View Colofon
Original text "Čistička" written in CZ by Anna Háblová,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Stația de epurare a apei

Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Se plimba încetișor încolo și încoace prin fața unui grup de barăci de șantier, frecându-și mâinile reci una de cealaltă. Doi cormorani planau ușor în depărtare, deasupra râului. După câteva minute, a început să se uite în jur și a verificat SMS-ul pe care îl primise cu o zi în urmă. „Buna, Petra, actiunea statia de epurare maine la opt. Intalnire in fața podului, in dreptul grupului de baraci A.“ L-a mai citit de trei ori înainte ca lumina afișajului să se stingă.
Vechea stație de epurare și cea nouă, care își disputau gunoiul provenit din întregul oraș, erau plasate spate în spate pe o insulă, ca niște stăpâne ale râului. În timp ce stația veche se ridica deasupra solului sub formă de rezervoare cilindrice care pe Google Maps arătau precum cercurile perfecte executate prin ardere în mijlocul unor culturi de cereale de către o civilizație extraterestră, cea modernă funcționa într-un spațiu subteran. Numai clădirea camerei de control se arăta la suprafața pământului.
În timp ce cormoranii aterizaseră pe unul dintre țărmuri, pe lângă Petra trecu un camion însoțit de duhoarea de rigoare. Șoferul nici măcar n-o privise, concentrat cum era să nimerească intrarea îngustă pe pod.
La capătul străzii a apărut în sfârșit o siluetă. „Bună, Pirolgelb“, a spus Adam în loc de salut.
„Important e să ai la tine culorile. Le ai?“ a vrut Petra să se asigure, în ciuda faptului că avea ea însăși în rucsac un set întreg. Pirolgelb, care se traduce drept „grangur“, era numele grupului lor artistic format din doi membri, pe care îl fondaseră în timpul școlii. Își luaseră numele de la galbenul reflectorizant al pigmentului. Odată, vopsiseră în galben o vilă istorică pe cale de prăbușire de la marginea orașului. În două luni, proprietarul dispusese demolarea clădirii, pentru că se trezise în mai multe ziare alături de fotografii ale ruinei țipător de galbene și nu-i convenea defel să aibă reputația unuia care condamnase la moarte o parte a patrimoniului cultural. Terenul pe care se ridicase vila s-a acoperit repede de iarbă și arbuști răsăriți din semințe aduse de vânt. Mai târziu, grupul Pirolgelb a vopsit în galben trotuarul îngust care mărginea Magistrala. Oamenii se temeau să meargă pe acel trotuar, fiindcă i-ar fi putut mătura mașinile care treceau în viteză. Deși inițiativa lor nu a lărgit trotuarul, datorită ei, Adam și Petra au reușit să promoveze în următorul an de studii. În conștiința colegilor de facultate au pătruns însă de-abia atunci când au lansat asupra Ministerului Culturii un fel de ceață galbenă, în semn de protest pentru faptul că în anul acela galeriile independente nu primiseră subvenții. Cei de la minister s-au temut de smogul galben, așa că au anunțat imediat încă o sesiune de selecție.
De data aceasta, plănuiseră să coloreze în galben curentul de apă reziduală al stației de epurare, apoi să distribuie fotografii pe rețelele de socializare și să le trimită jurnaliștilor. Tema hormonilor și a antibioticelor eliberate în toalete – care rămân în apă chiar și după ce aceasta părăsește stația de epurare afectând sexul peștilor și viața altor animale din vecinătatea canalului de scurgere – li se părea importantă amândurora. Substanțele pătrund, de asemenea, în circuitul apei în natură, iar oamenii de știință presupun că stimulează infertilitatea și cancerul de prostată la bărbați. 
Au intrat prin poarta deschisă care ducea către stația de epurare subterană. Au trecut pe lângă camera de control, pe care Petra o vizitase cândva, în cadrul unei excursii publice, pregătindu-se pentru acțiunea de astăzi. Atunci, în ziua excursiei, fiecare vizitator primise câte o cască și o vestă galbenă reflectorizantă. Ce coincidență... În fond, galbenul este apanajul unei stații de epurare, îi trecu prin minte Petrei. Sala de control era dominată de două ecrane gigantice împărțite în ferestre mai mici care înregistrau ceea ce se petrecea în fiecare dintre halele de lucru. În unele ferestre, rezervoarele de apă arătau ca o masă de cauciuc negru, în altele, lichidul se mișca la fel de repede ca un stol de păsări.
La una dintre mese ședea un bătrân încălțat în papuci care nu reușeau să-i ascundă găurile din șosete. Într-o parte, niște cârje sprijinite de masă, în cealaltă parte, un borcan cu miere și o pungă cu chifle. Avea barba și părul lungi ca Hristos. Era cocoșat în fața unui monitor pe care se succedau indici și grafice ale proceselor chimice și biologice în desfășurare. Acestea transformau căcații în apă într-un mod la fel de miraculos ca transformarea apei în vin la nunta de la Cana Galileii. În cea mai mare parte, bacteriile sunt autoarele acestui miracol, le explicase atunci ghidul plin de entuziasm. Se hrănesc cu fecale, iar atunci când mor, corpurile lor se lasă la fund ca nămolul. Apoi, acesta este foarte ușor de drenat și apa rămâne mult mai curată. Grupul cu căști la urechi se plimba prin fiecare dintre hale ca prin pronaosurile unor temple și urmărea miracolul transsubstanțializării. Dispozitivele care îndepărtau murdăria de la suprafața apei se deplasau atât de repede, încât păreau invizibile. Când vizitatorii au părăsit stația de epurare, afară era întuneric, iar stația își făcea cunoscută prezența numai printr-un zumzet.

Adam și Petra se aflau chiar la intrarea pe pod și, pentru a nu părea vizitatori obișnuiți, îmbrăcaseră vestele galbene pe care fata le furase în timpul excursiei de pe o masă dintr-o hală. Erau depozitate acolo alături de căști, pentru care Petra avea un rucsac încăpător. Îi lipsise însă curajul, iar acum îi părea rău, dar nu mai avea ce să facă. Aveau să fie doar pe jumătate invizibili.
Au traversat cu pași repezi complexul. N-au întâlnit pe nimeni, doar o ricșă cu motor, acoperită cu o pânză kaki, a trecut la un moment dat pe lângă ei. Pe neașteptate, din ricșă a apărut un cap care s-a înclinat și a privit ostentativ în direcția lor. „Băi, chestia asta e bizară. Ce caută o ricșă aici?“ a chicotit Adam. „Tu n-ai văzut-o pe aici în timpul excursiei?“ În vocea lui se simțea o nuanță de reproș. Petra a lăsat ochii în pământ și clătinat din cap în semn că nu. Au năpădit-o sudori. Au ajuns la unul dintre orificiile de evacuare prin care se rostogolea apa cu o spumă ușor maronie, spre a se uni apoi cu Vltava în vârtejuri rapide. Pentru o clipă, Adam s-a simțit copleșit de enorma cantitate de apă, dar apoi a început să pregătească operațiunea. I-a întins Petrei aparatul de fotografiat și i-a arătat de unde să ia cele mai bune cadre. Iar el s-a cocoțat deasupra orificiului de evacuare și a început să scuture un recipient din plastic translucid. Polenul galben pe care nu-l lua vântul cădea în apă și se dizolva. Iar aceasta se îngălbenea ca urina de dimineață. Petra îl privea pe Adam prin obiectiv, făcea fotografii cu și fără el, rămânea de văzut care dintre ele aveau să le fie utile.
Canalul de scurgere se afla în spatele unei metereze stâncoase. Datorită ei, nu puteau fi văzuți din arealul complexului industrial. În schimb, nu-i proteja de obiectivul camerei, care bătea din hala de control până aici. Una dintre ferestrele de pe uriașul ecran arăta tocmai se petrecea în zona de scurgere. Petra estimase că aveau la dispoziție aproximativ opt minute înainte ca cineva să poată alerga până la ei. Dar nu luase în calcul o ricșă. Asta reducea timpul la două, până la trei minute. Dacă ne prind, se gândi ea, ne vor ucide ca într-un film SF, iar drept pedeapsă, în viața următoare ne vom naște ca muncitori la o stație de purificare indiană. Vom îndepărta cu mâinile goale de pe dinții dispozitivelor de drenaj reziduuri ireductibile: tampoane, prezervative, prosoape, saci, ciorapi sau colanți. Și apoi, cu aceleași mâini, vom mânca orez sabzi. Își privi mâinile în care ținea aparatul de fotografiat al lui Adam. Terminat.
Petra a aruncat o privire în spatele meterezei. Nimeni și nimic. Adam a împachetat rapid aparatul de fotografiat și obiectivul. Petra s-a uitat și în direcția opusă, către râu. De aici, cormoranii puteau fi văzuți stând pe malul opus. Întinseseră către cer ciocurile lungi, cu capătul încovoiat. Păreau mulțumiți, poate că tocmai mâncaseră pește. Dar când a privit din nou peste metereză, Petra a văzut o ricșă. „Repede, fugi, se apropie!” a strigat ea și au luat-o amândoi la goană spre poartă. Fata l-a înjurat în sinea ei pe Adam. Cum de se lăsase convinsă din nou? Spre deosebire de el, n-o distrau deloc acțiunile astea nenorocite, pline de adrenalină. A început s-o chinuie un junghi în abdomen. Distanța până la poartă părea nesfârșită. Ricșa se apropia de ea, iar Adam se îndepărta din ce în ce mai mult. De ce era nevoită să sacrifice atâtea pentru artă? O înfuria faptul că, în loc de pictură, la școală avea parte din ce în ce mai mult de concepte. În loc să se examineze culorile, se vorbește și atât. Nu înțelegea de ce aveau loc numai evenimente sociale și spectacole performative. Nici măcar nu se mai scria atât de mult. Unde erau vremurile în care turnai o cutie de coca-cola într-un colț de cameră și scriai alături un text teoretic despre societatea de consum? Își simțea picioarele tot mai grele. Ricșa încă nu o ajunsese din urmă, dar picioarele ei începuseră să renunțe.
„Ce căutați aici?“ a țipat către ea un bărbat din vehicul. „O să chemăm poliția! Vă avem pe cameră!“
Adam s-a oprit brusc.
„Fugi!“ a strigat el către Petra, blocând drumul micului vehicul. Ricșa s-a oprit. Odată ajunsă în siguranță în spatele porții, Petra a privit înapoi. Adam tocmai își scotea din portofel cartea de identitate.
Gestul lui a uimit-o.
Se lăsase prins pentru ea.

Nu-și amintea cum ajunsese acasă, ce văzuse pe traseu, dacă întâlnise vreun cunoscut sau dacă intrase cu el în vorbă. Dintr-odată, s-a trezit acasă, a trântit ușa în urma ei, și-a aruncat rucsacul și haina pe podea și s-a prăbușit epuizată pe saltea. S-a uitat la ultima pictură pe care o făcuse. Asta a calmat-o un pic. În imagine se vedea un vultur care tocmai aterizase pe pământ cu aripile întinse. Petrei îi plăcea să picteze păsări. Mai întâi turna culorile pe pânză, le amestecase cu apă sau le combinase între ele, creând astfel o varietate de forme cu detalii ciudate. Modela petele aleatorii de pe pânză în imaginile unor cormorani, pițigoi, vrăbii, cinteze sau chiar păsări inventate de fantezia ei, așa cum îi sugera pata respectivă. Dar nu cu asta avea să meargă la școală. Astăzi, cea mai importantă este ideea. Conceptul. Acțiunea. Evenimentul. Nu voia să rămână o vacă autoare de kitsch-uri. De aceea i se alăturase lui Adam. Și pentru că avea mâini atât de frumoase. Tot gândindu-se la Adam, a adormit și s-a trezit abia a doua zi dimineața.
S-a ridicat de pe saltea și s-a dus să facă pipi. Lichidul din toaletă i-a amintit de cele întâmplate ieri. Ce-o fi cu Adam acum? Se temea pentru el. Se purtase curajos. Nu-l mai cunoscuse așa până atunci. A întins mâna spre telefonul mobil și i-a format numărul. El n-a răspuns. A deschis Instagramul. În timp ce răsfoia fotografiile postate, s-a oprit la imaginea unei păsări în zbor postate de @dianabeltranherrer. Aceasta modela forme de păsări din bucăți de hârtie viu colorate pe care le fotografia pe fundal pastelat. Deși nu devenise celebră prin nicio expoziție, avea peste șaisprezece mii de urmăritori. În Petra s-au trezit admirația și invidia; se gândea cu amărăciune că nu va ajunge niciodată aici. Totuși, i-a trimis autoarei o inimă, alăturându-se astfel celorlalte cinci sute optzeci și șase de inimi. Apoi a dat peste o fotografie a lui Adam cu descrierea commingsoon, însoțită de numeroase comentarii și felicitări de la urmăritorii lui. Umerii largi i se profilau din norul galben de deasupra apei galbene. Petra de-abia aștepta să afle ce i se întâmplase și dacă reușise să ia legătura cu presa. I-a scris un mesaj. Adam apărea online, dar nu i-a răspuns. Petra a aruncat o privire pe fereastră. După acoperișul luminat al blocului de vizavi, a dedus că era o zi însorită. S-a dus la șifonier și și-a cufundat mâinile printre haine. A ales pe pipăite o rochie în presupunea că i-ar fi stat bine. Astăzi avea două cursuri și un seminar opțional de desen după model nud. Cu siguranță avea să-l întâlnească pe Adam la școală.
Dar el n-a venit. Nici măcar la seminarul de desen, unde, în timp ce schița pe hârtie de împachetat în format mare o siluetă feminină în contrapost, își verifica în permanență cu mâna curată afișajul telefonului mobil. Modelul, o doamnă în vârstă, avea un picior întins, celălalt îndoit și mâna în șold. Orientată oblic, axa bazinului îi era orientată în direcția opusă umerilor. În ansamblul său, personajul crea astfel o apariție contorsionată dinamic în formă de S. Pielea femeii atârna ca o rufă necălcată. Cu perseverență insurmontabilă, cărbunele din mâna Petrei găsea pe hârtie toate anomaliile și diformitățile, de parcă ar fi căutat forma exactă a unui cioc de pasăre.
Odată ajunsă acasă, n-a mai făcut altceva decât să se arunce pe saltea și să se uite la televizor cu ochii complet lipsiți de expresie. Pe ecran se vedea o antilopă alergată de un tigru. Înainte ca acesta să apuce să muște din carnea erbivorei, Petra a început să caște și a schimbat canalul: aici se transmitea o competiție de canto. Camera se oprea când pe băiatul cu microfonul, când pe fețele juraților, care se strâmbau de parcă ar mâncat un kiwi necopt. Era gata să stingă televizorul, dar i-a mai dat o șansă canalului care ziua difuza programe pentru copii, iar noaptea – programe de artă. Moderatorul stătea pe un scaun împletit de culoare închisă, în mijlocul unui studio întunecat și prezenta un nou invitat. Artistul purta o geacă albastră, iar părul său negru era ciufulit temeinic, de parcă tocmai s-ar fi trezit din somn ori s-ar fi bătut cu cineva. În spatele lui era proiectată o fotografie în care protagonistul arunca pulbere galbenă într-un canal de scurgere. Petra a simțit cum îi clocotește sângele în vene. Moderatorul l-a întrebat pe Adam de ce a decis să facă acest lucru. Cu privire la ce a vrut, ca artist, să atragă atenția? Adam a repetat propoziții pe care Petra le cunoștea bine. Le formulaseră împreună. Dar niciun cuvânt despre Petra și despre grupul lor. De parcă Pirolgelb nici n-ar fi existat. De altfel, nici n-avea să mai existe.
Petra a ieșit pe balcon, a luat de pe pervaz un pachet de țigări uitat cândva de Adam și și-a aprins una. Sângele i s-a liniștit din nou, ca smântâna bătută prea mult, care lasă grăsimea la suprafață și, la fund, un reziduu lichid ciudat. Nu era nimeni pe trotuar, doar farurile cețoase ale mașinilor străluceau în depărtare. Nu i-a plăcut gustul țigării. A stins-o de ghiveciul cu salvie, apoi, cu aceeași mână, a lovit ghiveciul, trimițându-l până la marginea balconului. Și-a închipuit că în clipa aceea ar fi fost suficient să-i dea doar un brânci firav, pentru ca ghiveciul să-și piardă echilibrul, să cadă și să se facă țăndări pe trotuar.
Și-a amintit excursia la stația de epurare și cuvintele ghidului, care îi explicase că acea clădire încastrată în subteran, care costase miliarde, nu ar fi putut fi extinsă cu nicio altă parte operațională. „Când a fost proiectată clădirea asta, încă nu se inventaseră hormonii“, îi sunau în minte cuvintele lui. „Aici nu este posibilă nicio schimbare.“ Petra privea cu chipul inexpresiv în direcția ghiveciului. Avea caneluri decorative și glazură albastră. Între frunzele în nuanțe cafenii se rătăcise o pasăre din plastilină, cu o panglică prinsă de ea. Poate că tocmai acela era lucrul cel mai puțin fals dintre toate.
Petra a atins cu degetul ciocul mic al păsării, apoi a tras cu grijă ghiveciul înapoi spre sine.

More by Mircea Dan Duță

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Fata care aduce moartea

Întrerupere pe traseu Sinuciderea prin strangulare este relativ rară. Obiectul care cauzează moartea este de obicei răsucit de mai multe ori și câteodată susținut de alt obiect moale. Din cauza iritării nervului vag și a creșterii presiunii asupra arterelor carotide, în timpul strangulării se limitează drastic fluxul de sânge către creier și se închide tractul respirator. Numai că, de obicei, laringele nu este complet închis, iar din acest motiv moartea durează mai mult decât aceea prin spânzurătoare, cu excepția cazului în care se ajunge la pierderea cunoștinței și la relaxarea tensiunii în ...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Lucie Faulerová

Sincer să fiu, draga mea, mă doare-n cot

Marek mă prăvălește pe pat, iar ceea ce îi străbate chipul, în combinație cu felul cum mă strânge în brațe, îmi provoacă pierderea completă a simțului orientării, de parcă în clipa aceea patul nostru ar fi fost o avalanșă în adâncul căreia, cufundată și prăbușindu-mă prin forța pasiunii lui, nu mai înțelegeam ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Dar toate acestea, strânsul în brațe și expresia de pe chipul lui, durează cel mult o clipă; în momentul următor, mă extrage din avalanșa aceea și, deși rămân în poziție orizontală, acum este suspect de clar ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Și de-abi...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Lucie Faulerová

Adunăm forțe pentru a o lua la fugă

[...] Lipsit de experiență, am intrat în club la scurt timp după ora deschiderii, când, prin cârciumile din jur, tinerii abia intrau în starea de spirit corespunzătoare. Deocamdată, pe ringul de dans pustiu se rostogoleau numai efectele de lumină, iar setul tehno introductiv al DJ-ului amintea mai degrabă de mantrele unui călugăr budist decât de vreo chestie satanică. După strălucirea umedă a podelei, era clar că o firmă de curățenie trecuse pe acolo cu o jumătate de oră în urmă. Ca atare, am meditat un timp asupra dimensiunii iluzorii a destinului uman, mergând din când în când la bar pentru ...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Ondrej Macl

Un automobil din Grecia antică

Era o zi fierbinte de iunie. Doar că nu se numea iunie, ci, după caz, fie thargelion, fie skirophorion. Două personaje părăsiseră meterezele cetății ateniene și, purtând o conversație prietenească, porniseră la o plimbare în mijlocul naturii, de-a lungul râului Ilisos. Discutau mai ales despre dragoste. Cel mai tânăr dintre ei, un băiat, avea cu sine copia unui discurs al altcuiva despre răul pe care îl reprezintă iubirea, ceea ce, de altfel, credea el însuși. De fapt, vorbea numai despre acel discurs străin. Bărbatul mai în vârstă care îl însoțea nu-i dădea dreptate în sinea lui, dar exaltar...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Ondrej Macl
More in RO

Podul

      Toate gările au un ceas. De fapt, au mai multe. Deasupra casei de  bilete se află cel principal. Apoi, pe peroane, sunt cele mai mici. Cele utile,  în complicitate cu lenea noastră de a mai scoate mobilul din buzunar sau  de ne verifica ceasul de la mână.         Copiii sunt fascinați de ceasurile acestea. Întrucât secundarul se ro tește fără oprire, este până la urmă singurul moment în care pot vedea cum  trece timpul. Se uită la secundar cum urcă și, pe măsură ce devine vertical,  inimile lor mici bat mai repede și ochii li se deschid larg. Când, în sfârșit,  minutarul face un salt, ei...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by João Valente

Iadul

Casablanca, 1954 Filtrează zgomotul copiilor care se joacă și îi rămân câteva sunete pe zi de care se agață cu disperare. Culege puținele sunete care pătrund prin pereți. După câteva luni își cunoaște deja vecinii, cu toate că nu iese niciodată din cameră, știe că la oamenii de alături vin mereu recuperatori, nu că ar avea vreun rost, fiindcă bărbatul nu are de gând să plătească. „Chiar dacă îmi scot mai întâi toate măruntaiele și pe urmă mă omoară“, îl aude spunându-i nevesti-sii după ce pleacă recuperatorii. Când surprinde asemenea detalii are impresia că e și ea o verigă în povestea și tai...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Aya Sabi

Planul de rezervă

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.       Plecă...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Când minciunile se înmulțesc ca ciupercile după ploaie

Extras din: Întreabă fulgerul, Editura Polis, 2015 N-a fost intenția mea să scot o nouă modă. Dar s-a întâmplat pur și simplu. Am povestit la școală despre accident și așa a pornit toată chestia.  Așa eram de sătul de examene încât mereu mă trezeam prea târziu, deși îmi  propuneam mereu să mai răsfoiesc o dată cu atenție tot ce încă n-apucasem  să învăț. După bipuitul exasperant de la alarma mamei care mergea la servi ciu mult mai devreme, mă lua iar somnul mereu și adormeam adânc. Atât  de adânc încât abia mai auzeam deșteptătorul meu. Tata venea atunci exact  la timp să mă scoată din culcu...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Cathedra sau cum se face frișca

Sunt oameni care nu visează când zboară. Se afundă în scaunul lor din piele, își trag pătura din lână aproape până sub bărbie, își pun căștile pe cap și lasă zgomotul de fond al unui film cu Eddie Murphy să le inunde urechile în surdină. Ba mai și dorm, dar nimic nu produce imagini în ei. Nici măcar o singură experiență miraculoasă, visată, nu-și găsește drumul spre creier (care, captiv în mințile lor, se mișcă ultrarapid, o dată cu avionul). Somnul lor e la fel de plat și de alungit ca partea superioară a norilor. Alții, dimpotrivă, visează mult și tumultuos în avioane. Se foiesc în somn, at...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Joost Oomen