View Colofon
Original text "No den comida a los monos" written in ES by Roberto Osa,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Nu hrăniți maimuțele

Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Roberto Osa

Luz aștepta în bătaia soarelui de mai bine de o jumătate de oră. Din când în  când, străbătea trotuarul de la un capăt la altul pentru a-și dezmorți picioa rele și ușura povara pântecelui. Privirea îi aluneca iute printre mașinile care circulau pe bulevard, mai ales când se auzea un motor accelerând brusc.  Dar nimic. 
Hotărî să se ferească de căldură adăpostindu-se sub streașina unei  clădiri. Chiar în clipa aceea, din spatele unui autobuz țâșni șerpuind micul  automobil de culoare roșie. Luz îl văzu pe Jaime cum frâna și claxona de  mai multe ori, de parcă ar fi așteptat-o de o bună bucată de vreme. Mai  zăbovi la umbră. 
Jaime claxona întruna, așa că Luz traversă trotuarul și se urcă în  mașină înainte ca șeful ei să scoată capul pe fereastră și să întrebe cine era  imbecilul care nu se oprea din claxonat. 
− La mulți ani! zise Jaime. 
− Pornește, ai oprit neregulamentar. 
Luz se lipi de spătarul scaunului când Jaime ridică piciorul de pe  ambreiaj și acceleră. 
Mașina traversa sensurile giratorii unul după altul, iar ei nu scoteau  o vorbă. 
Odată ajunși la periferie, Luz zise: 
− Nu mergem acasă? 
Jaime afișă o expresie triumfătoare. 
− Uită-te sub scaun. 
Luz se aplecă cu greu peste burtă ca să ajungă la pachetul pe care  Jaime îl așezase acolo. Era o cutie de dimensiunile unei cărți, învelită în  hârtie de împachetat de culoare verde. 
În timp ce desfăcea panglica, Luz citi cu voce tare: 
− „Trăiește experiența”. 
− Asta o să și facem. 
− Acum? 
− Evident. Aniversarea e azi și... Voiam să mă revanșez într-un fel. − Să te revanșezi... 
− Păi... Jaime încerca să tragă de timp. În fine. Pentru cele întâm plate zilele astea. 
− Aha. 
Ieșiră din oraș și, câteva minute mai târziu, o apucară pe o șosea se cundară, mărginită de măslini. Luz porni radioul, care umplu tăcerea de-a  lungul kilometrilor rămași. 
După un răstimp, Luz zise din nou: 
− Și unde vom trăi experiența, dacă se poate ști? 
− Ție-ți plac animalele. 
− La nebunie. 
− În cazul ăsta, o să fie o mare reușită, ai să vezi. 
− E trei după-amiaza și n-am mâncat de prânz. 
Jaime întinse brațul în spatele scaunului pe care ședea ea și înșfăcă o  pungă de plastic pe care i-o așeză în poale. Luz îi examină conținutul: o  sticlă cu apă, un sandwich vegetarian, câteva batoane de ciocolată, un  pachet de biscuiți și două băuturi răcoritoare. 
− Acum, chiar sunt impresionată. 
Îndepărtă ambalajul de plastic al sandviciului și începu să mănânce. Luz tocmai isprăvea sandviciul când mașina se opri în fața unei  arcade pe care scria: „Safari: natura sălbatică la doi pași de casa ta”. La intrare, un tip îmbrăcat în costum de explorator le întinse niște  pliante și le explică regulile parcului: pot parcurge traseul cu mașina perso nală, dar este interzis să se dea jos; se pot face fotografii, dar fără a coborî  geamul; nu au voie să claxoneze și trebuie să acorde prioritate animalelor  sălbatice, care hălăduiesc în voie la fermă. Este cu desăvârșire interzis să le  dea de mâncare: „Mai ales maimuțelor, care sunt foarte sâcâitoare și pot  deveni violente” spuse, arătând spre drumul neasfaltat unde începea tra seul. 
Mașina înainta lent. Jaime stătea lipit de volan, parcă temându-se că  un rinocer s-ar fi putut năpusti asupra lor în orice clipă. Între timp, Luz lua  înghițituri mărunte din băutura răcoritoare și cerceta întinderea cu privi rea. 
Preț de câteva minute, mașina înaintă prin praf fără ca ei să zărească  nici picior de animal. 
− Uite, zise Jaime, frânând brusc. 
Două girafe trecură pe lângă ei la galop, iar pământul se cutremură  sub roțile mașinii. 
− Sunt mai mari decât par la televizor. 
− Eu am mai văzut girafe. 
− Când? 
− La grădina zoologică, în copilărie. 
Jaime așteptă preț de câteva secunde, după care intră în viteza întâi  iar automobilul se puse din nou în mișcare. 
Într-un țarc ședea un rinocer iar alături de gard se zărea un afiș:  „Kenny, rinocer alb. Republica Congo”. 
− Bine, dar e gri, zise Jaime. 
− „Alb” se referă la rasă. Cred. 
Merseră mai departe pe traseu. 
Sub un frasin, leul își făcea siesta, indiferent la curioși. 
− Ăsta-i cel mai deștept, zise Jaime. 
− La ce te referi? 
− Știi, chestia cu regele junglei.
− Nu. Nu știu. 
− Păi leoaica pleacă la vânătoare, iar leul stă tolănit, așteptând să i se  aducă prada. 
− Tu glumești? 
− Așa a fost dintotdeauna. 
− Nu-mi vine să-mi cred urechilor. 
− Vorbesc serios, vezi mereu așa ceva în documentare și enciclope dii, n-am inventat-o eu. 
− Deștept mai ești. 
Jaime hotărî să-și țină gura. Conduse în tăcere o bună bucată de  vreme. 
Trecură pe lângă un lac mic, pe malurile căruia pășteau trei zebre.  Luz se ridică în scaun și își apropie foarte mult fața de geam. − Oprește. 
Jaime frână cu prudență. Automobilul se opri la umbra unor copaci  uriași care mărgineau drumul. Printre trunchiurile lor, Luz admira în con tinuare zebrele. 
− Ce frumoase sunt! 
− Da’ maimuța-i urâtă ca muma pădurii. 
− Care maimuță? 
− Aia. Stă în copacul din dreapta, o vezi? 
Luz privi în sus. În copac ședea o maimuță mătăhăloasă cu blana de  culoare gri. 
− De unde știi că e femelă, nu mascul? 
− Uită-te la ghemotocul lipit de pântece. E puiul. 
− Da. Se poate. 
− Babuinii ăștia sunt al dracului de pociți. 
− Habar n-ai dacă sunt babuini sau macaci sau mai știu eu ce. − Sigur că știu. După blană. 
Maimuța încerca să îndepărteze ceva dintre urechile puiului. − În savană trăiesc mulți babuini. 
− Dar nu suntem în savană. În afară de asta, tu te-ai uitat în oglindă? − Mă compari cu un babuin? 
− Biata maimuță n-are nicio vină. 
− Haide, Luz, nu strica totul. 
− Nu stric nimic. 
− Totul mergea de minune, până când ai început... 
− Ai văzut asta? Luz își cuprinse pântecele cu ambele mâini, ca și  cum i l-ar fi arătat pentru prima dată. 
Privirea lui Jaime se abătu spre exterior. 
− Nu mă lua cu asta, șopti cu voce scăzută, aproape evitând răspunsul. 
− E și al tău, nu mai ocoli subiectul. 
− Nu-l ocolesc. Doar că... 
− Ce? 
− Mă rog... Eu știu? 
− Ești un laș. 
− Foarte bine. 
− Vreau să văd măcar o urmă de angajament din partea ta, poate-ți  dai seama ce ne așteaptă peste trei luni. 
− Nesuferită mai ești, șopti pentru sine dar cu voce suficient de ridi cată încât să-l audă și ea. 
Zebrele dispăruseră, iar între timp câțiva babuini începuseră să se  adune în jurul mașinii; unii se cățărau pe trunchiurile copacilor, alții amuș inau în apropierea roților. 
Luz și Jaime urmăreau babuinii și ascultau ghearele râcâind pe  pământ. Maimuța cu puiul se cățără mai sus pe ramuri până când, în cele  din urmă, pieri din vedere. Jaime privi dincolo de lac. Se auzea orăcăitul  broaștelor. 
− N-am zis niciodată că da. 
Nu o putea privi, dar rostind acele cuvinte simți că îi fierbe sângele. − Asta nu e viață, Jaime. 
− Niciodată. Nu ți-am spus niciodată că vreau. 
− Ce, credeai că-i ca un guturai? 
Jaime își sprijini mâinile pe volan. Privirea îi era ațintită acum spre  capătul drumului, pierdut printre copacii care păreau a se uni în depărtare. − N-ai coaie. 
− Iar mă iei cu asta... 
− Lașule. Ești un laș nenorocit, de rahat. 
Înainte ca Luz să poată continua, se auzi o creangă trosnind și, ime diat mai apoi, o maimuță se prăbuși pe capotă cu o asemenea forță încât  partea din mijloc se afundă. Luz țipă. Nu se oprise din țipat, când maimuța  se ridică pe labele din spate. Își dezvelise dinții într-un zâmbet șugubăț. 
Babuinii dimprejur începuseră să se risipească, dar cel de pe capotă  nu se clintea. 
− Maimuțoi nenorocit. Era să fac infarct, zise Jaime după ce-și  reveni din sperietură. Sper că au asigurare. Cineva trebuie să plătească  pentru asta. 
Luz strângea punga cu mâncare la piept, peste pântece. Scoase un  baton de ciocolată și se apucă să-l ronțăie. Babuinul o urmărea cu atenție. − Cred că i-e foame. 
Se apucă să caute ceva în pungă. 
− Luz, încetează cu tâmpeniile. 
− Era pe-aici, jur că am văzut unul înainte să...

Jaime dădea din mâini înspre parbriz, încercând să alunge maimuța. − Am găsit. 
Luz scoase din pungă un ambalaj lung și roșu. Îl apropie de nas, ca și  cum ar fi putut mirosi ciocolata fără să o desfacă, apoi îl întinse spre par briz. Maimuța ciocănea ușurel cu degetul în geam. 
− Zău? întrebă Jaime. 
Fața babuinului se apropia tot mai mult de geam. 
− Vrei să duci maimuța cu zăhărelul? 
Jaime întorcea cheia motorului, dar portiera din dreapta începuse să  se deschidă o clipă mai devreme, iar Luz coborâse deja din automobil. − Luz! 
Ea îl ignoră, nu mai avea ochi decât pentru maimuță, care înaintase  pe capotă, iar acum se afla foarte aproape de Luz și întindea botul spre ba tonul de ciocolată. 
− Urcă imediat. Jur că plec și te las aici. 
Huruitul motorului îl silea să ridice vocea. 
− Luz! 
Ea întinse brațul. Nu apucă să-l întindă pe de-a-ntregul, că maimuța  înșfăcase batonul de ciocolată. Dintr-un salt, se cuibări în adâncitură și  prinse a sfâșia ambalajul cu dinții. 
Pe Luz nu o surprinse îndemânarea animalului, care apucase bato nul de ciocolată de partea inferioară ca și cum n-ar fi vrut să se mânjească pe  degete. Mesteca liniștit, privind-o din când în când pe Luz cu ochii mici și  strălucitori, dar fără a-i acorda prea multă atenție, ca și cum, dintr-o dată,  ar fi făcut parte din peisaj. 
Jaime opri motorul și alunecă de pe scaunul lui spre portiera din  dreapta, implorând-o cu voce scăzută. 
− Urcă în mașină. Te rog. 
Maimuța avea dinții cafenii, lingea ambalajul și își sugea degetele  între o mușcătură și alta. Părea un copil. Un copil păros care se delecta cu  răsplata primită pentru bună purtare. 
Deasupra copacilor de pe malul opus al lacului cerul căpăta culoarea  însângerată a apusului, broaștele orăcăiau, din ce în ce mai aproape, în  vreme ce babuinul mesteca. 
Luz își împreună mâinile peste pântece fără a-și lua privirea de la  animal. 
− Nu, zise ea. Nu încă. 
Însă batonul de ciocolată era pe sfârşite.

More by Oana-Dana Balaş

Comuniune

– O fi aici?  – Pe hârtie e trecută adresa asta, ți se pare cunoscută?  – Din câte-mi aduc aminte, aici era un loc viran. Era mai simplu  dacă ne preciza numele restaurantului.  – Ți l-a spus când te-a sunat.  – Trebuie să fie aici, am răspuns eu, punând avariile la mașină, hotă rât să parchez.  – Sun-o pe soră-ta, așa ne lămurim.  – Nu l-am reținut fiindcă m-am gândit că nu venim. Nici măcar n-o  cunosc pe puștoaică.  – Au fost foarte drăguți că ne-au invitat. Ar putea fi momentul po trivit să... Știi...  – Știu, știu, i-am retezat-o, fără chef de alte reproșuri.  – Cât e ceasul?  Luz și-a sc...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Roberto Osa

Strâmbi

În seara aceea mă striga și nu părea că are de gând să se oprească. – Mamă. Mamă! Rostea cuvântul astfel, oferindu-mi-l mie și încă perii în timp ce se ghemuia în întunericul de ceară, înțesat de jucării (sin gura lui posesiune). M-a strigat din nou, ridicând mai mult vocea, iar eu  mi-am abătut privirea și am mângâiat fundul paharului cu whisky până ce  umezeala a trecut pe buricul degetului.  Cuvântul era bine cusut de creierul lui de când era bebeluș. Am încremenit cu privirea ațintită la forma irizată și încăpățânată a  picăturii. Nu era o crimă să-l las să învețe ce înseamnă frigul sau cu...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Hidro

– Nicăieri nu-i ca acasă, zice Saúl scoțându-și inelele pe rând.  Ivanka înaintează până în mijlocul cabinei și se oprește. O să mai aș tepte puțin. Îl urmărește mișcându-se pe lângă pat, mai repede, pentru ca  lumina roșiatică să-i estompeze corpolența iar respirația să se îndrepte către  freamătul oceanului. De fapt, a orchestrat o modalitate minuțioasă de a se  împrăştia prin încăpere în mici insule din sine însuși. S-a descălțat iute.  Sacoul cade, moale, pe cuier. Butonii auriți și papionul ajung pe noptieră.  Cu câtă atenție. Detaliile acestea o înconjoară.  – Ce ușurare că am scăpat de ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Ființele vii

Capitolul 1 / Joi, 12:31 Mama s-a stins încet, în singurătate.  Cauza morții, declară medicii, a fost o intoxicație. Mama, otrăvită. Ce tâmpenie.  Nu m-am certat cu medicii, m-am mărginit să semnez hârtiile și să  mă ocup de înmormântare. Mama își cunoștea foarte bine rafturile cu lea curi. Întotdeauna a măsurat dozele cu precizie. Nu greșea. Fetiței mele i-am  spus, deocamdată, versiunea oficială, intoxicarea. Într-o bună zi, îi voi măr turisi eu însămi că bunica ei s-a sinucis.  Copila a fost de față tot timpul, după ce i-am dat vestea am dus-o la  morgă. A stat lipită de mine în timpul înm...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Paranteză

      Bănuiesc că nici ceea ce avem mai de încredere – simţurile, cu alte cuvinte, ce vedem, auzim sau percepem cu corpul nostru – nu se dovedește de încredere în împrejurări precum moartea unui părinte, naşterea unui copil sau primejdia de-a muri lovit de o mașină. Acum, că l-am înmormântat pe tata şi, în sfârşit, sunt singur cu gândurile mele, constat că ieri, la capelă, la fel ca în urmă cu treizeci de ani, timpul a stat în loc. Da, preţ de câteva secunde. Şi s-a întâmplat din nou. Am ştiut de îndată că este vorba de acelaşi fenomen pe care îl trăisem în copilărie.       Şi în seara aceea e...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Cerul să fie senin

      Înainte de a merge în celula lui – voi înainta cu lentoare, ca să mi-o ia înainte sunetul curb al cizmelor mele, vreau să se știe că mă îndrept într-acolo –, înșurubez becul în aplica de pe tavanul biroului meu. Când pare deja înșurubat, îl apăs cu mai multă putere și, imediat, se aude trosnetul acela de zăpadă în interiorul filetului. Un muget neînsemnat care spune ceva și despre mine, despre cum gestionez locul acesta.       Pătrund în galeria de la etajul al doilea. Celulele sunt foarte aproape. Alături de fereastra albă, în scaunul lui, Im picotește cu brațele încrucișate. Când îi vâ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira
More in RO

Manevră

E sfârșit de ianuarie, într-o sâmbătă, la un an după ce ai lăsat fierbătorul de  orez la ea. Torni cafeaua-n două căni și scoți feliile de pâine din prăjitor.  Borcanul cu zahăr e pus pe penultimul raft din dulăpiorul de deasupra ara gazului. Când te întinzi după el, umărul tău face un zgomot dezgustător.  Ea își ridică privirea din telefonul de pe masă, de lângă ochelarii ei. Pui bor canul cu zahăr pe masă, te scuzi și te duci să plângi la toaletă. Pe măsură ce  expiri ușor, sughițul e aproape imperceptibil. Abia un ecou dacă se mai  aude. Un secret pe care-l împărtășești calendarului de pe u...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono

Fulgerări

Într-o culegere de eseuri cu titlul Zen în arta scrisului, Ray Bradbury scrie că, de la douăzeci şi patru la treizeci şi şase de ani, îşi petrecuse timpul punând pe hârtie liste de substantive. Lista arăta mai mult sau mai puţin aşa: „LACUL. NOAPTEA. GREIERII. PRĂPASTIA. PODUL. PARTERUL. TRAPA. COPILUL. MULŢIMEA. TRENUL NOCTURN. SIRENA CEŢURILOR. SECERA. CARNAVALUL. CARUSELUL. PITICUL. LABIRINTUL OGLINZILOR. SCHELETUL.“ Recent, mi s-a întâmplat ceva asemănător. Am trăit într-o familie care mi-a oferit o educaţie bună şi un mod potrivit de a relaţiona cu lumea, dar în ultimul timp mă gândesc...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Portasarlumea

(din romanul Nicio clipă Portasar, Ed. Cartea Românească, 2015) Acolo Lucas este atît de iute încît aleargă și imaginile noi abia apucă să le  înlocuiască pe cele vechi la timp. Vîntul suflă în liniște și eficient, frecări  foarte mici. Livezile sînt înconjurate de pădure și în pădure, prin procedeul  plimbării, Lucas a găsit un tei foarte mare, cu frunzele albicioase pe spate,  cu o scorbură foarte mare la bază. Înăuntru se aflau nisip uscat și așternu turi pe care se poate dormi cînd plouă și o chisea. Acolo Lucas nu duce ni ciodată lipsă de numere pe care să le adune, să le înmulțească și...
Written in RO by Cătălin Pavel

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Trilogia sexului rătăcitor

În fața porții lui tanti Nicoleta era multă lume venită să-l petreacă pe nea Titi pe ultimul drum, care nea Titi, chiar dacă le avea el cu băutura, era om de nădejde, om de veselie, mare necaz pe nevastă-sa, oameni tineri, nu știi niciodată ce-ți aduce Dumnezeu, dar uite că a avut nevastă-sa grijă de el, toată ziua îi ținea compresă rece pe frunte, și l-a dus la toți doctorii, și uite și-acum, cu ce fală îl petrece, să vezi sicriul din ce lemn frumos, paltin pare-mi-se, și a pus femei de-au gătit pentru pomană timp de trei zile, și s-a dus la popa Cristea singură și i-a bătut în poartă, și l-a...
Written in RO by Cristina Vremes

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels