View Colofon
Original text "Automobil ze starého Řecka" written in CZ by Ondrej Macl,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Un automobil din Grecia antică

Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Ondrej Macl

Era o zi fierbinte de iunie. Doar că nu se numea iunie, ci, după caz, fie thargelion, fie skirophorion. Două personaje părăsiseră meterezele cetății ateniene și, purtând o conversație prietenească, porniseră la o plimbare în mijlocul naturii, de-a lungul râului Ilisos. Discutau mai ales despre dragoste.

Cel mai tânăr dintre ei, un băiat, avea cu sine copia unui discurs al altcuiva despre răul pe care îl reprezintă iubirea, ceea ce, de altfel, credea el însuși. De fapt, vorbea numai despre acel discurs străin. Bărbatul mai în vârstă care îl însoțea nu-i dădea dreptate în sinea lui, dar exaltarea îl entuziasma și pe el. Ca atare, s-au oprit sub un platan înalt, unde bărbatul s-a tolănit în iarbă și l-a îndemnat pe băiat ca, dacă simte nevoia, să-i citească din discurs. Uneori îl asculta cu un interes pe care nu încerca să-l ascundă, alteori, în timpul pasajelor repetitive, prefera să asculte țârâitul greierilor și, în același timp, vulpoi bătrân, își pregătea un discurs mult mai reușit.

Au trecut câteva milenii, iar orașul s-a întins mai departe de meterezele cetății. Astăzi, pe locul pe unde curgea cândva râul Ilisos se așterne, triumfător de zgomotoasă, o autostradă cu opt benzi. O bancă și un coș au răsărit pe locul unde se afla platanul. Orașul s-a tolănit în iarbă, iar râul a prins o nuanță atât de maronie, încât n-au avut de ales și l-au transformat într-o arteră de canalizare subterană. Atena este singura metropolă europeană care și-a îngropat râurile.

Când băiatul a terminat de citit, bărbatul mai în vârstă și-a acoperit fața cu un gest teatral și i-a completat discursul împotriva iubirii cu excesele încă nenumite ale unui bărbat îndrăgostit – care este gelos, manipulează și șantajează! Iar apoi, când și-a descoperit din nou chipul și a trebuit să înfrunte brusc frumusețea tânărului, pur și simplu nu a fost în stare să inițieze elogiul omului rațional și capabil să nu iubească, așa cum se așteptase atotștiutorul său însoțitor. În schimb, și-a pus întrebarea dacă cele mai valoroase dintre experiențele prin care trecem nu sunt mai degrabă o manifestare a nebuniei divine decât a unei anumite forme de înțelepciune.

Pe malul râului Ilisos s-a ivit hotelul Hilton. O tânără specialistă în filologie de la Harvard a ieșit din hotel, s-a aruncat în ape ca și cum ar fi fost ceva obișnuit și a înotat până la Galeria Națională, pentru a participa la conferința intitulată „Cum inima omului antic a inventat sufletul: contexte, perspective, probleme“. Totul reprezintă doar o formă redusă de nebunie în raport cu eternitatea întipărită pe chipul băiatului!

Bărbatul în vârstă este Socrate. Din motive necunoscute, își imagina că în fiecare dintre noi se amestecă dragostea și înțelepciunea sau un fel de sentiment nesățios al plăcerii, cu o bună capacitate de abstinență. Sau așa ceva. Și, pentru a face din această contradicție esența însăși a sufletului omenesc – și trebuie amintit că, înainte de Socrate, sufletul nu însemna prea mult – el a asemănat-o unui atelaj. Astfel, în zorii existenței sale, sufletul omenesc și-a binemeritat comparația cu un vizitiu care se străduiește din greu să mâne doi cai ce nu seamănă în niciun chip. 
Până la urmă, nu este clar ce anume înseamnă caii aceia: se presupune că unul dintre ei ar fi trebuit să fie frumos, blând, alb, cu ochii negri, prieten al celor rostite întru adevăr, cu botul bombat, ascultător și nu avea nevoie să fie biciuit. În schimb, celălalt era șui, strâmb, corpolent, cu botul turtit, avea temperament sangvin, era prieten al trufiei și al laudei de sine, surd și cu păr în urechi. Totuși, imaginea sufletului drept atelaj cu doi cai era evidentă și suna inconfundabil:

ἐοικέτωδὴσυµφύτῳδυνάµει ὑποπτέρουζεύγουςτε καὶ ἡνιόχου.

Ar fi putut simbolismul carului cu doi cai să-l convingă pe tânărul orășean de adevărul lui Socrate și să-și depășească intelectul? S-a manifestat natura homoerotică a filosofiei primordiale și prin faptul de a selecta metafore plăcute tinerilor orășeni? Pe vremea aceea, carele cu cai nu erau foarte practice pentru călătoriile pe drumurile pietroase de atunci, dar erau folosite la festivități, la parade și mai ales pe pistele pentru curse, unde se înghesuiau băieții. Sau să-l fi hipnotizat pe Socrate, acolo, sub platan, strălucirea și căldura soarelui de la amiază, supranumit carul de aur al zeului Helios?

Să ne imaginăm că Socrate își prezintă modelul atelajului, iar râul Ilisos se transformă instantaneu într-un drum al comunicării. Voi considera aceasta o nebunie divină! Filoloaga de la Harvard n-are decât să ia frumos taxiul... În primul rând, aceasta se va manifesta zvâcnind în urechile lui Socrate. Poate că greierii șocați își vor intensifica țârâitul, dar sunetul până acum necunoscut lor al motoarelor îi va seconda cu îndrăzneală, un fel de val al unei mări necunoscute, dinspre care din când în când se-aude lătratul unui monstru. Nici măcar aroma platanului nu mai înseamnă nimic de acum înainte, fiindcă deja mirosul de plumb și sulf înțeapă nasul. Fără îndoială, acestea sunt elemente provenind din adâncurile pământului, păzite noaptea de zeul Hades și prelucrate în timpul zilei de fierarul Hefaistos. Dar nimic nu se compară cu percepția vizuală: caii metalici și carele fără cai se mișcă cu viteze incredibile în stânga și în dreapta, unele spre coasta neprimitoare, unde, cel mai probabil, vor dispărea prin tunelul către lumea din adâncuri, iar altele în sus, către munte, probabil până la vreun sens giratoriu suspendat în care se vor învârti de jur împrejur ca un fir auriu, până când degetele sirenelor le vor amesteca printre razele soarelui. Chiar acum ai senzația că, undeva, în apropiere, a claxonat cineva.
„Ochii aceia!“ icnește filosoful, zbătându-se fără aer. „Ochii aceia strălucitori!“
Eternitatea ia aspectul unui tânăr cu mintea confuză și îl sprijină imediat pe filosof, astfel încât acesta să nu se rănească atunci când se ridică din iarbă înnebunit. Probabil că tocmai își trăiește una dintre legendarele sale viziuni. 

Dacă Socrate a comparat sufletul cu un car tras de cai, este poate și pentru că încă nu-și putea imagina un automobil. La urma urmei, când vorbește despre suflet, despre nemurirea lui, îi atribuie abilitatea unică de-a se mișca cu de la sine putere.
Ce legături s-ar mai putea găsi cu invenția automobilului?
Cuvântul „automobil“, vasăzică automișcare, este compus din grecescul autós, adică singur, el însuși, și din latinescul mobilis, adică mișcare. Invenția a fost numită automobil pentru a-l distinge de mijloacele de transport dependente de forțe externe.
Totul este mai complicat când e vorba de cai: chiar dacă le-am încălțat copitele cu potcoave, le-am pus o șa în spinare sau i-am înhămat la un car, asta nu înseamnă că au fost făcuți pentru transport.

Socrate iubea orașul. Tânărul său însoțitor a trebuit să facă ceva pentru a-l atrage în natură. Potrivit lui Socrate, peisajele și copacii nu au ce să ne învețe, spre deosebire de limbile vorbite de oameni.
Dacă în fața unui tânăr de o frumusețe deosebită a comparat sufletul cu un car tras de cai, cu altă ocazie, când, după o oarecare sărbătoare, s-a trezit în compania unor bătrâni, nu a ezitat să-l compare cu anumite componente ale societății. Vizitiul cu un cal mai bun și unul mai slab a fost înlocuit cu rațiunea din creier, irascibilității din piept și poftelor sălășluind în partea de jos a abdomenului le-a găsit, în mod asemănător, analogii în noțiunile de guvern, armată și lucrători. Dintr-odată, virtutea unuia și a multora altora trebuia să fie dreptatea.
S-ar zice că în Socrate însuși s-ar fi contopit un cal bătrân și un tânăr. Un cal care se stăpânește și altul care o ia razna. Un suflet îmbibat de dreptate și altul, de manii.

Ca dascăl, Socrate a continuat tradiția centaurilor, oameni mitici cu trup de cai care-i creșteau pe toți băieții cu scopul de a-i transforma în eroi. Ce-i drept, un rival al său în dragoste l-a plasat printre silenii și satirii încă și mai decrepiți, afirmând că discursurile lui Socrate n-ar fi făcut decât să-i amețească de cap pe ascultători. Totuși, deși societatea l-a trimis la moarte tocmai din cauza acestor discursuri, și-a câștigat dreptul de a fi luat foarte în serios de către Istorie. Chiar și pe vremea lui Goethe, Socrate încă reprezenta un model comparabil cu Iisus.
Totuși, de la început, Iisus a fost un reprezentant al unei minorități asuprite, un nomad, un oponent al orașului și un susținător al îndurării, mai degrabă decât al dreptății. Iar intrarea sa triumfătoare în Ierusalim a avut loc pe un asin de țară.

În vremea lui Iisus, alt tip de centaur trăia pe coastele mediteraneene ale Egiptului, și anume directorul muzeului local, Heron din Alexandria. Când creștinismul era de-abia la început, cultele antice egiptene își pierdeau popularitatea. Așa că preoții s-au îndreptat către omniscientul Heron pentru a le transforma templul într-un loc al miracolelor pe bani grei.
Acesta a ridicat ochii de la automatul de limonadă dezasamblat la care lucra și a acceptat oferta: a îmbogățit templul cu o ușă cu deschidere automată, cu lămpi cu ulei cu reumplere automată, cu păpuși teleghidate cu efecte sonore, reprezentându-i pe zei și, mulțumită cunoștințelor sale privind câmpul magnetic, și cu un atelaj din fier suspendat de tavan.
Fii lăudat, mecanicule!
Același Heron a schițat și principiul unei mașini cu aburi: o sferă pusă în mișcare circulară de aburul provenit de la apa în fierbere și-a binemeritat din partea lui denumirea de „mingea lui Eol, zeul vântului“.

Pe vremea când Goethe era încă în scutece, un alt geniu se îndepărtase de literatura latină și de greacă, deoarece îl entuziasmau mult mai mult pistoanele, macaralele și troliurile din atelierul tatălui său. Motoarele cu aburi fuseseră reinventate pentru nevoile minelor englezești, iar James Watt a decis să-și dedice viața perfecționării lor.
Dar nu existau muncitori care să poată lucra exact conform desenelor sale, nu exista un sistem uniform de greutăți și măsuri, așa că a durat mulți ani până când mașina cu aburi să cucerească inima lumii moderne.
Și pentru ca acea lume în schimbare să înțeleagă mai bine noutățile mefistofelice pe care le aducea motorul cu aburi, Watt a calculat eficiența unuia dintre copitații care lucrau în mine și a venit cu o unitate de putere revoluționară: calul-putere. Un motor dezvoltă o putere egală cu cea a zece până la doisprezece cai.

În secolul aburului, calul rămânea totuși omniprezent. A remorcat trăsuri aristocratice și căruțe țărănești. A tras vagoane de țară și vagoane aristocratice, diligențe de cursă lungă, birje de piață sau omnibuze pentru transportul public în masă, chiar și primele trenuri și tramvaie aveau vagoane trase de cai! Calul livra corespondența, ducea pubelele la groapa de gunoi, veghea la liniștea nopții cu un gardian în spate, își zdrelea pielea prin galeriile minelor alături de băieș, murea în lupte odată cu soldatul. Carnea de cal se prăjea sub formă de frigărui, iar din părul său se făceau perii sau coarde pentru muzicanți.
Prin urmare, primele vehicule cu motor au fost nevoite să se adapteze condițiilor transportului cu cai. De exemplu, automobilul a fost proiectat din perspectiva stângă: se circula pe partea stângă a drumului, iar volanul era plasat tot în stânga, deoarece și în transportul cu cai, totul se coordonează din partea stângă. Precum un cal, automobilul e manevrat în principal cu picioarele, iar cu mâinile se fac numai anumite ajustări fine. Precum un cal, automobilul are diferite viteze. Precum un cal, automobilul trebuie uneori trebuie să fie hrănit și alteori să parcheze, să se odihnească.

Istoria sufletului: Nicolas-Joseph Cugnot, domnul și doamna Benz, Rudolf Diesel, Ferdinand Porsche...

Johann Wolfgang von Goethe a intrat în manualele școlare cu balada Regele ielelor. În ea, tatăl și fiul călăresc prin întunericul nopții, tânărul fiind sedus de fantasme sub formă de regi și de prințese care îl atrag către alte lumi, până când sfârșește murind. Unii psihanaliști văd aici lupta dintre un tată bun și un violator homopedofil pentru sufletul frânt în două al unui copil. În mod surprinzător, nimeni nu s-a gândit să-l vadă în misteriosul rege al ielelor pe așa-numitul Bibendum, păpușa albă făcută din anvelope, conținută în sigla Michelin, care îi semnalează eroului lui Goethe zorii unei noi ere a transporturilor. Eroul a eșuat pentru că nu a manifestat înțelegere față de fiul său și nu l-a îndemnat să coboare din șa și să meargă la Bibendum. Ca de obicei, aceia care au grijă de noi ne fac cel mai mult rău. 

Pe de altă parte, atunci când tânărul Henry Ford a intrat în Detroit conducând primul automobil produs în Statele Unite, pe localnici i-a deranjat zgomotul său, s-au temut că le va speria caii, iar polițiștii au vrut să intervină, dar nicio lege nu îi îndreptățea în acest sens. Henry și-a croit drum prin pădurea de priviri contrariate, decis să dezvolte producția în masă de automobile pe care să și le poată permite oricine.
Ulterior, a reușit reducerea costurilor prin introducerea producției pe bandă, utilizată în acel moment în abatoare. Astfel, din „vina“ sa, munca umană a fost fundamental robotizată, iar muncitorul de la banda de producție a îndeplinit aceleași sarcini de rutină timp de X ore pe zi. Astfel, Henry a fost nevoit să îi ofere numeroase beneficii pentru a-l determina să persevereze, să-și continue dansul.
În timp ce muncitorii din abator ascultau la fiecare zece secunde vaietul unui animal tăiat pe care aveau să-l tranșeze în curând, angajații fabricilor Ford montau vehicule revoluționare, ce permiteau experimentarea unui nou tip de eliberare.

În copilărie, am crescut în Boemia de Est, lângă o arteră de transport foarte aglomerată. În fiecare seară, cântecul meu de leagăn însemna huruitul camioanelor de cursă lungă, până când chiar patul meu s-a prefăcut într-un camion cu puf și animale de pluș, care a primit permisiunea să treacă granița.
Imaginea camionagiilor care își ascultă radioul din cabină și opresc la benzinării era atât de atrăgătoare pentru mine, încât, o vreme, mi-am tuns părul ca ei. Tata zicea că arăt ca o fată. Din păcate, tații nu-și înțeleg întotdeauna fiii.
Nu am văzut în viața mea ceva mai frumos decât o baltă de benzină vărsată pe șosea – în imaginația mea, era un model al galaxiei în care mi-aș fi dorit să trăiesc.
Și știți care au fost primele constelații pe care am învățat să le recunosc? Carul Mic și Carul Mare.
Aceasta deși în cea mai mare parte a timpului stelele nu erau vizibile, întrucât din fumul emanat de coșurile orașului luase naștere un al doilea cer, mai acid, trezind în mine un dor ciudat.
Nu-i de mirare așadar că, de îndată ce a fost posibil, m-am înscris la școala de șoferi locală numită Cenușăreasa. Intuiam că-mi voi putea ridica viața la nivel de destin numai dacă nu voi pierde contactul cu sacralitatea copilăriei și a nopții. Pur și simplu eram destinat să devin șofer.

Era o zi fierbinte de iunie. Soarele prăjea betonul parcării goale, unde se afla o singură mașină Škoda Felicia marcată cu un L ca semn distinctiv. De capota ei stătea rezemat un tip solid, cu o șapcă de baseball pe cap și în vestă de blugi.
„Iată-te!” mi-a făcut el cu mâna în semn de salut, și-a stins țigara apăsând-o pe capotă și a deschis ușa din dreptul locului șoferului.
Am urcat nervos la volan, iar el s-a așezat pe scaunul pasagerului, unde mai înainte avusese o servietă cu acte. Între noi se legăna un odorizant în formă de copac. 
— Deci, ce trebuie să faci mai întâi, după ce urci în mașină?
— Să întorc cheia în contact? am încercat eu orbește.
— Rahat, a rânji el. Mai gândește-te, altfel te dau afară imediat.
M-a cuprins genul acela de excitare pe care o provoacă panica. Apoi m-am prins despre ce era vorba: centura de siguranță.
Instructorul a zâmbit mulțumit și a început: 
— Ai trei pedale la picioare. În stânga este ambreiajul, care schimbă vitezele, în mijloc frâna și în dreapta accelerația. Dacă ai de gând să pornești, trebuie mai întâi să stai comod. Apoi îți verifici oglinzile. Acum tragi frâna de mână, uite-așa... 
Mi-a luat mâna să-mi demonstreze direct cum se face. În cele din urmă, am ajuns și la rotirea cheii în contact. Cu ajutorul acesteia, am schimbat viteza din ambreiaj și din schimbătorul de viteze, am trecut de la zero la unu, apăsând în același timp pe pedala de accelerație...
— Ești nebun? O calci ca un elefant. Tre’ să iubești mașina asta, ce dracu’! Hai, încă o dată, frumos și finuț, da?
Genunchii îmi tremurau de rușine.
— Liniștește-te, tinere, nu-i nimic, m-a bătut el pe coapsă cu înțelegerea unui tată.

Și, după o jumătate de oră de manevre pentru începători, am pornit pe un drum pustiu.

More by Mircea Dan Duță

Stația de epurare a apei

Se plimba încetișor încolo și încoace prin fața unui grup de barăci de șantier, frecându-și mâinile reci una de cealaltă. Doi cormorani planau ușor în depărtare, deasupra râului. După câteva minute, a început să se uite în jur și a verificat SMS-ul pe care îl primise cu o zi în urmă. „Buna, Petra, actiunea statia de epurare maine la opt. Intalnire in fața podului, in dreptul grupului de baraci A.“ L-a mai citit de trei ori înainte ca lumina afișajului să se stingă. Vechea stație de epurare și cea nouă, care își disputau gunoiul provenit din întregul oraș, erau plasate spate în spate pe o insul...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Orașul străin

Amsterdamul era plin de culoare și capricios în pragul toamnei. Vremea se schimba clipă de clipă, soarele alterna cu ploaia într-un ciclu continuu, ce se repeta iar și iar, precum Ave Maria în timpul rugăciunilor care compun rozariul. Am stat sub un pod, așteptând ca una dintre scurtele furtuni să se oprească. Plănuisem o excursie cu bicicleta prin Amsterdam. Voiam să văd faimoasele poldere, canale de apă ce se încrucișează pe pajiștile de un verde intens, dominate de morile de vânt care-și întind palele precum brațele unor sperietori de pe câmp. Ar fi trebuit să fie prima mea călătorie în nou...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová

Fata care aduce moartea

Întrerupere pe traseu Sinuciderea prin strangulare este relativ rară. Obiectul care cauzează moartea este de obicei răsucit de mai multe ori și câteodată susținut de alt obiect moale. Din cauza iritării nervului vag și a creșterii presiunii asupra arterelor carotide, în timpul strangulării se limitează drastic fluxul de sânge către creier și se închide tractul respirator. Numai că, de obicei, laringele nu este complet închis, iar din acest motiv moartea durează mai mult decât aceea prin spânzurătoare, cu excepția cazului în care se ajunge la pierderea cunoștinței și la relaxarea tensiunii în ...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Lucie Faulerová

Sincer să fiu, draga mea, mă doare-n cot

Marek mă prăvălește pe pat, iar ceea ce îi străbate chipul, în combinație cu felul cum mă strânge în brațe, îmi provoacă pierderea completă a simțului orientării, de parcă în clipa aceea patul nostru ar fi fost o avalanșă în adâncul căreia, cufundată și prăbușindu-mă prin forța pasiunii lui, nu mai înțelegeam ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Dar toate acestea, strânsul în brațe și expresia de pe chipul lui, durează cel mult o clipă; în momentul următor, mă extrage din avalanșa aceea și, deși rămân în poziție orizontală, acum este suspect de clar ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Și de-abi...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Lucie Faulerová

Adunăm forțe pentru a o lua la fugă

[...] Lipsit de experiență, am intrat în club la scurt timp după ora deschiderii, când, prin cârciumile din jur, tinerii abia intrau în starea de spirit corespunzătoare. Deocamdată, pe ringul de dans pustiu se rostogoleau numai efectele de lumină, iar setul tehno introductiv al DJ-ului amintea mai degrabă de mantrele unui călugăr budist decât de vreo chestie satanică. După strălucirea umedă a podelei, era clar că o firmă de curățenie trecuse pe acolo cu o jumătate de oră în urmă. Ca atare, am meditat un timp asupra dimensiunii iluzorii a destinului uman, mergând din când în când la bar pentru ...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Ondrej Macl
More in RO

Trilogia sexului rătăcitor

În fața porții lui tanti Nicoleta era multă lume venită să-l petreacă pe nea Titi pe ultimul drum, care nea Titi, chiar dacă le avea el cu băutura, era om de nădejde, om de veselie, mare necaz pe nevastă-sa, oameni tineri, nu știi niciodată ce-ți aduce Dumnezeu, dar uite că a avut nevastă-sa grijă de el, toată ziua îi ținea compresă rece pe frunte, și l-a dus la toți doctorii, și uite și-acum, cu ce fală îl petrece, să vezi sicriul din ce lemn frumos, paltin pare-mi-se, și a pus femei de-au gătit pentru pomană timp de trei zile, și s-a dus la popa Cristea singură și i-a bătut în poartă, și l-a...
Written in RO by Cristina Vremes

Insula

Nici până astăzi nu știu ce anume căutam în insule. Știu doar ce lăsasem în urmă. Țara care îmi dăduse pașaportul. Femeia care mă adusese pe lume. Lucrurile pe care le puteam cumpăra cu bani. Lumea pe care nu reușisem să o schimb. Apa mării era caldă. Seara valurile sclipeau de la planctonul luminescent. După ani de călătorii, confundam debarcaderele dintre pâlcurile de palmieri, de unde urcam în bărci. Confundam numele insulelor care începeau cu koh și nusa. Confundam ochii întunecați și hainele colorate ale celorlalți pasageri. Totuși, în drumul meu întâlneam persoane care căutau același lu...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Urszula Jabłońska

Timpul e un cerc

Înspre zori, visă o crimă comisă sub un migdal și patru lozuri de loterie, toate necâștigătoare. Era ziua de duminică.  Tânărul medic plânse în somn și se trezi cu obrajii uzi și îmbrățișat de o tristețe purpurie. Mâncă fără poftă, se îmbrăcă în doliu și așteptă telefonul care avea să îi confirme cine i-a murit peste noapte.   Bunicul său se născuse mai aproape de începutul secolului XX, într-o lume mult prea îndepărtată ca oamenii să fi păstrat din ea multe fotografii.  Tatăl bunicului său se săvârșise cu treizeci de ani înainte ca tânărul medic să se nască. El venea dintr-un timp încă și mai...
Written in RO by Andrei Crăciun

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

PISK

28 noiembrie 2020, la o lună după ce politizata Curte Constituțională a scos în afara legii avortul în Polonia. Magda Dropek, una dintre organizatoarele protestelor femeilor din Cracovia, a scris pe Facebook: „Timp de câțiva ani în care am susținut acțiunile de stradă am fost convinsă de un singur lucru: nu sunt capabilă să strig, să scandez, sunt prea haotică pentru a vorbi cursiv și logic. E și motivul pentru care întotdeauna m-am simțit bine punându-mi gândurile pe hârtie/ecran, scriind, comunicând fără voce. În plus, nu pot să-mi sufăr vocea. În ultimile săptămâni strig cum n-am mai făcu...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Aleksandra Lipczak

Un vuiet

În tren, în ultima parte a călătoriei, văzuse prin geamul soios marginile cerului. S-a ridicat să se uite și pe partea cealaltă a vagonului, s-a apropiat de bărbatul adormit cu fața ascunsă după perdea și cu mâna dreaptă așezată ferm peste mica geantă de voiaj, care stătea pe scaunul de alături. Da, și pe geamul lui se vedea la fel. O pătură compactă, indigo, într-un plan paralel cu câmpul întins, plin de smocuri uscate. Și la marginea ei, un albastru deschis și limpede, ca o mare îndepărtată, suspendată între cer și pământ. Undeva, deasupra păturii indigo, era soare. Când s-a ridicat, a si...
Written in RO by Lavinia Braniște