View Colofon
Original text "Een lichaam opzetten" written in NL by Nikki Dekker,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Cum să împăiezi un corp

Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Sub pielea noastră sunt lumi întregi. Asta dacă ar fi să te iei după ilustrații. Uneori, nu sunt sigură. Îmi pun mâna pe clavicula care iese în afară dacă ridic din umeri. Iar eu fac asta des. Clavicula e un oscior solid, dar subțire. Aș putea să-l rup. Poate nu cu mâna goală, dar dacă-l lovesc cu ceva greu, de exemplu cu statuia aia masivă din piatră, atunci sigur. Nu ai nevoie de multe ca să te destrami. Ajunge să te îneci o dată cu ceva și s-a zis cu tine. Unde rămân biluțele de hârtie care nimeresc în tubul greșit? După omușorul care mi se bălăngăne în fundul gurii, nu văd nimic.
Stau întinsă pe canapea, cu laptopul pe burtă, e cald, prea cald, de fapt, și-mi văd degetele scriind asta, dar cine știe dacă sunt într-adevăr ale mele? Când mă uit acum la mâini, par prea departe de corp. Estimez cam la un metru și jumătate. Dar nu am brațe atât de lungi. Cu mâna dreaptă reușesc să-mi ating sprânceana. Un metru și jumătate, dacă nu mai mult, depășit imediat. Brațul îmi este elastic? Și în timp ce mă gândesc la toate astea, există o altă parte a mea care privește de la distanță și spune: „Aha, acum chiar c-ai luat-o razna, sau greșesc?“
Uită-te în jur și spune-mi iar că e un dezechilibru chimic din creier. Uită-te la ferigile care se fac cafenii și se răsucesc la al nu știu câtelea val de caniculă; la bondarii care se îmbolnăvesc de la insecticidul rămas în sol și după patruzeci de ani; la găinile pe care le facem să se plimbe cu capul în jos prin fabrică precum la o atracție de bâlci, și la oamenii în combinezoane albe care le taie gâtul rutinar; la cei care se ascund în beciuri când aud iar rachete, la cei care ies în stradă cu pancarte tăiate din cutii vechi: „Nu uitați niciodată că au folosit tancuri, elicoptere, soldați și arme – nu împotriva traficanților de droguri, ci împotriva propriului popor“; la cea care strigă: „Aia e fiica mea! Fiica mea!“ către polițistul blindat care trece pe lângă ea, de parcă n-ar fi auzit nimic.
Între timp, laptopul îmi clocotește pe burtă. De la lovitura de stat de acum trei luni, armata din Myanmar a ucis mai mult de șapte sute de civili. În timpul protestelor din Columbia, polițiștii au omorât în două săptămâni treizeci și șapte de manifestanți. E 9 mai 2021. În Israel se sărbătorește Ziua Ierusalimului, ceea ce înseamnă că pe stradă se strigă lozinci împotriva arabilor și se ia cu asalt o moschee.
— Azi am avut vreme bună, spune primarul din Lampedusa, unde, într-o singură zi, sosesc peste o mie patru sute de imigranți. Toți pășesc prin ecran și-mi intră în sufragerie. N-a mai rămas niciun scaun liber. Distanța dintre ceea ce știu și ce pot atinge e prea mare.

În adolescență purtam pantaloni din poliester în culori pastel: verde-deschis, albastru-deschis, roz-deschis. În momentul în care mi-a venit menstruația, a trebuit să fiu pe fază. Secretul era ceea ce mă făcea femeie. Cum a început să se vadă, am devenit un monstru. Scotocind prin dulăpioarele din baie, am găsit o cutie de tampoane ale mamei, formatul Super. Asta era ce-mi trebuia cu adevărat. Nu Miniurile mele infantile, cu model de floricele pe ambalaj.
— Astea nu sunt pentru tine, mi-a zis mama. Sunt pentru femei mature, care au născut. 
Nu înțelegea că în mine era ceva scârbos, care trebuia ascuns cu orice preț. Am început să fur tampoanele Super, câte unul pe rând, și i-am păstrat pentru momentele importante: ora de sport, tabăra de vară, înotul cu prietenele la piscina publică. Nu cred că mama s-a prins. Până într-o seară, când m-am așezat pe WC, mi-am lipit absorbantul de chiloți și am tras de firul tamponului. Nu s-a întâmplat nimic. Am mai tras o dată. Nu se clintea. Ceva în mine se blocase și nu mai voia să se relaxeze.
Mama a întins un prosop pe gresie. M-am întins pe spate, cu tălpile pe jos și genunchii ridicați, cu picioarele crăcănate. Stăteam la fel cum stătuse și ea cu paisprezece ani în urmă, când altcineva se uitase între picioarele ei ca să vadă dacă mi se ițea deja creștetul capului, lipit acum de gresia cenușie, rece. Mama mi-a prins pielea, a împins încetișor într-o parte și în sus, dar nimic.
Câteva minute mai târziu, eram în mașină, pe scaunul din dreapta șoferului, în pantaloni de trening. Gemeam de durere la fiecare dâmb. În sala de așteptare de la urgențe, mi-am încrucișat picioarele. Nimeni nu avea voie să vadă ce se întâmplă în interiorul meu. Răsfoiam revistele mototolite pentru femei. Diete, haine, muzicieni pop, poziții pentru sex.
— Doamnă?
Doctorul era tânăr, atrăgător și foarte sensibil la situația delicată în care mă aflam. Cam prea sensibil.
— Să spui dacă preferi să vină o doctoriță, a spus el. Ești sigură că ești pregătită? Te doare? Să luăm o pauză?
Nu voiam decât să scoată chestia aia din mine. Uneori încă am gândul ăsta. Că în mine e ceva ce trebuie să iasă.
 
„Ieri, cu El Gordo la sală, m-a luat iar sentimentul ăla“, spune J Balvin, artistul de reggaeton, pe care niște documentariști îl urmăresc timp de o săptămână. „Și mi-am zis: shit, iar începe chestia asta. De parcă nu ești tu. Nu ești în corpul tău. Afară e totul bine, dar la tine în cap, nu. De ce simt chestia asta?“
Vorbește foarte deschis despre copilărie, despre demonii lui și dezinteresul total pentru politică.
„Nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, eu merg drept înainte“, o imită el involuntar pe o politiciană rău famată din Olanda. Politica nu-l interesează, repetă el. De parcă durerea se naște în capul lui, de la sine, și nu e ceva ce trage în piept când iese pe stradă, care e în continuare udă de la tunurile cu apă și unde sudoarea manifestanților încă atârnă în aer.
Esquina a esquina, de ahí nos vamos / el mundo es grande, pero lo tengo en mis manos, cântă J Balvin. Dau muzica atât de tare, încât nu mai aud nimic altceva, închid ochii și lovesc cu pelvisul din față în spate.
La mijlocul zilei, când pătura cenușie îmi cade peste ochi și furnicăturile din piept încep să se adune, nu mai există decât o modalitate să ies din asta. Se numește dem bow. Acel bumți-bumți specific pentru reggaeton. Beat-ul a ajuns în Panama și Puerto Rico, adus din Africa de înrobiți și de imigranți, iar acum, bărbați precum J Balvin, cu tenul mai deschis, se îmbogățesc de pe urma lui. Nu e bine să te gândești prea mult la asta; e un labirint de raporturi de putere din care n-ai cum să ieși. Până să-ți dai seama, te rătăcești iar.
E precum gripa: atâta timp cât ești sănătos, abia dacă-ți dai seama cum te simți când ești bolnav, dar de îndată ce te lovește iar și stai în pat cu febră puternică, senzație de vomă și nu-ți poți mișca niciun mușchi, îți spui: a, la naiba, da. Atunci nu-ți mai poți aminti cum era să nu ai dureri. Depresia se descrie ca o pâclă, ca o aversă de ploaie, ca un sentiment care se așterne asupra ta și umbrește toate emoțiile celelalte. Da, acea gaură neagră. Da, golul. De parcă ești îngropat sub pământ și aștepți în frigul umed până ce ai puterea să scormonești în sol și te ridici prin iarbă.

Țin în mână o cafea de la automat și stau la o masă de pe rândul al doilea din sala de clasă. Lângă mine, o trusă neagră, cu fermoarul închis. În fața mea, pe un ziar despăturit, o cârtiță moartă. Membrele cu care sapă atârnă fără vlagă pe articolul despre Banca Europeană.
Proiectorul pornește. 
— Bun, spune domnul Ursu. Pentru început, toată lumea ia bisturiul și taie cu atenție, de la punctul de sub gât, deasupra cutiei toracice până jos de tot, la anus. Atenție: apăsați un pic mai mult, pielea e tare, dar nu puneți prea multă presiune, că despicați burta, atingeți intestinele și se fac terci.
Prin mănușile de latex, simt cât de rece e animăluțul sub blana fină. Vreau să-mi bag fața în el, așa cum fac cu pisicile mele. De fiecare dată când avansez câțiva centimetri cu bisturiul, trebuie să împrăștii rumeguș în rană. Absoarbe lichidul: sângele și mucusul.
Desigur că pun prea multă presiune. Penetrez peritoneul și mațele i se revarsă prin tăietura subțire. Nicio problemă, trebuie doar să continui s-o zgâlțâi și s-o scot din înveliș. Să-i tai cu o foarfecă lăbuțele și să le desprind de șold. Oasele par un colier din plastic: rezistent, incasabil, până cedează brusc. Când ajung la craniu, trebuie să iau iar foarfeca, să desprind cu multă grijă pielea din jurul ochilor. Îi scot creierii cu penseta. Mă holbez la tavanul suspendat, încerc să respir calm. Nu pot să mă uit la fleșcăiala roz-pal care îi iese prin partea din spate.
După-amiază, clasa e învăluită de un miros pregnant. Nu de putreziciune, nu de carne. De ceva steril, ce aduce a rană încă deschisă. Așa miroase moartea, îmi spun; iau pielea desprinsă din recipientul cu substanțele chimice și-o întorc pe dos. Mă așez pe taburet în fața mașinii de curățat pielea, împing cu piciorul pedala și lipesc interiorul cârtiței de peria care se învârte pătimaș.
— Foarte bine, zice domnul Ursu. Ai grijă să înlături toată carnea. Și din colțurile alea mici. Uite, acolo la lăbuță, da, exact acolo.

La câteva săptămâni după acea primă noapte de la urgențe, a trebuit să mă întorc la spital. Aveam programare la ginecolog. Himenul era prea întins. Trebuia tăiat, altfel ar fi continuat să-mi facă probleme. Nu m-a durut decât un pic. La final m-au lăsat să aleg un cadou din magazinul cu jucării. Am ales o moară de vânt roșie, pe care am pus-o pe pervaz în fața geamului deschis. Ani de zile le-am povestit oamenilor că am fost dezvirginată la spital, cu foarfeca. Mai simplu, râdeam eu. Nu a fost nevoie să-l aleg pe cel adevărat, cel care să mă despice, se rezolvase deja. Clinic și curat.

Precum atâția artiști, J Balvin s-a divizat. Pe de o parte, vedeta mondială, artistul de succes înconjurat de femei, îmbrăcat în cele mai scumpe haine, pe motociclete și în șalupe, și pe de altă parte, José, bărbatul sumbru care uneori nu se ridică din pat cu zilele. Nu au multe în comun. Vocea lor sună la fel și sunt prinși în același corp. În același cap.

Nu-i chiar așa ușor să omori ceva și să te asiguri că rămâne mort. Până te dumirești, apar viermii, putrezește, continuă să crească și să respire. Cârtița trebuie să arate ca și cum abia ar fi ieșit dintr-un mușuroi, dar să fie curată ca o păpușă de plastic. Are nevoie de un nou interior, din lână de lemn și din sârmă. Cu un creion, trasezi conturul pentru dimensiunile corecte. Bagi clei în scalp cu o sârmă pe care apoi o scoți prin matriță. Întinzi pielea ca pe o husă strâmtă de pernă. Coși gaura cu ață dentară. După ce ai terminat de împăiat animalul, fixezi cu ace părțile desprinse: labele din față, labele din spate, codița. Ce se usucă, se micșorează.
Mângâi blana catifelată a cârtiței mele. El mundo nos quiere, nos quiere, me quiere a mí. Brațul meu are lungimea potrivită astăzi. Dinspre căștile din jurul gâtului răsună acel dem bow. ¿Y dónde está mi gente?

More by Alexa Stoicescu

Nu vreau să fiu un câine

CUM SĂ OPREȘTI SUFERINȚA DIN DRAGOSTE, tastez la calculator. Chestia asta trebuie să se oprească aici. Văd poveștile oamenilor, dar nu vreau povești, vreau soluții, nu compasiune. TRANSFORMARE, scriu. Google spune că există transformare în matematică și în genetică. O aleg pe a doua și fac astfel prima alegere. Mă obosește corpul ăsta, care a fost sărutat deja de prea mulți oameni, care poate e ruinat, m-am purtat nesăbuit cu el, n-am avut grijă de el, trebuie aruncat, modificat și îmbunătățit. Transformare genetică. Dieta cu sucuri naturale clipocește pe ecran. Transformă-te într-o nouă versi...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Evoluția măselei

Încă 47 de nopți Igienistul dentar îmi scoate cârligul din gură. — Vezi? întreabă el aproape mândru. De cârlig atârnă un strat de salivă cenușie. — Vine din buzunăraș. Ce cuvânt ciudat pentru gaura dintre gingie și ultimul molar. Un buzunăraș pare mai mare, ceva în care să-ți ții cheile, poate chiar gelul pentru mâini sau telefonul. La mine în buzunăraș nu sunt decât resturi de mâncare mestecată cu luni în urmă. După puțin timp ni se alătură și dentistul, care arată pe ecranul calculatorului spre maxilarul meu. Măseaua de minte din dreapta jos e la orizontală, rădăcinile i se întind spre parte...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Calcar

Fii atent, o pară de duș nu se calcifică așa, cu una cu două. Acum că atârn jumate pe hol, jumate peste scări cu furtunul de la duș în jurul gâtului, îmi spun: dacă toți amicii mei ar fi văzut baia, și-ar fi dat seama. Dacă măcar o singură dată ar fi urcat la etaj, ca Emma în după-amiaza aia, s-ar fi uitat la para de duș, ar fi deschis și închis robinetul, ar fi analizat peretele din sticlă al cabinei de duș, plin de calcar, mi-ar fi văzut în chiuvetă firele de păr rase în grabă și ar fi știut: tipul ăsta e complet dus, tre să-l salvăm. Baia ar fi fost punctul de cotitură, dar fii atent, au ma...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Acasă

Moara, poteca aceea care ducea la râu, fântâna, caii, vacile și grâul. Gălețile sparte pline de roșii sângerii, borcanele închise ermetic cu legume murate pentru iarnă. Albia îngustă a râului Severski Don, care leagă toate câmpurile între ele, care trage Rusia spre Ucraina, care ține laolaltă harta țării, precum tighelește străbunicul meu Nikolai cojoacele cu ac și ață. Adierea în pânzele morilor de vânt, fetele comsomoliste în piața din centrul satului. Dansează. Se iau la braț, se sprijină reciproc, înclinându-și trupurile într-o parte și luându-și elan de pe sol, exact cât le trebuie. Moara...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker
More in RO

Jurnalul unei portugheze în Angola

Ani la rând am fost bombardată cu povești despre Angola. Povești diametral opuse, fie ale celor care se îndrăgostesc din prima clipă și se simt ca acasă, fie ale celor care urăsc Angola și nu reușesc să se adapteze. Acel gen de povești mirobolante care par inventate, pentru că mereu o parte din noi crede că ar putea fi adevărate. Întotdeauna mi s-a părut că exagerează destul de mult și, vorba proverbului, „Cine povestește înflorește“, așa că nici aici nu lipseau înfloriturile. Ani întregi am stat la îndoială dacă să cunosc sau nu această țară atât de mistică. Uneori, mă gândeam că e o țară pe ...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Patrícia Patriarca

Exilul

Patul era ca o corabie care străpungea apele nopții. Ei doi, îmbrățișați, aveau textura unui val întunecat, străfulgerat când și când de câte o rază de lumină.Corabia plutea lin și misterios, iar în jur peisajul era doar întinderea nesfârșită a apelor, fără însă ca aceasta să fie înspăimântătoare. Se regăsiseră de puțin timp.  Câteodată se jucau tenis. Câteodată chiar mai beau și o bere după. Astfel de tovărășii efemere se legau de multe ori între angajații singuratici care fuseseră transferați în acel oraș. În general, preferau să transfere necăsătoriți. Totuși, curios lucru, rareori aceștia...
Written in RO by Anna Kalimar

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Ierihon

[...] I Ferma, aşa o numeau, se ridica solitară pe un povârniş în vârful unei coline joase. Era o căsuţă de două etaje, o construcţie din lemn, rectangulară, îngustă şi lungă. De la fereastra mare de la etajul de sus, aşezat într-un balansoar pe coridor, Jens contempla câmpurile care se întindeau dincolo de râu. Ochii săi negri mici nu încetau să se mişte, controlau orizontul învăluit în întuneric, atenţi la orice detaliu suspect. Elia şi Natan erau aşezaţi lângă el, jucându-se cu maşinuţe ruginite. Se auzeau sunetele nopţii – insectele, foşnetul frunzelor, ultimele mugete din grajd – şi s...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Fabrizio Allione

E OK

Își ia cu ea aparatul de cafea. Nu știe cine e. În orice caz, știe cel puțin că e o femeie cu un espressor complet automat De’Longhi Magnifica S ECAM20.110. Negru cu gri. Fiindcă nu mai știe nimic, toate detaliile sunt importante. Se trezește brusc atunci când aparatul macină dimineața boabele de cafea cu un zgomot îngrozitor – și vecinii se trezesc și ei. L-a cumpărat de pe Coolblue redus după ce fusese returnat și l-a așteptat patru zile stând în fiecare dimineață la fereastră. Între timp, dădea refresh la pagina de track and trace din cinci în cinci minute. Apoi începuse să dea refresh și l...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Aya Sabi

Sonia ridică mâna

Prin părțile acestea oamenii sunt foarte suspicioși. Dar nu știe dacă prin alte locuri ar primi-o cu brațele deschise. Oamenii din partea lui. Cei din tabăra cealaltă. Nu cunoaște în jurul ei cupluri din generațiile înaintate în care cei doi să fie prieteni și nu dușmani, chiar dacă rămân împreună pe veci. Or fi fiind pe undeva și care sunt prieteni toată viața și dincolo de ea, dar aceia sunt puțini, extrem de norocoși și ascunși bine de tot de ochii tuturor, astfel încât, privind în jur, tu, tânărul, să fii aproape convins că cel de lângă tine o să ajungă în cele din urmă să-ți mănânce sufle...
Written in RO by Lavinia Braniște