View Colofon
Original text "Dizionario del Detenuto" written in IT by Sara Micello,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Dicţionarul Deţinutului

Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Dicţionarul Deţinutului cuprinde vocile şi istoriile oamenilor închişi în închisoarea din Torino, Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“, secţia V din Pavilionul C, destinată „deţinuţilor protejaţi”. Porneşte de la un laborator de scriere condus în penitenciar pe parcursul a doi ani.

Cu toţii ştim ce înseamnă „casă“, „iarnă“, „dragoste“, semnificaţia lor e absolută. Dar, în închisoare, semnificaţia cuvintelor se schimbă şi această schimbare provine dintr-un spaţiu: înăuntru există doar înăuntru, iar cuvintele devin preistorice. Ca şi cum ar fi oprite într-un timp primordial. Doar în aceste cuvinte împărtăşite se află puterea: cuvinte care afară sunt normale, în închisoare devin urgente.


Lumină


Acesta e un dicţionar, însă nu găsesc cuvinte pentru a vă spune cum s-a născut. Cuvintele care contează şi pe care ar trebui să le folosesc sunt deja la locul lor şi vor ajunge în curând.

Ceea ce pot să fac e să vă spun că, într-o amiază de septembrie, citeam Cu sânge rece. La un moment dat, Truman Capote scrie că unul dintre ucigaşii familiei Clutter, Perry Smith, păstra în celulă un dicţionar personal: o listă diversă de cuvinte pe care le credea „frumoase“, „utile“ sau cel puţin „demne de reţinut“.

Era ceva în acel gest care îmi părea extraordinar şi dramatic în același timp.

A colecţiona cuvinte, iată ce mă emoţiona. În scurt timp, Perry Smith urma să fie executat şi totuşi colecţiona cuvinte.

Nu ştiu să spun dacă aşa a început totul. Dacă o fi să mă gândesc, cred că da.

Acele cuvinte îmi păreau de o importanţă vitală pentru că cel care le-a înregistrat a fost nu un om oarecare, ci omul care, într-o noapte, avea să masacreze patru fiinţe umane. Neapărat trebuia să fie în alegerea sa o urgenţă.

Unicul mod de a încerca să aflu ar fi acela de a intra în închisoare şi de a cunoaşte mai mulţi Perry Smith de la care să cer explicaţii.

Nu a fost uşor.

Dar s-a întâmplat. Într-o dimineaţă de octombrie. La Torino, în Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“.

Am obţinut permisiunea de a cunoaşte câţiva deţinuţi, în timpul întâlnirilor colective.

Două educatoare m-au însoţit înăuntru. Am intrat în secţia V a Pavilionului C, care e o secţie rezervată „deţinuţilor protejaţi“.

În puşcărie îi numesc infami.

La infami m-am întors în fiecare sâmbătă, de la 13 la 14:45, timp de un an.

Singură.


Întâlnirile se năşteau ca lecţii de gramatică şi de scriere.

În scurt timp, au devenit altceva: conversaţii viscerale şi primitive.

Dicţionarul era o obsesie a mea, dar îi ignoram conţinutul.

Asta s-a întâmplat ulterior, când fiecare dintre ei mi-a povestit viaţa sa. Ne întrebam împreună care e sensul anumitor cuvinte. Atunci i-am rugat să le scrie şi să le explice.

Câteva aparţin închisorii şi le poţi trăi doar acolo înăuntru. Altele sunt cotidiene, dar de un cotidian exasperat. Sunt nume de locuri, o poreclă, câteva desene, un verb.

Fiecare cuvânt are doar o accepţiune. Am luat în serios fiecare fragment, fiecare voce, lăsând hârtie goală cuvintelor aşa cum se cuvinea.

Fiecare definiţie în parte poartă numele şi pedeapsa celui care a scris. Numele e fictiv, precum dictează circumstanţele. Pedeapsa, în schimb, nu.


Printre cuvinte, în mijloc, se află istoria mea, mai exact ceea ce istoria lor a schimbat în interiorul meu.

Când zilele au început să crească, ei spuneau că e un lucru rău. Pentru ei, înăuntru, lumina e o condamnare în plus. Şi aşa pentru toate.

Să ascult acea definiţie a „luminii“ mi-a schimbat percepţia cuvântului însuşi. A fost de parcă, de mult timp, aş fi privit din afară cuvintele. Acum se adaugă înăuntrul.

Vreau să spun că, în închisoare, se blestemă lucruri pe care noi toţi le binecuvântăm.

M-am pierdut deseori în acest timp lung şi monoton care e închisoarea. A trebuit să desenez o hartă pentru a-mi aduce aminte traseul.


gCR9BNFOTDMmiqKVanEQfcjS2Njwy4hY0WbYfXKlx4RBpEdKd5RBfgAD1zliqvwpz7qlhjWIlmLMKXv2tnoWENy9j1Ouj4JFpKYb9pJ11ppIMA9KIplwP3z2ZsnrPOS3E7hEVEltmaohC6CCpg

Coridorul


E unicul mod de a ajunge la ei. E lung de nouăzeci şi trei de paşi şi larg de patru braţe.

Pe partea stângă se află caloriferele vopsite în azuriu şi un şir de ferestre cu gratii printre care se zăresc curtea şi tomberoanele.

Pe partea dreaptă se află baza peretelui, azurie precum caloriferele, iar peretele e vopsit într-un verde spălăcit.

Dacă îl parcurg, mă las atinsă de frică, holul e gol; în afară de mine e un motan negru care nu miaună niciodată. Motanul e mereu ud din cauza apei care picură din tavan, formând băltoace care se ramifică precum venele.

Odată, am văzut venind din partea opusă un deţinut cu păr vâlvoi însoţit de cinci paznici care îl ţineau de încheieturi. M-am prefăcut că mă uit la picioare. Când mirosurile noastre s-au încrucişat, afară, un stol de porumbei s-a ridicat în zbor.


Pot să spun că am cunoscut mulţi Perry Smith, dar în niciunul dintre ei nu am găsit sămânţa bolnavă la care mă aşteptam. Nu ştiu dacă e din păcate sau din fericire.

Poate că vina este a mea; am simţit afecţiune pentru lumea care îşi aşteaptă judecata sau e deja condamnată.

La fiecare sfârşit de întâlnire, corpul se făcea ca de hârtie mototolită şi simţeam că i-am lăsat acolo, cu sufletul lor.

Câţiva au ieşit din închisoare, alţii nu. Oriunde s-ar afla azi, Dumnezeu să-i binecuvânteze.


Puşcăria


Puşcăria te face să intri într-o altă dimensiune. E un loc unde viaţa se opreşte. Ca într-o vrajă.

Puşcăria e un loc unde natura nu există. Un loc pe care omul l-a construit pentru a-ţi face rău.

Nu te obişnuieşti cu nimic. Aceasta e o constrângere, nu o obişnuinţă.

E o constrângere zgomotul cheilor care îţi deschid şi îți închid, ziua şi noaptea. Până când?

Le auzi de departe, cheile. Stau pe biroul mareşalului sau prinse de agățătoarea pantalonilor de uniformă.

Sunt făcute din aur şi la început credeam că glumesc.

Acelea sunt chei inventate, deschid uşile poveştilor. Sunt chei de vrăjitoare, ca aceea din Albă ca Zăpada.

Totuşi, spuneam că puşcăria e de rahat. Te formezi în chipul şi asemănarea închisorii deoarece trăieşti ani şi ani aruncat aici înăuntru şi cimentul te plăsmuiește. Devii una cu el.

Mattia, omor


Pentru a ajunge la închisoare, tramvaiul parcurge un drum pe marginea căruia o prostituată merge înainte şi înapoi. Prostituata e de culoare şi e îmbrăcată într-un șort inutil. Din când în când se sprijină de un scaun dărăpănat care pare nelalocul lui pe trotuar.

Depăşind acel drum, tramvaiul cotește spre închisoare. Se înţelege de la sine că peisajul se schimbă, însăşi natura se întunecă. Văzându-o de afară, închisoarea pare un loc vechi şi nelocuit.


Pe Google Maps, închisoarea se vede de sus şi e un dreptunghi gri. Împrejur sunt maşini parcate şi câteva rânduri de copaci, li se vede coama rotundă, apar ca niște pete verzi. Mărind imaginea, se poate vedea până la punctul de pază, nu mai departe. Din partea rudelor, un om s-a oprit în faţa intrării, pe când altul stă aşezat pe a doua bancă. În schimb, din partea civililor, un om din faţă ţine mâinile în buzunar şi e îmbrăcat într-o pereche de blugi. Puţin mai înaintea lui se află o pereche, un domn aşteaptă să-şi ia buletinul de identitate. Din spate răsare o parte a secţiei şi cerul e greoi, pare că din clipă în clipă va începe să toarne. Mărind-o din nou, imaginea pierde din claritate şi închisoarea devine înceţoşată, de parcă ar fi cufundată în mare.


Casaţia


Casaţia e al treilea proces, acela care îţi spune dacă eşti înăuntru sau afară. De obicei confirmă cele două sentinţe, dar alteori te face să speri. Am văzut mulţi colegi de-ai mei care păreau terminaţi, dar au repetat toate apelurile din nou. De exemplu, noi spunem: „Nu te duce în casaţie”, când unul vorbeşte despre un lucru şi lungeşte povestea, pentru că asta e Curtea de Casaţie.
Buddha, 43 de ani pentru privare de libertate


Eu şi Buddha am rămas în linişte mult timp, până când el, parcă trezindu-se dintr-un somn neîmplinit, a zis: „Povestea care m-a impresionat se referă la un copil. Dar aş vrea să-l las acolo.“

„De care copil vorbeşti?“ l-am întrebat.

„Ştii de ce îmi spun Buddha?“ Devenise serios şi mă privea în profunzime. „Copilul acela a început să-mi spună așa. Când l-au adus acasă, era tot murdar de pământ, părea un primitiv. Cârlionţii părului pierduseră blondul iniţial şi erau plini de praf. Mama lui îl tot îmbrăţişa, termina prima îmbrăţişare şi începea cu a doua, încât părea să fie o îmbrăţişare unică, întreruptă doar pentru a-l lăsa să respire. Eu nu l-am văzut, am reuşit să fug înainte ca ei să ajungă, dar mi-au povestit.“ Învârtea între palme o caramelă cu gust de mentă, apoi a desfăcut-o. „Copilul a rămas şocat mult timp“, a reluat, muşcând caramela şi rupând-o în două, „părea că s-a oprit, cum se opreşte o maşină, un tren, un mixer, orice lucru care s-a mişcat cândva. Iac-așa, părea un mixer oprit. A început să deseneze figuri care semănau cu mine, oameni giganţi la mijlocul foii. Erau toţi albi, fără culoare, de parcă voia să mă decoloreze. Odată, când au trecut deja două luni de la întâmplare, lângă unul a scris «Buddha». A scris cu o cariocă neagră, foarte neagră, sfârșind prin a mâzgăli toată foaia, umplând-o de rotocoale. Nu ştiu de ce m-a numit aşa; vreau să spun, nu cred să-i semăn.“ Buddha a respirat cu putere şi a spus: „Copilul acela era puţin straniu, a fost de la început. În primele zile se trezea noaptea şi se punea pe alergat prin toată ferma, cu picioruşele pluşate, părea o pisică. Nu mă deranja, important e că tăcea, fără să sufle. În schimb, într-o zi a auzit Sasà că mă chema pe nume şi a făcut-o şi el. I-am tras o chelfăneală zdravănă şi l-am legat la ochi, mă simţeam mai sigur în felul ăsta.“

More by Elena Damaschin

Ierihon

[...] I Ferma, aşa o numeau, se ridica solitară pe un povârniş în vârful unei coline joase. Era o căsuţă de două etaje, o construcţie din lemn, rectangulară, îngustă şi lungă. De la fereastra mare de la etajul de sus, aşezat într-un balansoar pe coridor, Jens contempla câmpurile care se întindeau dincolo de râu. Ochii săi negri mici nu încetau să se mişte, controlau orizontul învăluit în întuneric, atenţi la orice detaliu suspect. Elia şi Natan erau aşezaţi lângă el, jucându-se cu maşinuţe ruginite. Se auzeau sunetele nopţii – insectele, foşnetul frunzelor, ultimele mugete din grajd – şi s...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Fabrizio Allione

Rezumat

Povestirea pe care am început s-o scriu ar putea deveni fie un fragment dintr-o antologie de povestiri scurte – concentrate pe diferite personaje legate între ele –, fie un fragment dintr-un roman de tipul young adult. Suntem în viitorul apropiat şi într-un chat de părinţi îngrijoraţi explodează alarmisme şi scandaluri, creând un lanţ într-o comunitate restrânsă, în aparenţă atentă şi corectă, dar în realitate verde de invidie şi individualisme. Apare evidentă – între timp ce se dezleagă discuţii, minciuni, atitudini şi afirmaţii de mici puteri meschine – neînţelegerea totală a vieţii emoțion...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

Urșii panda din Ueno

De când se născuseră copiii, sau poate de când mă înscrisesem pe rețelele de socializare, sau poate de când lucrul mă constrângea să comunic în mod clar şi atrăgător, să fac deci referire la lucruri cunoscute, în loc să le inventez, îmi împărţeam timpul în timp adevărat, adică în care puteam să mă povestesc în limba mea adevărată, şi în timp fals, adică în care trebuia să vorbesc pe categorii, încadrată în registre, sau să emulez atitudini. Citeam în romane despre oameni tenaci şi plini de voință care se trezeau la patru dimineaţa, făceau duşuri reci şi la şase traversau deja oraşul înzăpezit...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

În drum spre casă

În timp ce se întorc maşina, lăsând oraşul în urmă, el încearcă să dezamorseze conflictul spunând că a fost una din acele situaţii imposibile, pe care el le numeşte „Ce-ai face dacă?“. Ea clatină din cap. — Situațiile de genul ăsta nu sunt punctul tău forte, comentează. — Ce vrei să spui? Mai mult decât atât ce naiba aş fi putut să fac? — Nu vorbi urât. Matteo repetă tot ce spui. Alice aruncă o privire peste umăr. Matteo e prăbuşit în scăunel. — Vrei să-mi spui ce am făcut rău? întreabă el după puţin timp. — Davide, îți ieșisei din minţi, începuseși să baţi cu pumnii în sticlă. Dacă nu...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Fabrizio Allione

Fulgerări

Într-o culegere de eseuri cu titlul Zen în arta scrisului, Ray Bradbury scrie că, de la douăzeci şi patru la treizeci şi şase de ani, îşi petrecuse timpul punând pe hârtie liste de substantive. Lista arăta mai mult sau mai puţin aşa: „LACUL. NOAPTEA. GREIERII. PRĂPASTIA. PODUL. PARTERUL. TRAPA. COPILUL. MULŢIMEA. TRENUL NOCTURN. SIRENA CEŢURILOR. SECERA. CARNAVALUL. CARUSELUL. PITICUL. LABIRINTUL OGLINZILOR. SCHELETUL.“ Recent, mi s-a întâmplat ceva asemănător. Am trăit într-o familie care mi-a oferit o educaţie bună şi un mod potrivit de a relaţiona cu lumea, dar în ultimul timp mă gândesc...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello
More in RO

Reuniunea

Gata. Mi-am strâns bagajul, costumul în husă, limba de pantofi și am predat cheia. Până acasă am de condus șase ore, însă drumul e mai scurt la întors. Cobor geamul și, cu capul afară, străbat tot mai repede bulevardul principal al orașului. Răcorit de seară și de viteză, aerul îmi rade obrajii și-mi amintește de asprimea unui burete demachiant. Am un ten sensibil și nu suport ușor tratamentul de care au parte prezentatorii de știri ca să nu apară ca o lună plină pe sticlă – să li se aplice pe față un strat de pudră, care apoi să fie răzuit cu acei bureți scămoși. Când n-am mai suportat senzaț...
Written in RO by Alexandru Potcoavă

Cu păsările am în comun cerul

Uneori devine de-a dreptul insuportabil. Plescăie așa de tare, că mă trezesc. Și, în afară de asta, se mai și ceartă, cui să-i revină cea mai bună bucățică, încât nu mai pot să adorm. Se aude totul, deși am ferestre duble, iar ramele sunt etanșate. Una ar vrea semințe de dovleac, cealaltă de in, fiindcă sună drăguț când le crănțăni, cele mai tinere se reped la firimiturile de pâine, femelele nu vor niciodată plăcintă cu jumări. Cine ar crede că sturzul cântător, măcăleandrul, pițigoiul albastru și florintele nu vor să-și îndese în aparatul digestiv tot ce au la îndemână. Locuitorii ăștia ai pa...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Trilogia sexului rătăcitor

În fața porții lui tanti Nicoleta era multă lume venită să-l petreacă pe nea Titi pe ultimul drum, care nea Titi, chiar dacă le avea el cu băutura, era om de nădejde, om de veselie, mare necaz pe nevastă-sa, oameni tineri, nu știi niciodată ce-ți aduce Dumnezeu, dar uite că a avut nevastă-sa grijă de el, toată ziua îi ținea compresă rece pe frunte, și l-a dus la toți doctorii, și uite și-acum, cu ce fală îl petrece, să vezi sicriul din ce lemn frumos, paltin pare-mi-se, și a pus femei de-au gătit pentru pomană timp de trei zile, și s-a dus la popa Cristea singură și i-a bătut în poartă, și l-a...
Written in RO by Cristina Vremes

Văgăuna bondarilor Sau ce s-a întâmplat la Fundata în săptămâna abonamentului la schi

Ziua 0 Degetele îi alunecau din nou, ca de la sine, pe ecranul telefonului mobil, pe care îl pusese lângă farfuria cu supă. Asta nu pentru că ar fi așteptat să vadă ceva excitant pe ecran, ci pentru că obiceiul nu-i dădea pace... De câte ori venea acasă pentru câteva zile, prefera să dezactiveze aplicația pentru întâlniri. Și niciodată nu-i era suficient de clar dacă face asta pentru el sau pentru ai lui – fiindcă nu-i plăcea să-i pună în încurcătură –, sau ca să se pună la adăpost de o neplăcere de alt tip: nu ar fi suportat ca printre cei înscriși pe site să dea peste porecle jalnice, demne ...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Urșii panda din Ueno

De când se născuseră copiii, sau poate de când mă înscrisesem pe rețelele de socializare, sau poate de când lucrul mă constrângea să comunic în mod clar şi atrăgător, să fac deci referire la lucruri cunoscute, în loc să le inventez, îmi împărţeam timpul în timp adevărat, adică în care puteam să mă povestesc în limba mea adevărată, şi în timp fals, adică în care trebuia să vorbesc pe categorii, încadrată în registre, sau să emulez atitudini. Citeam în romane despre oameni tenaci şi plini de voință care se trezeau la patru dimineaţa, făceau duşuri reci şi la şase traversau deja oraşul înzăpezit...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

Insula

Nici până astăzi nu știu ce anume căutam în insule. Știu doar ce lăsasem în urmă. Țara care îmi dăduse pașaportul. Femeia care mă adusese pe lume. Lucrurile pe care le puteam cumpăra cu bani. Lumea pe care nu reușisem să o schimb. Apa mării era caldă. Seara valurile sclipeau de la planctonul luminescent. După ani de călătorii, confundam debarcaderele dintre pâlcurile de palmieri, de unde urcam în bărci. Confundam numele insulelor care începeau cu koh și nusa. Confundam ochii întunecați și hainele colorate ale celorlalți pasageri. Totuși, în drumul meu întâlneam persoane care căutau același lu...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Urszula Jabłońska