View Colofon
Original text "Dizionario del Detenuto" written in IT by Sara Micello,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Dicţionarul Deţinutului

Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Dicţionarul Deţinutului cuprinde vocile şi istoriile oamenilor închişi în închisoarea din Torino, Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“, secţia V din Pavilionul C, destinată „deţinuţilor protejaţi”. Porneşte de la un laborator de scriere condus în penitenciar pe parcursul a doi ani.

Cu toţii ştim ce înseamnă „casă“, „iarnă“, „dragoste“, semnificaţia lor e absolută. Dar, în închisoare, semnificaţia cuvintelor se schimbă şi această schimbare provine dintr-un spaţiu: înăuntru există doar înăuntru, iar cuvintele devin preistorice. Ca şi cum ar fi oprite într-un timp primordial. Doar în aceste cuvinte împărtăşite se află puterea: cuvinte care afară sunt normale, în închisoare devin urgente.


Lumină


Acesta e un dicţionar, însă nu găsesc cuvinte pentru a vă spune cum s-a născut. Cuvintele care contează şi pe care ar trebui să le folosesc sunt deja la locul lor şi vor ajunge în curând.

Ceea ce pot să fac e să vă spun că, într-o amiază de septembrie, citeam Cu sânge rece. La un moment dat, Truman Capote scrie că unul dintre ucigaşii familiei Clutter, Perry Smith, păstra în celulă un dicţionar personal: o listă diversă de cuvinte pe care le credea „frumoase“, „utile“ sau cel puţin „demne de reţinut“.

Era ceva în acel gest care îmi părea extraordinar şi dramatic în același timp.

A colecţiona cuvinte, iată ce mă emoţiona. În scurt timp, Perry Smith urma să fie executat şi totuşi colecţiona cuvinte.

Nu ştiu să spun dacă aşa a început totul. Dacă o fi să mă gândesc, cred că da.

Acele cuvinte îmi păreau de o importanţă vitală pentru că cel care le-a înregistrat a fost nu un om oarecare, ci omul care, într-o noapte, avea să masacreze patru fiinţe umane. Neapărat trebuia să fie în alegerea sa o urgenţă.

Unicul mod de a încerca să aflu ar fi acela de a intra în închisoare şi de a cunoaşte mai mulţi Perry Smith de la care să cer explicaţii.

Nu a fost uşor.

Dar s-a întâmplat. Într-o dimineaţă de octombrie. La Torino, în Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“.

Am obţinut permisiunea de a cunoaşte câţiva deţinuţi, în timpul întâlnirilor colective.

Două educatoare m-au însoţit înăuntru. Am intrat în secţia V a Pavilionului C, care e o secţie rezervată „deţinuţilor protejaţi“.

În puşcărie îi numesc infami.

La infami m-am întors în fiecare sâmbătă, de la 13 la 14:45, timp de un an.

Singură.


Întâlnirile se năşteau ca lecţii de gramatică şi de scriere.

În scurt timp, au devenit altceva: conversaţii viscerale şi primitive.

Dicţionarul era o obsesie a mea, dar îi ignoram conţinutul.

Asta s-a întâmplat ulterior, când fiecare dintre ei mi-a povestit viaţa sa. Ne întrebam împreună care e sensul anumitor cuvinte. Atunci i-am rugat să le scrie şi să le explice.

Câteva aparţin închisorii şi le poţi trăi doar acolo înăuntru. Altele sunt cotidiene, dar de un cotidian exasperat. Sunt nume de locuri, o poreclă, câteva desene, un verb.

Fiecare cuvânt are doar o accepţiune. Am luat în serios fiecare fragment, fiecare voce, lăsând hârtie goală cuvintelor aşa cum se cuvinea.

Fiecare definiţie în parte poartă numele şi pedeapsa celui care a scris. Numele e fictiv, precum dictează circumstanţele. Pedeapsa, în schimb, nu.


Printre cuvinte, în mijloc, se află istoria mea, mai exact ceea ce istoria lor a schimbat în interiorul meu.

Când zilele au început să crească, ei spuneau că e un lucru rău. Pentru ei, înăuntru, lumina e o condamnare în plus. Şi aşa pentru toate.

Să ascult acea definiţie a „luminii“ mi-a schimbat percepţia cuvântului însuşi. A fost de parcă, de mult timp, aş fi privit din afară cuvintele. Acum se adaugă înăuntrul.

Vreau să spun că, în închisoare, se blestemă lucruri pe care noi toţi le binecuvântăm.

M-am pierdut deseori în acest timp lung şi monoton care e închisoarea. A trebuit să desenez o hartă pentru a-mi aduce aminte traseul.


gCR9BNFOTDMmiqKVanEQfcjS2Njwy4hY0WbYfXKlx4RBpEdKd5RBfgAD1zliqvwpz7qlhjWIlmLMKXv2tnoWENy9j1Ouj4JFpKYb9pJ11ppIMA9KIplwP3z2ZsnrPOS3E7hEVEltmaohC6CCpg

Coridorul


E unicul mod de a ajunge la ei. E lung de nouăzeci şi trei de paşi şi larg de patru braţe.

Pe partea stângă se află caloriferele vopsite în azuriu şi un şir de ferestre cu gratii printre care se zăresc curtea şi tomberoanele.

Pe partea dreaptă se află baza peretelui, azurie precum caloriferele, iar peretele e vopsit într-un verde spălăcit.

Dacă îl parcurg, mă las atinsă de frică, holul e gol; în afară de mine e un motan negru care nu miaună niciodată. Motanul e mereu ud din cauza apei care picură din tavan, formând băltoace care se ramifică precum venele.

Odată, am văzut venind din partea opusă un deţinut cu păr vâlvoi însoţit de cinci paznici care îl ţineau de încheieturi. M-am prefăcut că mă uit la picioare. Când mirosurile noastre s-au încrucişat, afară, un stol de porumbei s-a ridicat în zbor.


Pot să spun că am cunoscut mulţi Perry Smith, dar în niciunul dintre ei nu am găsit sămânţa bolnavă la care mă aşteptam. Nu ştiu dacă e din păcate sau din fericire.

Poate că vina este a mea; am simţit afecţiune pentru lumea care îşi aşteaptă judecata sau e deja condamnată.

La fiecare sfârşit de întâlnire, corpul se făcea ca de hârtie mototolită şi simţeam că i-am lăsat acolo, cu sufletul lor.

Câţiva au ieşit din închisoare, alţii nu. Oriunde s-ar afla azi, Dumnezeu să-i binecuvânteze.


Puşcăria


Puşcăria te face să intri într-o altă dimensiune. E un loc unde viaţa se opreşte. Ca într-o vrajă.

Puşcăria e un loc unde natura nu există. Un loc pe care omul l-a construit pentru a-ţi face rău.

Nu te obişnuieşti cu nimic. Aceasta e o constrângere, nu o obişnuinţă.

E o constrângere zgomotul cheilor care îţi deschid şi îți închid, ziua şi noaptea. Până când?

Le auzi de departe, cheile. Stau pe biroul mareşalului sau prinse de agățătoarea pantalonilor de uniformă.

Sunt făcute din aur şi la început credeam că glumesc.

Acelea sunt chei inventate, deschid uşile poveştilor. Sunt chei de vrăjitoare, ca aceea din Albă ca Zăpada.

Totuşi, spuneam că puşcăria e de rahat. Te formezi în chipul şi asemănarea închisorii deoarece trăieşti ani şi ani aruncat aici înăuntru şi cimentul te plăsmuiește. Devii una cu el.

Mattia, omor


Pentru a ajunge la închisoare, tramvaiul parcurge un drum pe marginea căruia o prostituată merge înainte şi înapoi. Prostituata e de culoare şi e îmbrăcată într-un șort inutil. Din când în când se sprijină de un scaun dărăpănat care pare nelalocul lui pe trotuar.

Depăşind acel drum, tramvaiul cotește spre închisoare. Se înţelege de la sine că peisajul se schimbă, însăşi natura se întunecă. Văzându-o de afară, închisoarea pare un loc vechi şi nelocuit.


Pe Google Maps, închisoarea se vede de sus şi e un dreptunghi gri. Împrejur sunt maşini parcate şi câteva rânduri de copaci, li se vede coama rotundă, apar ca niște pete verzi. Mărind imaginea, se poate vedea până la punctul de pază, nu mai departe. Din partea rudelor, un om s-a oprit în faţa intrării, pe când altul stă aşezat pe a doua bancă. În schimb, din partea civililor, un om din faţă ţine mâinile în buzunar şi e îmbrăcat într-o pereche de blugi. Puţin mai înaintea lui se află o pereche, un domn aşteaptă să-şi ia buletinul de identitate. Din spate răsare o parte a secţiei şi cerul e greoi, pare că din clipă în clipă va începe să toarne. Mărind-o din nou, imaginea pierde din claritate şi închisoarea devine înceţoşată, de parcă ar fi cufundată în mare.


Casaţia


Casaţia e al treilea proces, acela care îţi spune dacă eşti înăuntru sau afară. De obicei confirmă cele două sentinţe, dar alteori te face să speri. Am văzut mulţi colegi de-ai mei care păreau terminaţi, dar au repetat toate apelurile din nou. De exemplu, noi spunem: „Nu te duce în casaţie”, când unul vorbeşte despre un lucru şi lungeşte povestea, pentru că asta e Curtea de Casaţie.
Buddha, 43 de ani pentru privare de libertate


Eu şi Buddha am rămas în linişte mult timp, până când el, parcă trezindu-se dintr-un somn neîmplinit, a zis: „Povestea care m-a impresionat se referă la un copil. Dar aş vrea să-l las acolo.“

„De care copil vorbeşti?“ l-am întrebat.

„Ştii de ce îmi spun Buddha?“ Devenise serios şi mă privea în profunzime. „Copilul acela a început să-mi spună așa. Când l-au adus acasă, era tot murdar de pământ, părea un primitiv. Cârlionţii părului pierduseră blondul iniţial şi erau plini de praf. Mama lui îl tot îmbrăţişa, termina prima îmbrăţişare şi începea cu a doua, încât părea să fie o îmbrăţişare unică, întreruptă doar pentru a-l lăsa să respire. Eu nu l-am văzut, am reuşit să fug înainte ca ei să ajungă, dar mi-au povestit.“ Învârtea între palme o caramelă cu gust de mentă, apoi a desfăcut-o. „Copilul a rămas şocat mult timp“, a reluat, muşcând caramela şi rupând-o în două, „părea că s-a oprit, cum se opreşte o maşină, un tren, un mixer, orice lucru care s-a mişcat cândva. Iac-așa, părea un mixer oprit. A început să deseneze figuri care semănau cu mine, oameni giganţi la mijlocul foii. Erau toţi albi, fără culoare, de parcă voia să mă decoloreze. Odată, când au trecut deja două luni de la întâmplare, lângă unul a scris «Buddha». A scris cu o cariocă neagră, foarte neagră, sfârșind prin a mâzgăli toată foaia, umplând-o de rotocoale. Nu ştiu de ce m-a numit aşa; vreau să spun, nu cred să-i semăn.“ Buddha a respirat cu putere şi a spus: „Copilul acela era puţin straniu, a fost de la început. În primele zile se trezea noaptea şi se punea pe alergat prin toată ferma, cu picioruşele pluşate, părea o pisică. Nu mă deranja, important e că tăcea, fără să sufle. În schimb, într-o zi a auzit Sasà că mă chema pe nume şi a făcut-o şi el. I-am tras o chelfăneală zdravănă şi l-am legat la ochi, mă simţeam mai sigur în felul ăsta.“

More by Elena Damaschin

Ierihon

[...] I Ferma, aşa o numeau, se ridica solitară pe un povârniş în vârful unei coline joase. Era o căsuţă de două etaje, o construcţie din lemn, rectangulară, îngustă şi lungă. De la fereastra mare de la etajul de sus, aşezat într-un balansoar pe coridor, Jens contempla câmpurile care se întindeau dincolo de râu. Ochii săi negri mici nu încetau să se mişte, controlau orizontul învăluit în întuneric, atenţi la orice detaliu suspect. Elia şi Natan erau aşezaţi lângă el, jucându-se cu maşinuţe ruginite. Se auzeau sunetele nopţii – insectele, foşnetul frunzelor, ultimele mugete din grajd – şi s...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Fabrizio Allione

Rezumat

Povestirea pe care am început s-o scriu ar putea deveni fie un fragment dintr-o antologie de povestiri scurte – concentrate pe diferite personaje legate între ele –, fie un fragment dintr-un roman de tipul young adult. Suntem în viitorul apropiat şi într-un chat de părinţi îngrijoraţi explodează alarmisme şi scandaluri, creând un lanţ într-o comunitate restrânsă, în aparenţă atentă şi corectă, dar în realitate verde de invidie şi individualisme. Apare evidentă – între timp ce se dezleagă discuţii, minciuni, atitudini şi afirmaţii de mici puteri meschine – neînţelegerea totală a vieţii emoțion...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

Urșii panda din Ueno

De când se născuseră copiii, sau poate de când mă înscrisesem pe rețelele de socializare, sau poate de când lucrul mă constrângea să comunic în mod clar şi atrăgător, să fac deci referire la lucruri cunoscute, în loc să le inventez, îmi împărţeam timpul în timp adevărat, adică în care puteam să mă povestesc în limba mea adevărată, şi în timp fals, adică în care trebuia să vorbesc pe categorii, încadrată în registre, sau să emulez atitudini. Citeam în romane despre oameni tenaci şi plini de voință care se trezeau la patru dimineaţa, făceau duşuri reci şi la şase traversau deja oraşul înzăpezit...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

În drum spre casă

În timp ce se întorc maşina, lăsând oraşul în urmă, el încearcă să dezamorseze conflictul spunând că a fost una din acele situaţii imposibile, pe care el le numeşte „Ce-ai face dacă?“. Ea clatină din cap. — Situațiile de genul ăsta nu sunt punctul tău forte, comentează. — Ce vrei să spui? Mai mult decât atât ce naiba aş fi putut să fac? — Nu vorbi urât. Matteo repetă tot ce spui. Alice aruncă o privire peste umăr. Matteo e prăbuşit în scăunel. — Vrei să-mi spui ce am făcut rău? întreabă el după puţin timp. — Davide, îți ieșisei din minţi, începuseși să baţi cu pumnii în sticlă. Dacă nu...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Fabrizio Allione

Fulgerări

Într-o culegere de eseuri cu titlul Zen în arta scrisului, Ray Bradbury scrie că, de la douăzeci şi patru la treizeci şi şase de ani, îşi petrecuse timpul punând pe hârtie liste de substantive. Lista arăta mai mult sau mai puţin aşa: „LACUL. NOAPTEA. GREIERII. PRĂPASTIA. PODUL. PARTERUL. TRAPA. COPILUL. MULŢIMEA. TRENUL NOCTURN. SIRENA CEŢURILOR. SECERA. CARNAVALUL. CARUSELUL. PITICUL. LABIRINTUL OGLINZILOR. SCHELETUL.“ Recent, mi s-a întâmplat ceva asemănător. Am trăit într-o familie care mi-a oferit o educaţie bună şi un mod potrivit de a relaţiona cu lumea, dar în ultimul timp mă gândesc...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello
More in RO

Eu nu mai locuiesc în casă, dar casa încă mai locuiește în mine

„Descrie-mi drumul pe care-l făceai de la ușa casei părintești până la patul în care dormeai când erai copil.” Asta e întrebarea pe care le-am pus-o oamenilor care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut casa părintească. M-am inspirat din cinci povești deosebite ale unor oameni pe care i-am modelat în personaje. Am creat un spațiu mental în care cele cinci personaje hoinăresc și, visând, se întorc din nou acasă. Vis Marleen Visul acesta se bazează pe discuția avută cu o femeie în a cărei casă s-a produs un incendiu din cauza căruia totul s-a acoperit de un strat de funingine. Mi-a spus că îna...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert

Câteva minute în derivă

Ziua începe mai devreme decât aș fi crezut. Pusesem alarma să sune la ora 5:56, din mai multe motive. Voiam să am timp pentru meditația de dis-de-dimineață și, totodată, trebuia să aștept treizeci de minute pentru ca pastila ce îmbunătățește funcțiile tiroidiene să își facă efectul înainte de cafea, iar apoi să încep o serie de exerciții ce îmbină arderea grăsimilor cu tonifierea mușchilor, folosind doar propria greutate, fără să uit, între timp, să dau drumul la boiler, fiindcă încălzirea apei durează aproximativ patru ore, ceea ce îmi acordă suficient timp să termin și secvența de yoga pent...
Written in RO by Cristina Vremes

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Timpul e un cerc

Înspre zori, visă o crimă comisă sub un migdal și patru lozuri de loterie, toate necâștigătoare. Era ziua de duminică.  Tânărul medic plânse în somn și se trezi cu obrajii uzi și îmbrățișat de o tristețe purpurie. Mâncă fără poftă, se îmbrăcă în doliu și așteptă telefonul care avea să îi confirme cine i-a murit peste noapte.   Bunicul său se născuse mai aproape de începutul secolului XX, într-o lume mult prea îndepărtată ca oamenii să fi păstrat din ea multe fotografii.  Tatăl bunicului său se săvârșise cu treizeci de ani înainte ca tânărul medic să se nască. El venea dintr-un timp încă și mai...
Written in RO by Andrei Crăciun

Cum vom rămâne mai puțini

1. În sufrageria lor, lângă un calendar, nota de plată dintr-un restaurant în care au decis să rămână împreună și câteva poze, e agățată o listă cu toate animalele și plantele amenințate cu dispariția. Respectiv, 3.070 și 2.655. Are lista de când avea treișpe ani și din lipsa stickerelor, ea a lipit atunci plasturi în dreptul animalelor pe care-și dorea cel mai mult să le vadă.  El credea că e o amintire din tinerețea ei și nu s-a gândit niciodată la posibilitatea de a pleca împreună în căutarea animalelor și a plantelor amenințate cu dispariția.  Când mai apărea vreun animal nou pe listă, vor...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Rebekka de Wit

Punct de evadare

Este vorba despre un bărbat care nu vrea să rătăcească drumul spre casă. E  făcut din aluat de pâine. Bărbatul pornește la drum. La fiecare câțiva  metri, bărbatul mai culege câte o firimitură din el însuși și o lasă să cadă.  Mai întâi, își culege o mână. După aceea, urechile și nasul. Pe urmă își  culege o gaură în burtă. În următoarea imagine, vedem prin gaura omului. În gaură se vede în depărtare o căsuță mică. În spatele geamului, o femeie în  vârstă stă la masă. Femeia frământă un bulgăre de aluat. Muzică emoțio nantă sfârșit.   Este vorba despre cineva care este fericit, dar nu atât de ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Maud Vanhauwaert