View Colofon
Original text "De zon als hij valt" written in NL by Joost Oomen,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Soarele, când coboară (fragment)

Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen


În dimineața zilei de 11 iulie 1978, un camion încărcat cu propan lichid por nește în direcția Barcelonei. Camionul provine dintr-un sat mic din  Catalonia și la volan este un șofer cu mustață deasă pe mijlocul chipului  lucios. Acesta conduce același camion pentru aceeași companie de 20 de  ani și cunoaște rețeaua rutieră a Spaniei pe de rost. Pentru a ocoli autostră zile cu plată, alege mereu drumurile lăturalnice.  
Rezervoarele de gaz nu sunt făcute să stea mult în soare. Darămite  un rezervor uriaș încărcat cu 25 de tone de propan, când de fapt doar nouă sprezece tone sunt permise. Poate face camionul pană și lovind apoi pere tele dimprejurul campingului se răstoarnă, alunecă peste teren și se oprește  într-un puț din beton cu o izbitură suficient de puternică încât să producă  o fisură în rezervor. Poate că rezervorul e fisurat deja dinainte și șoferul  oprește camionul lângă camping ca să examineze fisura. În orice caz, un  lucru e sigur: un nor de propan se înalță din rezervor și se răspândește în aer  peste campingul Los Alfaques, în căutarea unui foc deschis. 
Norul mare și alb de propan care plutește deasupra terenului de  camping atrage imediat atenția numeroșilor turiști care se înghesuie în  jurul autocisternei să privească acest fenomen. Gazul își găsește sursa lângă  o discotecă situată la nord-estul campingului, unde un tânăr la vreo două zeci de ani fumează o țigară. În momentul în care aburii de propan iau foc,  gazul inflamat se năpustește înapoi înspre camion într-o fracțiune de se cundă. Flama se izbește de cisternă iar propanul rămas explodează cu o bu buitură asurzitoare. O minge de foc înaltă cât șase etaje înconjoară  jumătate din terenul de camping. Cei care nu sunt loviți direct de piesele  camionului care zboară arzând în toate părțile sunt pârjoliți de valul ucigă tor de presiune fierbinte care în drumul său transformă numaidecât totul  în vâlvătaie. Buteliile de aragaz albastre explodează, mașinile sunt înghițite  de foc, oamenii sunt blocați în corturi și caravane în flăcări. Pentru a-l pro teja, un tată își aruncă băiețelul într-un congelator. Temperatura valului de  presiune e așa ridicată, încât băiețelul piere din cauza căldurii în cuptorul  lui privat. Majoritatea victimelor nu poartă decât costume de baie. 
Tot ce rămâne din șofer e o încheietură arsă a mâinii, de care e atașat  un ceas stătut dar încă intact. Ceasul arată ora 14:36, ora la care a avut loc  explozia.  

II 
Sunt o încheietură a mâinii. O bucată de os format din cel mai dur calcar,  acoperit cu o fâșie de carne uscată și niște piele jupuită. Mă aflu în sudul  Spaniei în camera unei fete care m-a așezat deasupra unui scrin, între un  deșteptător de călătorie cu ace indicatoare fosforescente și o reprezentare  din plastic a unui ștrumf. Când se face seară, lumina pală și verzuie a acelor cade pe pielea mea. Ștrumful ține un cadou în mână, iar eu nu știu ce se află  în cadoul acela.  
Cu ceva timp în urmă nu eram doar o încheietură a mâinii care nu e  atașată de nimic, ci făceam parte dintr-un șofer de camion mustăcios. În  partea din față a cabinei, șoferul își construise un mic altar. De parbriz avea  sprijinită o plăcuță de înmatriculare pe care era inscripționat numele fiicei  sale. Lângă plăcuță ținea un briceag de la firma Opinel. Când era copil,  șoferul se tăiase cu el la deget încercând să ascută un băț. Urma de la cica trice ar fi fost în continuare pe deget dacă l-aș mai fi avut. Din cauza sânge lui închegat, briceagul devenise lipicios și doar cu mare dificultate putea fi  deschis. Nu-l mai folosise demult. Cu toate acestea, tot și-ar fi răscolit pani cat toate hainele căutându-l dacă l-ar fi pierdut. S-ar fi descotorosit de toate  pernele și de toate ziarele din cabină, de mărgelele de pe scaun și de toate ce lelalte lucruri care nu erau fixate de camion, și dacă tot n-ar fi găsit cuțitul  nici atunci, s-ar fi întors înapoi din drum sute de kilometri oprind în toate  locurile de parcare prin care trecuse, ca să-și caute târându-se pe asfalt bri ceagul vechi, ieșit din uz. 
Mai erau și alte lucruri sprijinite de dosul acelei plăcuțe. O linguriță  de cafea din argint pe care o găsise cândva pe marginea unei chiuvete într-o  benzinărie. Un breloc din plastic dur în formă de coajă de arahidă. O banc notă de cinci dolari și o cheie franceză ruptă de la jumătatea mânerului.  
Toate aceste lucruri le-a cules șoferul de pe marginea asfaltului pe care con ducea zi de zi. La fel cum pentru cuțit s-ar fi întors din drum, așa s-ar fi  întors șoferul kilometri întregi și pentru fiecare dintre aceste relicve dacă  le-ar fi pierdut. Nu pentru că i-ar fi putut fi de folos mai târziu, ci pur și  simplu pentru că făceau parte din altarul lui. 
Mă aflu acum eu însămi în mijlocul unui astfel de altar, având lângă  mine deșteptătorul de călătorie cu ace indicatoare fosforescente și ștrumful  cu cadou de cealaltă parte. Iar în lumea întreagă se mai găsesc încă pe-atâtea  miliarde de astfel de mini-altare, ridicate în foste etajere, pe pervazuri, raf turi de cărți sau televizoare. Și toate cutiuțele cu dinți de lapte, pietricele netede, ouăle golite pe dinăuntru, cutiuțele muzicale, penele de bufniță,  ilustratele, scoicile, brățările, încălțările pentru copii, figurinele Playmobil  și fructele artificiale, toate formează împreună o rețea gigantică pe care mi lioane de oameni din întreaga lume pun un preț enorm. Cea mai mare reli gie din lume își are originile în miliarde de fleacuri. Iar noi, dragă ochiule, suntem împreună regele și regina lor.  

III 
E sfârșitul după-amiezii când se îndreaptă băiatul spre sat. Taică-su îl tri mite în sat pentru că circulă povești despre capre sălbăticite care ar fi fost lăsate în urmă de teroriști. La fermă, toată lumea a văzut coloanele de foc  de deasupra satului în flăcări.  
Ulițele sunt înnegrite de foc. Animale moarte de care încă mai  atârnă niște carne zac împuțite printre colibe. Caprele, cu siguranță cele în fometate, tind să se ascundă peste tot. Deci băiatul trebuie să intre în fie care casă și să deschidă fiecare dulap, dar nu-ndrăznește să se uite în colibe  pentru că-i e teamă să nu găsească vreun mort. Umblă de colo colo pe uli țele de nisip, se reazemă de fântână, fumează o țigară la marginea satului.  Într-o jumătate de oră de căutat, nu vede nici măcar o singură capră.  
Tânărul ar vrea deja să se întoarcă acasă când vede un șifonier mare,  din lemn, la marginea unei colibe distruse. E un model european din stejar  masiv, pe care deși fumul l-a înnegrit de sus pană jos, încă mai stă în pi cioare. Tânărul se îndreaptă prudent într-acolo. Piesa de mobilier din lemn  se ridică cu jumătate de metru deasupra capului său. Băiatul deschide dula pul. Balamalele sunt uscate și scârțâie din cauza nisipului.  
Pe fundul șifonierului mare, din lemn, e un ied mic care cu mare di ficultate încearcă să-și țină ochii deschiși. Ieduțul e slăbănog, iar după blana  mată băiatul vede că nu a mai băut de zile întregi. Nisipul și țânțarii îi aco peră cea mai mare parte a corpului. Lucrul cel mai ciudat legat de acest  animal se găsește chiar pe capul lui, pentru că, încleștat între cele două  coarne, ieduțul are un ochi de sticlă. Băiatul mângâie animalul o singură  dată din cap până-n picioare ca să-l liniștească, după care îi prinde capul în  mâna dreaptă iar cu mâna stângă trage cu putere de ochi. Ochiul se des prinde brusc și se rostogolește spre colțul dulapului. Băiatul dibuie colțul  dulapului, găsește globul ocular și-l bagă în buzunar. Își atârnă iedul slăbit  după gât și pornește grăbit spre casă.  
Acasă, băiatul pune ieduțul în țarcul de lângă fermă. Ieduțul e inte grat în turmă de celelalte capre iar după o perioadă de întremare, începe să  producă urmași. 
Băiatul se duce în camera lui, se uită la ochi, se uită-nspre nord, se  uită la ochi. 

IV 
Apa e importantă pentru un ochi de sticlă. Dacă nu ții ochiul de sticlă în tr-un mediu umed, el acumulează praf, iar praful acela îl bagi în orbită  când îți pui ochiul acolo. De aceea, când nu mă purta, posesorul meu ante rior mă punea în apă într-un pahar de long drink. Zăceam apoi pe fundul  paharului cu pupila în jos, uitându-mă toată noaptea la el. 
Noul meu posesor e un băiat cu doi ochi sănătoși, deci nu mă  poartă. Stau pe pervazul de la dormitorul lui, fără apă. Praful se lipește ne încetat de mine.  
Astă seară m-am uitat afară, la duna de nisip din fața fermei. Duna  se scălda într-un portocaliu de natriu, iar lumina venea de la lămpile atâr nate ca să alunge animalele sălbatice de pe pajiștea caprelor.  
O oază de lumină într-un deșert în care altfel e întuneric beznă. În  timp ce mă uitam afară, o viperă s-a strecurat în lumină. Cu coada în nisip,  vipera a conturat o urmă șerpuită. Era o liniuță discretă, subțire, dar, din  cauza umbrelor adânci pe care le aruncă lumina portocalie, am putut să o  văd cu claritate. 
Mai târziu în noaptea aceea, s-au perindat mai multe vipere peste  dune. Au conturat urme noi, paralele cu cea dintâi, dar și de-a curmezișul.  Începuseră să semene cu niște valuri desenate. Făcute cu o mână șovăiel nică, stângaci, poate chiar puțin copilăresc. Dar am văzut dintr-o dată  marea în nisip. 
Un ochi de sticlă nu poate plânge, drept pentru care nu se poate  umezi singur. Un ochi de sticlă are nevoie de apă. De aceea, marea e deose bită pentru un ochi de sticlă. Marea e pentru mulți un obstacol, o ultimă  piedică care trebuie înlăturată în drumul spre tărâmul promis. Dar pentru  mine marea nu e un impediment. Eu, dimpotrivă, vreau să merg acolo. 
În noaptea aceea, tânărul a apărut la un moment dat în spatele meu.  Și el se uita la dună. Nu știu dacă și el vedea același lucru în urmele lăsate de  vipere. Nu știu dacă și el visează marea. Dar băiatul și-a pus mâna în jurul  meu ca și când în orice moment m-ar fi putut lua ca să plecăm. 


O fată e o fată, e o fată, e o fată. Deși sunt de părere că tocmai în Spania ar  trebui să colind bulevardele în cizme de cowboy din piele albă decolorată  și-ntr-o cămașă șterpelită făcându-le cinste băieților cu o prăjitură cu  morcov și cârnați calzi, în ultimele săptămâni am senzația că ar trebui să mă  cațăr într-un turn înalt, ca să-mi flutur părul pe geam și să-i atrag atenția  unui prinț arab pe un cal negru ca tăciunele, amândoi cu ochi la fel de negri  și pătrunzători, să vină să mă ia din satul ăsta plicticos și să mă ducă pe  plajă, unde, lovind furios din șale, să mă facă femeia lui. 
Și aproape în fiecare noapte adorm cu imaginea unui ochi mare și  verde în minte, un ochi care se arată pe cerul de deasupra acestui sat ca o  lună sperioasă, deplasându-se încolo și încoace de parcă ar căuta ceva.  
Deodată, ochiul cade pe jos și se rostogolește pe dealuri spre camera  mea. Rămân lipită de ochiul care se rostogolește, iar el mă duce departe de  satul care rămâne în urmă ca o ruină în flăcări, nimicită. 
Eu n-am un bărbat care să mă ia cu el și sunt eu însămi o fată pericu loasă care ține pe dulap o încheietură a mâinii de care nici măcar nu e înfri coșată sau dezgustată. Cauza furnicăturilor din arterele mele este sângele  murdar care se trezește la viață atunci când îmi pun propria încheietură a mâinii alături de cea găsită. Dar nici măcar atunci nu mă simt ca și când aș  fi pierdută sau spurcată. 
O fată e o fată, e o fată, e o fată. Vântul de pe buzele mele aspre îmi  strigă că trebuie să plec. Vântul din vasele mele de sânge îmi strigă că tre buie să aștept.

More by Cătălina Oșlobanu

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Declarație de dependență

Am întâlnit de curînd la un grătar pe cineva care tocmai născuse. Grătarul  a fost prima ei ieșire. A recunoscut, cu bebelușul în brațe, că devenise atât  de dependentă. A făcut o față dezamăgită în timp ce a rostit cuvântul și a  spus-o ca și când și-ar fi recunoscut o greșeală.   Părea să considere dependența o formă de eșec.  La fel ca noi toți, cred.  Dependența e de obicei asociată cu ceva vulnerabil și neatrăgător,  urât aproape. Prin independență înțelegem tocmai ceva puternic, ceva  atrăgător, un obiectiv. Un cal sălbatic alergând pe plajă. Dependența mă  duce cu gândul la Trainspottin...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Chiar și dacă n-apuci să vezi decât o picătură

The white cracker who wrote the national anthem knew what he was doing.  He set the word “free” to a note so high nobody can reach it.   That was deliberate.  Angels in America (Tony Kushner) Eram cu tata pe drum spre aeroport. Urma să merg în America pentru o  lună iar tata a ținut morțiș să-mă conducă.  Mergeam în Charleston, un orășel pe coasta Carolinei de Sud. Tata  m-a întrebat cum arăta orășelul iar eu abia atunci mi-am dat seama că nu  căutasem pe Google nicio poză cu el.  Nu știam decât că avusese loc un schimb de focuri acolo, în subsolul  unei biserici albe. Adică asta înseamnă: c...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Zece degete în depărtare

DEGETUL MARE   Chiar dacă stai la etajul doișpe, tot se aude zgomotul de pe șantier. Speli  vasele. Te-ai rostogolit din pat, ți-ai tras boxerii pe tine și, în sânii goi și fără  șosete, te-ai apucat de spălat vasele. Pentru că n-a venit imediat apa caldă la  robinet, ai uitat să dai drumul la apă rece, așa că apa e acum clocotită și te  frige la mâini. Când le scoți de sub apă, mâinile ți se fac roșii ca focul. Tot blatul e plin cu vase soioase. În bucătărie, chiar și pe jos sunt oale, tăvi  din sticlă și teancuri de farfuriuțe cu brânză de vaci întărită pe margine.  Podeaua bucătăriei nu e a...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Tatăl nostru

Întregul corp al fratelui meu vitreg s-a modelat după nepăsarea lui. Picioarele, ușor curbate și băgate-n niște blugi șterși, se termină cu tălpi pe care în timpul mersului abia și le ridică de jos, motiv pentru care prezența lui vine mereu la pachet cu un zgomot de picioare târâite. Partea de sus a corpului îi seamănă cu o ruladă de înghețată fleșcăită, așezată pe mijlocul lui. Are umerii adunați și brațe deșirate pe care nu le ridică decât dacă e absolut necesar. Dar ceea ce-mi iese în evidență prima dată atunci când apare în ușa locuinței lui de familie, sunt sprâncenele și colțurile gurii....
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono
More in RO

24

22.12.2014. Diario de Vida Natura fantasmagorică din Plaza de España reflecta imaginea măreției civilizației apuse, care în timpurile moderne și-a pierdut însă sensul. Ce-i trebuie unei puteri colonizatoare o piață așa de mare, împărțită pompos în provincii spaniole, destinată festivităților din trecut? Trăsurile făceau înconjurul fântânii, oferind turiștilor un ieftin joc de-a nobilimea. Bine măcar că aici nu sunt trotinete electrice. Un cal profită de neatenția vizitiului, se smulse din hățuri și începu să galopeze spre libertatea de-abia dobândită. Lăsând în urmă agitația, clicul aparatelor...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Marija Pavlović

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Cu păsările am în comun cerul

Uneori devine de-a dreptul insuportabil. Plescăie așa de tare, că mă trezesc. Și, în afară de asta, se mai și ceartă, cui să-i revină cea mai bună bucățică, încât nu mai pot să adorm. Se aude totul, deși am ferestre duble, iar ramele sunt etanșate. Una ar vrea semințe de dovleac, cealaltă de in, fiindcă sună drăguț când le crănțăni, cele mai tinere se reped la firimiturile de pâine, femelele nu vor niciodată plăcintă cu jumări. Cine ar crede că sturzul cântător, măcăleandrul, pițigoiul albastru și florintele nu vor să-și îndese în aparatul digestiv tot ce au la îndemână. Locuitorii ăștia ai pa...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Barbari în Imperiul Roman

De ce a căzut Imperiul Roman? Această întrebare a bântuit civilizația eu ropeană de-a lungul întregii sale istorii, însoțită (uneori în mod explicit, al teori implicit) de o meditație asupra consecințelor pe care acest eveniment  îndepărtat le are în prezent. Impresionați de ruinele monumentale ale  Romei și formați pe moștenirea sa imaterială, am privit cu admirație cuce ririle sale economice, tehnologice și culturale: ne-am întrebat care ar fi fost  evoluția civilizației occidentale dacă prăbușirea Imperiului n-ar fi schimbat  condițiile individuale de viață și n-ar fi redus drastic complexi...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti