View Colofon
Original text "Wanneer de leugens zich razendsnel opstapelen" written in NL by Carmien Michels,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015


N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcuș. Dar în lunea cu acidentul nu s-a întâmplat  asta. Puteam să ne socotim norocoși pentru vecinii ăia de căcat care se  certau în cele mai ciudate momente. Le-am bătut în perete să le mulțumesc  pentru strigătele încântătoare. 
Nu mult după aceea am bătut de trei ori în ușa de la dormitorul lui  tata. 
- Opt fără un sfert! 
Sub așternuturi, corpul a început să i se pună-n mișcare. Am mers  roată pe lângă pat până la noptiera lui. Pe noptieră era o cutiuță cu pastile,  somnifere de care lua și mama. Tata era ascuns în așternuturi din cap  până-n picioare. 
- Nu trebuie să mergi la muncă? 
Și-a tras cu o mână moleșită cearșaful de pe cap. Ochii îi erau mici.  Și-a luat ochelarii de pe dulăpior. 
- E opt fără un sfert, am zis eu. 
- Sunt treaz deja, a bombănit tata cu cea mai simpatică dispoziție  de dimineață. 
În baie, se holba la imaginea lui din oglindă, cu o mănușă de baie  udă, pregătită. Când m-a observat, a aruncat-o în chiuvetă și a ieșit din baie  fără să mă privească. Pe obraji avea fire de barbă proaspăt crescute. 
În timp ce visa cai verzi pe pereți la masa din bucătărie, eu mă gră beam să-mi iau geaca pe mine.  
- Nu vii cu mine? am întrebat. 
- Încep programul mai târziu. S-a scărpinat în bărbie.  
- Îți lași barbă? 
- Poate.  
- Șeful tău ce părere are despre asta? 
A ridicat din umeri.  
- Sunt obosit, hai că vorbim diseară.  
Băieții care-și făceau veacul la locul de joacă au râs când le-am alergat  prin față. Unul dintre ei a claxonat. Uram scuterele, cu-atât mai mult cu  cât noaptea, când făceau întreceri pe stradă, mă trezeau din somn cu hârâi tul lor asurzitor. Și, pe deasupra, îți mai împroașcă și un miros din acela puturos în față când trec pe lângă tine. Fără să mă fi gândit prea mult, le-am  arătat degetul mijlociu. Oare ce mă apucase? Trebuie că pentru un  moment lamentabil de scurt crezusem că le-arăt eu că aveam ac de cojocul  lor, că și eram la fel de neînvins ca și David.  
Doar că Goliatul ăsta avea un scuter pe care l-a pornit dându-i un  picior cu cizmele lui de luptă. Fugeam ca să scap cu viață. Puteam deja să  mi-l imaginez mergând în fiecare seară în cluburi rău famate ca să stâlcească  în bătaie alte brute. Sau poate chiar aparținea de banda care vandaliza ceai nării și băga bătrâni musulmani bărboși în spital. 
Când am auzit scuterul apropiindu-se, am iuțit pasul mai ceva ca un  sportiv de performanță atunci când zărește linia de sosire, în cazul meu  colțul străzii. Dacă aș fi reușit să ajung acolo, Goliat ar fi fost nevoit să frâ neze și poate că aș fi scăpat de el.  
Bineînțeles că n-am anticipat faptul că cineva ar urma să dea colțul  chiar în acel moment. Cu atât mai puțin cineva într-un cărucior cu rotile  electric. Ciocnirea nu a fost nicidecum una drăgăstoasă ca cele de la înce putul filmelor romantice. Dar pot spune cu oarecare mândrie că m-am sa crificat pe mine însumi. Din reflex, m-am gândit în primul rând la  bunăstarea bărbatului infirm și abia după aceea la mine. Am sărit exact la  timp ca să nu mă izbesc cu toată greutatea de cărucior și să-l răstorn cu  bărbat cu tot. O pisică ar fi aterizat frumos, în picioare, după o asemenea  manevră, dar mie din păcate mi-a rămas piciorul agățat de unul din brațele  căruciorului, din cauza căruia m-am izbit de asfalt. Abia am apucat să-mi  pun la timp mâinile la față pentru a preveni niște daune pe viață. 
Credeam că voi muri. Am simțit niște dureri atât de cumplite, încât  nu mai aveam pic de vlagă să mă adun de pe jos. Mi s-a părut o idee bună să  rămân puțin întins acolo, până ar fi venit ambulanța. Poate că nici măcar  nu se dormea așa rău pe pământ.  
Scuterul s-a oprit la o distanță nu prea mare de mine. Asta mi-a dat  puteri de viață reînnoite. Am sărit în picioare și am vrut să fug din nou de  el, dar picioarele mele instabile n-au vrut să mă asculte.  
Nu mă așteptam ca bărbatul din cărucior să se ridice dintr-o dată în  picioare ca să mă ajute, dar, totuși, m-aș fi așteptat măcar la puțină compa siune. Datorită mie încă mai avea căruciorul întreg și nu s-a ales decât cu o  sperietură. Ba chiar ar fi trebuit să-mi fie extrem de recunoscător. Cu toate  astea, individul a început să înjure pe loc într-un accent ce inițial părea a fi  norvegian sau finlandez, dar care-n cele din urmă s-a dovedit a fi neerlan dez.  
- Morții și grijania mă-tii! Pulă râioasă ce ești! 
Contrar tuturor așteptărilor mele, Goliat mi-a luat apărarea. A luat  mai întâi de sub scaunul scuterului o sticlă de apă pe care mi-a întins-o mie,  după care s-a proptit în fața scaunului cu rotile.

- Calmează-te, a spus el. 

Tipul din scaunul cu rotile a fost teribil de impresionat de băiatul  ras în cap, în jacheta lui din piele de un roșu închis, blugii negri și cizmele  de luptă. Bărbatul s-a oprit dintr-o dată din vorbit, și-a apucat ghidonul și  și-a dat căruciorul la o parte. Deși încă înjurând, a dispărut din câmpul  vizual.  
- Ești bine? a întrebat băiatul. 
Pielea de pe brațe îmi era complet sfâșiată și era plină de mizerie și  pietricele. Mi-am simțit și buza umflându-se colosal de tare.  Am dat din cap că da și l-am privit cu ochi mari. Oamenii chiar pot  să te uimească uneori. Cine-ar fi crezut că tipul ăsta era de fapt drăguț?  Cine-ar fi crezut că beteagul ăla în scaun cu rotile m-ar înjura de morți?  Credeam că toți oamenii în scaun cu rotile sunt prietenoși. Sau că, în orice  caz, ți-ar arăta recunoștință dacă i-ai feri de o dramă. 
Când am ajuns la școală, femeia de la secretariat m-a luat imediat cu  ea la infirmierie, unde mi-a dezinfectat rănile și m-a umplut de plasturi.  După aceea m-a trimis în sala de clasă, unde douăzeci și cinci de nătăfleți își  debitau pe hârtie cunoștințele stocate, contra cronometru. Eli a fost  primul care și-a ridicat privirea. Tipul ăsta era mega-inteligent. Nu trebuia  să învețe mult niciodată, întotdeauna știa imediat răspunsul la o problemă  și de cele mai multe ori se uita dezaprobator în jur în timp ce pe ceilalți îi  treceau toate nădușelile în timpul vreunui extemporal arhidificil. Nici eu  nu trebuia să învăț prea mult ca să obțin note bune, dar eram mai puțin  setat pe recunoaștere ca Eli. El nu se putea abține niciodată să nu-și etaleze  inteligența. 
- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat.  
- Eli, a strigat profesoara de la catedră, arătând înspre banca în care  trebuia să mă așez.  
Aparent, era la fel de empatică ca bărbatul din cărucior.  
În timpul pauzei, toată clasa s-a strâns în jurul meu. Atâtea priviri  avide de senzație nu mai fuseseră niciodată îndreptate înspre mine. Trebuia  să scornesc o poveste tare. Așa că le-am povestit adevărul și numai adevărul.  Că un cărucior dăduse peste mine, după care pur și simplu s-a cărat de  acolo.  
Bietul Mickey a venit cu ideea să rupem toate stelele de pe capotele  Mercedesurilor.  
- Chestia aia e fumată de mult, a reacționat cineva imediat.  - Trebuie să fie o chestie care-i afectează doar pe șoferii vinovați, am  spus eu cu un simț al dreptății foarte pronunțat. 
După care, cuiva i-a venit ideea să ne facem niște mărci distinctive  proprii pe care să le punem pe mașinile cocalarilor. Ceva prin care toată lumea să știe că proprietarul e un jegos, să-i poți zgâria fără ezitare vopseaua  cu cheile. 
- Ceva care nu se curăță ușor și care se găsește oriunde, am zis eu. - Tipp-Ex! a zis cineva. 
- Da! Am strigat eu. Cruci albe, ca în plăgile din Egipt. 
Întotdeauna mi-a plăcut să arăt că am citit Biblia, cu atât mai mult  când era Eli prin preajmă.  
- Alea erau cruci roșii din sângele mieilor, a zis Eli, pentru casele  celor nevinovați. 
- Tocmai de-aia ar fi albe crucile, am zis eu pe un ton la fel de  pedant, pentru cei vinovați.  
De fapt și de drept, nu citisem Biblia. Eram obsedat în ultimul timp  de o serie de thrillere care încep cu cele mai cunoscute povești din Biblie și  se termină în epoca noastră. Era înspăimântător de fascinant să citesc câtă  influență a putut să aibă o întâmplare între doi oameni de acum mii de ani  asupra întregii populații mondiale de astăzi. Fiecare carte se termina cu o  pildă de tipul: și astfel, o tulburare provocată de mâna unui copil pe supra fața unei ape, secole întregi mai târziu poate stârni un țunami atotdistrugă tor. 
Între timp, Arthur și-a însușit pur și simplu ideea. Voia să o comerci alizeze. N-a spus asta, dar rostise deja cuvântul acela atât de des încât mi se  făcea rău chiar și numai când se gândea la el. A doua zi urma să aducă de la  firma de angro a tatălui său stickere roșii speciale, care după ce le lipeai nu  mai puteau fi dezlipite. 
- La ce folosesc în mod normal? l-am întrebat.  
Dar el a continuat nestingherit, ca un adevărat om de afaceri. Voia să  abordeze problema în mod spectaculos, urma să facă imediat o pagină de  Facebook ca să dea sfoară-n țară ce soartă mă lovise. Ca să împărtășească cu  tuturor faptul că în trafic, orice tânăr este expus la violență brută din partea  automobilelor. Iar eu aș fi devenit fără discuție imaginea de campanie. Mi-am dat ochii peste cap.  
Celorlalți colegi din clasă le-a plăcut la nebunie ideea. Făceau poze  cu mine ca să le posteze online de parcă aș fi fost o atracție turistică. Mi-am  acoperit fața cu mâinile dar tipelor care de obicei făceau box toată ziua lo vindu-se în piept, li s-a părut deodată distractiv să mă trântească la pământ  și, cu genunchii pe membrele mele, să mă țină complet imobilizat ca să mi  se poată poată face poze și de sus. Toate astea ca nu cumva să mai sufăr vreo  daună fizică sau emoțională. Am apreciat enorm reacția colegilor mei.  
Eram deja bucuros că părinții s-au speriat de mine seara, când m-au  văzut. Asta era totuși dovada compasiunii lor, întrucâtva. Am povestit ce se  întâmplase cu adevărat, despre bătăușul de la școală care mă necăjea de ceva  vreme.

- Mie la muncă îmi furau de fiecare dată iaurturile, a zis mama.  Iar începea cu asta.  
- Dar eu știam cine era în spatele furtului. Prin eliminare. Știam  cine nu fusese, deci eram sigură și de cine o făcea. Dacă i-aș fi confruntat în  legătură cu asta, ar fi negat categoric și ar fi răsturnat situația ca și când  nebuna paranoică eu aș fi fost. 
Ceea ce, în mod ironic, în realitate chiar era. 
- Deci, ce-am făcut eu?  
- Le-ai pus în iaurturi o doză mare de laxative.  
A chicotit. 
- Exact. Și le-am lipit înapoi ca și când tocmai ar fi fost luate de la  magazin. N-au mai furat niciodată nimic de la mine. Asta ar trebui să faci și  tu. 
M-a împuns cu degetul în capul pieptului.  
- Adică ar trebui să-i pun bătăușului laxative în iaurt ca să nu mă  mai snopească în bătaie? 
- Faci mișto, hoțomanule. Așa te-am învățat eu pe tine? Nu, tu tre buie să anticipezi. Să fii tot timpul cu un pas înaintea lor. Să te răzbuni deja  dinainte s-apuce ei să te necăjească. 
A zis-o pe un ton solemn, profund, de parcă tocmai ar fi transmis un  mesaj din partea mafiei. 
- Capisce, i-am spus cu o voce la fel de profundă.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Paranteză

      Bănuiesc că nici ceea ce avem mai de încredere – simţurile, cu alte cuvinte, ce vedem, auzim sau percepem cu corpul nostru – nu se dovedește de încredere în împrejurări precum moartea unui părinte, naşterea unui copil sau primejdia de-a muri lovit de o mașină. Acum, că l-am înmormântat pe tata şi, în sfârşit, sunt singur cu gândurile mele, constat că ieri, la capelă, la fel ca în urmă cu treizeci de ani, timpul a stat în loc. Da, preţ de câteva secunde. Şi s-a întâmplat din nou. Am ştiut de îndată că este vorba de acelaşi fenomen pe care îl trăisem în copilărie.       Şi în seara aceea e...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Fire

Căutarea nu începe în mod conștient. Simt o legătură alarmantă, inexplicabilă, între mine și ea, iar după dispariția ei rămân cu tot felul de întrebări. La trezire mă întreb unde doarme, cum trăiește, și gândul la ea mă stăpânește în timp ce mă masturbez încetișor și moale sub cearșaf, uitându-mă la nori prin lucarnă. Când trec pe lângă tarabele aprozarelor din cartier, îmi petrec buricele degetelor peste portocale, până găsesc un exemplar care mă duce cu gândul la ea, unul cu pori perfecți. Am nimerit la cursul ei de yoga din pricina durerii cronice de cervicală. Kinetoterapeutul îmi recomand...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Hannah Roels

Planul de rezervă

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.       Plecă...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

N-am fost, dar acum sunt. Sensibilă la fiecare schimbare a vremii

Vântul mi-a suflat zăpadă mai întâi în față, pe o parte a canalului, iar apoi, după ce am traversat pe cealaltă parte a podului, în spate, ceea ce a făcut întregul proces ceva mai plăcut. În această direcție pot contempla peisajul mai ușor, fără să clipesc. Canalul nu este deocamdată complet înghețat, dar va fi peste câteva zile. Aproape cu siguranță. La început, părea o iluzie optică, dar în curând m-am convins că o lebădă se chinuie să străbată suprafața semiînghețată din mijlocul canalului. Se încordează și își face drum prin gheață, puțin câte puțin, încet, dar consecvent.  Trebuie să ne o...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Marija Pavlović

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres