View Colofon

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.  
That was deliberate.
 
Angels in America (Tony Kushner)


Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă. 
Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el. 
Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: clădirea bisericii era albă, comuni tatea bisericii era de negri. 
De fapt, un schimb de focuri nu e chiar termenul potrivit, pentru că  sugerează mai multe persoane care s-au împușcat. Ceea ce nu e cazul.  Fusese un singur băiat, care nici măcar nu împlinise douăzeci de ani, alb și  plin de coșuri, și care se tunsese înainte să coboare-n subsol. Cu o tunsoare  castron recentă și un tricou cu dungi albastre, băiatul a stat la subsol, a luat  parte la cursul de studiu al Bibliei iar după o oră și-a scos un pistol din bor setă și a împușcat pe toți care se aflau în încăpere. 
După câteva săptămâni, apropiații victimelor l-au iertat pe băiatul  cu tunsoarea castron. Neintenționat. Vreau să spun că nu a fost o decizie  colectivă, luată în mod conștient. N-a avut loc vreo reuniune înainte. În  cadrul uneia dintre primele audieri a martorilor în instanță, judecătorul a  întrebat dacă apropiații victimelor ar avea ceva de adăugat. O fată s-a ridicat  în picioare și a spus că fiecare părticică din corpul ei îi producea durere dar  că îl va ierta pe băiat, după care toți apropiații victimelor au mers la micro fon și au spus mai mult sau mai puțin același lucru. 
Tata zicea că n-ai cum să ierți după doar câteva săptămâni. Nu ceva  de felul ăsta.  
- Eu nu cred că asta e iertare adevărată.  
Mi-am făcut check-in-ul la bagaj, după care am băut împreună un  milkshake.  
- Nu te gândi prea mult la asta, bine? a continuat. Vreau să zic: Să  nu-ți faci așteptări prea mari în legătură cu asta, cu iertarea. Pentru multă  lume, iertarea e mai cu seamă acceptarea faptului că trecutul nu mai poate  fi schimbat. 
- Asta e din Oprah? 
- Ce să fie? 
- Citatul. 
- Nu. 
- Și Oprah a zis cam același lucru despre iertare. 

I-a venit să râdă, a zis că Oprah îl citează mereu și mi-a dat să iau cu  mine niște creioane neascuțite.  
Biserica era închisă când am ajuns. De ușă atârnau flori care se ofiliseră de  vreo câteva luni.  
Când am bătut din nou la ușa bisericii în ziua următoare, vreo două zeci de oameni erau pe punctul de a-și începe cursul săptămânal de studiu  al Bibliei iar eu am fost binevenită să mă alătur. Intrarea se afla sub suprave gherea poliției și amândouă polițistele aveau o Biblie în poală. Eu aveam la  mine un caiet gol pe care l-am pus pe masă în fața mea. Îl cumpărasem îna inte de călătorie și scrisesem deja „iertare” în susul paginii, de parcă m-aș fi  gândit să urmez un curs. 
Am auzit cuvântul „Iisus” atât de des în timpul cursului de studiu al  Bibliei încât m-am întrebat dacă ar mai rămâne măcar ceva de zis în cazul în  care cuvântul Iisus ar fi unul interzis.  
Cred că mă avertizase tata, spunându-mi că acele comunități de  acolo sunt „destul de evanghelice”. Nu știu exact ce-ar fi vrut să însemne  asta, dar înseamnă în orice caz că nu puteam întreba dacă „nu putem face  abstracție de Iisus”. Deși îmi stătea pe vârful limbii. Aici nu se face nicio dată abstracție de Iisus.  
Mai era o femeie albă la cursul de studiu al Bibliei. Ținea o foaie  plastifiată format A4 la piept, pe care erau imprimate chipurile celor nouă  persoane împușcate. Chipurile își schimbaseră culoarea pentru că foaia, de  la împușcături – de acum șase luni deja – fusese agățată pe frigiderul ei iar  în bucătăria intră atât de mulă lumină încât încetul cu încetul se decolo rează totul. 
- Iar acum avem ceva dulce ca surpriză, a spus pastorul după cursul  de studiu al Bibliei și și-a îndreptat privirea spre femeie. 
Femeia a dat afirmativ din cap și s-a apropiat de masa pe care era o  machetă imensă a bisericii în care ne aflam. Cel puțin așa am crezut, că era  o machetă. 
- Trei săptămâni am muncit la tortul ăsta, a zis femeia. Buza de jos  a început să-i tremure. Atentatele din iunie m-au afectat foarte mult, mult  mai mult decât vă puteți imagina probabil, iar această foaie este lipită pe  ușa frigiderului meu de o jumătate de an. S-a oprit din vorbit ca să plângă.  Era cel mai mare tort pe care-l văzusem în viața mea. 
- Îmi cer scuze, a zis ea. M-am gândit multă vreme la ce anume aș fi  putut face pentru a vă arăta cât de mult m-a afectat. 
De jur împrejurul bisericii făcuse o grădină din marțipan, cu nouă  brazi de Crăciun, câte unul pentru fiecare mort. Și pe acei brazi de Crăciun  erau nouă porumbei albi din marțipan, câte unul pentru fiecare mort. O lacrimă s-a nimerit să cadă pe unul din porumbei. Lacrimile ei se înnegri seră de la rimel.  
- Îmi pare rău, a spus.  
A început încă cineva să plângă.  
- Îmi pare atât de rău.  
Părerile de rău erau pentru porumbeii aceia care acum păreau acope riți de noroi, dar pentru o clipă am crezut că se referă la tot ce se întâm plase. La tot ceea ce-ți frânge inima, chiar și dacă n-apuci să vezi decât o  picătură din asta. 
- Luminițele din brazii de Crăciun nu se mănâncă, a zis.  
În stânga mea a mai început cineva să plângă cu sughițuri. Era admi nistratorul, care găsise toate corpurile. A spus că că trupurile erau căzute  unul peste altul când le-a găsit el, drept pentru care s-a gândit că poate  tocmai cântau un cântec într-o armonie perfectă atunci când au fost îm pușcați. M-am gândit la cum cineva spusese că în America, dacă ești de cu loare trebuie să-ți transformi fața într-un pumn și mă întrebam dacă nu  cumva iertarea are ceva de-a face cu asta: cu refuzul de a-ți transforma fața  într-un pumn.  
Și femeia plângea încă. 
Și-a uscat lacrimile făcându-și vânt cu foaia A4 cu chipurile decolo rate ale oamenilor care fuseseră împușcați. Se lăsase tăcerea. 
Caietul mi l-am băgat înapoi în geantă în timpul acelei tăcerii.  Venisem să înțeleg ce anume se întâmplase și ce anume acum, datorită ier tării, nu se va mai întâmpla, venisem să înțeleg dacă, altfel spus, iertarea  avea puterea de a împiedica ceva, de a împiedica viitoare dezastre, doar că  ceea ce se întâmplase încă era în curs de desfășurare.  
Pastorul m-a invitat să vin la biserică săptămâna viitoare. Era progra mată o slujbă specială de comemorare.  
Am stabilit cu femeia care făcuse tortul să mergem împreună și  mi-am petrecut restul săptămânii mai ales în autobuz, deplasându-mă din tr-un loc în altul. De la un interviu la altul. În autobuz eram mereu singura  albă, șoferul autobuzului era mereu același și așa am aflat că îl cheamă Tom  și că nu provocase niciodată un accident.  
Mi-am dat seama că din cauza inițiativei de iertare, comunitatea bi sericii ajunsese să fie destul de divizată.  
Erau familii care nu mai vorbeau unele cu celelalte pentru că sora  numărul unu iertase dar cealaltă soră nu era încă pregătită să ierte. Sora nu mărul unu apăruse pe prima pagină a revistei Time Magazine și la Oprah,  cea de-a doua soră nu era invitată nicăieri și de atunci cele două surori nu  mai vorbesc una cu alta. Sora numărul doi n-o iertase pe sora numărul unu  că ea iertase. 
Biserica a fost ticsită la slujba de comemorare. Cineva de la cursul de  studiu al Bibliei mi-a povestit că toți membrii bisericii veneau în continu are la biserică. Chiar și dacă nu vorbeau unii cu alții. 
Am văzut că tortul era pus în apropierea altarului. Pastorul a aștep tat până s-a făcut complet liniște după care a spus: 
- Pământul pe care stau acum, e sfânt. Biserica aceasta a fost con struită de sclavi și de copii sclavilor care au fost arși pe această bucată de  pământ. Pe cenușa lor, biserica a fost reconstruită. Copiii lor au cântat pe  această bucată de pământ. Locurile-n care au loc tragedii intense, sfâșie toare, au potențialul de a deveni sfinte. Nu spun că această biserică ar fi  sfântă, dar ne aflăm deasupra unui cimitir. Vreau să zic, sfințită fie această  bucată de pământ. Sfânt și felul în care cineva a deschis ușa subsolului  cărând o găleată și niște produse de curățenie și a început să spele locul  acesta. Sfântă fie găleata plină de sânge și clor și lacrimi. 
Pastorul s-a apropiat de tort și a spus:  
- Și sfânt fie acest tort. 
E ceva anume care a dus la facerea acestui tort, și e același lucru care a  dus și la reconstruirea acestei biserici. Și e același lucru care în cele din urmă  ne dă naștere nouă, iar și iar. Vom mânca tortul după slujbă, pentru că se va  strica dacă nu-l mâncăm astăzi. Probabil că asta e valabil pentru tot ceea ce  
e sfânt și rămâne în aceeași formă prea mult timp. Nu știu ce anume se va  întâmpla după aceea. Câți dintre noi vor muri sau vor trebui să moară până  vom găsi o tragedie care să fie suficient de mare încât să ne încapă pe toți.  Amin.  
Pastorul ne-a făcut semn că trebuie să ne ridicăm ca să cântăm. Stăteam  lângă o doamnă. Nu știu exact ce vârstă avea, dar părea mult mai în vârstă  decât mișcarea pentru drepturile civile și politice. 
Avea o aluniță pe gât din care-i ieșeau fire de păr gri, creț. Semăna cu  o perie de sârmă minusculă. 
Am cântat împreună „Silent Night” iar eu am falsat. Nu găseam  tonul. Undeva pe la „all is calm” am auzit o a doua voce. Doamna de lângă  mine cânta după vocea mea falsată. Pentru că ea cânta foarte frumos, a  părut că și eu cântam frumos. 
- Ai auzit? a întrebat ea după aceea. Două persoane pe lângă ton, în  armonie perfectă. 
M-am gândit că dacă ar fi să facă cineva un cântec al iertării, așa ar  suna, ca noi două acum. 
La sfârșitul slujbei, pastorul a dărâmat turnul de pe tortul din marți pan și l-a rupt în bucățele. S-au adus tăvi cu cafele și toată lumea stătea  acum în picioare să mănânce tort și să bea cafea. 
Am ieșit până afară. 
Stăteam la soare, sprijinită de ușă. 
Îmi era rușine pentru cât de puține adusesem cu mine la slujba de  comemorare. La cursul de studiu al Bibliei. În America. 
Aveam un caiet gol, un rucsac plin de suspiciuni, o carte cu titlul  Cheap Grace. O primisem de la tata. Este un termen inventat de teologul și  luptătorul în rezistență Dietrich Bonhoeffer, prin care voia să spună că fără  căință nu poate exista iertare. 
- Dar dacă de fapt căința nu vine niciodată? a întrebat administra torul, iar eu n-am știut ce să spun. Se pare că cel mai probabil căința nu avea  să vină. 
Nici nu mai știu dacă era propria mea suspiciune pe care o luasem  cu mine sau dacă nu cumva și mie mi-au atras alții atenția, așa cum fac  mamele când strecoară un măr în plus în geanta copilului care pleacă la  drum. Suspiciunea ca măsură de siguranță. Ca modalitate de a supraviețui  mereu. 
Totuși cred că am avut intenții bune atunci când mi-am propus să  pun în lumină iertarea din Charleston. 
Dar nu numai că mă alăturasem unei sumedenii de oameni care în cercaseră să înțeleagă cum e cu iertarea asta, ci și văzusem că din cauza fap tului că unele lucruri fuseseră puse în lumină se decoloraseră încet-încet. Se  pare că a pune ceva în lumină nu însemnă doar să „încerci să înțelegi”, ci și  să vrei să poți explica unui public – ca de exemplu, publicului revistei Time  Magazine – care nutrește disconfort, îndoială și chiar suspiciune față de  iertare. Iar eu cu întrebările mele – sau, prin extindere, cu toate întrebările  care într-un fel sau altul au de-a face cu întrebarea dacă toate astea sunt ade vărate, trezesc de fapt ceva, schimb un curs, slăbesc o legătură. 
Iar dacă întrebările tale au semănat odată suspiciune, ai putea, în  astfel de circumstanțe, să faci disecția iertării? Și mai ales, ar fi de dorit să  faci asta? Ar fi de dorit să pui tot ceea ce se întâmplă acolo sub o lupă gigan tică, cu riscul ca tot ceea ce se află sub lupă – și care mai este oarecum adevă rat – să se ardă din cauza asta? 
Am luat autobuzul spre casa în care stăteam, l-am salutat pe șofer și am  rămas în partea din față a autobuzului. 
Se întâmplase un accident și staționam lângă un panou publicitar pe  care un bărbat alb într-un halat de baie scruta orizontul și ținea în mână un  pachet de țigări. Pe panou scria: „Take your freedom back”.  L-am întrebat pe șofer dacă știa ce-i aia iertarea.  
Șoferul a râs și a strigat: „hell yeah!” 
L-am întrebat atunci dacă a fost vreodată nevoit să ierte iar el mi-a  răspuns pe un ton de parcă ar fi intonat un blues foarte antrenant: „Baby!  Oh Baby, eu tre’ să iert cât e ziua de lungă!” și a claxonat mașina din fața lui.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

Hidro

– Nicăieri nu-i ca acasă, zice Saúl scoțându-și inelele pe rând.  Ivanka înaintează până în mijlocul cabinei și se oprește. O să mai aș tepte puțin. Îl urmărește mișcându-se pe lângă pat, mai repede, pentru ca  lumina roșiatică să-i estompeze corpolența iar respirația să se îndrepte către  freamătul oceanului. De fapt, a orchestrat o modalitate minuțioasă de a se  împrăştia prin încăpere în mici insule din sine însuși. S-a descălțat iute.  Sacoul cade, moale, pe cuier. Butonii auriți și papionul ajung pe noptieră.  Cu câtă atenție. Detaliile acestea o înconjoară.  – Ce ușurare că am scăpat de ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Presiune

Presiune, presiune, depresie. A fost atât de rapidă, a venit subit, ziua în care totul s-a schimbat.   S-a terminat internetul, de la o zi la alta, într-o clipă, imediat, dintr-o suflare.  Chiar așa: s-a terminat internetul, foarte repede, presiune, presiune, depresie. João a fost primul care și-a dat seama, pentru că el a inventat sfârșitul internetului. Era în drum spre muncă, deprimat, plecase de acasă de la maică-sa, care avea o depresie clinică, diagnosticată, justificatoare. Presiune, presiune, depresie, João se gândea ce înseamnă depresia. Filozofa, iar asta e mai enervant decât orice. ...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Luis Brito

Schimbarea

— Luați liftul, eu vin pe scări, strigă tânărul medic și pornește în goană, sărind câteva trepte deodată. Trebuie să ajungă la timp. Cu câteva săptămâni înainte, imediat după naștere, mama se prezentase la pediatru: copilul plângea necontenit. La prima vizită auzise: — Hrăniți-l ca lumea o dată și-o să se liniștească. La a doua policlinică i se spusese: — Are colici. Nu mai mâncați prăjeli. Laptele o să se facă mai bun, iar copilul n-o să mai urle. Doctorul de la cabinetul privat pur și simplu izbucnise în râs: — Păi, cum să nu plângă? Doar e nou-născut. Pediatrii erau liniștiți, da...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Joanna Gierak Onoszko

Toți pe lume frați noi suntem

Când l-am văzut pe Andrei îndepărtându-se, am început să-l iubesc. Mă uitam la rucsacul lui negru care dădea pe dinafară, îl căra în spinare ca pe un scut. Era atât de burdușit, încât îți dădeai seama că nu te uiți la un călător, că omul nu se duce nicăieri. Dacă ar fi mers cu el la munte, greutatea l-ar fi tras poate înapoi, în prăpastie. Fermoarele erau uzate, stăteau să pocnească, așa că mi-am imaginat rucsacul desfăcându-se ca un airbag, ca o pernă de aer, tot mai mare și mai mare, o parașută care l-ar ridica și l-ar purta spre locul unde trebuie să ajungă.     În primul an de liceu, toți...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Yelena Schmitz

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Despre cai și demoni

Îmi aduc aminte de ziua de ieri de parcă ar fi fost... ieri. Am luat trenul de la Bruxelles – de fapt, două trenuri, pentru că a trebuit să schimb – până la Haga, numai ca să văd un tablou, unul singur. Demonul unei dorințe obsesive pusese stăpânire pe mine, așa că a trebuit să mă duc.     Însă călătoria a fost departe de ce-mi imaginasem – o călătorie frumoasă, relaxată, în Olanda –, mi-am dat seama de asta de cum am ieșit din hotel, lăsând totul în urmă.     La Bruxelles, în Gare du Nord, am fost cât pe ce să iau trenul greșit, pentru că m-am orientat după mersul trenurilor de la Gare Centra...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Mirt Komel