View Colofon
Original text "Hoe we minder zullen worden" written in NL by Rebekka de Wit,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Cum vom rămâne mai puțini

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

1.
În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă. 
El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția. 
Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vorbeau un pic despre el, dar nu în așa fel încât să-l facă să bănuiască că ar trebui să călătorească două mii de kilometri ca să caute o broscuță anume. Unde mai pui că ea încă nu campase decât de trei ori în viața ei, că încă nu prinsese niciodată ouă de broaște, și că la ea nici măcar plantele nu rămâneau în viață.
Și cu toate astea, ea tot a deschis un cont bancar. În fiecare lună își punea în cont câte o sută de euro pentru călătorie iar când a economisit destul și l-a înștiințat că anul acela urma să călătorească în Kenia și în Congo, el s-a supărat. 
El făcuse economii ca să înnoiască canalizarea de sub casă, să scape de gaura de scurgere din hol. Planul ei i s-a părut ridicol și s-a simțit singur. 

2.
În drum spre aeroport, plouă. 
- N-am geaca de ploaie la mine, zice el.
- Nici eu, zice ea.
El verifică prognoza meteo.
Ea își desface rucsacul și examinează lista cu plasturi.
Îți dorea să meargă să-l vadă pe Sudan, ultimul mascul de rinocer alb, sau, de fapt, ultimul mascul de rinocer alb nordic care încă mai trăia când și-au cumpărat biletul spre Kenia, dar care între timp murise. Știa că era un risc. Rinocerul avea deja patruzeci și patru de ani atunci când și-au căutat biletele de avion, ceea ce pentru un rinocer alb nordic înseamnă că e excepțional de bătrân. În plus, mai era și păzit de patru elicoptere, cincisprezece bărbați cu machete care știu exact unde-i place lui Sudan cel mai mult să fie scărpinat, motiv pentru care ea chiar și atunci când rinocerul încă mai trăia, se gândea că oricum nu-și va putea face loc prin agitație. 

3.
În avion, el se uită la un documentar BBC despre natură iar ea e ocupată cu analizatul mâncării.
- E cu pui? Întreabă el.
- Da, așa cred, spune ea. Cel puțin așa scrie pe etichetă.
- Despre ce e vorba? Ea arată cu degetul spre ecranul lui de tv.
- Despre gândacii de bălegar. Au descoperit că gândacii de bălegar cresc la fel de mari cât ascunzătoarea pe care și-o sapă singuri, și au filmat procesul ăsta.
Ea zâmbește, vrea să-și noteze asta, dar măsuța ei e plină de mâncare. Când după o oră stewardesa strânge harababura de pe masă, ea își scoate până la urmă carnețelul din geantă și scrie în el dacă asta o fi valabil și pentru oameni. Dacă „anvergura” oamenilor e determinată de mediul în care se cuibăresc. Și dacă poate fi influențată. Oare dacă te înconjori de oameni cu suflet mare, poți deveni mai mare? Scrie cu litere de tipar. Și dedesubt, în paranteză: la figurat. 
Ea crede că e păcat că el nu citește cu ea în caietul ei.
El e mândru că nu citește cu ea în caietul ei. 
El vrea să verifice vremea în Kenia, uită că nu se poate și oftează. Se uită în revista cu chestii taxfree și desenează o mustăcioară pe fața unui bărbat care face reclamă la o boxă wireless.

4. 
Și-au pierdut zborul de legătură în Istanbul pentru că ea a vrut să-i facă cinste cu ceva bun la micul dejun. El știa că era riscant, dar ea nu, pentru că nu ținuse deloc cont de schimbarea de fus orar. El a comandat doar cafea. Ea l-a întrebat dacă el chiar voia să facă asta, să meargă cu ea în Kenia, după care timp de douăzeci de minute el a încercat să o convingă că el sigur chiar voia să meargă cu ea, ceea ce i-a făcut să-și piardă zborul.
Poarta de îmbarcare la care stau acum e goală, ca și cum ei ar fi ultimele persoane la o petrecere la care niciunul dintre ei nu voia să meargă.


5. 
- Te temi că n-o să le găsim? Animalele de pe lista ta? Întreabă el o dată ce sunt iarăși în aer. Sunt obosiți amândoi. 
- Nu, zice ea. Mă tem că va fi prea multă lume acolo. În toate locurile alea. Și că o să mi se pară toți niște proști. La oameni mă refer. Și că dup-aia o să trebuiască să admit că și eu sunt la fel ca ei. La fel ca restul omenirii, care nu poate înceta focul decât atunci când totul e deja de mult distrus, care vrea să protejeze totul doar atunci când e prea târziu.
Cei doi primesc de la stewardesă câte un prosopel călduț. Pentru o clipă, niciunul nu mai zice nimic.
- Pentru oameni, aproape toate animalele se împart în două categorii. Sau sunt amenințate cu dispariția, sau sunt o invazie. Mă tem că ăsta e felul oamenilor de a fi. Că mereu e sau prea puțin sau prea mult. Că suntem patologic nemulțumiți. Și că nemulțumirea asta ne face asa violenți.
El scoate un zgomot mic, ceva între înțelegere și iubire și iși miroase mâinile. Se gândește la chinezul la care s-a dus când era copil și îi șterge mâinile cu prosopelul lui.

6.
În Kenia, aerul e greu de la căldură. 
Ea încearcă să caute adresa la care sunt cazați, găsește pe Google ultima ei căutare, „is extinction a bad thing” iar primul link este un articol care descrie cum mamiferele există pentru că au dispărut dinozaurii.
Ea se enervează. Nu din cauza articolelor ălora, ci pentru că acum e preocupată de găsirea unui răspuns la întrebarea de ce se află ea aici. De ce se află ei aici. 
Iau un taxi spre hotel. În pat, el citește un eseu în care cineva descrie tipurile de animale ca pe o descoperire antropocentrică deci descrie și dispariția animalelor tot ca pe o problemă antropocentrică.
- Ce citești? Îl întreabă în timp ce-și taie unghiile de la picioare pe balconul camerei.
El îi citește cu voce tare, sare peste niște pasaje chiar dacă știe că mai târziu ea o oricum o să citească eseul din nou și că o să mai vrea să vorbească mult și bine despre el. 
Se trezesc de la zgomotul ventilatorului și nu se ating. 
- Vrei să vezi și plante? Întreabă el.

7. 
În drum spre habitatul ultimului rinocer alb, ea citește pe telefon o rubrică cu titlul „do we miss the dodo?” iar el se uită la un filmuleț de la Național Geografic.
Meet the Heroes Who Protect the Last Northern White Rhinos in the World.
El recunoaște muzica folosită, e dintr-un filmuleț pe care el însuși l-a făcut. Oprește filmul ca să-și caute propriul filmuleț.
Cei doi sunt pe drum spre locul în care a murit Sudan. Rinocerul are o fiică și o nepoată care sunt într-un centru de primire în care nimeni nu are voie să intre. Aparent, amândouă sunt într-o stare de sănătate prea precară pentru a avea pui. Când citește că rinocerii au o greutate de cincizeci și șase de kilograme la naștere, ei îi dau lacrimile.

8. 
Înaintea intrării în parc trebuie să aștepte până li se dă voie să intre. Formularul de autorizație trebuie completat cu clanul din care fac parte, dar ca și vest european trebuie să lași spațiul gol pentru că „vest europenii nu au niciun clan”, spune bărbatul care le dă formularele. 
La postul de control e și un magazinaș de la care poți cumpăra brelocuri de cheie cu Sudan. Oamenii își fac selfie-uri cu brelocul.
Se uită și ea la filmulețul cu eroi și dup-aia îi vine să plângă.
Lui îi e rușine. Uită să o consoleze. 
- Trebuie să vezi filmulețul ăsta, zice ea. Super mișto.
El se mai uită o dată la filmuleț.

9.
Ea spune că i se pare super tare că bărbații din filmuleț poartă costum militar. Și că stau lângă el cu o găletușă de noroi și că stau pe un taburete mic lângă el și că îl freacă sub burtă în timp ce poartă suficient de multe gloanțe la ei încât să ucidă o întreagă școală de turiști. Și că stau pe iarbă unii lângă alții. Rinocerul acela și bărbații aceia. Zice că nu se referă la Flipper. Că nu o impresionează prietenia dintre oameni și animale, sau poate că da, dar că ființele acelea, bărbații și rinocerii aceia sunt atât pașnici. Că își imaginează că oamenii se plimbau cândva pe aici, la fel ca zebrele printre lei. Și că noi am părăsit locurile astea dar că ne întoarcem cu binoclurile noastre jalnice să mai prindem câte ceva din locul din care ne tragem. 
El încearcă să o urmărească la fel cum încerca să urmărească fluturii. În liniște, cu ochii mijiți.
Știi ce zic? întreabă ea.

10. 
Li se dă voie să intre. Ghidul îi duce la locul în care a murit Sudan. Timp de aproximativ o oră, trec cu mașina printr-o mare întinsă de iarbă. Nu e nimic de văzut. Și nici vreun turist. Ghidul spune că sunt elefanți în depărtare, dar că probabil ei nu-i pot vedea. 
Ea întreabă dacă mai sunt oameni care vor să vadă locul ăsta iar ghidul dă din cap.
- It’s like pilgrimage.
Ea pare dezamăgită. Se lasă tăcerea. Ghidul merge să se ușureze apoi spune că tocmai asta e frumos. Că merg în locuri în care ceva nu mai e. 
- You also like Sudan? îl întreabă ghidul pe el.
Ea spune că el doar a venit cu ea. 
- Also good, spune ghidul.
În deschizătura ușii de la mașină mănâncă un senviș. El spune că s-a mai gândit și că i se pare chiar mai drăguț că Sudan nu mai e. Apoi se grăbește să precizeze că n-a vrut să sune chiar așa. Ci că un pelerinaj e poate cel mai frumos lucru care poate fi făcut pentru Sudan. Ea îi traduce ghidului iar el aprobă din cap. 
- I agree. El zâmbește. Ea zâmbește de zâmbetul lui. 

11.
Ghidul îi întreabă dacă vor să vadă și girafe. Le spune că în orice animație e și câte o girafă și că de asta oamenii cred că e plin de girafe pe acolo dar că și ele sunt pe cale de dispariție. Ea dă din cap iar el îi face poze ghidului care se uită în jur să-și dea seama încotro trebuie să meargă. 
Mă tem că mă voi micșora dacă girafele nu vor mai fi, zice el și zâmbește la poză. 
Că te vei micșora? întreabă ea. 
Da, spune el. Că mă voi micșora.
Dacă girafa nu mai există, dispare și o parte din mine. Spațiul format între mine și girafă dispare. Și dacă acel spațiu, acel loc intermediar dispare, eu devin mai mare. Dup-aia voi ocupa mai mult spațiu. Și cu cât ocup mai mult spațiu, cu atât animalele sunt cele care trebuie să facă mai mult loc. Se consolidează una pe cealaltă. Asta nu e – ‘
Ghidul își caută cuvintele. 
- Nu e bine? întreabă ea. 
- Nu e bine, zice el.

12
- Vârsta lui Sudan e de milioane de ani. Vreau să spun, 
Sudan avea cam patruzeci de ani, dar el a fost aici înaintea noastră. Strămoșii lui. Doar printre animalele acelea poți ști cât de mare ai voie să devii. Când Sudan zăcea mort într-o rână, nu zăcea acolo doar un simplu rinocer. Milioane de ani zăceau acolo într-o rână. Durata timpului care a trecut pe lângă noi nu o poți înțelege decât uitându-te, de exemplu, la Sudan. Accesul la timpul acela dispare o dată cu el. 
Gridul vrea să vadă poza pe care i-a făcut-o și i se pare că a ieșit bine în ea. 
Soarele apune. Cei doi bărbați stau în față, ea se așază în spatele mașinii și se întorc înapoi. Ghidul îl întreabă dacă el are un clan. El îi explică faptul că treaba nu funcționează chiar așa. Că ea, și arată înspre ea, ea e clanul lui. Sau că asta s-ar apropia cel mai bine de ideea de clan.  Ea stă în spatele mașinii, nu urmărește discuția lor. Se gândește la sintagma timp de gestație. Se gândește că e o sintagmă frumoasă. Că timp de un an și jumătate, cât rinocerul e gestant, acesta nu poartă în el doar o nouă viață, ci și foarte mult timp. Și că purtatul celor șaizeci și cinci de kilograme e cel mai greu lucru pe care trebuie să-l facă în afara celor două sute de kilograme pe care ei înșiși le cântăresc, și că cele saizeci și cinci de kilograme le poartă fără să știe pe cine anume poartă. Ea se întreabă câte kilograme ar fi dispusă să poarte fără să știe ce anume e. Se întreabă dacă deja face asta. 
Vrea să-și ia carnețelul să-și noteze asta și atunci vede lista în geantă. Un bucketlist cu tipurile de animale, pe care lipise plasturi. 
Se întreabă dacă și familia ghidului are o astfel de listă. Probabil că nu, se gândește ea. Posibil ca în sufrageria lui, o listă cu tipurile de animale aproape dispărute ar fi mai degrabă o listă cu animalele pentru care să se roage decât un bucketlist. 
Nu își notează asta. Doare zâmbește și adoarme.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Soarele, când coboară (fragment)

I  În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.   Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poa...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

Un înger

“Ssst, vezi că vine.”  Bărbații își țin respirația și nu mișcă, ghemuiți în gang. Prin fața lor trece o  femeie într-un pardesiu verde, cu geantă, pantofi și mănuși din piele de  șarpe. Tocurile ei scot un sunet ascuțit și din părul ei strâns în coc au căzut  câteva șuvițe. Aleea pietonală e plină de lume ieșită la cumpărături, iar  femeia face notă discordantă cu luxul ei ieșit din comun. Cu toate acestea,  nimeni nu o fluieră, ba chiar unii oameni se dau din calea ei când o văd  venind.   “Haide, acum.” șoptește bărbatul mai în vârstă celuilalt și cei doi se  furișează pe urmele ei.   O urmă...
Written in RO by Anna Kalimar

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Cerul să fie senin

      Înainte de a merge în celula lui – voi înainta cu lentoare, ca să mi-o ia înainte sunetul curb al cizmelor mele, vreau să se știe că mă îndrept într-acolo –, înșurubez becul în aplica de pe tavanul biroului meu. Când pare deja înșurubat, îl apăs cu mai multă putere și, imediat, se aude trosnetul acela de zăpadă în interiorul filetului. Un muget neînsemnat care spune ceva și despre mine, despre cum gestionez locul acesta.       Pătrund în galeria de la etajul al doilea. Celulele sunt foarte aproape. Alături de fereastra albă, în scaunul lui, Im picotește cu brațele încrucișate. Când îi vâ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Dicţionarul Deţinutului

Dicţionarul Deţinutului cuprinde vocile şi istoriile oamenilor închişi în închisoarea din Torino, Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“, secţia V din Pavilionul C, destinată „deţinuţilor protejaţi”. Porneşte de la un laborator de scriere condus în penitenciar pe parcursul a doi ani. Cu toţii ştim ce înseamnă „casă“, „iarnă“, „dragoste“, semnificaţia lor e absolută. Dar, în închisoare, semnificaţia cuvintelor se schimbă şi această schimbare provine dintr-un spaţiu: înăuntru există doar înăuntru, iar cuvintele devin preistorice. Ca şi cum ar fi oprite într-un timp primordial. Doar în aceste c...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Nu vreau să fiu un câine

CUM SĂ OPREȘTI SUFERINȚA DIN DRAGOSTE, tastez la calculator. Chestia asta trebuie să se oprească aici. Văd poveștile oamenilor, dar nu vreau povești, vreau soluții, nu compasiune. TRANSFORMARE, scriu. Google spune că există transformare în matematică și în genetică. O aleg pe a doua și fac astfel prima alegere. Mă obosește corpul ăsta, care a fost sărutat deja de prea mulți oameni, care poate e ruinat, m-am purtat nesăbuit cu el, n-am avut grijă de el, trebuie aruncat, modificat și îmbunătățit. Transformare genetică. Dieta cu sucuri naturale clipocește pe ecran. Transformă-te într-o nouă versi...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen