View Colofon
Original text "Logboek van een laatste dag" written in NL by Lotte Lentes,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Jurnalul unei ultime zile

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

‘I suppose, I said, it is one definition of love,  
the belief in something that only the two of you can see.’
 – Rachel Cusk, Outline


Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.  
- Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu. 
Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când  
poposim noi și rămâne minute în șir nemișcată atunci când noi mergem,  ne rătăcim a șaptea zi la rând într-unul din cartierele periferice din Cala  d’Or. Ea schimbă direcția de mers cu tot mai multă fermitate, dar tot  trecem pentru a patra oară pe lângă Funroute ’69, o pistă de karting acope rită cu mușchi și pe jumătate ascunsă după palmieri. Începe să mi se înro șească pielea pe umeri și o biluță de demolare nevăzută mă faultează cu  putere în tâmpla stângă, ceea ce de o vreme mi se-ntâmplă în fiecare zi, cam  pe la aceeași oră. Iau asta ca pe un semn că ar trebui să plec de pe insulă cât  mai repede cu putință.  
- Vino și tu lângă mine, ce-ți tot târăști picioarele alea în urma  mea? 
Fac doi pași mari și ne sincronizăm din nou. Imediat mă tem să nu  mă ciocnesc de ea la următoarea schimbare de direcție neașteptată. - De unde să știu eu în ce direcție vrei s-o iei? îi zic eu arțăgoasă. Ea iuțește pasul iar eu mormăi scuze de parcă ciocnirea de care mă  temeam tocmai ar fi avut loc. 
Supermarketurile de aici nu se numesc supermercado, ci supermar ket pur și simplu. Pe fațadele lor lucesc fotografii spălăcite cu iahnie de  fasole, brânzeturi franțuzești și bere. De șapte zile, priveliștea ne e determi nată de complexe de apartamente și hoteluri ridicate până-n cer. Au balcoa nele exact ca niște cuști de câini, pline cu balene ucigașe gonflabile, delfini  și crocodili care așteaptă răbdători să-i târâie cineva la plajă sau la piscină.  Noi nu facem parte din peisaj cu Nike-urile noastre, cu bluzele care ne vin  larg și părul încâlcit strâns într-un coc în vârful capului. Fetele de aici sunt  genul acela care se îmbracă după ultimul răcnet. Se dau cu ruj și își pun  verigi aurii în urechi când merg la plajă. Seara poartă rochii fără bretele care  le ascund fundul exact atât cât să nu-și facă tații de rușine.  
Mi-am luat și eu rochii la mine, dar nu le port. Mai degrabă fac front  comun cu ea. Îmi imaginez că e mai drăguț așa. Ce vreau eu de fapt să zic e  că: e mai necesar. Păstrând diferența dintre ea și mine cât mai mică posibil,  accentuez contrastul dintre noi două și toate celelalte prezențe de pe insulă.

Ne distrăm având un inamic comun, ne facem semne, râdem pe sub mus tăți de tatuajele cu portrete de bebeluși și trandafiri, de gambele și umerii  arși de soare, de husele de telefon imense cu Hello Kitty, de șlapii cu deget  decorați cu ștrasuri. Atâta timp cât putem defini ceea ce nu suntem, opusul  
nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare pentru niciuna dintre noi.  
În cei trei ani de când o cunosc pe ea, am văzut-o în rochie fix o singură  dată. Era în cabina de probă de la V&D cu umerii ridicați, ca un copil de  clasa-ntâi bosumflat. Își pipăia tivul de dantelă, nu i se închisese fermoarul  până sus. Am încercat să o ajut dar nu voia să stea într-un loc.  
- Pot să o dau jos, a întrebat când am încercat să văd mai bine care-i  treaba cu fermoarul. 
- Vreau s-o dau jos. 
Stângace cum e, și-a tras materialul satinat de pe umeri, undeva i-a  pocnit o cusătură. Rochia neagră a aterizat pe jos ca un ștergar de care s-a  descotorosit. A rămas într-un sutien uzat. Lângă ea, eu încă eram cu geaca  de iarnă pe mine.  
Pe insulă mă simt din ce în ce mai des ca rochia cu care e îmbrăcată  dar pe care nu vrea s-o țină pe ea. În fiecare seară ne foim în pat continuu,  până când amândouă găsim o poziție care să fie atât confortabilă cât și ac ceptabilă. Îndeajuns de departe una de alta încât să nu fim intime, îndea juns de aproape încât să mai trecem drept cuplu. O singură dată am  încercat să o ating, fără să descopăr vreo urmă de moliciune la ea. Stătea în tinsă lângă mine ca un stâlp de înaltă tensiune.  
Neînduplecarea ei m-a îndârjit deci am mângâiat, și-am frecat, și-am  frământat și ea nu s-a împotrivit, dar nu s-a produs nicio schimbare. Abia  când m-am dus cu mâna-n jos și mi-am lăsat degetele să alunece-n chiloți  neglijent, fără menajamente, zdrelindu-i astfel o bucățică de piele, abia  atunci mi-a cerut să mă opresc.  
Altădată așa ne mai grămădeam una-n alta încât totul, până la ulti mul firicel de păr din cozile noastre, se înnoda. Perfect se potrivește, ziceam  noi atunci. Dar mereu se potrivește perfect. Până când nu se mai potrivește  decât așa și-așa, după care cu greu se mai potrivește, ca până la urmă să nu  se mai potrivească deloc. 
În timpul prânzului refuză din nou să-și comande mâncarea într-o  altă limbă decât spaniola. Ține de respect, zice, respect pentru locals. Dar  dacă mă uit în jur, habar n-am ce anume înseamnă local aici și cine ar putea  aprecia gestul ei. În plus, se pare că ospătărița de la Tapasbarul Churchill se  dovedește a fi chiar din Helmond, se numește Eva și că mai ales, nu pare a  avea de gând să-i răsplătească efortul răspunzându-i în altă limbă decât în neerlandeză. După două încercări, se lasă păgubașă. Se reazemă pe spate de zumflată și se uită după barmaniță care își flutură părul peste umerii înguști  atunci când merge. 
- Pizdă proastă, zic eu cu voce joasă.  
Îi vine puțin să râdă dar își înghite râsul. Se uită în jos la mâini moro cănoasă, ca un copil îndărătnic. 
- Doamne, ce pizdă proastă.  
O zic mai tare, îmi joc rolul de revoltată și mai exagerat și văd la masa  alăturată două fețe arse de soare uitându-se enervate în direcția noastră.  Când se întoarce Eva din Helmond îi cer să ne aducă două mojito, por favor, după care îi cer o sticlă de vin. Îi pun cât de multe întrebări pot.  Vorbește înflăcărată, gesticulând mult. Ca desert comandăm și tiramisu și  înghețată. 
Înainte de a merge să plătesc, o trag înspre mine. Ea mă pupă stân gaci, drept pentru care dinții noștri se ciocnesc și ea râde în hohote. Lăsăm  douăzeci de euro bacșiș pentru Eva și-i strigăm un gracias zgomotos din ce lălalt capăt al terasei. Tot drumul spre casă mergem ținându-ne de mână.  Abia când ajungem la hotel, unde un grup de băieți fumează sprijinind pe reții, îi dau drumul mâinii. Urcă scările în fața mea, din pantalonii scurți îi  ies picioarele zvelte, bronzate. Îmi vine s-o mușc. 
 Pe holul hotelului o fată doarme pe un telefon care e pus la încărcat.  Doi băieți de vreo zece ani joacă ping-pong fără chef. O femeie își târâie pi cioarele în direcția scărilor, oftând. Sarongul de un galben țipător îi e înno dat atât de strâns în jurul șoldurilor încât îi dă grăsimea pe dinafară din  toate părțile. Zilele se lipesc lent, la nesfârșit una de alta, iar cine mai vrea să  le separe, se uită la panoul cu programul de seară. Ieri petrecere latină, în  seara asta karaoke, mâine seară poker. 
În golf întrăm pentru ultima dată în apă până la buric. Pe suprafața apei  sclipește un luciu sidefiu de la uleiul de soare care s-a dus de pe trupurile tu riștilor. Mai departe nu îndrăznește să meargă. Apa e mai puțin limpede  mai departe de țărm și se și adâncește brusc. Se teme de peștișori, se sperie  de bucățile de alge care-i ating genunchii. Mi-am petrecut ambele mâini  peste mijlocul ei și-o țin lipită de mine până se relaxează. Ceva mai încolo,  cinci bărbați arși de soare împing în apă o plută în care au așezat un frigider  și o combină stereo, în două compartimente. Tipii zbiară exaltați iar eu îmi  imaginez cum în timp ce chiuie se electrocutează. După colțurile gurii care  i se ondulează-n sus, îmi dau seama că și ea tot cam același scenariu își ima ginează.  
Ne uităm în largul mării fără să vorbim. Sunt oameni care înoată  până departe. Atât de departe încât sunt mai aproape de bărcile care alunecă lent dincolo de golf decât de noi. În prima zi am înotat și eu acolo.  M-am simțit liberă și cu judecata limpede când am lăsat golful în urmă cu  mișcări largi de brațe, dar în largul mării ușurătatea aceea s-a schimbat  brusc în teamă. Am înotat înapoi cât de repede am putut iar când, cu respi rația tăiată, am ajuns la prosoape de plajă, ea era nervoasă. Mă pierduse din  ochi, a zis, nu mă mai putea distinge de apă, fusese îngrijorată. 
Mi-am cerut scuze și i-am promis că n-o să mă mai duc așa departe.  În timp ce stăteam lângă ea să mă usuc, m-am gândit că amândouă avem  tendința de a tânji după ceva ce nu se află la îndemâna noastră. Ea bănuiește  că largul mării ascunde ceva deosebit, dar nu îndrăznește să înoate în tr-acolo. Eu caut imprudentă largul mării până când o teamă instinctivă  îmi amintește de ceea ce las în urmă. De asta nu ne intersectăm noi nico dată în apă. 
Restul săptămânii am făcut ture exact atât de departe cât să nu-i ies  din câmpul vizual. Nici ușurătatea n-a revenit, nici teama. 
În ultima noapte pe insulă visez că mă sună tatăl ei și că-mi spune despre ea  că a avut un accident în drum spre casă. Un șofer care conducea pe contra sens a intrat frontal în mașina pe care o conducea ea. O panică atât de pu ternică îmi năvălește-n piept încât simt că-mi zdrobește coastele una câte  una. Uit să întreb dacă mai trăiește, ies din casă fugind, în picioarele goale.  
Mă trezesc crispată toată dar mă simt imediat extrem de mulțumită  de panica din vis. La micul dejun îi povestesc mândră despre apelul primit  și despre reacția mea. I-a venit să râdă când, gesticulând agitată, am mențio nat detaliul cu picioarele goale. Ca să acord și mai mare importanță visului,  caut pe infodesprevise.nl lema ‘accident de mașină‘ dar îmi înghit cuvintele  exact la timp. Scrie: dacă visezi că persoana iubită moare într-un accident,  asta sugerează o dorință lăuntrică de a-ți lua rămas bun de la această per soană. Îmi iau privirea de la ecranul telefonului, o văd cum taie-n patru o  felie de pâine cu gem de căpșuni și-i spun că acasă sunt 21 de grade. 
În avion stăm așezate una lângă alta, cu coridorul între noi. Țin o carte în  mână fără să o citesc. O văd cu colțul ochiului cum încearcă să lovească  niște popice pe ecranul de pe spătarul scaunului din față. Apasă și freacă  ecranul îndârjită, dar nu reușește să pună mingea în mișcare. Renunță și  începe să verifice filmele fără chef. 
Câteva rânduri în fața noastră e un cuplu cu un bebeluș nemulțu mit care le dă de furcă. Din trupușorul acela mic se aud plânsete și sughi țuri. În întreg avionul se schimbă atmosfera din cauza gălăgiei, deși nu e  clar dacă pasagerii ceilalți sunt cei care preiau starea de spirit a bebelușului  sau dacă dimpotrivă, bebelușul e cel care redă oboseala și plictiseala care  domnesc în avion. Știm prea bine că de fapt încă n-am ajuns atunci când aterizăm, că la aeroport mai întâi trebuie să ne așteptăm bagajele, că avem  de condus până acasă, că odată ajunse acasă avem de dat la o parte teancul  de corespondență de pe preș și că în rest, în casă toate le vom găsi exact așa  cum le-am lăsat.  
Nu durează mult până să-nceapă lumea să comenteze despre gălăgie.  Și ea la fel. Tatăl copilului se ridică, își pune bebele în cârcă și începe jenat să  se plimbe cu el încoace și-ncolo. Ea oftează primele dăți când trece pe lângă  ea, dar se adâncește rapid în film și uită de ei. Tot timpul mi s-a părut că cea  mai frumoasă este atunci când e concentrată, dar cu cât eram de mai mult  timp împreună, cu-atât începuse să mi se pară mai frumoasă atunci când se  concentra la altceva decât la mine.  
Afară se lasă seara. Ultimele raze de soare se retrag în spatele orizon tului. Ea își mai ridică din când în când privirea și ne zâmbim. Mâna mea e  destul de lungă încât să treacă pe deasupra coridorului îngust. Mâna ei la  fel, dar cu toate astea ni le ținem acolo unde sunt.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

Un înger

“Ssst, vezi că vine.”  Bărbații își țin respirația și nu mișcă, ghemuiți în gang. Prin fața lor trece o  femeie într-un pardesiu verde, cu geantă, pantofi și mănuși din piele de  șarpe. Tocurile ei scot un sunet ascuțit și din părul ei strâns în coc au căzut  câteva șuvițe. Aleea pietonală e plină de lume ieșită la cumpărături, iar  femeia face notă discordantă cu luxul ei ieșit din comun. Cu toate acestea,  nimeni nu o fluieră, ba chiar unii oameni se dau din calea ei când o văd  venind.   “Haide, acum.” șoptește bărbatul mai în vârstă celuilalt și cei doi se  furișează pe urmele ei.   O urmă...
Written in RO by Anna Kalimar

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Residence

Apartamentul 11  COPILUL  Pe acel copil, priviți-l bine.  În fiecare vară, acel copil are cu un an mai mult.  În fiecare vară, părul lui castaniu capătă în lumina soarelui o delicată  nuanță arămie, cu reflexe deschise. În fiecare vară, dimineața, umflă cauciu curile bmx-ului și pedalează în interiorul ansamblului rezidențial  Residence, de-a lungul gardului de piatră, în spatele căruia se ascunde și ur mărește pe furiș copiii de vârsta lui care bat mingea pe terenul bătătorit. Se  aud urlete și vorbe urâte de tot felul. Vorbe urâte pe care copilul nu le-a  spus niciodată.  Ansamblul Residenc...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola

Acasă

Moara, poteca aceea care ducea la râu, fântâna, caii, vacile și grâul. Gălețile sparte pline de roșii sângerii, borcanele închise ermetic cu legume murate pentru iarnă. Albia îngustă a râului Severski Don, care leagă toate câmpurile între ele, care trage Rusia spre Ucraina, care ține laolaltă harta țării, precum tighelește străbunicul meu Nikolai cojoacele cu ac și ață. Adierea în pânzele morilor de vânt, fetele comsomoliste în piața din centrul satului. Dansează. Se iau la braț, se sprijină reciproc, înclinându-și trupurile într-o parte și luându-și elan de pe sol, exact cât le trebuie. Moara...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Un automobil din Grecia antică

Era o zi fierbinte de iunie. Doar că nu se numea iunie, ci, după caz, fie thargelion, fie skirophorion. Două personaje părăsiseră meterezele cetății ateniene și, purtând o conversație prietenească, porniseră la o plimbare în mijlocul naturii, de-a lungul râului Ilisos. Discutau mai ales despre dragoste. Cel mai tânăr dintre ei, un băiat, avea cu sine copia unui discurs al altcuiva despre răul pe care îl reprezintă iubirea, ceea ce, de altfel, credea el însuși. De fapt, vorbea numai despre acel discurs străin. Bărbatul mai în vârstă care îl însoțea nu-i dădea dreptate în sinea lui, dar exaltar...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Ondrej Macl

Reuniunea

Gata. Mi-am strâns bagajul, costumul în husă, limba de pantofi și am predat cheia. Până acasă am de condus șase ore, însă drumul e mai scurt la întors. Cobor geamul și, cu capul afară, străbat tot mai repede bulevardul principal al orașului. Răcorit de seară și de viteză, aerul îmi rade obrajii și-mi amintește de asprimea unui burete demachiant. Am un ten sensibil și nu suport ușor tratamentul de care au parte prezentatorii de știri ca să nu apară ca o lună plină pe sticlă – să li se aplice pe față un strat de pudră, care apoi să fie răzuit cu acei bureți scămoși. Când n-am mai suportat senzaț...
Written in RO by Alexandru Potcoavă