View Colofon

Am trăit în satul ăsta dintotdeauna

Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Pielea ni s-a schimbat. Îmi spun asta în fața oglinzii de apă domoală pe care ne-o dăruiește adăpătoarea. Nu mai sunt vaci în sat, așa că jgheabul ăsta e al nostru, ca de altfel aproape tot ce ne înconjoară. Al nostru și al nimănui. Proprietatea celor care au rezistență și reședință aici. Fata mea, cu urme de noroi și frunze uscate în păr, se agață strâns de corpul meu ca un animăluț. Nu mai folosim de multă vreme căruciorul pentru că drumurile pietruite îl rup în bucăți, iar mușchii mei s-au mulat oricum pe corpul ei, pe greutatea și pe contururile ei, scoțând la iveală linii noi, atletice, nemaivăzute. Nu mai sunt o femeie slabă. Sunt o schelă.
      E sâmbătă dimineața și mergem să scotocim prin șanțurile din comună în căutare de plante medicinale pe care le numesc ierburi vrăjitorești, pentru ca fetița să-și cunoască neamul, să știe de unde se trage. Uite, tufa asta rău mirositoare e de virnanț; în cantități mici, ajută la sindromul premenstrual, iar în doze mari e un abortiv puternic, unul dintre cele mai folosite pe vremea când ne dădeau foc pentru că unelteam împotriva uterelor noastre. Fata mea are un an și jumătate, iar experții știu că încă nu domină limbajul oamenilor, dar l-a învățat deja pe cel al plantelor. Recunoaște de la o distanță considerabilă portocaliul fosforescent al rujnicuțelor, știe să deosebească liliachiul nalbei-de-pădure și violetul de cicoare, iar azi mi-a sărit din brațe spre o tufă pe jumătate ascunsă printre rugii de mure, nevăzută în mijlocul proliferării de elemente aidoma cu care natura ne zăpăcește și în același timp conturată de fluidul invizibil pe care-l răsfrâng prăpastiile. Am oprit-o exact la timp cât să nu-și umple mânuțele de ciumăfaie. Asta nu, micuțo. Laurii porcești nu te duc pe calea cea bună. Provoacă amnezie anterogradă. Și brugmansia e un soi de laur. O foloseau odinioară vrăjitoarele ca să zboare, aplicându-și unguente afrodiziace cu bețele de mătură, iar azi o folosesc bărbații ca să ne violeze.
      M-a privit cu atenție, dar nu s-a îndepărtat de pericol, așa că am ridicat-o în aer cu noii mei mușchi de atletă și am luat-o pe drumul de întoarcere. E sâmbătă dimineața și acum câteva luni ne-am fi petrecut-o iscodind rafturile dintr-un magazin Tiger: gume de șters în formă de iepuraș, iepurași de plastic, tufe de plastic în ghivece sub formă de iepurași, niciun iepure primprejur. Acum apar în ritmul pașilor noștri; ne salută în zigzag, îi salutăm și noi la rândul nostru. „Țe fați?” Astea sunt primele cuvinte din limba noastră comună, și așa le zicem și animalelor din pădure: Țe fați? Nu mai suntem consumatoare, nici obiecte de consum. Suntem doar în trecere pe drumuri de țară, la fel ca voi.
      Spun că ni s-a schimbat pielea pentru că într-adevăr suntem diferite. Avem luciul argintăriei uzate, valoarea metalului care nu-i de decor. Vreau să spun că abia dacă ne facem duș o dată sau de două ori pe lună, la adăpătoarea aia cu apă sterilă ca gheața; folosim hainele bune de schi și afișăm o frumusețe de netăgăduit pentru că nu mai e nimeni să o pună la îndoială. Când ni se murdărește părul, ne punem făină de grâu, care absoarbe grăsimea, iar apoi suflăm tare până ce praful se volatilizează în jurul nostru și semănăm cu niște stafii. De când am scăpat de la oraș, tot ceea ce facem e o joacă. Joaca de a grebla frunzele uscate din grădină. Joaca de a uda tufele din seră. Joaca de a ne scoate căpușele umflate de pe glezne. Suntem ceea ce am fi cu toții dacă nu ar exista mereu cineva care să ne privească, dar mereu e câte cineva, mereu. Săptămâna trecută a venit în vizită o femeie care zicea că e tehniciană la primăria de care aparținem – am observat că, în ultima vreme, asistenții sociali nu-și mai spun așa, după modelul poliției secrete – și ne-a lăsat câteva sticle de apă îmbuteliată și formulare ca s-o înscriu pe fetiță la creșa comunală. 
          — Dacă e o problemă transportul, o poate lua autobuzul școlar, mi-a zis, iar mie mi-a venit să râd, pentru că, dacă transportul n-ar fi fost o problemă, n-am fi locuit într-un sat fantomă. 
      Ultimul nostru vecin, un domn de 87 de ani care trăia cu o cățelușă Setter pe care o numea cu dispreț Vulpița, s-a mutat la oraș pentru că i-au refuzat prelungirea carnetului de conducere, iar aici, fără mașină, te poți baza numai pe propriile picioare. Nu ne-a păsat, pentru că era un bătrân foarte antipatic, care se plângea că găinile noastre se aciuau prin casele pe care rudele lui le părăsiseră cu mulți în urmă, dar nedreptatea e nedreptate, chiar și când își varsă cruzimea asupra acelora pe care nu-i iubim.
          — N-am de gând s-o duc la creșă sau la grădiniță până când nu va fi obligatoriu, i-am spus asistentei sociale care-și zicea tehniciană, iar ea a început să-mi dea dreptate cu un soi de afectare ce părea mai degrabă să-mi dezaprobe cuvintele decât să mi le încuviințeze. 
          — Dar despre înscrierea în registru ce spuneți? Dacă v-ați declara domiciliul, v-am putea furniza servicii de utilități. Ați avea lumină și apă curentă. Măcar atât, nu? Nu-mi trebuie decât buletinul. Gândiți-vă la fetiță...
      Femeia ni se adresa dintr-un colț al verandei care fusese invadat de cucută și mi-a trecut prin minte că ea, cu pardesiul ei fin și cu jargonul de asistentă socială, ar fi dintre persoanele alea care o confundă ușor cu pătrunjelul. Mi-a venit o idee, dar m-am abținut. Am tras aer în piept și m-am stăpânit. Am făcut ceea ce-i spun fetiței mele să facă atunci când o doare ceva: mi-am fixat privirea pe silueta îndepărtată a munților și am așteptat până când cerul a fost brăzdat de un vultur. Când avea să se întâmple asta, aveam să fim din nou singure. Libere și neidentificate. Nelocalizabile.
      Ieri am văzut o șopârlă de aceeași culoare cu a lăstărișului. Trecea pe drumul de colb cu un semn în formă de stea pe spate, dar se topise printre elementele aidoma ei de cum ajunsese la semănături. M-a făcut să mă gândesc la un lucru pe care-l intuiam de mult. Că nu mai sunt o femeie deja. Sunt un animal care se camuflează pentru că pielea îi este partea nevăzută a pământului. Cu noroiul adus de pe munte, desenez un trifoi cu patru foi pe fruntea fetiței și ne despărțim de reflexia noastră, pentru că poziția soarelui în înaltul cerului, aproape de clopotniță, nu ne așteaptă și mai sunt încă multe de făcut. Trebuie hrănite găinile, tăiat lemnul pentru foc, fiert apa și încălzit piureul de legume tari ca pârloaga. Cu fiecare asfințit, cu fiecare nouă vâlvătaie, mă tem ca flăcările să nu se întețească prea mult și să dispară ceea ce construim peste zi, dar știu și că frica asta e ancestrală și fără leac, conștiința subtilă a cărnii care-și amintește de carnea dinainte care a ars pe rug, și-mi spun că locuința noastră nu-i decât un nod dintr-o rețea extinsă care ne leagă de pământul acesta, de alte femei și de alte fetițe, care nu-și dau numele la niciun recensământ și care aleg de bună voie vremea rea să scape de pericol, de amenințarea unei evacuări. Orașul ne-a expulzat, dar câmpul ne primește pentru că inerția lui este cea care estompează limitele dintre ce-i înăuntru și ce-i în afară. Pielea ni se mai schimbă, ca să imităm câmpuri noi, dar, în mod inexplicabil, simt că noi două am trăit în satul ăsta dintotdeauna, și aici vom trăi mereu.

More by Silvia Alexandra Ștefan

Însemnări pe marginea vieții lui Frances Donnell

      În 1945, se năștea în Statele Unite Frances Donnell, scriitoare și celebră crescătoare de păsări. În 1983, s-a prefăcut că moare de lupus, o boală care o chinuia încă din tinerețe. La câteva luni după aceea, s-a descoperit că nu fusese vorba decât de niște zvonuri. După un mic scandal, la care vom reveni la momentul oportun, Frances și-a păstrat anonimatul timp de mai multe decenii. Abia în secolul al XXI-lea a ajuns în Spania ducându-și pe picioare boala grea, care nu făcuse altceva în tot acest timp decât să i se dezvolte pe dinăuntru. Obișnuia să spună că-și abandonase patria în momen...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Toate fiarele de pe câmp

      Ca de obicei, în dimineața aceea se trezi cu foame. Măcănitul rațelor care survolau acoperișul răsună în pereții dormitorului, iar fetița se ridică din pat. Rațele ajunseseră la casa bunicii ei venind de departe, poate de pe alt continent, dând din aripi. De pe o zi pe alta renunțase să mai meargă la școală și fusese trimisă aici, la bunica, care locuia lângă un lac, la kilometri buni de satul cel mai apropiat. Nimănui nu-i păsa. Părinții voiau intimitate sau munceau acolo la oraș, nu e clar ce făceau. Neîndoielnic, însă, era tremuratul din stomacul ei din fiecare dimineață, și la fel la...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Planul de rezervă

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.       Plecă...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Păsări care cântă viitorul

      Pare o corcitură imposibilă între o bufniță, un liliac, un pinguin și un raton; are penaj albastru, ochii mari și roșii, ciocul galben; nu are labe, ci două aripi mici care prind viață dacă îl bagi în priză.       La mulți ani, îi spuse ea.       Noa își spuse că meritase s-o cumpere, chiar dacă îi depășise un pic bugetul. Fusese nevoie de zece alocații ca să strângă banii, dar acum, văzându-l pe el atât de entuziasmat, se bucura că a renunțat la cinema, la parcul de distracții, ba chiar și la jocul de popice de vineri, cu prietenele ei.       Daniel ținea păpușa de parcă ar fi vie, înce...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano

Elogiul uraganului

      Mereu mi-a plăcut violența cotidiană: cum e, de exemplu, cea a unui pahar care se sparge în întuneric. Uneori mă întreb dacă e într-adevăr a mea amintirea asta. Retrăiesc scena cu o bucurie greu de stăpânit: obiectul care cade, se dezintegrează, se transformă într-un bubuit surd și apoi într-un vacarm de voci în plină noapte. Mama izbește întrerupătorul ca să lumineze cioburile împrăștiate. Palma ei deschisă în aer, deasupra mea. Sunetul loviturii care nu seamănă deloc cu sunetul sticlei pe podea și senzația că pricep că totul face parte dintr-un ritual. Violența care începe într-un paha...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Alejandro Morellón Mariano
More in RO

Fire

Căutarea nu începe în mod conștient. Simt o legătură alarmantă, inexplicabilă, între mine și ea, iar după dispariția ei rămân cu tot felul de întrebări. La trezire mă întreb unde doarme, cum trăiește, și gândul la ea mă stăpânește în timp ce mă masturbez încetișor și moale sub cearșaf, uitându-mă la nori prin lucarnă. Când trec pe lângă tarabele aprozarelor din cartier, îmi petrec buricele degetelor peste portocale, până găsesc un exemplar care mă duce cu gândul la ea, unul cu pori perfecți. Am nimerit la cursul ei de yoga din pricina durerii cronice de cervicală. Kinetoterapeutul îmi recomand...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Hannah Roels

Comunismul văzut de copiii foarte mici

Am patru ani și nu am urcat niciodată mai sus de etajul I. Sunt încredințat  că șarpele albastru al balustradei e nesfârșit, că el urcă și urcă și urcă, spul beră acoperișul de smoală al blocului nostru și înaintează nevăzut către cer.  E un gând pe care nu îl împărtășesc nimănui. Frica mi se încălzește la fla căra acestui gând.   Oamenii coboară de la etajele superioare, dinspre cer, uneori vor besc între ei în șoaptă și eu nu aud ce își spun. Dar niciodată nu e o tăcere  încheiată între ei. Niciodată nu e li-niș-te. Șoaptele plutesc de la unul la ce lălalt. Sunt ca niște albine sau poate ca ...
Written in RO by Andrei Crăciun

În drum spre casă

În timp ce se întorc maşina, lăsând oraşul în urmă, el încearcă să dezamorseze conflictul spunând că a fost una din acele situaţii imposibile, pe care el le numeşte „Ce-ai face dacă?“. Ea clatină din cap. — Situațiile de genul ăsta nu sunt punctul tău forte, comentează. — Ce vrei să spui? Mai mult decât atât ce naiba aş fi putut să fac? — Nu vorbi urât. Matteo repetă tot ce spui. Alice aruncă o privire peste umăr. Matteo e prăbuşit în scăunel. — Vrei să-mi spui ce am făcut rău? întreabă el după puţin timp. — Davide, îți ieșisei din minţi, începuseși să baţi cu pumnii în sticlă. Dacă nu...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Fabrizio Allione

Ai camera ta, în sfârșit

      Nu stau bine, dar nu vreau să risc nicio mișcare, ca să nu te trezesc.  Îmi îndrept spatele și mai domolesc durerea surdă. Stau doar pe jumătate  pe marginea patului, ca să ai salteaua la dispoziție. Ai căzut într-un somn  adânc și profit ca să-ți mângâi părul cu duioșie. Nu-ți place dacă-ți fac așa  când ești treaz.        Pe canapea reușeam să-mi iau revanșa. Atunci când mai aveai puțin  și adormeai, moleșit după o zi de alergătură și joacă, te puneam să vezi  desene animate. Atunci te umpleam de dezmierdări. Îmi acceptai alintările  pentru că erai într-o stare de semiconștiență. Te lă...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by João Valente

Aproape mortală

Disclaimer: Aproape mortală este o colecție de proză scurtă formată din șase cicluri („O veste neobișnuită“, „Păsările nu zboară peste mahala“, „Schițe din microbuz“, „Aproape mortală“, „Pe gură“, „Nu contează că ne-ați bombardat“). Fiecare ciclu conține cinci proze scurte, în care sunt comprimate personaje și evenimente cu final deschis, adesea fără introducere și interconectate spațial. Ca întreg, colecția Aproape mortală tratează cu umor și ironie o serie de subiecte grave din viața de zi cu zi a personajelor aflate în situații-limită, într-o anumită perioadă istorică sau intimă. Păsările ...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Ana Marija Grbic

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová