View Colofon
Original text "Nec mergitur" written in NL by Simone Atangana Bekono,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Nec mergitur

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va muta, lumea a întrebat-o dacă n-o să-i fie urât de una singură pe coastă, în satul acela pustiit din Zeeland. N-avea nicio noimă: ea, acolo. Pe undeva, nici ea încă nu înțelegea care fusese ideea. Cât de importante să fi fost lanurile de cartofi și copacii plantați în linie dreaptă de-a lungul pistelor de bicicletă care duc spre plajă? La ce îi trebuia să fie trezită de țipătul unui pescăruș, care putea suna atât de ascuțit și dojenitor? Exista o conexiune, un sentiment nostalgic poate, dar și sentimentul acela devenise vag și fusese împins pe planul doi de tot felul de semnificații pe care le căutase. Până la urmă era foarte simplu: hotărâse că va face asta, deci asta a și făcut. 
Trecuse o viață pe lângă ea fără să-și fi dat seama. Și în timp ce îl ajuta pe fiul ei cel mai mic cu mutatul, acum un an, a izbucnit deodată-n plâns șmotruind dulăpiorul de deasupra aragazului din bucătăria în stilul anilor treizeci. O tristețe intensă, înăbușită, învăluită într-un iz de clor, lemn vopsit în alb și slinos. În mașină, pe drum înapoi spre apartamentul ei, panica s-a instalat în valuri. Era nervoasă că pierduse semnalele schimbării, oricare or fi fost ele. Menopauza părea o transformare fizică, nu introducerea unei noi conștiințe. Abia acum sufletul i-a ajuns corpul din urmă, iar suprapunerea dintre cele două era greu de suportat. Era scârbită, îndoliată și nervoasă, a tremurat din cauza unei libertăți pe care ea n-o ceruse. A trebuit să tragă mașina pe dreapta ca să se liniștească. Sute de alte vehicule goneau pe lângă iar ei i-a luat trei sferturi de oră ca să-și ducă mâna la cheia de contact, să pornească din nou motorul. 
Primele săptămâni în noua casă a stat în pat, a completat integrame, s-a uitat la filme, a comandat pizza prost făcută. S-a epilat pe picioare sub duș, așezată, pentru că acum putea face asta, și în timp ce molfăia cojile de la aluatul de pizza mâncat cu o zi în urmă, își trecea mâinile peste gambele catifelate, recitea cărți sau trăgea câte un pui de somn la amiază. Îi conferea un sentiment neinteligibil, ca și când ar fi existat în afara timpului, fără perspectiva bătrâneții, a singurătății care o aștepta, detașată de cele mai formative amintiri ale ei. Nu se simțea decât ca un corp, în cel mai pur și fermecător fel. Într-adevăr, corpul ăsta deja-l avea de atâția ani, văzuse cum îi apar cutele, zbârciturile și cum i se tocesc cartilajele, dar abia acum simțea lucrurile astea. 
Ca și când ar fi pășit într-o pădure nedescoperită și bătrână de când lumea, prin care s-ar fi plimbat într-un moment în care nimerise din întâmplare.
    Felul inutil de a-și petrece zilele era simultan cu începutul de primăvară, care cu greu s-a făcut simțită. Atunci, însă, a găsit tabloul, în dulapul din peretele de lângă cămin. Era făcut sul și pus pe raftul cel mai de sus. Tocmai începuse să amenajeze sufrageria. Fiii ei trebuiau să vină curând pe la ea și, deși se bucura de haosul unui interior neterminat, i s-a părut necesar măcar să-i poată primi ca oamenii, într-o casă aranjată. Voia să despacheteze o cutie cu unelte de cusut și să o pună în dulapul din perete, când a văzut pânza acolo. A stat toată după-amiaza și s-a holbat la ea, cu toate cutiile pentru mutat desfăcute, uitate în jurul ei. Portretul unei tinere palide. Purta o pălărie albă, o construcție complicată din jabou și mătase înfășurată în jurul pieptului și a brațelor, mănuși negre peste mâinile împreunate pe care și le ținea în poala care abia mai era vizibilă. Deși ca tehnică părea bine pictat, sau, în orice caz, părea convingător, a observat că tabloul o făcea să se simtă inconfortabil. O enerva fundalul albastru pudrat, îmbujorarea exagerată din obrajii femeii portretizate. Ce o enerva cel mai tare la portret era privirea femeii. Ochii ei detaliați păreau să privească atât de gol în sufletul privitorului încât tot ceea ce puteau observa ca un ecou asurzitor, era reflectat deformat și gol. Privirea ei cuprindea totul în ansamblu și dezaproba, deplângea, se obosea dar nu se mira. Femeia de pe pânză sorbea din priviri casa cu totul dar a lăsat-o dezamăgită să-i cadă înapoi din gură. 
Abia pe seară a făcut din nou pânza sul, a aruncat într-un wok niște morcovi, niște păstăi de mazăre dulce și niște spanac și le-a amestecat cu resturile de tăiței. 
Ce era mai ciudat e că pânza părea imposibil de strâns la loc. În timp ce punea o față de masă și o decora cu lumânări selectate cu grijă, se uita din colțul ochiului la pânză. În timp ce ștergea praful de pe plinte, făcea ordine-n dulapul cu veselă, aranja cărțile de artă pe o măsuță, în mijlocul treburilor tot s-a oprit puțin din dereticat, s-a așezat pe canapea, a încercat să comunice cu femeia portretizată. Când până la urmă a reușit să-și întoarcă privirea de la pânză, să o facă sul și să o pună în dulap rezemată de perete, nici măcar nu mai știa cum arăta femeia după ce a închis ușa la dulap. I-au rămas în minte anumite trăsături specifice, dar imaginea de ansamblu numai nu și-o putea aminti. A încercat să caute pe Google diferite descrieri ale lucrării, să vadă dacă era reproducerea unei picturi faimoase, dacă se scrisese vreodată despre ea. Inspectase canavaua cu de-amănuntul, în căutarea inițialelor, a vreunei parafe, orice. Pânza duhnea a praf și a igrasie. Era grea de la numeroasele straturi de vopsea. Dar de cel sau cea care o pictase, nici urmă în afară de stil și de conexiunea inexplicabilă pe care trebuie să o fi avut cu modelul.
    S-a surprins încercând mereu să priceapă privirea femeii portretizate. Oare care fusese relația ei față de pictor? De ce s-o fi uitând așa dezamăgită? Cine ce-i făcuse la o vârstă așa fragedă încât repulsia și durerea îi erau așa vădit întipărite în privire?
De când a găsit pânza, dormea rău. Poate din cauză că încet dar sigur casa ei se transforma într-un tot unitar și pentru că-i venea greu să accepte asta după acele prime săptămâni în care putea face treabă de mântuială fără vreun sentiment de responsabilitate. Dar nu se trezea obosită doar pentru că o lua somnul greu. Din cauza zgomotului făcut de stoluri de pescăruși care se apropiau în plină viteză de geamurile ei, se trezea speriată dintr-un coșmar care se repeta constant. Patul ei, care părea distanțat la zeci de metri de geam, devenise o construcție enormă în care stătea minusculă și turtită de păturile grele. Patul era îndreptat spre geam și zgomotul care vestea începutul visului provenea de la un stol mare de pescăruși care se trânteau în geam ca niște mototoale ude de hârtie albe și care după aceea aterizau cu gâturile sucite la poalele magnoliei din curtea ei în spatele casei. Ea nu se putea mișca în vis, nu putea decât să privească vălul de păsări făcându-se ferfenițe în zbor, cufundată-n saltea. Bubuitul era asurzitor și înfricoșător. Izbituri și urlete, o avalanșă de zgomote. Hipnotizată și paralizată de frică a trebuit să privească scena până când ultimul cioc, iuțeala unui singur pescăruș, crac!, cu un zgomot enorm a reușit să făcă țăndări geamul, pescărușii i-au pătruns în dormitor, s-au transformat într-un stol și mai mare de vulturi și, urlând, au început să-i ciupească pielea ridată a burții în timp ce ea răgușea răcnind de durere. Vulturii i-au sfârtecat bucăți de piele din corp până n-a mai rămas din ea decât oase și mușchi și sânge. Până când n-a mai rămas din ea decât un schelet care plângea în hohote. Cu acea ultimă, ciudată imagine s-a trezit zile întregi la rând, într-o transpirație rece.

Când s-a scuturat magnolia, petale de flori albe, coriacee i s-au răspândit prin curte și-au lâncezit acolo până s-au vestejit, amenajatul casei se apropia de sfârșit. Sufrageria era gata, bucătăria era amenajată și dotată cu de toate. În privința pânzei, avea îndoieli. Ajunsese într-un punct în care, după ce-și începea pentru a nu știu câta oară dimineața cu durerea fantomă a cărnii sfâșiate, a luat în considerare distrugerea picturii. În ochii ei, cam era timpul să-și încheie socotelile cu sentimentul absurd evocat de portret, cu visele. E drept că se bucurase atunci de noua ordine a lucrurilor în ceea ce o privea, dar acum, când se uita în oglindă, nu mai vedea un trup necunoscut și interesant ci consecințele propriei vieți. Ca și cum holbatul la portret i-ar fi mânjit propriii ochi, nu mai vedea acum decât bătrânețe, declin, toate greșelile, neînțelegerile și slăbiciunile care se manifestaseră în viața ei. În ciuda faptului că marea a fost cea mai mare motivul principal pentru a se muta, de când venise, încă nu făcuse nici măcar o singură plimbare pe plajă, iar acum putea foarte frumos să combine asta cu distrugerea acelor ochi. Trebuia să scape de portret. N-avea niciun chef să se gândească dacă era logic să facă o alegere așa dramatică. S-a îmbrăcat, a luat pânza făcută sul care era în dulapul din sufragerie și a legat o funie de jur împrejurul ei, ca s-o poată ține mai bine în drum spre mare. 
    Când a ieșit din curte prin ploaie, în direcția dunelor, se tot uita peste umăr la casă de parcă dac-ar fi scăpat-o din ochi ar fi putut lua foc oricând. Și-a amintit de bunicul ei care o învățase să înoate în mare când încă era mică. El cu picioarele lui lungi, musculoase, ca pilonii din lemn ai unui dig, ea cu corpușorul sprijinit pe brațele lui în timp ce se bălăcea contrar direcției valurilor. De la acea primă lecție de înot nu s-a mai simțit niciodată atât de mică și inabordabilă. Pentru o fracțiune de secundă s-a întrebat dacă amintirea aceea, intensitatea ei ar fi putut schimba privirea din ochii femeii din portret. Dacă puterea amintirii s-ar fi putut lăsa sorbită de irisurile acelea negre ca smoala și dacă ar putea aduce o schimbare în amărăciunea aceea imortalizată pe pânză de sute de ani. Și-a întins o clipă mâna după tabloul dar s-a speriat așa tare de acțiunea ei încât a continuat să meargă repede, a coborât pe dune prin iarba maram.
    Ajunsă la mare, și-a scos foarfeca din buzunarul hainei. Începuse fluxul. Valurile lingeau spuma lăsată de predecesorii lor. Intrată cu cizmele-n apă până la glezne, a băgat foarfeca prin mijlocul pânzei, dup-aia prin mijlocul mijlocului și dup-aia prin mijlocul a ceea ce mai rămăsese. Fâșiile și le-a ținut strâns la subțioară până când a putut ține tabloul strâns, ca pe o bucată de prăjitură etajată, între degetul mare și cel arătător. 
Când fâșiile erau suficient de mici, le-a azvârlit în mare în fața ei. O rafală de vânt s-a pornit și ea a știut, poate din cauză că le auzea țipătul ascuțit apropiindu-se tot mai mult, că pescărușii care dădeau târcoale mai încolo, în jurul coșurilor de gunoi, se vor repezi, vor trece razant să inspecteze dacă fâșiile din tablou sunt de mâncare, să le șterpelească și să le ia cu ei în zbor. Unele bucăți din pânză au aterizat în spuma mării, altele au fost direct înghițite de valuri. Gura femeii dispăruse. Un ochi a fost luat de curent. Multe dintre fâșii deja nici nu le mai putea vedea, zici că erau nu doar scufundate-n apă de o energie extraordinară, înghițite de marea maroniu-verzuie care voia să le târască în direcția adâncimii oceanului sălbatic, dar și că pur și simplu, s-au destrămat la atingerea cu apa aceea mistică, s-au prefăcut în pulbere și nu numai că au dispărut, ele nici n-au existat vreodată.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen
More in RO

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Copiii scriitori

Aproape tot ce s-a întâmplat în ziua aceea se petrece aici. Țin degetul arătă tor îndreptat spre cap. După mulți ani, în timp ce îl duc pe fiul meu să des copere gheața, încă îmi amintesc toate întâmplările din acea unică zi ca o pe  “executare”.  N-a murit nimeni. Oamenii erau periculoși, mai ales copiii mici,  atârnați în copaci. Bălăbănindu-și picioarele – și din limba aflată în mijlo cul gurii aveau să vină cele mai îngrozitoare crime. Să auzi doare, să mergi e  un truc. Să mergem.  Până și micii dictatori îmbătrânesc. Copiii conlocuiesc pe pământ  cu părinții, de milioane, poate mii de mi...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by José Gardeazabal

Cu păsările am în comun cerul

Uneori devine de-a dreptul insuportabil. Plescăie așa de tare, că mă trezesc. Și, în afară de asta, se mai și ceartă, cui să-i revină cea mai bună bucățică, încât nu mai pot să adorm. Se aude totul, deși am ferestre duble, iar ramele sunt etanșate. Una ar vrea semințe de dovleac, cealaltă de in, fiindcă sună drăguț când le crănțăni, cele mai tinere se reped la firimiturile de pâine, femelele nu vor niciodată plăcintă cu jumări. Cine ar crede că sturzul cântător, măcăleandrul, pițigoiul albastru și florintele nu vor să-și îndese în aparatul digestiv tot ce au la îndemână. Locuitorii ăștia ai pa...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Fulgerări

Într-o culegere de eseuri cu titlul Zen în arta scrisului, Ray Bradbury scrie că, de la douăzeci şi patru la treizeci şi şase de ani, îşi petrecuse timpul punând pe hârtie liste de substantive. Lista arăta mai mult sau mai puţin aşa: „LACUL. NOAPTEA. GREIERII. PRĂPASTIA. PODUL. PARTERUL. TRAPA. COPILUL. MULŢIMEA. TRENUL NOCTURN. SIRENA CEŢURILOR. SECERA. CARNAVALUL. CARUSELUL. PITICUL. LABIRINTUL OGLINZILOR. SCHELETUL.“ Recent, mi s-a întâmplat ceva asemănător. Am trăit într-o familie care mi-a oferit o educaţie bună şi un mod potrivit de a relaţiona cu lumea, dar în ultimul timp mă gândesc...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit