după ce a citit o Declarație de dependență din care reieșea clar  că din cauza întrebării ei cineva s-a uitat enervat la radio, după ce s-a gândit  ore, zile, luni la ce anume însemna acea întrebare, abia atunci și-a dat seama  că n-avusese dreptate.  
Măcar parțial. Măcar suficient cât să taci.  
Suficient cât să te facă să reflectezi. Să te gândești că într-adevăr, să  vorbești nu-nseamnă nimic altceva decât să poluezi aerul, dar și că noi în  aer ne mișcăm cu toții. Că uneori, aerul acela se mișcă atât de mult încât  distruge lucruri și că alteori, atunci când suntem pe mare, se domolește atât  de mult încât ne putem vedea pe noi înșine în suprafața lină a apei. După care începem să plângem pentru că ni se face dor de ceva. După care ne  apucă mâncărimile și cineva ne scarpină pe spate într-un loc în care singuri  nu am putea ajunge.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Ca să nu te văd

Știi că am luat copiii, hainele, lucrurile de baie, mâncarea bio împărțită în  porții mici băgate în tupperwares în culori țipătoare ca cele de la Benetton,  am luat și cărțile lor, pentru că seara numai dacă citesc reușesc să-i chem  somnul lui Rogério, și de multe ori îl trezește după câteva ore un coșmar  care-i sugrumă mărul lui Adam, și eu îl iau în brațe, cum te luam și pe tine  în brațe, Rita, pe când făceam un cuib atât de perfect, încât dacă ne-ar fi  văzut cineva de sus, ar fi putut lesne să ne confunde cu simbolurile chine zești în alb și negru, prin care se explică nemurirea și inf...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by Valério Romão

Schimbarea

— Luați liftul, eu vin pe scări, strigă tânărul medic și pornește în goană, sărind câteva trepte deodată. Trebuie să ajungă la timp. Cu câteva săptămâni înainte, imediat după naștere, mama se prezentase la pediatru: copilul plângea necontenit. La prima vizită auzise: — Hrăniți-l ca lumea o dată și-o să se liniștească. La a doua policlinică i se spusese: — Are colici. Nu mai mâncați prăjeli. Laptele o să se facă mai bun, iar copilul n-o să mai urle. Doctorul de la cabinetul privat pur și simplu izbucnise în râs: — Păi, cum să nu plângă? Doar e nou-născut. Pediatrii erau liniștiți, da...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Joanna Gierak Onoszko

Ființele vii

Capitolul 1 / Joi, 12:31 Mama s-a stins încet, în singurătate.  Cauza morții, declară medicii, a fost o intoxicație. Mama, otrăvită. Ce tâmpenie.  Nu m-am certat cu medicii, m-am mărginit să semnez hârtiile și să  mă ocup de înmormântare. Mama își cunoștea foarte bine rafturile cu lea curi. Întotdeauna a măsurat dozele cu precizie. Nu greșea. Fetiței mele i-am  spus, deocamdată, versiunea oficială, intoxicarea. Într-o bună zi, îi voi măr turisi eu însămi că bunica ei s-a sinucis.  Copila a fost de față tot timpul, după ce i-am dat vestea am dus-o la  morgă. A stat lipită de mine în timpul înm...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová