View Colofon
Original text "Cathedra of hoe je slagroom maakt" written in NL by Joost Oomen,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Cathedra sau cum se face frișca

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor.

Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, ating cu capul sau cu brațul persoanele complet străine care sunt așezate lângă ei și se trezesc buimăciți și dezorientați. Adesea își iau din greșeală imaginile din vis cu ei în lumea celor trezi. Văd deodată chipul mamei lor în chipul al stewardesei care râde sau văd cum cresc mâini din caserola cu lasagna-de-avion de pe măsuța rabatabilă din fața lor, din care tocmai au terminat de mâncat. În atmosfera izolată din avion, visele lor sunt abandonate încet-încet. 

Eu am straniul obicei de a visa despre oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată. În timp ce pe pământ îi visez mereu pe bunici, pe doctorul de familie, pe șoferii de taxi și pe fostele mele, în aer întâlnesc oameni care până atunci îmi sunt străini. Îi recunosc ca modele de pe vreun poster din stațiile de autobuz, au vocile vreunui prezentator de radio cunoscut sau fața vreunui star pop, dar pe nicio persoană întâlnită în visele din avion n-am avut-o încă vreodată în fața mea, în viața reală.

Lumina din avion e redusă din cabina pasagerilor. În aeroportul de pe care am decolat e cinci dimineața acum, iar câteva ore mai devreme, stewarzii și stewardesele făceau ture cu perne și păturici în pungi din plastic transparente, sigilate. Pe ici pe colo pâlpâie câte un ecran în partea din spate a vreunei tetiere, dar majoritatea pasagerilor stau cu ochii închiși în scaunele lor rabatate pe spate. Și-au azvârlit adidașii din picioare, un individ s-a încălțat cu șlapii pe care și i-a adus cu el, iar majorității pasagerilor li s-a deschis gura, motiv pentru care respirația li se aude tulburător de bine. Pe ecranul din fața rândului de scaune, simbolul unui avion cu o liniuță albă punctată, în urma lui, se mișcă peste o suprafață de un albastru închis. Oceanul. Oamenii care au locuri la geam au închis micile parasolare din plastic până jos. În afara avionului, soarele strălucește pe stratul de nori.  

Eu stau la geam, dar am lăsat parasolarul ridicat. Scaunul de lângă mine e gol, pe celălalt scaun doarme un bărbat care are o centură de siguranță fixată în jurul mijlocului. Mă uit pe geam la nori. Lumina soarelui îmi atinge fața.

Pe deasupra norilor, un bărbat se îndreaptă spre mine.

Constituția corpului și felul lui de a merge seamănă cu cel al unui acrobat bătrân, care după douăzeci de ani de vechime și devotament și-a cumpărat circul la care lucra, ca pe urmă să dea faliment. Din pură disperare, s-a apucat de jefuit transporturi de bani și trenuri, cu un pistol pe care l-a primit de la tatăl lui și pe care-l ține ascuns la bata costumului său greu și negru. Sub bărbie are un papion lăsat, iar mustața și creștetul care-i chelește seamănă cu cele ale unui crupier din anii treizeci, din Monte Carlo. Atâta doar că eu știu că omul ăsta nu e nici crupier și nici jefuitor. 

L-am văzut pe bărbatul ăsta în New York, pe ecranul cinematografic dintr-un muzeu. Numele lui e Barnett Newman și e pictor. În documentarul pe care l-am văzut la sfârșitul vacanței într-o sală lăturalnică din muzeul de artă modernă din New York, bărbatul era filmat stând pe o canapea în mijlocul tablourilor sale. Pânze care au metri întregi în lungime și înălțime, cu porțiuni pictate în roșu, negru, maro sau albastru, străbătute de dungi subțiri, verticale. În documentar s-a dat încet zoom pe tablouri, pentru a reda cât mai îndeaproape posibil efectul tablourilor asupra privitorului. Conform vocii care comenta, Barnett Newman voia ca privitorii să se poată pierde în tablourile lui. 

Nu mă miră faptul că pictorul ăsta se plimbă prin visul meu. Documentarul mi s-a părut impresionant. Am stat să-l văd până la capăt deși alți vizitatori veneau și plecau din sala întunecată a muzeului. Singura chestie e că mie mi se părea că sunt treaz, numai că a fi treaz și a dormi funcționează diferit într-un avion. 

Barnett Newman s-a cățărat pe aripa avionului. Își scoate un tub de vopsea și o pensulă lată, turtită, din buzunarul interior al sacoului. Din tub, împroașcă pe capătul aripii un viermișor de vopsea de un albastru închis. Cu pensula începe să întindă vopseaua pe aripa avionului. Atunci când se apleacă, își duce mâna liberă la spate ca un bătrânel, dar nu pare să-l deranjeze deloc frigul sau vântul din afara avionului.

- Știi cum se face frișca? întreabă el în timp ce continuă liniștit să picteze. Iei o găleată de smântână care să fie foarte grasă, în care poți adăuga și o ceașcă de zahăr dacă îți place. După care iei un tel rece cu care o bați bine. Continui până când vezi că e suficient de mult aer în smântână și începe să se închege. Smântâna lichidă se întărește, se întărește atât de tare încât ai putea să o întinzi pe o masă fără să dea pe alături sau să se facă ca o baltă. 

Din avion, din spatele geamului, pot să-l aud pe pictor fără dificultate. E ca și cum s-ar fi așezat lângă mine pe scaunul gol, dar el e afară pe aripa avionului iar bărbatul care doarme cu un scaun mai încolo nu reacționează la vocea lui.

- Ce e mișto la produsele lactate e că majoritatea sunt în întregime albe. Firește, mai e și brânza, crema de vanilie și untul, dar astea au fost bătucite de oameni atât de mult timp încât au uitat că sunt produse lactate și că abia dacă mai au ceva de-a face cu laptele. Din fericire, laptele, smântâna și iaurtul nu sunt astfel. Știe toată lumea visul acela în care cât cuprinzi cu ochii se vede o mare de lapte sau smântână. De fapt, mare nu e cuvântul potrivit, pentru că în visul acela atât cerul cât și orizontul tot din smântână sunt făcute. Problema cu laptele sau smântâna din visul acela e că nu sunt statice. Chiar și dacă ai în față un pahar cu lapte rece ca gheața complet nemișcat, tot mai dă de înțeles că ar putea curge. Posibilitatea că laptele s-ar putea scurge îl face susceptibil la mișcare chiar și atunci când e nemișcat. Frișca e ceva mai puțin susceptibilă, de asta-mi place așa mult să o mănânc. Visul meu preferat nu e despre o mare de lapte ci unul în care sunt o biluță care cade într-un castron fără fund cu frișcă bine întărită. Frișca mă lasă să cad în ea dar se închide exasperant de lent la suprafață și se face din nou netedă. Pe urmă totul în jurul meu e alb. Alb și nemișcat.      

În timp ce povestește, Newman continuă să picteze cu mișcări lungi. Acum a scos din sacou și un tub de vopsea albă, cu care diluează puțin vopseaua albastră. Jumătate din aripă e deja albastră.

- Într-o dimineață, am înnebunit. Deodată mi-am dat seama că totul în jurul meu se mișca. Cădeau cești de cafea, se spărgeau farfurii, mașini, tramvaie și avioane rugineau și se dezmembrau. Chiar și cel mai dur diamant se tocea la fiecare secundă, fie și cât de puțin. Într-o dimineață, la micul dejun, gândul că pe lumea asta totul se mișcă constant, că niciodată nu stă locului, mi-a pus în gât un nod atât de îngrozitor încât efectiv am căzut de pe scaun și am rămas întins pe jos în bucătărie. Acolo, pe jos, am hotărât să mă distanțez de lumea asta plină de mișcare. În picturile mele mă voi concentra pe ceva ce e în afara lumii ăsteia, în speranța că voi descoperi acolo ceva terminat, ceva care nu se mișcă. Glorificarea lumescului, fie că era vorba de mere, curcubeie, tauri sau autostrăzi, se încheiase pentru mine. Voiam să mă îndepărtez de arta care se îndeletnicea cu chestii care se pot strica.

Cu un tub de vopsea într-o mână și pensula în cealaltă, am căutat ani de-a rândul o scăpare din mișcare. Am descoperit că mișcarea există doar dacă treci prin experiența timpului. Doar dacă cei trei sfinți – trecutul, prezentul și viitorul - sunt prezenți, reușești să schimbi ceva în altceva. Fără timp, laptele nu se face brânză și brânza nu se face mucegai. Dacă aș fi vrut să fac un tablou în care nu e reprezentată nicio mișcare, aș fi avut două alternative. Ori să pictez ceva în care tot trecutul, tot prezentul și tot viitorul se văd în același timp, ori să pornesc în căutarea atemporalului.

Culoarea albastră ajunge acum până la aproximativ un metru de geamul meu iar Newman stă pe bucata de aripă pe care a pictat-o deja. Văd că atunci când merge picioarele lui nu lasă nicio urmă pe vopseaua udă. 

- Tata și cu mama erau evrei iar Dumnezeu era pentru ei o lumină eternă în atemporal. Acel loc atemporal în care există Dumnezeu, se numește Makom. Din Makom, Dumnezeu privește cele patru dimensiuni ale lumii în toată deplinătatea lor. Universul are un anumit număr de metri înălțime, un anumit număr de metri lățime, un anumit număr de metri adâncime și durează un anumit număr de zile. Din cea de-a patra dimensiune, timpul, noi experimentăm doar o frântură, pe care o numim prezent, dar Dumnezeul evreilor scrutează tot timpul și tot spațiul acela dintr-o singură privire, din fotoliul lui comod, din atemporal. Din fotoliul acela am încercat eu să fac o pictură.  

Mi-am dat repede seama că imitatul fotoliilor lui Dumnezeu din încăperile atemporale cu pensule, vopsea pe bază de ulei și o pânză e un exercițiu aproape imposibil. La un moment dat, un tablou pur și simplu se termină. Am luat eu pânza de pe șevalet și am lungit-o cu vreo câțiva metri, dar o pânză de cinci metri nu e o pânză nemărginită, și deci nici un tablou atemporal nu e. Aș fi putut desena un cerc pe pânze dar cercul e mărginit în partea de sus și de jos. Aș fi putut folosi partea interioară a unei sfere, dar, în cele din urmă, orice sferă s-ar fi prăfuit și ea, s-ar fi spart și s-ar fi năruit din cauza timpului neîndurător. Deci pentru mine însumi, am eșuat. Oricâte tablouri aș unge cu pete mari de culoare cu roșu, maro sau albastru, până la urmă, toate aceste tablouri tot rămân susceptibile timpului și spațiului.      

În 1970 am făcut un atac de cord și am murit. De fapt, mie chiar mi-a convenit, pentru că din cauza asta, angajamentul mea cu temporalul măcar s-a mai amânat puțin. Din momentul în care am fost mort, am putut face experimente pe care nu le-am putut realiza niciodată în timpul vieții. Ca pictor nu-mi pare deloc rău pentru ce fac cum, iar ca om, doar foarte puțin. La revedere, domnule! 

Barnett Newman își ia la revedere și, cu pensula aia lată îmi vopsește cu vopsea albastră gemulețul ca și cum ar fi închis. Vopseaua albastră are aceeași culoare ca și cerul dimprejurul avionului și nu are în ea nicio singură bulă de aer sau vreo bucățică de mizerie. Când gemulețul e complet acoperit de culoare, mă uit în față la ecranul cu simbolul avionului și la linia punctată din urma lui. În continuare, sub simbolul avionului nu se vede decât albastrul oceanului, dar albastrul nu se mai termină la marginile ecranului. Peretele de care e agățat ecranul a devenit albastru, același albastru ca și culoarea gemulețului. Mă uit lângă mine, dar scaunul cu bărbatul care dormea a dispărut în albastru. Scaunele din fața mea s-au pierdut în albastru, peretele pe care era geamul e albastru, podeaua e exact la fel de albastră ca și cerul. Îmi țin mâinile-n fața ochilor dar nu văd nimic. Mâinile și brațele mele sunt albastre ca cerul. Când mă uit în stânga, văd că Barnett Newman a dispărut. Doar cerul de un albastru deschis mai e în jurul meu, iar pe cer o linie albă, alungită, a avionului, care se dispersează și dispare.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

PISK

28 noiembrie 2020, la o lună după ce politizata Curte Constituțională a scos în afara legii avortul în Polonia. Magda Dropek, una dintre organizatoarele protestelor femeilor din Cracovia, a scris pe Facebook: „Timp de câțiva ani în care am susținut acțiunile de stradă am fost convinsă de un singur lucru: nu sunt capabilă să strig, să scandez, sunt prea haotică pentru a vorbi cursiv și logic. E și motivul pentru care întotdeauna m-am simțit bine punându-mi gândurile pe hârtie/ecran, scriind, comunicând fără voce. În plus, nu pot să-mi sufăr vocea. În ultimile săptămâni strig cum n-am mai făcu...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Aleksandra Lipczak

Barbari în Imperiul Roman

De ce a căzut Imperiul Roman? Această întrebare a bântuit civilizația eu ropeană de-a lungul întregii sale istorii, însoțită (uneori în mod explicit, al teori implicit) de o meditație asupra consecințelor pe care acest eveniment  îndepărtat le are în prezent. Impresionați de ruinele monumentale ale  Romei și formați pe moștenirea sa imaterială, am privit cu admirație cuce ririle sale economice, tehnologice și culturale: ne-am întrebat care ar fi fost  evoluția civilizației occidentale dacă prăbușirea Imperiului n-ar fi schimbat  condițiile individuale de viață și n-ar fi redus drastic complexi...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti

Ortensio

El crede că lumea este formată din linii. Nu sunt paralele, nu-i pasă unde se  întâlnesc. Contează spațiul care le îndepărtează, ceea ce îl umple, ceea ce  naște și moare în timp ce le reține, neschimbate și imaginare, în singurăta tea celui care le observă.  Este o linie… Orizontul este o linie între cer și golful Sant'Eufemia.  Adesea, dacă apusul soarelui este curat, Stromboli pare mai aproape. Arată  ca o piramidă aproape neagră, din vârf apare acel fum gri pufăit, aproape  imperceptibil, pe care Ortensio îl deosebește cu greu. Este o linie și cea for mată din pietrele care, la țărm, anunț...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola

Exilul

Patul era ca o corabie care străpungea apele nopții. Ei doi, îmbrățișați, aveau textura unui val întunecat, străfulgerat când și când de câte o rază de lumină.Corabia plutea lin și misterios, iar în jur peisajul era doar întinderea nesfârșită a apelor, fără însă ca aceasta să fie înspăimântătoare. Se regăsiseră de puțin timp.  Câteodată se jucau tenis. Câteodată chiar mai beau și o bere după. Astfel de tovărășii efemere se legau de multe ori între angajații singuratici care fuseseră transferați în acel oraș. În general, preferau să transfere necăsătoriți. Totuși, curios lucru, rareori aceștia...
Written in RO by Anna Kalimar

Am trăit în satul ăsta dintotdeauna

Pielea ni s-a schimbat. Îmi spun asta în fața oglinzii de apă domoală pe care ne-o dăruiește adăpătoarea. Nu mai sunt vaci în sat, așa că jgheabul ăsta e al nostru, ca de altfel aproape tot ce ne înconjoară. Al nostru și al nimănui. Proprietatea celor care au rezistență și reședință aici. Fata mea, cu urme de noroi și frunze uscate în păr, se agață strâns de corpul meu ca un animăluț. Nu mai folosim de multă vreme căruciorul pentru că drumurile pietruite îl rup în bucăți, iar mușchii mei s-au mulat oricum pe corpul ei, pe greutatea și pe contururile ei, scoțând la iveală linii noi, atletice, n...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker