View Colofon
Original text "Ik wil geen hond zijn" written in NL by Alma Mathijsen,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Nu vreau să fiu un câine

Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

CUM SĂ OPREȘTI SUFERINȚA DIN DRAGOSTE, tastez la calculator. Chestia asta trebuie să se oprească aici. Văd poveștile oamenilor, dar nu vreau povești, vreau soluții, nu compasiune. TRANSFORMARE, scriu. Google spune că există transformare în matematică și în genetică. O
aleg pe a doua și fac astfel prima alegere. Mă obosește corpul ăsta, care a fost sărutat deja de prea mulți oameni, care poate e ruinat, m-am purtat nesăbuit cu el, n-am avut grijă de el, trebuie aruncat, modificat și îmbunătățit. Transformare genetică. Dieta cu sucuri naturale clipocește pe ecran. Transformă-te într-o nouă versiune a ta. Un borcan cu capac etanș umplut cu un suc atât de portocaliu, încât pare aproape chimic. Lângă el sunt o legătură de morcovi, niște mere îmbujorate și câteva afine care încearcă să evadeze. Dau clic imediat, 148 de euro pentru trei zile. E prea puțin. Vreau să cheltuiesc mai mult. Vreau să șterg totul, și cu el și toți banii.
Pe un site pot să-mi modelez chipul ideal, îmi trag colțul ochiului în jos, îmi fac urechile mai mari și obrajii mai umflați, n-ajută la nimic. Arăt tot ca o femeie care vrea să dispară. M-am gândit că m-ar ajuta dacă aș arăta mai mult așa cum mă simt. Nimic nu ajută și, dacă nimic nu ajută, dau în calculator. Aud tastatura cum îmi tremură sub degete, strâng pumnii și lovesc, laptopul mi se clatină în mâini, horcăie puțin mai tare la fiecare izbitură, strâng din ochi și lovesc și mai tare, mă apucă cheful să smulg ecranul. Un sunet atât de ascuțit, încât îmi acopăr urechile. Deschid cu grijă ochii. Un cățeluș se holbează la mine. Are ochii mari și umezi, își linge lăbuța și se holbează iar la mine.
— Să nu-ți fie frică, spune cățelușul.
Nu mi-e frică.
— Dă clic aici, spune cățelușul.
Mut pe un plic din dreapta lăbuței lui și dau clic. Cățelușul latră agitat și apoi dispare.

Oferim o scăpare
Tuturor oamenilor care singuri nu mai pot
Tuturor oamenilor cu inima înlăcrimată
Tuturor oamenilor care sunt frânți
Vă simțiți părăsit?
Inima vă este altundeva?
Într-un loc în care nu mai puteți pătrunde?
Corpul nu vă mai e decât un înveliș care
vă duce cu gândul la vremuri mai bune?
Sunteți în căutare, la fel ca mii de alții
Atunci nu mai așteptați
și începeți azi transformarea.

Vocea dispare. Nu-mi place când paginile web vorbesc cu mine, dar de data asta n-o întrerup. Introduc adresa pentru primul pachet, e gratuit. Comanzi azi și mâine îl primești acasă. Vreau totul altfel, de preferat cu foarte multe riscuri.
Generația mea nu deschide ușa dacă cineva sună din senin. În gând, analizez variantele. Despre toți prietenii mei știu un milion la sută sigur că n-ar veni neanunțați, așa ceva nu ne-am ierta-o niciodată. Odată cu stimulii care ne intră în casă în formă vie, se strecoară ușor un atac de panică. Cu o excepție. Există o singură excepție. Dacă ești tu. A trecut deja atât de mult timp, că ar trebui să apari cu un gest măreț. Să suni la ușă ar fi un gest măreț. Mai puțin dacă este o mătușă. Cineva care nu-și face neapărat griji, dar căreia îi convine când nu-mi merge bine. Atunci ar putea în sfârșit să ia sub aripa ei un copil. Ăsta e ultimul lucru de care am chef. Pe orice parte ai întoarce-o, tot damaged ești. Tiptil, mă strecor spre ușa din față, pentru că am un interfon cu cameră, atâta stil am și eu. Pot să mă uit pe furiș, fără să se prindă. Fără să scot un sunet, ridic receptorul din furcă. Ecranul se aprinde clipocind. E o fată într-un costum gri-maroniu, cu o șapcă pe cap.
— Alo?
Îmi țin respirația. Mă vede pe ecran? Puteam să jur că funcționează doar într-un sens. Numai eu să văd ce face ea, nu invers.
— Am un pachet pentru dumneavoastră.
Îmi las umerii să cadă. Un pachet nu e o vizită. Un pachet poate fi un gest. Apăs pe butonul albastru.
Deschid ușa din față. Fata are un chip prietenos, ochii de aceeași culoare precum costumul, două gropițe imediat lângă colțurile gurii. E puțin prea tânără ca s-o poți numi femeie; estimez că n-are mai mult de 19 ani. Deși trebuie să recunosc că nu mă pricep deloc la estimat vârste.
— Vă deranjează dacă intru un pic de tot ca să vă explic câte ceva?
Face un salt pe după mine.
— Sunt Nico.
Îmi întinde mâna. Stingheră, i-o scutur la rândul meu.
— Părinților mei nu le plac convențiile.
Geanta de umăr grea i se bălăngăne, e o chestie neagră din nailon care-i atinge fundul la fiecare pas. Scoate de acolo un biblioraft și o tabletă și le ține în sus.
— Ne place să lucrăm dublu, spune ea râzând, iar gropițele i se transformă în linii lungi pe tot obrazul.
Acum că ușa e închisă, remarc mirosul ei, miroase a animale, pantalonii ei sunt plini de păr.
— Vreți să stați jos? întreb eu automat.
Cafea nu mai am de mult, aș putea să-i ofer apă sau whisky.
— Prefer să stau în picioare, spune, în timp ce se pune cu o bucă pe masa mea. De obicei începem cu câteva transformări reușite.
Arată pe tabletă o poză cu un Golden Retriever în brațele unei femei. Femeia râde, e aproape în extaz. Nico dă swipe la dreapta. O nouă poză, cu o nouă pereche. De data asta, un bărbat cu mustață și un Jack Russel. Și ei arată foarte fericiți.
— Să începem cu începutul.
Scoate câteva foi din mapă.
— Sunt cam haotică, să nu-i spuneți șefului meu. Trebuie să vă iau tensiunea. Câți ani spuneați că aveți?
Încep să mă întreb dacă nu e cumva la adresa greșită.
— A, scrie aici. Treișpatru, în cazul ăsta, în principiu nu e nevoie să vă luăm sânge. Dar ar fi mai indicat, am putea formula niște previziuni despre transformarea dumneavoastră, cu rezervele de rigoare. Dar să nu mă puneți să mă țin de cuvânt.
Dacă fata nu se așază, o să mă așez eu, cuvintele ei mă amețesc.
— OK, să vă luăm tensiunea? Să știți că nu-mi place, în general nu-mi place să ating alți oameni. Pielea e uneori așa fină acolo, nu-mi place. Dumneavoastră nu sunteți atât de bătrână, ba destul de tânără, scuze, o să fie OK. Dacă preferați să vă explic mai întâi, se poate și asta, să știți. De fapt, asta ar fi trebuit să fac de la început. Iar vorbesc mult prea mult, șeful meu zice că vorbesc prea mult. Anyway, o să explic întâi.
Nico își dă la o parte niște șuvițe de păr de pe față, scoate o cutiuță din geantă.
— V-ați hotărât când vreți să începeți?
Trebuie să-și fi dat seama din privirea mea că n-am nicio idee.
— Nu-i nimic, puteți să începeți când vreți. Trebuie doar să vă spun că nu aveți voie să mâncați nimic cu o zi înainte. Mi se pare superenervant, dar în fine, nu eu mă transform. Deci, începeți a doua zi pe stomacul gol cu prima pastilă și beți și pliculețul ăsta cu prafuri. Aveți apă minerală? Are un gust cam scârbos, așa că unii îl suportă mai bine dacă e acidulat. Nici eu nu știu. Aș da totul pe gât, dar așa sunt eu. Unii oamenii pot să înghită totul dintr-odată, dumneavoastră puteți? Dacă da, eu așa aș face.
Vocea i se pierde în fundal, eu mă uit la cutiuța de pastile, cinci pastile transparente, capsule umplute cu un lichid galben.
— Ce se întâmplă când iau prima pastilă?
— Nu prea multe, primul ciclu nu face decât să vă ridice valorile. Vitaminele, antioxidanții, chestii din astea. În faza a doua începem treptat retracția și în faza a treia descompunem tot ce am construit inițial. Vi se va face foarte rău, bănuiesc că ați citit totul deja, dar sunt obligată să vă anunț încă o dată. Fac pe sfânta consultantă acum.
Strânge din buze și ridică din umeri. Eu n-am citit aproape nimic.
— Nu mai am voie să fac comparația cu chimioterapia, dar cam la asta se reduce. Bam, sistemul imunitar, aruncăm totul în aer, otravă prin vene, galben chimic, toate astea se fac la noi, avem scaune confortabile, uneori mă așez și eu pe ele după program. Anyway, abia apoi începe petrecerea cu adevărat, când sunteți cât mai slăbită, chiar înainte de asta mai aveți un moment de retragere, atunci vă mai puteți întoarce. După aia, s-a terminat.
Îmi întinde pe masă o foaie.
— Dac-ați putea semna aici?
Sunt pe deplin conștientă de riscuri.
Asta e tot ce trebuie să văd. Cu cât mai multe riscuri, cu atât mai bine. Îmi pun sub dată semnătura în litere mari, ondulate.
Crazy, zice Nico. Acum e pe bune.
Îmi scutură mâna.
— Primul colet e gratis. Pe următorul îl aduc peste cinci zile. Banii vi se retrag automat, pentru asta ați semnat. În faza a treia vă mai puteți retrage, sunt obligată să vă spun asta.
La fel de brusc cum a venit, a și plecat.
Închid ușa în urma ei și simt în casă prezența pastilelor, a prafurilor și a broșurii. Mă grăbesc spre ele.

Vreți, precum mulți alții, să deveniți un câine. Viața unui câine e jucăușă și plină de surprize. Predictibilitatea zilelor va înceta să vă mai apese și, în schimb, vă va încânta. Câinii văd altfel viața, mai presus de toate, primesc multă dragoste de la stăpâni și tocmai acest lucru ne interesează. Noi suntem aici pentru oamenii priviți de sus de către societate, pentru cei părăsiți, pentru cei uitați în urmă, pentru partenerii care vor să continue. Pentru cei care încă sunt îndrăgostiți de iubiții sau iubitele care i-au părăsit. Pentru oamenii care nu văd suferința din dragoste ca un capăt de linie. Fiindcă nu trebuie să fie așa. Noi vă călăuzim prin procesul de tranziție, iar la fiecare nouă fază sunteți îndrumat de specialiștii noștri. Nimeni nu trebuie să accepte suferința din dragoste ca pe un dat. În cele din urmă, vă reunim cu fostul iubit sau cu fosta iubită. Fiind câine, vă veți putea iubi nelimitat partenerul. Scheunați după atenție cât vă poftește inima, gudurați-vă pe la picioarele sale, evadați împreună în sălbăticie! Veți deveni tovarășul fidel al iubitei sau al iubitului dumneavoastră. De nedespărțit și cu o iubire din nou nemărginită. Dorința dumneavoastră este misiunea noastră.

Într-o poză, o femeie îmbrățișează un Golden Retriever, încerc să deslușesc ceva în ochii câinelui. Își ține labele pe gâtul femeii, botul în părul ei. Răsfoiesc mai departe, literele devin tot mai mici.

Contopirea 
Aproape 98% din clienții care-și încheie tranziția cu succes sunt reuniți în cele din urmă cu iubita sau iubitul lor. Pentru asta, este nevoie de puțină răbdare din partea dumneavoastră, nu toți iubiții caută un câine, sau nu toți își doresc unul. Deseori, dumneavoastră știți mai bine. Ne ocupăm de asta discret. Dacă va fi necesar să vă injectăm iubitul sau iubita cu un ser care să-i sporească această dorință, procesul durează mai mult. Uneori poate dura luni (în unele cazuri, ani), trebuie să fiți conștient de asta. Din fericire, iubirea nu pălește rapid, deci vă rugăm să strângeți din colți și să mai așteptați puțin.

More by Alexa Stoicescu

Evoluția măselei

Încă 47 de nopți Igienistul dentar îmi scoate cârligul din gură. — Vezi? întreabă el aproape mândru. De cârlig atârnă un strat de salivă cenușie. — Vine din buzunăraș. Ce cuvânt ciudat pentru gaura dintre gingie și ultimul molar. Un buzunăraș pare mai mare, ceva în care să-ți ții cheile, poate chiar gelul pentru mâini sau telefonul. La mine în buzunăraș nu sunt decât resturi de mâncare mestecată cu luni în urmă. După puțin timp ni se alătură și dentistul, care arată pe ecranul calculatorului spre maxilarul meu. Măseaua de minte din dreapta jos e la orizontală, rădăcinile i se întind spre parte...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Calcar

Fii atent, o pară de duș nu se calcifică așa, cu una cu două. Acum că atârn jumate pe hol, jumate peste scări cu furtunul de la duș în jurul gâtului, îmi spun: dacă toți amicii mei ar fi văzut baia, și-ar fi dat seama. Dacă măcar o singură dată ar fi urcat la etaj, ca Emma în după-amiaza aia, s-ar fi uitat la para de duș, ar fi deschis și închis robinetul, ar fi analizat peretele din sticlă al cabinei de duș, plin de calcar, mi-ar fi văzut în chiuvetă firele de păr rase în grabă și ar fi știut: tipul ăsta e complet dus, tre să-l salvăm. Baia ar fi fost punctul de cotitură, dar fii atent, au ma...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Acasă

Moara, poteca aceea care ducea la râu, fântâna, caii, vacile și grâul. Gălețile sparte pline de roșii sângerii, borcanele închise ermetic cu legume murate pentru iarnă. Albia îngustă a râului Severski Don, care leagă toate câmpurile între ele, care trage Rusia spre Ucraina, care ține laolaltă harta țării, precum tighelește străbunicul meu Nikolai cojoacele cu ac și ață. Adierea în pânzele morilor de vânt, fetele comsomoliste în piața din centrul satului. Dansează. Se iau la braț, se sprijină reciproc, înclinându-și trupurile într-o parte și luându-și elan de pe sol, exact cât le trebuie. Moara...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Cum să împăiezi un corp

Sub pielea noastră sunt lumi întregi. Asta dacă ar fi să te iei după ilustrații. Uneori, nu sunt sigură. Îmi pun mâna pe clavicula care iese în afară dacă ridic din umeri. Iar eu fac asta des. Clavicula e un oscior solid, dar subțire. Aș putea să-l rup. Poate nu cu mâna goală, dar dacă-l lovesc cu ceva greu, de exemplu cu statuia aia masivă din piatră, atunci sigur. Nu ai nevoie de multe ca să te destrami. Ajunge să te îneci o dată cu ceva și s-a zis cu tine. Unde rămân biluțele de hârtie care nimeresc în tubul greșit? După omușorul care mi se bălăngăne în fundul gurii, nu văd nimic. Stau înti...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker
More in RO

Residence

Apartamentul 11  COPILUL  Pe acel copil, priviți-l bine.  În fiecare vară, acel copil are cu un an mai mult.  În fiecare vară, părul lui castaniu capătă în lumina soarelui o delicată  nuanță arămie, cu reflexe deschise. În fiecare vară, dimineața, umflă cauciu curile bmx-ului și pedalează în interiorul ansamblului rezidențial  Residence, de-a lungul gardului de piatră, în spatele căruia se ascunde și ur mărește pe furiș copiii de vârsta lui care bat mingea pe terenul bătătorit. Se  aud urlete și vorbe urâte de tot felul. Vorbe urâte pe care copilul nu le-a  spus niciodată.  Ansamblul Residenc...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola

Urșii panda din Ueno

De când se născuseră copiii, sau poate de când mă înscrisesem pe rețelele de socializare, sau poate de când lucrul mă constrângea să comunic în mod clar şi atrăgător, să fac deci referire la lucruri cunoscute, în loc să le inventez, îmi împărţeam timpul în timp adevărat, adică în care puteam să mă povestesc în limba mea adevărată, şi în timp fals, adică în care trebuia să vorbesc pe categorii, încadrată în registre, sau să emulez atitudini. Citeam în romane despre oameni tenaci şi plini de voință care se trezeau la patru dimineaţa, făceau duşuri reci şi la şase traversau deja oraşul înzăpezit...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

Dilema umbrelei maro Prima uşă la dreapta Nimic

Dilema umbrelei maro S-a găsit odată, în realitate, o umbrelă maro. Era genul acela de umbrelă  mare, sub care încap şi doi oameni, şi avea un mâner de lemn. Rezida în tr-un magazin de îngheţată, într-un colţ prăfuit. În ea aveau casa câţiva păi enjeni cu picioare lungi. Într-o seară… -era o seară de vară-, umbrela a  deschis ochii şi a decis: ”Plec.” Problema era că umbrela maro nu avea pi cioare şi nu putea merge nicăieri de una singură. Cineva trebuia să o ia.  A doua zi, dimineaţa, Carl a deschis magazinul ca de obicei şi s-a  aşezat în spatele tejghelei, în aşteptarea clienţilor. Avea să...
Written in RO by Anna Kalimar

Jurnalul unei portugheze în Angola

Ani la rând am fost bombardată cu povești despre Angola. Povești diametral opuse, fie ale celor care se îndrăgostesc din prima clipă și se simt ca acasă, fie ale celor care urăsc Angola și nu reușesc să se adapteze. Acel gen de povești mirobolante care par inventate, pentru că mereu o parte din noi crede că ar putea fi adevărate. Întotdeauna mi s-a părut că exagerează destul de mult și, vorba proverbului, „Cine povestește înflorește“, așa că nici aici nu lipseau înfloriturile. Ani întregi am stat la îndoială dacă să cunosc sau nu această țară atât de mistică. Uneori, mă gândeam că e o țară pe ...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Patrícia Patriarca

Toate fiarele de pe câmp

      Ca de obicei, în dimineața aceea se trezi cu foame. Măcănitul rațelor care survolau acoperișul răsună în pereții dormitorului, iar fetița se ridică din pat. Rațele ajunseseră la casa bunicii ei venind de departe, poate de pe alt continent, dând din aripi. De pe o zi pe alta renunțase să mai meargă la școală și fusese trimisă aici, la bunica, care locuia lângă un lac, la kilometri buni de satul cel mai apropiat. Nimănui nu-i păsa. Părinții voiau intimitate sau munceau acolo la oraș, nu e clar ce făceau. Neîndoielnic, însă, era tremuratul din stomacul ei din fiecare dimineață, și la fel la...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Adriana Murad Konings

Stația de epurare a apei

Se plimba încetișor încolo și încoace prin fața unui grup de barăci de șantier, frecându-și mâinile reci una de cealaltă. Doi cormorani planau ușor în depărtare, deasupra râului. După câteva minute, a început să se uite în jur și a verificat SMS-ul pe care îl primise cu o zi în urmă. „Buna, Petra, actiunea statia de epurare maine la opt. Intalnire in fața podului, in dreptul grupului de baraci A.“ L-a mai citit de trei ori înainte ca lumina afișajului să se stingă. Vechea stație de epurare și cea nouă, care își disputau gunoiul provenit din întregul oraș, erau plasate spate în spate pe o insul...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Anna Háblová