View Colofon
Original text "Comunión" written in ES by Roberto Osa,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Comuniune

Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Roberto Osa

– O fi aici? 
– Pe hârtie e trecută adresa asta, ți se pare cunoscută? 
– Din câte-mi aduc aminte, aici era un loc viran. Era mai simplu  dacă ne preciza numele restaurantului. 
– Ți l-a spus când te-a sunat. 
– Trebuie să fie aici, am răspuns eu, punând avariile la mașină, hotă rât să parchez. 
– Sun-o pe soră-ta, așa ne lămurim. 
– Nu l-am reținut fiindcă m-am gândit că nu venim. Nici măcar n-o  cunosc pe puștoaică. 
– Au fost foarte drăguți că ne-au invitat. Ar putea fi momentul po trivit să... Știi... 
– Știu, știu, i-am retezat-o, fără chef de alte reproșuri. 
– Cât e ceasul? 
Luz și-a scos trusa de machiaj din poșetă și s-a dat cu ruj privindu-se  în oglindă. 
– Probabil au ajuns la felul întâi, am zis, examinând poarta restau rantului în oglinda retrovizoare. 
– Fumăm împreună o țigară până termin să mă machiez și după aia  intrăm, ce zici? 
Am scos o țigară și am aprins-o. Apoi, i-am strecurat-o între buze în  timp ce ea punea la loc trusa de machiaj. Cu mâna cealaltă i-am mângâiat  tivul rochiei. Luz fuma cu un surâs pe buze. 
– N-ar fi trebuit să aleg costumul ăsta, semăn cu un cioclu. – O să fie bine, ai să vezi, a spus ea vârându-mi țigara între buze.  Trebuie să le arăți că te-ai schimbat. 
– Aș bea un White Russian. Mai mult ca să-mi potolesc nervii, nu  de altceva. 
– În cazul ăsta va trebui să-i spun soră-tii să-ți dea tacâmuri de plas tic, glumi ea. 
Pentru o clipă, între noi s-a așternut tăcerea. 
– Hai, nu te bosumfla. 
Am intrat în restaurant ținându-ne de mână și ne-am îndreptat  direct spre bar. 
– Sunt în salon, ne-a spus barmanul fără să ne arunce nici măcar o  privire. 
Cum nu ne clinteam, a arătat spre o ușă translucidă aflată la capătul  barului. Luz m-a luat de mână și m-a tras înspre salon. Prin geam se zăreau  umbre încâlcite și răzbătea o zarvă care răsuna din ce în ce mai amenințător  pe măsură ce ne apropiam. Am oprit-o înainte să deschidă ușa. – Hai să plecăm, am rugat-o, strângând-o de mână.

– Nu fi prost, sunt lihnită de foame. 
A deschis ușa ce dădea spre salon. Strigătele, hohotele de râs, vocile  ridicate, clinchetul paharelor și zornăitul tacâmurilor s-au contopit într-un  vacarm confuz ce plutea deasupra mesei și se întrețesea cu privirile comese nilor. În încăpere se aflau peste cincizeci de persoane. Am început să asud. – Sunt Luz, prietena lui Jaime. 
Cuvintele acestea i-au liniștit pe toți, așa că au continuat să râdă, să  închine, să strige și să mănânce. Mesele erau înșirate de-a lungul pereților,  dispuse într-un patrulater care ocupa tot salonul, cu o deschidere la un  capăt pentru ca ospătarii să poată servi din centru. Între perete și spătarele  scaunelor nu rămânea suficient spațiu ca să poți trece. În capătul salonului  am zărit-o pe mama. Am încercat să mă apropii de ea s-o sărut, dar masa era  prea lată, iar ea nu-și putea părăsi locul fără a deranja jumătate dintre come seni, așa că am renunțat. Nu ajungeam să ne pupăm pe obraz, așa că în cele  din urmă ne-am mărginit să ne dăm mâna preț de câteva secunde. Surorile  mele m-au salutat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bea, cea mai mare  dintre cele trei, s-a apropiat de mine cu puștoaica. Aia mică m-a pupat pe  obraz. 
– Celia, el e unchiul tău, Jaime. 
– Și cadoul? 
– Ce? 
– Cadoul, a repetat puștoaica. 
Am simțit că mi se usucă gâtlejul. Soră-mea și-a cuprins fiica pe  după umeri ca s-o conducă înapoi la masă, dar Luz a fost mai iute: – Uite ce ți-am cumpărat, Celia, zise și îi întinse un pachețel învelit  într-o hârtie sclipitoare. 
Puștoaica a dispărut cu cadoul în brațe, iar eu am zâmbit doar ca să  scap. Nu pricepeam cum reușise Luz să mă convingă să vin. – Copila e frumușică foc în rochița albă, nu-i așa? a zis soră-mea. – Puritatea întruchipată, a răspuns Luz. 
Am reușit cu greu să ne strecurăm între perete și spătarele scaunelor,  mergând în urma lui Bea. Am profitat de ocazie și i-am privit ceafa: cicatri cea se încăpățânase să rămână, după atâția ani. Mi-am amintit metalul sfâși indu-i pielea. Ne-a anunțat că ne putem așeza în colțul pe lângă care  ospătarii pătrundeau în centrul încăperii, lângă rudele cele mai apropiate,  dar nu era loc decât pentru o singură persoană. Soră-mea a aruncat o pri vire către soțul ei, care ședea lângă scaunul liber. 
– Nicio problemă, a zis el. Să mai așeze un set de tacâmuri pe colț și  s-a rezolvat. 
I-am oferit locul lui Luz și am așteptat ca ospătarii să-mi aducă tacâ muri și un scaun. Am urmărit o vreme cum ceilalți înfulecau jambonul și creveții. Javier, soțul soră-mii, stătea și el în picioare; din când în când, pri virea îi aluneca spre decolteul lui Luz, apoi spre mine. 
– Și, ce mai ziceți, cum merge treaba? 
– Te poți așeza, dacă vrei. 
A răsuflat adânc, s-a lăsat să cadă pe scaun și-a început să mănânce.  Sporovăia cu Luz, în vreme ce eu rămăsesem în continuare expus privirilor  verilor, unchilor, mulțimii de necunoscuți care mă judecau între o îmbucă tură și alta. Ospătarii se strecurau iute prin spatele meu. Unul dintre ei s-a  izbit de mine, la un pas de a împrăștia pe jos antreurile pe care le aducea. – Ești în drum, mi-a spus fără lase tava din mână. 
– Aduceți-mi dracului un scaun și-atunci n-o să mai deranjez, am  răspuns, silindu-mă să nu ridic vocea. 
Luz m-a înșfăcat de încheietură. Am strâns pumnul până mi-am  înfipt unghiile în palme. 
– Aici nu se poate sta, e culoarul ospătarilor, mi-a spus șeful de sală.  Mai în față e un loc liber, vă puteți așeza acolo. 
– Ea vine cu mine, i-am spus, arătând spre Luz. 
Nu se putea muta fiecare cu un loc, ca să stăm împreună? – Jaime, lumea mănâncă deja, a mormăit soră-mea. 
– Eu nu mănânc, am răspuns ridicând puțin vocea. 
– Știam că o să se întâmple asta, i-a spus soțului, care avea buricele  degetelor înroșite de la creveți. Cu tine e mereu aceeași poveste, Jaime. – Sunt două scaune libere, unul la fiecare capăt. Dacă fiecare se mută  cu un loc, mă pot așeza lângă Luz, am zis, lovind cu pumnul în masă. – Nu-i nicio problemă, a spus Luz, o să mă așez acolo. Nu-i nevoie  să se mute nimeni. 
– Mă duc eu, tu ai deja loc. 
Comesenii se lipiră cu burta de masă astfel încât să mă pot strecura  din nou între spătare și perete. 
În cele din urmă, m-am așezat la masă. Luz trăncănea cu ai mei, iar  eu îi urmăream de la celălalt capăt al mesei. 
Am aruncat o privire în jur; pe cei mai mulți nu mi-i aminteam, iar  copiii trebuie să se fi născut după ce m-am văzut nevoit să mă car. Lângă  mine, un moș se îndopa cu jambon. Pe masă era vin, bere și apă. Am  chemat ospătarul: 
– Adu-mi un White Russian. 
– White Russian? 
– Vodcă cu lapte și multă gheață. 
– Știu ce-i un White Russian. 
Am căutat privirea lui Luz în timp ce așteptam băutura, dar ea nu  mă băga în seamă.

Mi-am primit coctailul și am luat o înghițitură zdravănă. Ospătarul  m-a întrebat: 
– Ce doriți la felul al doilea? 
I-am răspuns că nu primisem nici felul întâi, de-abia mă așezasem la  masă. Fiindcă nu se clintea, i-am zis că vreau capră. Moșul chicoti. I-am  luat o crevetă din farfurie, am înmuiat-o în coctailul meu și am vârât-o în  gură fără s-o curăț. 
– Tu ești întârziatul, mi-a zis moșul. 
Am mai luat o crevetă și am procedat la fel. De data asta, i-am ofe rit-o lui, dar m-a refuzat. Am mâncat-o și am dat paharul peste cap. – Poate de-asta nu mă au la inimă, fiindcă maică-mea m-a avut  târziu. 
– De-asta, și pentru ce i-ai făcut soră-tii. 
– Gura, l-am avertizat, îndreptând paharul gol spre fața lui. Încă  unul! am strigat către chelner. Într-un pahar mai mare. O halbă, dacă se  poate. O halbă mare. 
Îmi aduseră friptura și o halbă plină ochi cu gheață, lapte și vodcă.  Sincer să fiu, nu-mi prea dădea ghes foamea. Luz mă urmărea cu coada  ochiului. Când o surprindeam, întorcea repede privirea, așa că am aruncat  în ea cu o bucată de friptură, care i-a căzut lângă pahar. Toți s-au prefăcut  că nu observaseră nimic. Am mai aruncat o bucată, care a aterizat pe  cămașa lui Javier. De data aceasta, Luz mi-a aruncat o privire plină de  scârbă, în vreme ce se grăbea să curețe cămașa amfitrionului cu un șervețel.  În clipa aceea, încăperea s-a cufundat în întuneric. Pe ușa de la bucătărie a  apărut un tort mare, plin de lumânări. Puștoaica s-a apropiat de mijlocul  mesei ca să facă onorurile; șeful de sală i-a înmânat o sabie, cum se obișnu iește la nunțile nasoale. M-am ridicat și eu. Am înșfăcat halba și m-am în dreptat spre centru. Am înaintat sărind peste scaune, deoarece acum toată  lumea se ridicase în picioare. Luz m-a înșfăcat de cămașă. – Încotro? Încetează. 
– Mă duc să-i dau un pupic nepoatei mele, i-am zis eu, scuturân du-mă pentru a mă elibera din strânsoare. 
Am ajuns lângă puștoaică, alături de tort, am început să dansez și să  salut invitații, care nu-și puteau lua privirea de la mine. Celia ținea sabia în  mână. M-am apucat să încurajez invitații s-o aplaude pe puștoaică. – Haideți, aplauze! 
Începură cu toții să bată din palme, fâstâcindu-se la început. M-am  întors lângă tort și am luat o gură din halbă. Puștoaica mă întrebă: – Ce bei acolo? 
– O poțiune magică. Vrei să guști? 
Ea a dat din cap, în timp ce musafirii aplaudau, străini de discuția  noastră. Eu dansam în jurul tortului, luând înghițituri din cocteil.

– Sigur vrei să guști? am insistat, ceremonios. 
Ea a zâmbit. 
Am ridicat halba și am turnat-o în creștetul puștoaicei, mânjindu-i  părul negru și fața  cu lichidul lăptos. Ea a scăpat sabia, care a căzut pe par doseală cu un zgomot ascuţit. S-a uitat la mine cu brațele depărtate de  corp, ca o statuie. Cred că n-a țipat. Nu-mi aduc bine aminte, dar aș jura că  nu ea a țipat. M-am îndreptat repede spre ieșire. Javier mi-a tăiat calea, dar  i-am azvârlit la picioare halba, care s-a făcut zob silindu-l să dea înapoi, apoi  am părăsit salonul, înaintând cu pași din ce în ce mai mari. Odată ajuns  afară, am băgat de seamă că aveam costumul pătat de stropi albi și mâinile  acoperite de o pojghiță vâscoasă. Mi-era greu să-mi despart degetele, încle iate de atâta puritate. Nu mă puteam gândi decât s-o iau la goană, așa că am  început să alerg. Am înaintat peste pârloaga înțelenită, pășind pe câmpul  acela sterp până mi-am pierdut pantofii. Am alergat în continuare, desculț, cu inima zvâcnindu-mi nebunește. Am alergat cu bucurie. Până am vomitat.

More by Oana-Dana Balaş

Nu hrăniți maimuțele

Luz aștepta în bătaia soarelui de mai bine de o jumătate de oră. Din când în  când, străbătea trotuarul de la un capăt la altul pentru a-și dezmorți picioa rele și ușura povara pântecelui. Privirea îi aluneca iute printre mașinile care circulau pe bulevard, mai ales când se auzea un motor accelerând brusc.  Dar nimic.  Hotărî să se ferească de căldură adăpostindu-se sub streașina unei  clădiri. Chiar în clipa aceea, din spatele unui autobuz țâșni șerpuind micul  automobil de culoare roșie. Luz îl văzu pe Jaime cum frâna și claxona de  mai multe ori, de parcă ar fi așteptat-o de o bună bucată d...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Roberto Osa

Strâmbi

În seara aceea mă striga și nu părea că are de gând să se oprească. – Mamă. Mamă! Rostea cuvântul astfel, oferindu-mi-l mie și încă perii în timp ce se ghemuia în întunericul de ceară, înțesat de jucării (sin gura lui posesiune). M-a strigat din nou, ridicând mai mult vocea, iar eu  mi-am abătut privirea și am mângâiat fundul paharului cu whisky până ce  umezeala a trecut pe buricul degetului.  Cuvântul era bine cusut de creierul lui de când era bebeluș. Am încremenit cu privirea ațintită la forma irizată și încăpățânată a  picăturii. Nu era o crimă să-l las să învețe ce înseamnă frigul sau cu...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Hidro

– Nicăieri nu-i ca acasă, zice Saúl scoțându-și inelele pe rând.  Ivanka înaintează până în mijlocul cabinei și se oprește. O să mai aș tepte puțin. Îl urmărește mișcându-se pe lângă pat, mai repede, pentru ca  lumina roșiatică să-i estompeze corpolența iar respirația să se îndrepte către  freamătul oceanului. De fapt, a orchestrat o modalitate minuțioasă de a se  împrăştia prin încăpere în mici insule din sine însuși. S-a descălțat iute.  Sacoul cade, moale, pe cuier. Butonii auriți și papionul ajung pe noptieră.  Cu câtă atenție. Detaliile acestea o înconjoară.  – Ce ușurare că am scăpat de ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Ființele vii

Capitolul 1 / Joi, 12:31 Mama s-a stins încet, în singurătate.  Cauza morții, declară medicii, a fost o intoxicație. Mama, otrăvită. Ce tâmpenie.  Nu m-am certat cu medicii, m-am mărginit să semnez hârtiile și să  mă ocup de înmormântare. Mama își cunoștea foarte bine rafturile cu lea curi. Întotdeauna a măsurat dozele cu precizie. Nu greșea. Fetiței mele i-am  spus, deocamdată, versiunea oficială, intoxicarea. Într-o bună zi, îi voi măr turisi eu însămi că bunica ei s-a sinucis.  Copila a fost de față tot timpul, după ce i-am dat vestea am dus-o la  morgă. A stat lipită de mine în timpul înm...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Paranteză

      Bănuiesc că nici ceea ce avem mai de încredere – simţurile, cu alte cuvinte, ce vedem, auzim sau percepem cu corpul nostru – nu se dovedește de încredere în împrejurări precum moartea unui părinte, naşterea unui copil sau primejdia de-a muri lovit de o mașină. Acum, că l-am înmormântat pe tata şi, în sfârşit, sunt singur cu gândurile mele, constat că ieri, la capelă, la fel ca în urmă cu treizeci de ani, timpul a stat în loc. Da, preţ de câteva secunde. Şi s-a întâmplat din nou. Am ştiut de îndată că este vorba de acelaşi fenomen pe care îl trăisem în copilărie.       Şi în seara aceea e...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Cerul să fie senin

      Înainte de a merge în celula lui – voi înainta cu lentoare, ca să mi-o ia înainte sunetul curb al cizmelor mele, vreau să se știe că mă îndrept într-acolo –, înșurubez becul în aplica de pe tavanul biroului meu. Când pare deja înșurubat, îl apăs cu mai multă putere și, imediat, se aude trosnetul acela de zăpadă în interiorul filetului. Un muget neînsemnat care spune ceva și despre mine, despre cum gestionez locul acesta.       Pătrund în galeria de la etajul al doilea. Celulele sunt foarte aproape. Alături de fereastra albă, în scaunul lui, Im picotește cu brațele încrucișate. Când îi vâ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira
More in RO

Portasarlumea

(din romanul Nicio clipă Portasar, Ed. Cartea Românească, 2015) Acolo Lucas este atît de iute încît aleargă și imaginile noi abia apucă să le  înlocuiască pe cele vechi la timp. Vîntul suflă în liniște și eficient, frecări  foarte mici. Livezile sînt înconjurate de pădure și în pădure, prin procedeul  plimbării, Lucas a găsit un tei foarte mare, cu frunzele albicioase pe spate,  cu o scorbură foarte mare la bază. Înăuntru se aflau nisip uscat și așternu turi pe care se poate dormi cînd plouă și o chisea. Acolo Lucas nu duce ni ciodată lipsă de numere pe care să le adune, să le înmulțească și...
Written in RO by Cătălin Pavel

Nu hrăniți maimuțele

Luz aștepta în bătaia soarelui de mai bine de o jumătate de oră. Din când în  când, străbătea trotuarul de la un capăt la altul pentru a-și dezmorți picioa rele și ușura povara pântecelui. Privirea îi aluneca iute printre mașinile care circulau pe bulevard, mai ales când se auzea un motor accelerând brusc.  Dar nimic.  Hotărî să se ferească de căldură adăpostindu-se sub streașina unei  clădiri. Chiar în clipa aceea, din spatele unui autobuz țâșni șerpuind micul  automobil de culoare roșie. Luz îl văzu pe Jaime cum frâna și claxona de  mai multe ori, de parcă ar fi așteptat-o de o bună bucată d...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Roberto Osa

Schimbarea

— Luați liftul, eu vin pe scări, strigă tânărul medic și pornește în goană, sărind câteva trepte deodată. Trebuie să ajungă la timp. Cu câteva săptămâni înainte, imediat după naștere, mama se prezentase la pediatru: copilul plângea necontenit. La prima vizită auzise: — Hrăniți-l ca lumea o dată și-o să se liniștească. La a doua policlinică i se spusese: — Are colici. Nu mai mâncați prăjeli. Laptele o să se facă mai bun, iar copilul n-o să mai urle. Doctorul de la cabinetul privat pur și simplu izbucnise în râs: — Păi, cum să nu plângă? Doar e nou-născut. Pediatrii erau liniștiți, da...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Joanna Gierak Onoszko

Stația de epurare a apei

Se plimba încetișor încolo și încoace prin fața unui grup de barăci de șantier, frecându-și mâinile reci una de cealaltă. Doi cormorani planau ușor în depărtare, deasupra râului. După câteva minute, a început să se uite în jur și a verificat SMS-ul pe care îl primise cu o zi în urmă. „Buna, Petra, actiunea statia de epurare maine la opt. Intalnire in fața podului, in dreptul grupului de baraci A.“ L-a mai citit de trei ori înainte ca lumina afișajului să se stingă. Vechea stație de epurare și cea nouă, care își disputau gunoiul provenit din întregul oraș, erau plasate spate în spate pe o insul...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Un final fericit

      M-a trezit ploaia. Mi s-a strecurat în vis și pentru o clipă nu mi-am dat seama de pe ce planetă vine. Înotam în infinitul Pacificului. Știu că era Pacificul, l-am văzut la emisiunile TV. Înotam în apa de culoarea turcoazului și cristalului. Așa spun în reportaje, turcoaz și cristal. Pe șolduri îmi atârnau șiragurile de mărgele cu care se leagă costumul de baie. Îl știu din fotografii. Primul meu costum de baie, pentru copii. Cerul își cobora cortina în timp ce făceam nodul. Picături grele îmi cădeau pe frunte și pe mâinile întinse, deveneau din ce în ce mai dense și mai grele, până ce a...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Jasna Dimitrijević

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres