View Colofon

Am trăit în satul ăsta dintotdeauna

Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Pielea ni s-a schimbat. Îmi spun asta în fața oglinzii de apă domoală pe care ne-o dăruiește adăpătoarea. Nu mai sunt vaci în sat, așa că jgheabul ăsta e al nostru, ca de altfel aproape tot ce ne înconjoară. Al nostru și al nimănui. Proprietatea celor care au rezistență și reședință aici. Fata mea, cu urme de noroi și frunze uscate în păr, se agață strâns de corpul meu ca un animăluț. Nu mai folosim de multă vreme căruciorul pentru că drumurile pietruite îl rup în bucăți, iar mușchii mei s-au mulat oricum pe corpul ei, pe greutatea și pe contururile ei, scoțând la iveală linii noi, atletice, nemaivăzute. Nu mai sunt o femeie slabă. Sunt o schelă.
      E sâmbătă dimineața și mergem să scotocim prin șanțurile din comună în căutare de plante medicinale pe care le numesc ierburi vrăjitorești, pentru ca fetița să-și cunoască neamul, să știe de unde se trage. Uite, tufa asta rău mirositoare e de virnanț; în cantități mici, ajută la sindromul premenstrual, iar în doze mari e un abortiv puternic, unul dintre cele mai folosite pe vremea când ne dădeau foc pentru că unelteam împotriva uterelor noastre. Fata mea are un an și jumătate, iar experții știu că încă nu domină limbajul oamenilor, dar l-a învățat deja pe cel al plantelor. Recunoaște de la o distanță considerabilă portocaliul fosforescent al rujnicuțelor, știe să deosebească liliachiul nalbei-de-pădure și violetul de cicoare, iar azi mi-a sărit din brațe spre o tufă pe jumătate ascunsă printre rugii de mure, nevăzută în mijlocul proliferării de elemente aidoma cu care natura ne zăpăcește și în același timp conturată de fluidul invizibil pe care-l răsfrâng prăpastiile. Am oprit-o exact la timp cât să nu-și umple mânuțele de ciumăfaie. Asta nu, micuțo. Laurii porcești nu te duc pe calea cea bună. Provoacă amnezie anterogradă. Și brugmansia e un soi de laur. O foloseau odinioară vrăjitoarele ca să zboare, aplicându-și unguente afrodiziace cu bețele de mătură, iar azi o folosesc bărbații ca să ne violeze.
      M-a privit cu atenție, dar nu s-a îndepărtat de pericol, așa că am ridicat-o în aer cu noii mei mușchi de atletă și am luat-o pe drumul de întoarcere. E sâmbătă dimineața și acum câteva luni ne-am fi petrecut-o iscodind rafturile dintr-un magazin Tiger: gume de șters în formă de iepuraș, iepurași de plastic, tufe de plastic în ghivece sub formă de iepurași, niciun iepure primprejur. Acum apar în ritmul pașilor noștri; ne salută în zigzag, îi salutăm și noi la rândul nostru. „Țe fați?” Astea sunt primele cuvinte din limba noastră comună, și așa le zicem și animalelor din pădure: Țe fați? Nu mai suntem consumatoare, nici obiecte de consum. Suntem doar în trecere pe drumuri de țară, la fel ca voi.
      Spun că ni s-a schimbat pielea pentru că într-adevăr suntem diferite. Avem luciul argintăriei uzate, valoarea metalului care nu-i de decor. Vreau să spun că abia dacă ne facem duș o dată sau de două ori pe lună, la adăpătoarea aia cu apă sterilă ca gheața; folosim hainele bune de schi și afișăm o frumusețe de netăgăduit pentru că nu mai e nimeni să o pună la îndoială. Când ni se murdărește părul, ne punem făină de grâu, care absoarbe grăsimea, iar apoi suflăm tare până ce praful se volatilizează în jurul nostru și semănăm cu niște stafii. De când am scăpat de la oraș, tot ceea ce facem e o joacă. Joaca de a grebla frunzele uscate din grădină. Joaca de a uda tufele din seră. Joaca de a ne scoate căpușele umflate de pe glezne. Suntem ceea ce am fi cu toții dacă nu ar exista mereu cineva care să ne privească, dar mereu e câte cineva, mereu. Săptămâna trecută a venit în vizită o femeie care zicea că e tehniciană la primăria de care aparținem – am observat că, în ultima vreme, asistenții sociali nu-și mai spun așa, după modelul poliției secrete – și ne-a lăsat câteva sticle de apă îmbuteliată și formulare ca s-o înscriu pe fetiță la creșa comunală. 
          — Dacă e o problemă transportul, o poate lua autobuzul școlar, mi-a zis, iar mie mi-a venit să râd, pentru că, dacă transportul n-ar fi fost o problemă, n-am fi locuit într-un sat fantomă. 
      Ultimul nostru vecin, un domn de 87 de ani care trăia cu o cățelușă Setter pe care o numea cu dispreț Vulpița, s-a mutat la oraș pentru că i-au refuzat prelungirea carnetului de conducere, iar aici, fără mașină, te poți baza numai pe propriile picioare. Nu ne-a păsat, pentru că era un bătrân foarte antipatic, care se plângea că găinile noastre se aciuau prin casele pe care rudele lui le părăsiseră cu mulți în urmă, dar nedreptatea e nedreptate, chiar și când își varsă cruzimea asupra acelora pe care nu-i iubim.
          — N-am de gând s-o duc la creșă sau la grădiniță până când nu va fi obligatoriu, i-am spus asistentei sociale care-și zicea tehniciană, iar ea a început să-mi dea dreptate cu un soi de afectare ce părea mai degrabă să-mi dezaprobe cuvintele decât să mi le încuviințeze. 
          — Dar despre înscrierea în registru ce spuneți? Dacă v-ați declara domiciliul, v-am putea furniza servicii de utilități. Ați avea lumină și apă curentă. Măcar atât, nu? Nu-mi trebuie decât buletinul. Gândiți-vă la fetiță...
      Femeia ni se adresa dintr-un colț al verandei care fusese invadat de cucută și mi-a trecut prin minte că ea, cu pardesiul ei fin și cu jargonul de asistentă socială, ar fi dintre persoanele alea care o confundă ușor cu pătrunjelul. Mi-a venit o idee, dar m-am abținut. Am tras aer în piept și m-am stăpânit. Am făcut ceea ce-i spun fetiței mele să facă atunci când o doare ceva: mi-am fixat privirea pe silueta îndepărtată a munților și am așteptat până când cerul a fost brăzdat de un vultur. Când avea să se întâmple asta, aveam să fim din nou singure. Libere și neidentificate. Nelocalizabile.
      Ieri am văzut o șopârlă de aceeași culoare cu a lăstărișului. Trecea pe drumul de colb cu un semn în formă de stea pe spate, dar se topise printre elementele aidoma ei de cum ajunsese la semănături. M-a făcut să mă gândesc la un lucru pe care-l intuiam de mult. Că nu mai sunt o femeie deja. Sunt un animal care se camuflează pentru că pielea îi este partea nevăzută a pământului. Cu noroiul adus de pe munte, desenez un trifoi cu patru foi pe fruntea fetiței și ne despărțim de reflexia noastră, pentru că poziția soarelui în înaltul cerului, aproape de clopotniță, nu ne așteaptă și mai sunt încă multe de făcut. Trebuie hrănite găinile, tăiat lemnul pentru foc, fiert apa și încălzit piureul de legume tari ca pârloaga. Cu fiecare asfințit, cu fiecare nouă vâlvătaie, mă tem ca flăcările să nu se întețească prea mult și să dispară ceea ce construim peste zi, dar știu și că frica asta e ancestrală și fără leac, conștiința subtilă a cărnii care-și amintește de carnea dinainte care a ars pe rug, și-mi spun că locuința noastră nu-i decât un nod dintr-o rețea extinsă care ne leagă de pământul acesta, de alte femei și de alte fetițe, care nu-și dau numele la niciun recensământ și care aleg de bună voie vremea rea să scape de pericol, de amenințarea unei evacuări. Orașul ne-a expulzat, dar câmpul ne primește pentru că inerția lui este cea care estompează limitele dintre ce-i înăuntru și ce-i în afară. Pielea ni se mai schimbă, ca să imităm câmpuri noi, dar, în mod inexplicabil, simt că noi două am trăit în satul ăsta dintotdeauna, și aici vom trăi mereu.

More by Silvia Alexandra Ștefan

Însemnări pe marginea vieții lui Frances Donnell

      În 1945, se năștea în Statele Unite Frances Donnell, scriitoare și celebră crescătoare de păsări. În 1983, s-a prefăcut că moare de lupus, o boală care o chinuia încă din tinerețe. La câteva luni după aceea, s-a descoperit că nu fusese vorba decât de niște zvonuri. După un mic scandal, la care vom reveni la momentul oportun, Frances și-a păstrat anonimatul timp de mai multe decenii. Abia în secolul al XXI-lea a ajuns în Spania ducându-și pe picioare boala grea, care nu făcuse altceva în tot acest timp decât să i se dezvolte pe dinăuntru. Obișnuia să spună că-și abandonase patria în momen...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Toate fiarele de pe câmp

      Ca de obicei, în dimineața aceea se trezi cu foame. Măcănitul rațelor care survolau acoperișul răsună în pereții dormitorului, iar fetița se ridică din pat. Rațele ajunseseră la casa bunicii ei venind de departe, poate de pe alt continent, dând din aripi. De pe o zi pe alta renunțase să mai meargă la școală și fusese trimisă aici, la bunica, care locuia lângă un lac, la kilometri buni de satul cel mai apropiat. Nimănui nu-i păsa. Părinții voiau intimitate sau munceau acolo la oraș, nu e clar ce făceau. Neîndoielnic, însă, era tremuratul din stomacul ei din fiecare dimineață, și la fel la...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Planul de rezervă

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.       Plecă...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Păsări care cântă viitorul

      Pare o corcitură imposibilă între o bufniță, un liliac, un pinguin și un raton; are penaj albastru, ochii mari și roșii, ciocul galben; nu are labe, ci două aripi mici care prind viață dacă îl bagi în priză.       La mulți ani, îi spuse ea.       Noa își spuse că meritase s-o cumpere, chiar dacă îi depășise un pic bugetul. Fusese nevoie de zece alocații ca să strângă banii, dar acum, văzându-l pe el atât de entuziasmat, se bucura că a renunțat la cinema, la parcul de distracții, ba chiar și la jocul de popice de vineri, cu prietenele ei.       Daniel ținea păpușa de parcă ar fi vie, înce...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano

Elogiul uraganului

      Mereu mi-a plăcut violența cotidiană: cum e, de exemplu, cea a unui pahar care se sparge în întuneric. Uneori mă întreb dacă e într-adevăr a mea amintirea asta. Retrăiesc scena cu o bucurie greu de stăpânit: obiectul care cade, se dezintegrează, se transformă într-un bubuit surd și apoi într-un vacarm de voci în plină noapte. Mama izbește întrerupătorul ca să lumineze cioburile împrăștiate. Palma ei deschisă în aer, deasupra mea. Sunetul loviturii care nu seamănă deloc cu sunetul sticlei pe podea și senzația că pricep că totul face parte dintr-un ritual. Violența care începe într-un paha...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano
More in RO

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Acasă

Moara, poteca aceea care ducea la râu, fântâna, caii, vacile și grâul. Gălețile sparte pline de roșii sângerii, borcanele închise ermetic cu legume murate pentru iarnă. Albia îngustă a râului Severski Don, care leagă toate câmpurile între ele, care trage Rusia spre Ucraina, care ține laolaltă harta țării, precum tighelește străbunicul meu Nikolai cojoacele cu ac și ață. Adierea în pânzele morilor de vânt, fetele comsomoliste în piața din centrul satului. Dansează. Se iau la braț, se sprijină reciproc, înclinându-și trupurile într-o parte și luându-și elan de pe sol, exact cât le trebuie. Moara...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Residence

Apartamentul 11  COPILUL  Pe acel copil, priviți-l bine.  În fiecare vară, acel copil are cu un an mai mult.  În fiecare vară, părul lui castaniu capătă în lumina soarelui o delicată  nuanță arămie, cu reflexe deschise. În fiecare vară, dimineața, umflă cauciu curile bmx-ului și pedalează în interiorul ansamblului rezidențial  Residence, de-a lungul gardului de piatră, în spatele căruia se ascunde și ur mărește pe furiș copiii de vârsta lui care bat mingea pe terenul bătătorit. Se  aud urlete și vorbe urâte de tot felul. Vorbe urâte pe care copilul nu le-a  spus niciodată.  Ansamblul Residenc...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola

Nu hrăniți maimuțele

Luz aștepta în bătaia soarelui de mai bine de o jumătate de oră. Din când în  când, străbătea trotuarul de la un capăt la altul pentru a-și dezmorți picioa rele și ușura povara pântecelui. Privirea îi aluneca iute printre mașinile care circulau pe bulevard, mai ales când se auzea un motor accelerând brusc.  Dar nimic.  Hotărî să se ferească de căldură adăpostindu-se sub streașina unei  clădiri. Chiar în clipa aceea, din spatele unui autobuz țâșni șerpuind micul  automobil de culoare roșie. Luz îl văzu pe Jaime cum frâna și claxona de  mai multe ori, de parcă ar fi așteptat-o de o bună bucată d...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Roberto Osa

Fire

Căutarea nu începe în mod conștient. Simt o legătură alarmantă, inexplicabilă, între mine și ea, iar după dispariția ei rămân cu tot felul de întrebări. La trezire mă întreb unde doarme, cum trăiește, și gândul la ea mă stăpânește în timp ce mă masturbez încetișor și moale sub cearșaf, uitându-mă la nori prin lucarnă. Când trec pe lângă tarabele aprozarelor din cartier, îmi petrec buricele degetelor peste portocale, până găsesc un exemplar care mă duce cu gândul la ea, unul cu pori perfecți. Am nimerit la cursul ei de yoga din pricina durerii cronice de cervicală. Kinetoterapeutul îmi recomand...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Hannah Roels

Elogiul uraganului

      Mereu mi-a plăcut violența cotidiană: cum e, de exemplu, cea a unui pahar care se sparge în întuneric. Uneori mă întreb dacă e într-adevăr a mea amintirea asta. Retrăiesc scena cu o bucurie greu de stăpânit: obiectul care cade, se dezintegrează, se transformă într-un bubuit surd și apoi într-un vacarm de voci în plină noapte. Mama izbește întrerupătorul ca să lumineze cioburile împrăștiate. Palma ei deschisă în aer, deasupra mea. Sunetul loviturii care nu seamănă deloc cu sunetul sticlei pe podea și senzația că pricep că totul face parte dintr-un ritual. Violența care începe într-un paha...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano