View Colofon
Translations
Published in edition #1 2017-2019

Revolta inversă

Written in RO by Cătălin Pavel

Viața lui cu Carmen Ottomanyi începuse foarte abrupt la sfîrșitul clasei a  unșpea. În ziua în care se hotărîse să plece din oraș, se dusese s-o caute pe  tipa înaltă dintr-o clasă alăturată, una Fahrida (ta-su era din Iran), care își  zicea însă Frida. Pleca din oraș pentru că avea convingerea că dacă pleci li mitările tale vor rămîne în urmă, o convingere absurdă, însă pe care dacă  
nu ajungi niciodată s-o ai ești demn de milă. O găsise pe această Frida cu o  gașcă de fete, în spatele clădirii, fumînd și rîzînd. Se fuma încă pe-atunci,  chiar și în licee de snobi ca Suber-ul, sau mai ales acolo. Era un liceu sur prinzător de slab din punct de vedere al profesorilor, cu cîteva excepții, dar  cumva printre elevi erau cele mai bune creiere tinere din țară, și de fapt în campaniile de promovare a liceului se folosea chestia asta aproape fără  rușine, mai că nu ziceau pe față, profesorii noștri sînt vai de capul lor, dar  dacă vă dați copilul la noi, va avea drept colegi prim-miniștrii de mai tîrziu.  Era un liceu-club. I se dăduse numele cuiva de pe la Uniunea Europeană,  dar în bună măsură era o întreprindere comercială. Era un fel de loc la clasa întîi unde nimic nu e diferit față de clasa a doua, doar prețul biletului care e  de zece ori mai mare fără niciun motiv, în așa fel încît dacă te duci acolo știi  sigur că vei fi printre bogătani. Radu Grinda și profesorul lui de engleză,  un alcoolic căruia îi dăduse Dumnezeu toate darurile cu amîndouă mîinile,  orbește așa, erau exact pe dos, adică Uivărășeanu avea o minte cît toată can celaria la un loc iar Grinda nu numai că nu avea nici o calitate excepțională,  dar ai lui n-aveau nici a zecea parte din banii colegilor lui. Așadar Radu  dăduse de Frida între terenurile de tenis din spate, unde fetele, distrugător  de frumoase și ațîțătoare, fumau și scrumau în cutiile cu mingi. Se dusese  întins la ea. Îl văzuseră din vreme și avuseseră timp să se hihiiască la nesfîrșit pînă ajunsese el acolo și îi spusese că el pleacă în seara aia din București, se  mută în Cîmpulung și dacă vrea să vină cu el să locuiască acolo. Fetele făcu seră ochi mari, Frida zisese repede o obscenitate și toate explodaseră literal mente de rîs, drenînd în rîsul ăla uriaș de multă angoasă și energie sexuală.  Grinda se uitase liniștit la ea și dăduse să plece cînd o tipă de la XI A sau B,  o blondă cu o geacă de piele, zisese „Vin eu”. Aia era Carmen Ottomanyi.  Fridei și celorlalte le cam înghețase rîsul pe buze și deși începuseră să o îng hiontească și să-i zică, „du-te dracu fată, ai înnebunit”, așa cum se obliga să  vorbească puștimea supradotată, tipa se uita țintă la el fără un zîmbet pe  buze iar Grinda, după ce se gîndi și el o secundă, zisese „Bine”. În du pă-amiaza aia într-adevăr plecaseră la Cîmpulung Moldovenesc. Drumul  cu trenul fusese cel mai confortabil drum lung din viața lui. Acolo dădus eră o raită prin împrejurimi, complet zăpăciți, și apoi Carmen îi spusese că  are nevoie să cumpere cîteva chestii. Grinda intră și el într-un supermarket  și cumpără niște material de senvișuri. Se dovedi apoi că fiecare din ei luase  și cîte două periuțe de dinți. Găsiseră o pensiune la marginea pădurii, la  Baliverna, ținută de doi bătrîni, probabil altcineva alesese numele pensiunii pentru ei. Mîncaseră ceva și stătuseră nițel de vorbă, după care căzus eră frînți, poate mai mult de emoții decît de oboseală, sau poate nu. A doua  zi dimineață, Grinda plecase să caute de muncă. Carmen se dusese să vadă  dacă s-ar putea înscrie la liceu acolo din septembrie. Acolo dădu, printr-un  accident istoric, de o secretară pîinea lui Dumnezeu, care mai că nu o adoptă în ziua aia. Lui Carmen îi păru rău că trebuia s-o mintă spunîndu-i  că s-a mutat aici cu soțul ei, dar acum nu mai era loc de dat înapoi, și-apoi  ce altceva făcuse dacă nu asta? Grinda nu avu același noroc, dădu de tot  felul de inși mai degrabă urîcioși, dar oricum era clar că erau destule lucruri  de făcut, atîta timp cît nu aveai pretenții, bineînțeles. De altfel nu dură nici  două săptămîni și se angajă la o firmă de construcții. Nimic stabil, totuși  cineva de-acolo îi spuse că au proiect după proiect. Grinda își propuse să  nu-l uite niciodată pe omul care îi spusese cuvintele alea îmbucurătoare.  Dar în seara aia nu avusese nimic prea îmbucurător de raportat; chiar și așa,  își luară o sticlă de vin și merseră pe deal, amîndoi stăpînindu-și destul de  bine nervozitatea și teama că s-au aruncat în gol, atît de bine încît fiecare  dintre ei se regăsi perfect încurajat în opțiunea lui văzîndu-l pe celălalt atît  de stabil. Nu numai că dormiră în paturi separate, dar nici nu se atinseră  altfel decît foarte funcțional, adică se luaseră de braț cînd trecuseră strada,  de parcă asta contribuia cumva la o traversare de o eficiență sau bună-cuvi ință superioare. Dimineața se treziră cu tatăl fetei bătînd la ușa camerei.  Amîndoi speraseră că o să treacă zile bune, ehe, cîteva săptămîni, pînă să  aibă loc confruntarea, dar subestimaseră cît de repede se panicaseră părinții ei și cît de impresionantă era capacitatea lor de a trage sfori. Se văzu imediat  că, în spatele furiei pe care trebuia s-o afișeze, bărbatul era în primul rînd  ușurat că fiică-sa e întreagă, și în plus, măsurîndu-l pe Grinda, ajunse ime diat la concluzia că nu prezenta niciun pericol de deturnare de un fel sau  altul a vieții fetei. Aici însă se înșela profund. Însăși scena fermă pe care dorea și trebuia s-o facă, în calitate de părinte, fu de la bun început com promisă de faptul că toată situația avea un mare potențial de stînjeneală, de  care, mai rău, erau conștienți toți trei. Fiică-sa într-un tricou, cu un bărbat  care era cît se poate de clar că o considera femeie în toată firea! Grinda îi  ceru să aștepte afară cîteva minute, iar celălalt se trezi că îl ascultă. Cînd reveni, reușise slavă Domnului să se umple de draci acolo pe hol, și pe bună  dreptate, doar fata lui, liceancă, fugise de acasă, și le trînti un discurs despre  datorie, despre sperietură, despre inconștiență. Pînă să apuce Grinda să de schidă gura să răspundă, o auzi pe Carmen care luase lucrurile pe cont pro priu și îl întrerupsese pe taică-su țipînd cu o voce extraordinar de înaltă și  de clară, pe care n-ar fi bănuit-o în veci adăpostită în ființa asta gracilă,  „Sînt însărcinată cu el!”. Lui taică-su i se înmuiaseră genunchii și de atunci, pînă la plecarea cu coada între picioare, nu mai avu nici o clipă  vreun ascendent asupra lor. Grinda îi făcuse chiar un senviș și i-l dăduse pentru drum, înfășurat în hîrtie igienică pentru că nu aveau șervețele. De îndată ce rămaseră singuri, fata își ceruse scuze pentru invenția ei, Grinda  însă nici nu vru s-audă de scuze, fusese o mișcare diplomatică excelentă.  Constată că se uita acum la ea cu o atenție înzecită. Fata avea ochi căprui,  vii ca în portretul Brigidei Spinola-Doria. Se dovedi că primul test fusese  floare la ureche. Cînd sosise mama lui Carmen, lucrurile merseseră altfel. Ea o dăduse afară pe Carmen, ca să discute cu Grinda între patru ochi.  Curios că puteau să plece în lumea largă, dar totuși să păstreze acel respect  atavic pentru adulți, încît Carmen chiar să iasă din cameră fără să zică nici  pîs iar el să asculte liniștit cum cucoana îi spune, Cum îți zice băiețaș?  Radu? Ia spune, Radule, îmi dau părinții tăi banii pe care i-am cheltuit trei  ani cu Carmen la liceul „Jean Subercaseaux”? Se auziră pînă și ghilimelele,  deși era neclar la ce foloseau. Grinda o asculta cu interes, din interes pentru  fiica ei. Avea să descopere abia mai tîrziu că orice neînsemnată asemănare  dintre femeia pe care o iubești și părinții ei e, în felul ei simpatic, stînjeni toare ca dracu. Deocamdată toți oamenii ăștia erau niște străini pentru el, și  era bine așa. Femeia îl amenințase în diverse feluri, incompatibile de altfel,  că îl dă pe mîna poliției, că îl obligă să o ia de nevastă pe fii-sa – și atunci  viața lui va fi distrusă, îi explicase, aparent perfect serioasă –, și că trimite  bătăușii să-i rupă picioarele, apoi, fără să aștepte ca vreuna din amenințări  să-și facă efectul, tînărul abia apucase să și le noteze în gînd ca să le poată mesteca mai tîrziu, trecuse la rugăminți, la oferte... În timp ce o ascultau, ei  doi se luară în brațe. Femeia le strigă că ea nu era pămpălăul de bărbat-su,  cu ea n-avea să le meargă, că fata mergea cu ea la ginecologie chiar în clipa  aia. S-o bat, o întrebase încet pe Carmen, iar ea îi zîmbise și-i făcuse semn că  nu. Mama mai vorbi o vreme apoi deodată în capul lui Grinda se făcu  lumină și pricepu de ce Carmen Ottomanyi trebuise să treacă val-vîrtej pe acasă înainte de a pleca, arătînd că învățase ceva de la orele de literatură  română de secol nouășpe, cu scrisorile lor care schimbau, dacă era cumva  nevoie, deciziile oamenilor. După ce scăpaseră de ea, Carmen și el merse seră prin pădure. Amîndoi se uitau în jur ca Dürer la rinocer, era ca și cum  nu și-ar fi dat seama pînă atunci că în pădure sînt atît de mulți copaci, că le place să crească unul lîngă altul. Era ca și cum descoperiseră o planetă aco perită de copaci calzi care se clătinau, unde nu exista nimic altceva decît  timp pentru a fi împreună, gîze transportînd soarele și pămînt care uruia la  mare adîncime. Peste mulți ani, cînd își dădu seama de însemnătatea aces tei zile în viața lui, Grinda înțelese și de ce revelația asta cuprinsese de pe atunci în ea și prăbușirea, pentru că orice revelație presupune o perioadă  înaintea ei în care ai fost orb, adică o crimă ce trebuie acum ispășită. Atunci  nu fusese decît bucuria de a fi cu Carmen Ottomanyi, și de a o întreba dacă  totul e OK, dacă vrea să mai rămînă, și de a o auzi răspunzînd simplu da.  Nu rămăseseră acolo, dar rămăseseră împreună. Grinda știuse întotdeauna că fata era mai deșteaptă ca el și nu-și bătuse capul prea mult să afle moti vațiile pentru care venise cu el, sau cît de gratuit fusese gestul ei. Lua ca  atare ambiția dezastruoasă a lui Carmen de a-l ține pe el spălat și călcat,  poate asta fusese forma ei de revoltă la 17 ani, o revoltă inversă față de revolta colegilor ei de generație, care căutau excesul și frivolitatea și violența și  Tokyo și Amsterdam și Tierra del Fuego. Ea se dusese după unul care nu îi  promitea decît o monogamie banală, fără acte, în fundul țării, loc de altfel  prea frumos pentru ei, cum se dovedise. Pe Grinda nu-l interesa dacă și ăsta  era sau nu de fapt un exces similar, într-o minte prea sofisticată, plină de li teratură, cum era a lui Carmen pe-atunci. Cert era că ea nu avea să-i re proșeze nici măcar un sfert de chestie în toți anii ăia, și nu fusese simplu, el  își luase bacalaureatul doi ani mai tîrziu ca ea, într-un cuvînt șmotru per manent, greutăți și probleme, chiar dacă fuseseră ani buni, retrospectiv, bi neînțeles, ca toți anii buni. Atîta că faptul că făcuseră ceva radical, deci ceva  simplu, nu însemna că și ei erau simpli, nici din fire și nici din istorie. În in teriorul acelei revelații de probă, ei rămîneau inși entropici. Dar fuseseră  niște ani de solidaritate, un fel de armată, ce-i drept în care nu ratau nici un  concert atîta timp cît apărea o chitară pe scenă sau prin cîrciumile unde  cîntau amatori. Nimic nu putea acum, cînd se gîndea la asta, să-l împiedice  să se bucure de acestă amintire, pentru că indiferent ce se întîmplase mai  tîrziu, fata asta era singura care îl sprijinise să creadă că se putea trăi ne bunește, indiferent de consecințe, mai exact indiferent de consecințele in ventate de alții. 
Se despărțiseră bineînțeles abia cînd depășiseră toate acele probleme, acel  șmotru, cînd ajunseseră să se cunoască și să se îngăduie și cînd apăruseră în  sfîrșit premise și pentru ei să înflorească. Dar motorul care te pune pe  orbită este cel care pînă la urmă te face să cazi din cer. Adam cel statuar are  deja în el un Cristos bolnav de ergotism. Carmen terminase facultatea,  Grinda tocmai devenise asistentul lui Uivărășeanu care lucra într-un  proiect european magnific, și acum, cînd în sfîrșit își puteau plăti toate fac turile și exilul se terminase, se rupsese căruța și se despărțiseră pentru ani  întregi. De ce? Deoarece Carmen știa ce face și-și continua revolta cu mij loace pe care el nu le putea înțelege. Într-o zi îi trecuse mîinile prin păr și îi  spusese cu mare dragoste lui Grinda că trebuie să se despartă cîțiva ani și că  îi mulțumește pentru că a condus-o în tărîmul pe care-l căuta. Ăsta se uita  la ea tîmpit. Că femeia vroia din senin să se despartă de el era ceva ce la o  adică era dispus să priceapă, dar că era nevoie de o despărțire temporară, de  cîțiva ani, era o șmecherie prea abisală pentru mintea lui. În mod cu totul  atipic pentru el, ilustrînd perfect ideea de pierdere temporară a facultăților  mintale, sparse o farfurie în bucătărie, zbierînd că el nu acceptă drăcoveni ile astea literare, experimentele ei. Dîndu-și însă seama că lui Carmen îi  făcea plăcere reacția lui, se potolise. Poate că ea dusese toată ideea gestului gratuit mai departe decît și-ar fi închipuit el că e posibil sau profitabil. Dar  Grinda preferă să-și spună că ea voia nu un alt bărbat, ci doar o întoarcere  în anii liceului, acolo unde el acum nu o mai putea însoți, pentru că nu știa  cum să se mai desprindă din logica acestei singurătăți care se chema maturi tate. N-o condamnă așadar niciodată, deși un altul mai inteligent ar fi fă cut-o. Pentru el, Carmen cea care venise cu el atunci cînd avea de ales între  el și lume, nu avea să se poată întoarce niciodată împotriva lui, chiar dacă  acum pentru ea venise vremea să aleagă lumea.

More by Cătălin Pavel

Portasarlumea

(din romanul Nicio clipă Portasar, Ed. Cartea Românească, 2015) Acolo Lucas este atît de iute încît aleargă și imaginile noi abia apucă să le  înlocuiască pe cele vechi la timp. Vîntul suflă în liniște și eficient, frecări  foarte mici. Livezile sînt înconjurate de pădure și în pădure, prin procedeul  plimbării, Lucas a găsit un tei foarte mare, cu frunzele albicioase pe spate,  cu o scorbură foarte mare la bază. Înăuntru se aflau nisip uscat și așternu turi pe care se poate dormi cînd plouă și o chisea. Acolo Lucas nu duce ni ciodată lipsă de numere pe care să le adune, să le înmulțească și...
Written in RO by Cătălin Pavel

Metroul

Luni dimineața auzi metroul intrînd în stație încă de cînd băga cartela în aparat și, deși nu era în întîrziere, și chiar dacă ar fi fost, nu era vreo problemă, totuși îl cuprinse dorința absolută de a prinde acel metrou, o dorință nu atît ca o poftă cît ca un bizar chef de răzbunare, și se năpusti în jos pe scări. Se întîmplă însă un lucru foarte curios. Așa cum se zice că atunci cînd mori, întreaga viață îți trece prin fața ochilor, în cele cîteva secunde cît îi trebui lui T. să sară toate treptele îi trecu prin minte cu o viteză ilegală toată viața lui. Ea îl umplu de ură și de tristețe și ...
Written in RO by Cătălin Pavel
More in RO

După câteva luni

12 august — Mohamad, să fii la telefon peste o jumătate de oră. Cred că am găsit-o! Mă dau jos din pat și, complet distrat, mă îmbrac, apoi, cât pot de sprinten, ies din hostel. Repede. De parcă ar avea vreo importanță dacă ajung la casa aceea cu cinci minute mai devreme sau mai târziu. Aproape că alerg în jos, pe strada în pantă, care duce spre port, acolo, undeva, între cartierul evreiesc Hardara Carmel și Wadi Salib, care a fost odată palestinian. Aud un fierăstrău, probabil taie un obiect din fier, apoi niște găini, niște cocoși. E straniu. Miroase a țară în mijlocul unui oraș care dorește...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Andraž Rožman

Fulgerări

Într-o culegere de eseuri cu titlul Zen în arta scrisului, Ray Bradbury scrie că, de la douăzeci şi patru la treizeci şi şase de ani, îşi petrecuse timpul punând pe hârtie liste de substantive. Lista arăta mai mult sau mai puţin aşa: „LACUL. NOAPTEA. GREIERII. PRĂPASTIA. PODUL. PARTERUL. TRAPA. COPILUL. MULŢIMEA. TRENUL NOCTURN. SIRENA CEŢURILOR. SECERA. CARNAVALUL. CARUSELUL. PITICUL. LABIRINTUL OGLINZILOR. SCHELETUL.“ Recent, mi s-a întâmplat ceva asemănător. Am trăit într-o familie care mi-a oferit o educaţie bună şi un mod potrivit de a relaţiona cu lumea, dar în ultimul timp mă gândesc...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Dicţionarul Deţinutului

Dicţionarul Deţinutului cuprinde vocile şi istoriile oamenilor închişi în închisoarea din Torino, Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“, secţia V din Pavilionul C, destinată „deţinuţilor protejaţi”. Porneşte de la un laborator de scriere condus în penitenciar pe parcursul a doi ani. Cu toţii ştim ce înseamnă „casă“, „iarnă“, „dragoste“, semnificaţia lor e absolută. Dar, în închisoare, semnificaţia cuvintelor se schimbă şi această schimbare provine dintr-un spaţiu: înăuntru există doar înăuntru, iar cuvintele devin preistorice. Ca şi cum ar fi oprite într-un timp primordial. Doar în aceste c...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

Sens unic

Am uitat să pun vederea la poștă, mi-am amintit în timp ce vărsam o fleașcă albastru-negricioasă în tufișul de lângă cortul de concert. Fetei necunoscute care mi-a ținut coada i-am mulțumit într-o portugheză care părea de-o mie de ori mai fluentă decât atunci când eram trează. M-a întrebat dacă mă descurc de acum. Mi-am ridicat degetul mare în sus. Nu după mult timp, iar stăteam aplecată peste tufișuri. Lisabona era capătul de linie inevitabil al unei veri imbatabile, în care am țopăit de la un festival la altul. Acasă nu mai fusesem de când ne-a dat mama afară pe mine și pe frații mei. Când r...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Văgăuna bondarilor Sau ce s-a întâmplat la Fundata în săptămâna abonamentului la schi

Ziua 0 Degetele îi alunecau din nou, ca de la sine, pe ecranul telefonului mobil, pe care îl pusese lângă farfuria cu supă. Asta nu pentru că ar fi așteptat să vadă ceva excitant pe ecran, ci pentru că obiceiul nu-i dădea pace... De câte ori venea acasă pentru câteva zile, prefera să dezactiveze aplicația pentru întâlniri. Și niciodată nu-i era suficient de clar dacă face asta pentru el sau pentru ai lui – fiindcă nu-i plăcea să-i pună în încurcătură –, sau ca să se pună la adăpost de o neplăcere de alt tip: nu ar fi suportat ca printre cei înscriși pe site să dea peste porecle jalnice, demne ...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Agata Tomažič

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono