View Colofon

Păsări care cântă viitorul

Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano

      Pare o corcitură imposibilă între o bufniță, un liliac, un pinguin și un raton; are penaj albastru, ochii mari și roșii, ciocul galben; nu are labe, ci două aripi mici care prind viață dacă îl bagi în priză.
      La mulți ani, îi spuse ea.
      Noa își spuse că meritase s-o cumpere, chiar dacă îi depășise un pic bugetul. Fusese nevoie de zece alocații ca să strângă banii, dar acum, văzându-l pe el atât de entuziasmat, se bucura că a renunțat la cinema, la parcul de distracții, ba chiar și la jocul de popice de vineri, cu prietenele ei.
      Daniel ținea păpușa de parcă ar fi vie, încercând să zărească ceva în ochii ei. Noa își zise că așa se uită părinții la copiii lor nou-născuți, cu aceeași slăbiciune tăcută, cu teamă reverențioasă. 
      După ce se mai uită o clipă la păpușă, o așeză pe jos, iar apoi îi apăsă o ureche ca s-o pornească.
      Bună, Furbee.
      Păpușa își mișcă ochii și făcu câțiva pași în față, deschise ciocul și scoase mai întâi un sunet metalic, apoi se auzi o voce:

mai sunt șapte sute optzeci și opt de milioane de secunde până la sfârșitul lumii

      Noa și Daniel se priviră fără să înțeleagă nimic. Între ei și în jurul lor natura e atemporală, întunecată și electrică; o distanță, dar și o formă de proximitate pe care încă nu și-o pot explica în cuvinte. Vocea descântecului, vocea premoniției.
      Ce spui, Furbee?
      Ea își folosi ceasul-calculator pentru a converti secundele, apoi se apropie de păpușă.
      Să vedem, zici că mai sunt aproximativ douăzeci și cinci de ani până se sfârșește lumea? Cum vine asta?
      Păpușa își agită aripile, iar ochii îi căpătară o strălucire albicioasă. Cu urechile ciulite, îi avertiză cu privire la ascensiunea extremei drepte, represiunea statală, crizele economice, pandemii, superbacterii, arderea pădurilor, schimbarea climatică, pierderea biodiversității, dispariția speciilor, războaiele foametei, migrațiile masive, baricadele la granițe, sârma ghimpată și zidurile de ciment, lupta pentru apa potabilă, masacrele nediscriminante, genocidul, exterminarea de populații întregi, lacrimile și strigătele, suferința și moartea, foametea, întunericul nopților fără lună din viitor, hecatombele, centralele nucleare scăpate de sub control și ravagiile radiațiilor, infecțiile, ciuma, modificarea cărnii, cataclismele, erupțiile înlănțuite, meteoriții, arsurile solare, noua glaciațiune, supernovele, norii negri care vor acoperi cerul și vor aduce frigul și tristețea, ploaia acidă și cenușa căzută peste trupurile moarte. Apoi păpușa tăcu, se retrase câțiva pași și închise ochii prefăcându-se că adoarme.
      Așa cum se presimt anumite adevăruri absolute, atât Noa, cât și Daniel simțiră revelația unei cunoașteri incontestabile. De atunci, între ei se creă o alianță secretă; învățară să se refugieze în mister, în acea tăcere care precedă prorocirea. Hotărăsc s-o asculte în continuare în pauzele de la școală.
      Păpușa mai și dansează, cântă, toarce ca pisica, cere de mâncare, închide ochii de parcă ar căsca, dar alteori, aflați în spatele curții școlii ori ascunși sub bănci, le vorbește celor doi despre ce înseamnă timpul și dimensiunile spațiale, despre matematica universului, originea civilizațiilor, supraconștiința cosmică, fundamentele religiilor, inteligența organismelor care locuiesc dincolo de sistemul solar, limitele realității, fenomenul rotației planetelor.
      Noa și Daniel ajung să fie de nedespărțit și melancolici. Se izolează de ceilalți și resping orice formă de activitate extrașcolară, orice lucru care nu înseamnă cunoaștere interzisă. După ce-și iau bacalaureatul, renunță la studii și închiriază o cameră cu banii de la părinți. În apartament se răspândește zvonul că sunt frați și că practică incestul, dar lor nu le pasă.
      Le pasă numai de ceea ce le spune păpușa.
      În fiecare noapte se strâng în jurul lui Furbee, la fel ca prima oară. Cu timpul, însă, limbajul și mișcările li se schimbă. Păpușa construiește spații din ce în ce mai profetice și își mișcă aripile de liliac cu agilitate frenetică, ochii la stânga și la dreapta, în sus și în jos; gurița de plastic continuă să facă previziuni, dintre care unele s-au adeverit deja de-a lungul anilor: prăbușirile și fisurile din plăcile tectonice, poluarea aerului, fanatismul, brutalitatea, incompetența instituțională, pierderea ecosistemelor, diviziunile catastrofice, împuținarea resurselor, propagarea bolilor mortale, supervulcanii, incendiile scăpate de sub control, furtunile capabile să întunece cerul timp de săptămâni, milioanele de cadavre sub și pe pământ, descompunerea lor. Dar le vorbește și despre primele forme de viață de după om, despre copacii care vor crește din pământul contaminat, despre viețuitoarele vor apărea din bălțile cu deșeuri nucleare, croindu-și drum prin noroi, construind ecosisteme diferite de cel vechi, al omenirii. Le vorbește despre noua inflorescență, despre game cromatice nemaivăzute, despre sunetele care se vor auzi pentru prima oară în întreaga istorie a timpului, despre următoarele civilizații, care vor exista timp de mii de ani pe planetă, despre formele de limbaj viitoare, legăturile ultrasenzoriale, dezvoltarea arhitecturii, politica, sistemul de gândire, filozofia, progresul științific, tipurile de materie din care vor fi formate obiectele din viitor, concepția muzicală a universului, descoperirile intergalactice, comunicarea dintre specii, timpul dintre ce va fi să vină și ce va fi să piară.
      Într-o bună zi, printre plânsete și atacuri de panică, Noa hotărăște să se întoarcă acasă la părinți și să se despartă de Daniel. Secretul dintre ei se pierde printre noile puncte de vedere, cu ajutorul terapiei și al medicației, și ajunge să se dizolve în conștiință de-a lungul anilor. Din acel moment, întorc spatele dezolării, se înconjoară de alți oameni și simulează preocupări pe care nu le au.
      Se refugiază în rutină, în viața de zi cu zi, acceptând instinctiv lațurile comunității. Își întemeiază fiecare propria familie; el are doi băieți și un câine numit Troilo; ea are o fetiță dislexică și trei pisici fără nume. Își renovează casele, își plătesc facturile și descoperă noi activități de petrecere a timpului liber, dar nu uită niciodată adevărul și viitorul. Adesea, din ce în ce mai multe lucruri îi fac să-și amintească. Până când, într-o dimineață, unul îl sună pe celălalt la telefon:
    Așadar, o s-o facem din nou?
    Da.
    După atâția ani?
Nu mai pot.
    Dar... nu ai uitat?
    Nu există răspuns și nici nu e nevoie. Când se revăd, lui Noa i-au apărut pungi sub ochi, iar Daniel e atât de slab, că pare pe punctul să leșine dintr-un moment în altul. A fost ideea ei să se întâlnească într-un parc de lângă vechea lor școală. 
Sunt o nostalgică, spuse Noa, și se iau din nou de mână și își fac semn unul altuia din cap.
    Cât timp a mai rămas?
    Cinci ani. 
    Atunci, o facem?
Da.
    Când?
Chiar acum.
Daniel o scoate din ghiozdan și o așază pe jos, între ei. Se privesc, apoi se uită din nou la păpușă înainte să-i dea drumul. Soarele începe să dispară în depărtare și un fum negru urcă deodată din mai multe direcții, concentrându-se și apoi dispersându-se spre cer.
Bună, Furbee.

More by Silvia Alexandra Ștefan

Însemnări pe marginea vieții lui Frances Donnell

      În 1945, se năștea în Statele Unite Frances Donnell, scriitoare și celebră crescătoare de păsări. În 1983, s-a prefăcut că moare de lupus, o boală care o chinuia încă din tinerețe. La câteva luni după aceea, s-a descoperit că nu fusese vorba decât de niște zvonuri. După un mic scandal, la care vom reveni la momentul oportun, Frances și-a păstrat anonimatul timp de mai multe decenii. Abia în secolul al XXI-lea a ajuns în Spania ducându-și pe picioare boala grea, care nu făcuse altceva în tot acest timp decât să i se dezvolte pe dinăuntru. Obișnuia să spună că-și abandonase patria în momen...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Toate fiarele de pe câmp

      Ca de obicei, în dimineața aceea se trezi cu foame. Măcănitul rațelor care survolau acoperișul răsună în pereții dormitorului, iar fetița se ridică din pat. Rațele ajunseseră la casa bunicii ei venind de departe, poate de pe alt continent, dând din aripi. De pe o zi pe alta renunțase să mai meargă la școală și fusese trimisă aici, la bunica, care locuia lângă un lac, la kilometri buni de satul cel mai apropiat. Nimănui nu-i păsa. Părinții voiau intimitate sau munceau acolo la oraș, nu e clar ce făceau. Neîndoielnic, însă, era tremuratul din stomacul ei din fiecare dimineață, și la fel la...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Planul de rezervă

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.       Plecă...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Am trăit în satul ăsta dintotdeauna

Pielea ni s-a schimbat. Îmi spun asta în fața oglinzii de apă domoală pe care ne-o dăruiește adăpătoarea. Nu mai sunt vaci în sat, așa că jgheabul ăsta e al nostru, ca de altfel aproape tot ce ne înconjoară. Al nostru și al nimănui. Proprietatea celor care au rezistență și reședință aici. Fata mea, cu urme de noroi și frunze uscate în păr, se agață strâns de corpul meu ca un animăluț. Nu mai folosim de multă vreme căruciorul pentru că drumurile pietruite îl rup în bucăți, iar mușchii mei s-au mulat oricum pe corpul ei, pe greutatea și pe contururile ei, scoțând la iveală linii noi, atletice, n...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Elogiul uraganului

      Mereu mi-a plăcut violența cotidiană: cum e, de exemplu, cea a unui pahar care se sparge în întuneric. Uneori mă întreb dacă e într-adevăr a mea amintirea asta. Retrăiesc scena cu o bucurie greu de stăpânit: obiectul care cade, se dezintegrează, se transformă într-un bubuit surd și apoi într-un vacarm de voci în plină noapte. Mama izbește întrerupătorul ca să lumineze cioburile împrăștiate. Palma ei deschisă în aer, deasupra mea. Sunetul loviturii care nu seamănă deloc cu sunetul sticlei pe podea și senzația că pricep că totul face parte dintr-un ritual. Violența care începe într-un paha...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano
More in RO

Metroul

Luni dimineața auzi metroul intrînd în stație încă de cînd băga cartela în aparat și, deși nu era în întîrziere, și chiar dacă ar fi fost, nu era vreo problemă, totuși îl cuprinse dorința absolută de a prinde acel metrou, o dorință nu atît ca o poftă cît ca un bizar chef de răzbunare, și se năpusti în jos pe scări. Se întîmplă însă un lucru foarte curios. Așa cum se zice că atunci cînd mori, întreaga viață îți trece prin fața ochilor, în cele cîteva secunde cît îi trebui lui T. să sară toate treptele îi trecu prin minte cu o viteză ilegală toată viața lui. Ea îl umplu de ură și de tristețe și ...
Written in RO by Cătălin Pavel

Ființele vii

Capitolul 1 / Joi, 12:31 Mama s-a stins încet, în singurătate.  Cauza morții, declară medicii, a fost o intoxicație. Mama, otrăvită. Ce tâmpenie.  Nu m-am certat cu medicii, m-am mărginit să semnez hârtiile și să  mă ocup de înmormântare. Mama își cunoștea foarte bine rafturile cu lea curi. Întotdeauna a măsurat dozele cu precizie. Nu greșea. Fetiței mele i-am  spus, deocamdată, versiunea oficială, intoxicarea. Într-o bună zi, îi voi măr turisi eu însămi că bunica ei s-a sinucis.  Copila a fost de față tot timpul, după ce i-am dat vestea am dus-o la  morgă. A stat lipită de mine în timpul înm...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Tapioca

Huruitul motorului de la camioneta asociației a fost cel care a anunțat ora prânzului în acea zi, în care soarele ardea atât de tare, încât nici nu se mai vedea. Bătrânul stătea sub smochin, purtând o cămașă foarte murdară, fără nasturi, și o grimasă ironică pe buzele închise între care ținea o țigară. S-a uitat la braziliancă – două pete mari și ude la subsuori și spatele uniformei la fel de îmbibat –, a urmărit-o cum cobora din mașină, cum a mers să ia caserolele și s-a îndreptat către anexa folosită pe post de bucătărie, unde stătea de obicei. — Nene João! Nene João! Râsul îi încrețea toate...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Daniela Costa

Portasarlumea

(din romanul Nicio clipă Portasar, Ed. Cartea Românească, 2015) Acolo Lucas este atît de iute încît aleargă și imaginile noi abia apucă să le  înlocuiască pe cele vechi la timp. Vîntul suflă în liniște și eficient, frecări  foarte mici. Livezile sînt înconjurate de pădure și în pădure, prin procedeul  plimbării, Lucas a găsit un tei foarte mare, cu frunzele albicioase pe spate,  cu o scorbură foarte mare la bază. Înăuntru se aflau nisip uscat și așternu turi pe care se poate dormi cînd plouă și o chisea. Acolo Lucas nu duce ni ciodată lipsă de numere pe care să le adune, să le înmulțească și...
Written in RO by Cătălin Pavel

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert