View Colofon
Original text "Thuis" written in NL by Lisa Weeda,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Acasă

Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Moara, poteca aceea care ducea la râu, fântâna, caii, vacile și grâul. Gălețile sparte pline de roșii sângerii, borcanele închise ermetic cu legume murate pentru iarnă. Albia îngustă a râului Severski Don, care leagă toate câmpurile între ele, care trage Rusia spre Ucraina, care ține laolaltă harta țării, precum tighelește străbunicul meu Nikolai cojoacele cu ac și ață. Adierea în pânzele morilor de vânt, fetele comsomoliste în piața din centrul satului. Dansează. Se iau la braț, se sprijină reciproc, înclinându-și trupurile într-o parte și luându-și elan de pe sol, exact cât le trebuie. Moara abia dacă face zgomot, mașinăria din lemn trosnește din când în când. Ceva mai departe, străbunicul meu Nikolai se plimbă prin lanurile de grâu. Ține în mâini spicele, rupe o tulpină, o învârte, scoate niște boabe de grâu și le bagă în gură. Grăunții uscați scrâșnesc, iar el simte gustul pământului unde crește bunica mea: dulce și amar. Mestecă, ascultă animalele și grâul în bătaia vântului. Se uită la pământul negru de sub picioare – atât de fertil, încât întreaga Uniune Sovietică se hrănește din el, iar pentru această fâșie de pământ mereu vor exista lupte. Îl văd pe străbunicul meu, stând în câmpul auriu cu cerul de un albastru limpede deasupra. 
Cu cât mă apropii de locul de baștină a bunicii mele, cu atât mai mult se luminează cerul albastru al copilăriei ei. Cu fiecare kilometru cu care mă îndepărtez de țara mea de naștere se lărgesc gropile din asfalt. Oamenii înfig înăuntru crengi înalte, ca alții să nu-și piardă viața în accidentele de mașină, iar din ele crește ici-colo o floarea-soarelui singuratică. Număr tot mai multe case dărăpănate, până ce ating cu vârfurile degetelor fiecare gaură de glonț din gardul de lemn al Ninei, mătușa mare. Învăț că albastru poate fi orice: că surorile bunicii mele au ochi albaștri care se prefac în sloiuri de gheață tăioase și lipite între ele când vine vorba despre politică, că sunt piscuri de pe care alunecă un ghețar atunci când ele plâng sau se înfurie. Că totul în ochii lor se liniștește precum lacurile din Caucaz atunci când stăm la masă: o priveliște frumoasă și senină în care te simți în siguranță. Străbunica mea Anna a susținut cândva că ochii tuturor fiicelor și fiilor ei vor fi albaștri precum cerul de deasupra țarinii ucrainene. Cu fiecare nou-născut, i s-a dat dreptate. Prima ei fiică, Anastasiia, a venit pe lume cu ochii cei mai albaștri dintre toți. Privirea ei contrasta puternic cu orice încăpere în care era purtată în brațe. Anastasiia strălucea chiar și în ultimele ei zile de pe patul de moarte, atunci când a mai venit încă un băiat din Luhansk să-i ceară mână, care nu a putut fi convins să plece de lângă ea. Atunci, tânăra mea bunică a fost trimisă afară din cameră, fiindcă nu e bine să vezi mortul când ești atât de mică. 
La 2.722 de kilometri de câmpurile unde Nikolai o ținea pentru prima oară în brațe pe fiica lui nou-născută Anastasiia, Folkert Jan mă ajută să urc pe navă. Între chei și punte curge brațul Beneden-Merwede, deasupra noastră atârnă norii Țărilor de Jos pe cerul albastru-pământiu, un cer care nu atrage atenția niciodată în peisaj, umplându-se brusc de un albastru limpede, ci unul care încearcă mereu să blend in cumințel. Pielea îmi zbârnâie de la arșița umedă a acestei țări, înfășurându-mi de zile întregi corpul ca o pânză umedă. Pe puntea din fier a vasului Sjouwer I, vopsită în alb-negru, zăpușeala doar se întețește. Folkert Jan se uită cu brațele încrucișate la nava cu containere lungă de 192 de metri și spune: 
— Bun, bine ai venit, iată c-ai sosit. 
Chipul îi e acoperit de pistrui, părul roșcat strălucește în soare. 
— Știi că n-ai unde să fugi timp de patru zile, da? glumește el. 
Mă uit la băiatul slăbuț de mai în față, care spală puntea într-o salopetă portocalie, și la filipinezul cam mărunțel, care tocmai a sărit de pe vas și bea o cafea dintr-un pahar de hârtie pe pontonul benzinăriei navale. Ne facem scurt cu mâna. 
— Ăsta e un vas liniștit, spune Folkert Jan, cu bărbați simpatici. Sunt și vase unde e o atmosferă mai grosolană, unde bărbații sunt cam cocoși. De obicei, pe ele nu călătoresc pasageri. 
Mama stă pe chei și se uită cu mâinile în șold la containerele stivuite pe patru etaje în cala deschisă a navei. Îi văd privirea scrutând containerele, o văd cum numără dând din cap: înălțime patru, lățime patru, lungime unsprezece. Îmi târșâi picioarele, urmându-l pe Folkert Jan până în cealaltă parte a vasului. 
Mama și bunica înoată în Severski Don, când se întorc pentru prima oară împreună în Patria-Mamă. 
— Nu e același râu, spune bunica după ce s-a bălăcit un pic, și par să fie și mai puține dealuri, zici c-au netezit tot pământul. 
E vara lui 1973, în Stanîțea-Luhanska e arșiță și praf, mătușa Nina a întins o pânză între casă și șură, ca să facă umbră. Mama știe doar câteva boabe de rusă, dar din gura bunicii ies deodată sunete pline și vibrante. O rusă fluentă, impecabilă și elaborată, pe care mama n-a auzit-o niciodată acasă, în Țările de Jos. Acum o ține cât e ziua de lungă doar pe rusă. Pentru mama, înseamnă un joc nesfârșit din mâini și din picioare, care cu fiecare pahar de votcă îi iese mai lejer. Seară de seară, ea și bunica trebuie să meargă la cineva în vizită, să se alăture la o masă lungă plină de mâncare, de suc făcut în casă și de votcă, sub o pânză întinsă într-o curte mare. Stă între verișorii verișorilor, lângă băieți și fete care se consideră frații și surorile ei – așa cum vărul meu Maksim nu-mi e văr, ci frate, un cuvânt care-mi dă imediat sentimentul că suntem apropiați. Mama primește o farfurie cu bucăți uriașe de pepene, atât de mari că-și poate afunda toată fața în ele. Sucul roșu de pepene e mai dulce decât acasă și-i răcorește trupul înfierbântat. Mâncarea de pe masă e mai grasă, mai plină, roșiile nu au gust de apă, ci de căldură și de vară, votca e aspră și rece. Mama se potrivește aici ca nuca în perete cu blugii ei și, în decursul săptămânilor, se învăluie tot mai mult în rochii înflorate, contopindu-se altfel treptat tot mai mult cu ale ei sistri și mătuși, cu mamaia Anna, care curăță cartofii de coajă în curte, pe scaunul ei de sub măr. Pune cartofii în cratiță și cojile pe șorțul din poală. Mama se întreabă dacă-și va pune și ea vreodată un dinte de aur ca mătușile ei, ale căror danturi sclipesc în lumina târzie de seară, atunci când râd. 
Sjouwer I pornește la drum. Mama a rămas singură pe pontonul benzinăriei navale și-mi face cu mâna până nu mă mai vede, la fel cum face bunica atunci când plec de la apartamentul ei din căminul pentru bătrâni. La noi se face cu mâna până ieși de pe stradă, până chiar nu te mai vezi. La noi suni de două ori la ușă ca să transmiți: om bun. Îmi pun geanta în cabină și rabatez geamul de deasupra patului. Râul curge în liniște. Pe diguri trec bicicliști, morile prind vântul și palele lor desenează cercuri. 
— Mai sunt cam cinci sute de kilometri până la Mannheim, spune Edwin din timonerie, și mergem cu vreo zece kilometri pe oră, deci calculează și tu. 
Pe braț are un tatuaj din care se citește și EDWIN și EDMIN, M-ul și W-ul sunt tatuate una peste cealaltă. Peste două zile avea să-mi spună că M-ul fusese o greșeală, că o vreme în cercul lui de prieteni era la modă să-ți tatuezi pe corp numele în litere gotice. Eu aveam să-mi întorc antebrațul spre el și să-i arăt numele bunicii, Александра, Aleksandra. E scrisul ei de mână.
Edwin apasă pe un buton. Ne înălțăm lent, cu timonerie cu tot, până ce vedem containerele. Vedem prova, pot să mă uit dincolo de râu. Trecem pe sub podurile pe care mergeam când eram mică, stând pe bancheta din spate a mașinii, trecem de digurile pe care vara merg cu bicicleta împreună cu părinții mei. 
Pe pupă, privesc soarele care coboară lent spre orizont și lasă în urma lui dungi roșii, așază fâșii lungi de lumină pe apă, precum tușele de acuarelă pe hârtie. Steagul Țărilor de Jos fâlfâie în bătaia vântului, uneori se împăturește, se întinde. Bărbați pe scaune de pescari fac cu mâna, cupluri în vârstă se dau jos de pe bicicletă ca să se uite la navă. 
De pe râu, totul pare să meargă în slow-motion, timpul se resimte diferit, viața ia un alt ritm. Atunci când bunica mea trecea pe aici, în ultimele zile în care Țările de Jos erau sub ocupație, vedea aceleași lucruri desfășurându-se: chiar dacă la mal totul era distrus de bombardamente, pe apă părea că nimic nu s-a întâmplat, era liniște și siguranță. O văd trecând pe lângă mine, ne intersectăm, valurile dintre Sjouwer I și vasul ei se întrepătrund și lasă spumă pe râu. A slăbit, e piele și os. Poartă o cămașă albă și o fustă creion. Brațele și picioarele îi sunt bronzate, obrajii aprinși. Îi dă scutecele murdare ale lui Peter soțului ei, Koos, care atârnă cu burta peste marginea navei. Cu o bucată de săpun, freacă scutecele în apă, scutură pânza de marginea vasului, ca să scoată pe cât se poate apa din material. Eu nu spun nimic, nu-i strig numele (Sasja, pentru apropiați) peste apa agitată, doar mă uit. La mâinile ei înguste, cu care mângâie părul micuțului Peter, la cârlionții pieptănați într-o parte cu briantină, în care în adolescență își va pune și mai mult gel și-și va dramatiza această înfățișare gonind pe un scuter de-a lungul râului Merwede; la privirea ei, îndreptată în spate cu satisfacție și ușurare, și în față, cu un albastru clar, luminos, cu o urmă de zâmbet pe chip. Mergem acasă, îi spunem și ea, și eu apei. Părăsesc pupa abia când ea mi-a dispărut din câmpul vizual, când râul a făcut un cot și cerul de seară a devenit albastru-închis.

More by Alexa Stoicescu

Nu vreau să fiu un câine

CUM SĂ OPREȘTI SUFERINȚA DIN DRAGOSTE, tastez la calculator. Chestia asta trebuie să se oprească aici. Văd poveștile oamenilor, dar nu vreau povești, vreau soluții, nu compasiune. TRANSFORMARE, scriu. Google spune că există transformare în matematică și în genetică. O aleg pe a doua și fac astfel prima alegere. Mă obosește corpul ăsta, care a fost sărutat deja de prea mulți oameni, care poate e ruinat, m-am purtat nesăbuit cu el, n-am avut grijă de el, trebuie aruncat, modificat și îmbunătățit. Transformare genetică. Dieta cu sucuri naturale clipocește pe ecran. Transformă-te într-o nouă versi...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Evoluția măselei

Încă 47 de nopți Igienistul dentar îmi scoate cârligul din gură. — Vezi? întreabă el aproape mândru. De cârlig atârnă un strat de salivă cenușie. — Vine din buzunăraș. Ce cuvânt ciudat pentru gaura dintre gingie și ultimul molar. Un buzunăraș pare mai mare, ceva în care să-ți ții cheile, poate chiar gelul pentru mâini sau telefonul. La mine în buzunăraș nu sunt decât resturi de mâncare mestecată cu luni în urmă. După puțin timp ni se alătură și dentistul, care arată pe ecranul calculatorului spre maxilarul meu. Măseaua de minte din dreapta jos e la orizontală, rădăcinile i se întind spre parte...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Calcar

Fii atent, o pară de duș nu se calcifică așa, cu una cu două. Acum că atârn jumate pe hol, jumate peste scări cu furtunul de la duș în jurul gâtului, îmi spun: dacă toți amicii mei ar fi văzut baia, și-ar fi dat seama. Dacă măcar o singură dată ar fi urcat la etaj, ca Emma în după-amiaza aia, s-ar fi uitat la para de duș, ar fi deschis și închis robinetul, ar fi analizat peretele din sticlă al cabinei de duș, plin de calcar, mi-ar fi văzut în chiuvetă firele de păr rase în grabă și ar fi știut: tipul ăsta e complet dus, tre să-l salvăm. Baia ar fi fost punctul de cotitură, dar fii atent, au ma...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Cum să împăiezi un corp

Sub pielea noastră sunt lumi întregi. Asta dacă ar fi să te iei după ilustrații. Uneori, nu sunt sigură. Îmi pun mâna pe clavicula care iese în afară dacă ridic din umeri. Iar eu fac asta des. Clavicula e un oscior solid, dar subțire. Aș putea să-l rup. Poate nu cu mâna goală, dar dacă-l lovesc cu ceva greu, de exemplu cu statuia aia masivă din piatră, atunci sigur. Nu ai nevoie de multe ca să te destrami. Ajunge să te îneci o dată cu ceva și s-a zis cu tine. Unde rămân biluțele de hârtie care nimeresc în tubul greșit? După omușorul care mi se bălăngăne în fundul gurii, nu văd nimic. Stau înti...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker
More in RO

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Bubblegum Blues

23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare.  - Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului.  Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt do...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Carmien Michels

Dicţionarul Deţinutului

Dicţionarul Deţinutului cuprinde vocile şi istoriile oamenilor închişi în închisoarea din Torino, Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“, secţia V din Pavilionul C, destinată „deţinuţilor protejaţi”. Porneşte de la un laborator de scriere condus în penitenciar pe parcursul a doi ani. Cu toţii ştim ce înseamnă „casă“, „iarnă“, „dragoste“, semnificaţia lor e absolută. Dar, în închisoare, semnificaţia cuvintelor se schimbă şi această schimbare provine dintr-un spaţiu: înăuntru există doar înăuntru, iar cuvintele devin preistorice. Ca şi cum ar fi oprite într-un timp primordial. Doar în aceste c...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello

O bombă luminează noaptea din Marão

Degetele mele îngroșate de muncă și de bătrânețe îmi zgârie pomeții de fiecare dată când îmi șterg lacrimile astea care nu îmi dau pace. Sunt convinsă că marea nu are sfârșit și nu știu de unde îmi tot apare câte-o supărare, de vreme ce sunt moartă pe dinăuntru. Când se termină totul, nu există pace? Nu am văzut niciodată marea, dar știu cum se fac drumurile. Nimeni nu poate stăpâni apa, curge mereu unde vrea ea, dar eu știu s-o adun și să mă folosesc de încăpățânarea ei, înainte să-mi scape și să meargă până departe, să umple spațiile necunoașterii mele. Încă nu am măsurat cât de mare este ui...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Daniela Costa

Toți pe lume frați noi suntem

Când l-am văzut pe Andrei îndepărtându-se, am început să-l iubesc. Mă uitam la rucsacul lui negru care dădea pe dinafară, îl căra în spinare ca pe un scut. Era atât de burdușit, încât îți dădeai seama că nu te uiți la un călător, că omul nu se duce nicăieri. Dacă ar fi mers cu el la munte, greutatea l-ar fi tras poate înapoi, în prăpastie. Fermoarele erau uzate, stăteau să pocnească, așa că mi-am imaginat rucsacul desfăcându-se ca un airbag, ca o pernă de aer, tot mai mare și mai mare, o parașută care l-ar ridica și l-ar purta spre locul unde trebuie să ajungă.     În primul an de liceu, toți...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Yelena Schmitz

Insula

Nici până astăzi nu știu ce anume căutam în insule. Știu doar ce lăsasem în urmă. Țara care îmi dăduse pașaportul. Femeia care mă adusese pe lume. Lucrurile pe care le puteam cumpăra cu bani. Lumea pe care nu reușisem să o schimb. Apa mării era caldă. Seara valurile sclipeau de la planctonul luminescent. După ani de călătorii, confundam debarcaderele dintre pâlcurile de palmieri, de unde urcam în bărci. Confundam numele insulelor care începeau cu koh și nusa. Confundam ochii întunecați și hainele colorate ale celorlalți pasageri. Totuși, în drumul meu întâlneam persoane care căutau același lu...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Urszula Jabłońska