View Colofon
Original text "Cambiar de idea" written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Planul de rezervă

Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.
      Plecăm din Bilbao cu mama, vară-mea și iubitul meu comprimați pe bancheta din spate, cu lumina din portbagaj pâlpâind, isterie colectivă și conversații suprapuse. Nu-i de mirare că trecem fără să oprim pe lângă benzinăria de pe A-8. Timp de câțiva kilometri foarte tensionați, se ia în calcul posibilitatea că am putea rămâne blocați pe autostradă și îmi dau seama că mi-e egal. Mi-e egal dacă ajungem sau nu, dacă îmi iau doctoratul sau nu. Indiferența mi se observă din prima. Eu, cea care mă cocoț pe tocuri și ca să intru în barurile cu podeaua din rumeguș, sunt cea mai prost îmbrăcată din Aula Magna, am părul murdar și puchinei la ochi.
      Nimic din toatea astea nu mai contează, pentru că deja au trecut.
      Indiferența mea se naște dintr-un paradox temporal: parcurg doar o amintire.
      E o singură clipă în care scenariul se fisurează, faimoasele faultlines ale lui Alan Sinfield – citat în bibliografia generală la pagina 367 –, și asta e atunci când ia cuvântul profesorul, singurul domn din comisie și președintele ei. Nu pricepe capitolul în care analizez impactul pe care l-a avut scandalul legat de Abu Ghraib în reprezentarea femeilor violente, chiar dacă singurul meu aport original apare chiar în această secțiune. Imediat după 11 septembrie, conservatorismul din Statele Unite a profitat de confuzia generală ca să se năpustească împotriva feminismului care militează pentru egalitate. America fusese atacată pentru că inamicii ei o credeau slabă, pentru că bărbații nu se mai comportau ca niște bărbați adevărați. Serialele care s-au produs atunci reflectă întoarcerea la rolurile clasice de gen – salvarea majoretei, salvarea lumii –, cu eroi inspirați din western, ca Jack Bauer, și femei neajutorate și stupide. Dar pe măsură ce ne îndepărtăm de zona zero, tendința se inversează. Se pune în mișcare o perioadă marcată de personaje feminine, femei cu katana, cu insigne de FBI și de CIA, care sparg coduri binare combinând tot ce este mai bun din cele două lumi. Pot tăia capete și pot fi mame, pot fi androgine și pot revendica atât de disprețuita intuiție feminină, fără scurtcircuite, simultan.
      Îi povestesc președintelui că eroinele apar foarte târziu în genurile de acțiune pentru că discursul esențializant a promovat mereu pasivitatea și blândețea care ne sunt atât de proprii. Dau exemplul agentei Ripley – singurele femei violente care apar pe micul ecran sunt descendente din Medeea, monștri din filmele de groază. Și există un sector al feminismului care se bazează pe aceste prejudecăți. Este feminismul care vorbește mereu despre feminizarea instituțiilor, ca și cum intrarea femeilor în politică sau în armată ar avea în sine vreun efect civilizator, ca și cum dacă ar fi toate sfinte, sfințenia lor ar fi contagioasă. Este feminismul care mă irită și care a suferit o lovitură foarte puternică când au ieșit la iveală torturile din Abu Ghraib. Societatea americană nu a fost șocată pentru că soldații ei au torturat, ci pentru că o făcuseră și femeile-soldat. Imaginile care au devenit iconice sunt cele în care Sabrina Harman și Lyndee England se pozează zâmbind alături de mormane de irakieni dezbrăcați. Singura parte bună care a ieșit din oroarea aceea a fost că au fost puse sub semnul întrebării valorile înnăscute ale fiecărui sex, domnule președinte, dând naștere la personaje hibrid precum cele pe care le analizez de-a lungul ultimului capitol.
      Domnul președinte nu vrea să intre în polemici, îmi spune, dar rămâne la părerea lui.
      — De fiecare dată când una dintre filosoafele astea pe care le menționați dumneavoastră se apucă să spună că nu există diferențe între cele două sexe îmi vine așa un chef să fac o chetă, ca să le trimit să studieze medicina sau biologia, ca să vă fie clar ce gândesc.
      Liniștea de dinaintea răspunsului meu miroase ca sângele, ca posibilitatea de a curge sânge. Dar las glonțul să-mi șuiere pe lângă ureche și îmi formulez comentariul cu drăgălășenia unei aspirante la titlul de Miss.
      Comisia se întoarce după deliberări, în timp ce aici, în prezentul din care scriu aceste rânduri, aștept să fie pronunțată sentința din procesul violului petrecut de San Fermín. În prezentul din care scriu, sunt mult mai agitată decât eram în text, unde desenez floricele pe ceea ce avea să fie ultimul meu caiet de studentă și nu-mi dau seama că toată lumea mă așteaptă pe mine. Maixa își drege glasul până când reușește să mă facă atentă. Are ochii vlăguiți și gesticulează ca un DJ înaintea tipicei intensificări a ritmului din genul tehno-house. În sfârșit, pricep. E ca la judecată și, dacă nu mă ridic, nu-mi vor citi condamnarea. Respect protocolul și mă prefac surprinsă că totul iese așa cum mă așteptam, că mă felicită, îmi semnează hârtiile și-mi urează bun venit în acest nou club și la această nouă formulă de adresare de care numai moartea mă va mai despărți. Dr. de la Cruz pe viață.
      Și acum ce urmează?
      Maixa îmi trimite linkul către un studiu despre incidența bolilor mintale printre doctoranzi și cercetători. June mă ajută cu hârtiile pentru solicitarea ajutorului de șomaj. Maixa mă sfătuiește să-mi împart disertația în patru sau cinci articole și să le public în reviste specializate, în timp ce June înclină mai degrabă spre o monografie. Amândouă mă avertizează că mă așteaptă o criză existențială, iar eu le spun că sunt bine, pentru că am un plan, un plan de rezervă. Cum cui pe cui se scoate, golul lăsat de teza doctorală se mobilează cu un roman, sau cu ceva asemănător unui roman, ceva care să se apropie de niște memorii, poate, chiar dacă prefer să mă gândesc mai degrabă la niște confesiuni, cum sunt confesiunile criminalilor care circulau prin Anglia secolului al XVIII-lea, știți la ce mă refer? Erau pamflete editate de biserică în scop educativ-descurajator, în care se povesteau carierele infracționale ale condamnaților la moarte. Câțiva teoreticieni sunt de părere că au ajutat la răspândirea romanului pentru că cititorii mereu voiau mai mult și nu existau inculpați pe măsura cererii, așa că au apărut scriitorii profesioniști să o satisfacă. Vedeți, confesiunea este originea meseriei noastre. Și o fi pentru că am fost crescută într-o ambianță laică, dar mie nu mi se pare că vina ar fi ceva atât de groaznic. Vina este materialul din care se fabrică justiția poetică, pedeapsa pentru sentințele care se prescriu ori faptele care nu se incriminează. În fine, asta e ideea: să-mi povestesc traseul, cei treizeci de ani ai mei de infracțiuni minore, ca să demonstrez că aproape tot ceea ce mă face să-mi fie rușine are legătură cu un defect al meu paradoxal, cum este misoginismul.
      June nu mă mai ascultă de mult. Maixa îmi evaluează proiectul pufnind. Îmi cere exemple de afronturi împotriva femeilor, iar eu îi vorbesc despre o studentă din Erasmus pe care am târât-o în baia unui bar sub pretextul de a o invita să se drogheze și cum, odată ajunse înăuntru, i-am cerut să se cupleze cu mine mai întâi; despre cum am abandonat-o pe Milena într-o situație care mi s-a părut periculoasă, în timp ce mă implora să nu o las singură; despre iubita lui Manu, de cât de mult am hărțuit-o, încât a ajuns să nu-mi mai răspundă la mesaje… M-am oprit înainte să închei lista.
      Nu-i același lucru dacă faci tu toate astea sau un bărbat.
      Nu spun că-i totuna. Spun doar că poate e reprobabil.
      Nu sunt de acord.
      Suntem la începutul lunii octombrie a anului 2017, ceea ce înseamnă că mai e puțin până când va exploda cazul Harvey Weinstein și hashtag-ul #MeToo va pune stăpânire pe pereții și pe timeline-urile noastre. Tweet-ul care va declanșa reacția în lanț va fi publicat în data de 15, iar eu voi descoperi fenomenul pe 19, când vor începe să apară și primele voci critice la adresa feminismului, cele care se plâng, de exemplu, că se expun mereu victimele și cer să fie agresorii cei care, de data asta, să facă un pas înainte. Eu voi susține această inițiativă și mă voi da drept exemplu, recunoscând că, da, și eu am hărțuit, dar nu-mi va trece prin cap să mă pun în poziția celui care denunță, nu voi fi traversat încă linia fictivă care în școală mă despărțea de pupitrele fetelor și nici nu voi fi înțeles încă sensul violenței sexuale împotriva femeilor, funcția ei disciplinară. O să le povestesc nepoatelor că am participat la #MeToo ca travestit. Mi-e mai comod să mă confesez, decât să depun mărturie, mai bine inculpat decât victimă, pentru că pariez încă pe fața câștigătoare a monedei: între patrie sau moarte, patrie; între ordine sau haos, se știe deja.
      –– Tu ce părere ai, June?
      June chiar se va alătura plângerii colective și va enumera pe peretele ei de Facebook o întreagă colecție de insulte despre care nu și-a permis niciodată să vorbească, dar care, odată puse laolaltă și transcrise, ies la suprafață ca niște gâlme calde la atingere, ca o armătură defensivă. În exemplul cu care Freud ilustra trauma, un om care supraviețuia unei ciocniri de trenuri mergea pe jos aparent nevătămat până la el acasă și, odată ajuns în siguranță, începea să aibă primele simptome de șchiopătare. June e pe punctul să ajungă acasă, pe punctul să-și somatizeze trupul plin de cicatrici și să le arate cu aceeași mândrie sfidătoare cu care Zuriñe mi le-a arătat pe ale ei. Dar încă nu am ajuns în acel punct; e în continuare prietena care te iubește scrâșnind din dinți pentru că nu suportă să se privească în oglindă.
      –– Dacă vei scrie un roman despre vină, ar fi bine să fii vinovată de ceva mai serios.

More by Silvia Alexandra Ștefan

Însemnări pe marginea vieții lui Frances Donnell

      În 1945, se năștea în Statele Unite Frances Donnell, scriitoare și celebră crescătoare de păsări. În 1983, s-a prefăcut că moare de lupus, o boală care o chinuia încă din tinerețe. La câteva luni după aceea, s-a descoperit că nu fusese vorba decât de niște zvonuri. După un mic scandal, la care vom reveni la momentul oportun, Frances și-a păstrat anonimatul timp de mai multe decenii. Abia în secolul al XXI-lea a ajuns în Spania ducându-și pe picioare boala grea, care nu făcuse altceva în tot acest timp decât să i se dezvolte pe dinăuntru. Obișnuia să spună că-și abandonase patria în momen...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Toate fiarele de pe câmp

      Ca de obicei, în dimineața aceea se trezi cu foame. Măcănitul rațelor care survolau acoperișul răsună în pereții dormitorului, iar fetița se ridică din pat. Rațele ajunseseră la casa bunicii ei venind de departe, poate de pe alt continent, dând din aripi. De pe o zi pe alta renunțase să mai meargă la școală și fusese trimisă aici, la bunica, care locuia lângă un lac, la kilometri buni de satul cel mai apropiat. Nimănui nu-i păsa. Părinții voiau intimitate sau munceau acolo la oraș, nu e clar ce făceau. Neîndoielnic, însă, era tremuratul din stomacul ei din fiecare dimineață, și la fel la...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Am trăit în satul ăsta dintotdeauna

Pielea ni s-a schimbat. Îmi spun asta în fața oglinzii de apă domoală pe care ne-o dăruiește adăpătoarea. Nu mai sunt vaci în sat, așa că jgheabul ăsta e al nostru, ca de altfel aproape tot ce ne înconjoară. Al nostru și al nimănui. Proprietatea celor care au rezistență și reședință aici. Fata mea, cu urme de noroi și frunze uscate în păr, se agață strâns de corpul meu ca un animăluț. Nu mai folosim de multă vreme căruciorul pentru că drumurile pietruite îl rup în bucăți, iar mușchii mei s-au mulat oricum pe corpul ei, pe greutatea și pe contururile ei, scoțând la iveală linii noi, atletice, n...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Păsări care cântă viitorul

      Pare o corcitură imposibilă între o bufniță, un liliac, un pinguin și un raton; are penaj albastru, ochii mari și roșii, ciocul galben; nu are labe, ci două aripi mici care prind viață dacă îl bagi în priză.       La mulți ani, îi spuse ea.       Noa își spuse că meritase s-o cumpere, chiar dacă îi depășise un pic bugetul. Fusese nevoie de zece alocații ca să strângă banii, dar acum, văzându-l pe el atât de entuziasmat, se bucura că a renunțat la cinema, la parcul de distracții, ba chiar și la jocul de popice de vineri, cu prietenele ei.       Daniel ținea păpușa de parcă ar fi vie, înce...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano

Elogiul uraganului

      Mereu mi-a plăcut violența cotidiană: cum e, de exemplu, cea a unui pahar care se sparge în întuneric. Uneori mă întreb dacă e într-adevăr a mea amintirea asta. Retrăiesc scena cu o bucurie greu de stăpânit: obiectul care cade, se dezintegrează, se transformă într-un bubuit surd și apoi într-un vacarm de voci în plină noapte. Mama izbește întrerupătorul ca să lumineze cioburile împrăștiate. Palma ei deschisă în aer, deasupra mea. Sunetul loviturii care nu seamănă deloc cu sunetul sticlei pe podea și senzația că pricep că totul face parte dintr-un ritual. Violența care începe într-un paha...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano
More in RO

Ai camera ta, în sfârșit

      Nu stau bine, dar nu vreau să risc nicio mișcare, ca să nu te trezesc.  Îmi îndrept spatele și mai domolesc durerea surdă. Stau doar pe jumătate  pe marginea patului, ca să ai salteaua la dispoziție. Ai căzut într-un somn  adânc și profit ca să-ți mângâi părul cu duioșie. Nu-ți place dacă-ți fac așa  când ești treaz.        Pe canapea reușeam să-mi iau revanșa. Atunci când mai aveai puțin  și adormeai, moleșit după o zi de alergătură și joacă, te puneam să vezi  desene animate. Atunci te umpleam de dezmierdări. Îmi acceptai alintările  pentru că erai într-o stare de semiconștiență. Te lă...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by João Valente

Însemnări pe marginea vieții lui Frances Donnell

      În 1945, se năștea în Statele Unite Frances Donnell, scriitoare și celebră crescătoare de păsări. În 1983, s-a prefăcut că moare de lupus, o boală care o chinuia încă din tinerețe. La câteva luni după aceea, s-a descoperit că nu fusese vorba decât de niște zvonuri. După un mic scandal, la care vom reveni la momentul oportun, Frances și-a păstrat anonimatul timp de mai multe decenii. Abia în secolul al XXI-lea a ajuns în Spania ducându-și pe picioare boala grea, care nu făcuse altceva în tot acest timp decât să i se dezvolte pe dinăuntru. Obișnuia să spună că-și abandonase patria în momen...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

În ciuda primăverii

      Lumina puternică a unui tub de neon de proastă calitate o apasă pe Mariana Grujić în timp ce încearcă să-și spele praful de pe coapse. E încă mică și viața îi oferă alergări fără sens până la intrare, fiindcă nu trebuie să meargă pe asfalt, ci poate să-și târască adidașii vechi pe pământ și prin praf. Se gândește că până mai ieri a putut să sară elasticul „la coapse fără atins“, iar astăzi a sărutat-o prietenul cu limba, o limbă caldă și aspră care i-a umplut gura. „Viața se schimbă“, așa spune bunica, „viața se schimbă încontinuu și întotdeauna merge spre rău.“ Totuși, se gândește Maria...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Ana Marija Grbic

Cu păsările am în comun cerul

Uneori devine de-a dreptul insuportabil. Plescăie așa de tare, că mă trezesc. Și, în afară de asta, se mai și ceartă, cui să-i revină cea mai bună bucățică, încât nu mai pot să adorm. Se aude totul, deși am ferestre duble, iar ramele sunt etanșate. Una ar vrea semințe de dovleac, cealaltă de in, fiindcă sună drăguț când le crănțăni, cele mai tinere se reped la firimiturile de pâine, femelele nu vor niciodată plăcintă cu jumări. Cine ar crede că sturzul cântător, măcăleandrul, pițigoiul albastru și florintele nu vor să-și îndese în aparatul digestiv tot ce au la îndemână. Locuitorii ăștia ai pa...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Copiii scriitori

Aproape tot ce s-a întâmplat în ziua aceea se petrece aici. Țin degetul arătă tor îndreptat spre cap. După mulți ani, în timp ce îl duc pe fiul meu să des copere gheața, încă îmi amintesc toate întâmplările din acea unică zi ca o pe  “executare”.  N-a murit nimeni. Oamenii erau periculoși, mai ales copiii mici,  atârnați în copaci. Bălăbănindu-și picioarele – și din limba aflată în mijlo cul gurii aveau să vină cele mai îngrozitoare crime. Să auzi doare, să mergi e  un truc. Să mergem.  Până și micii dictatori îmbătrânesc. Copiii conlocuiesc pe pământ  cu părinții, de milioane, poate mii de mi...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by José Gardeazabal

Ca să nu te văd

Știi că am luat copiii, hainele, lucrurile de baie, mâncarea bio împărțită în  porții mici băgate în tupperwares în culori țipătoare ca cele de la Benetton,  am luat și cărțile lor, pentru că seara numai dacă citesc reușesc să-i chem  somnul lui Rogério, și de multe ori îl trezește după câteva ore un coșmar  care-i sugrumă mărul lui Adam, și eu îl iau în brațe, cum te luam și pe tine  în brațe, Rita, pe când făceam un cuib atât de perfect, încât dacă ne-ar fi  văzut cineva de sus, ar fi putut lesne să ne confunde cu simbolurile chine zești în alb și negru, prin care se explică nemurirea și inf...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by Valério Romão