View Colofon
Original text "Platvis" written in NL by Nikki Dekker,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Calcan

Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji. 
În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept. 
„72 de secunde!“ nu va striga nimeni. 
E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine. 

Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe lângă mine, înotând nestingheriți. Cu vârfurile degetelor, mângâi chitul grunzuros dintre plăcile de faianță. 
Când mi-am dat seama? Am știut mereu și nu știu încă. În amintirea mea, totul se întâmplă în același timp. Mă văd ca pe o colecție de polaroide etalate unul lângă celălalt pe frigider. Secundele în care s-a apăsat pe declanșator reduc întreaga poveste la câteva imagini: în asta stă la mine în poală, în asta merg pe coridor, în asta stau la marginea ringului de dans, atunci când o fostă prietenă de la școală îmi povestește că e lesbiană, iar eu spun: „Cred că și eu un pic.“ 
Mereu m-am priceput să-mi țin respirația. 

Ușa din spate e deschisă și din când în când intră o briză. Stau pe scaunul de birou hipermodern cumpărat de curând de tata, la calculatorul hipermodern pe care-l avem de un an: o mingiuță albă cu un mâner înfipt în ea, pe care se sprijină un ecran mare. Biroul e suficient de lat cât să-mi încapă cu ușurință picioarele încrucișate pe tăblia mesei. În afară de o cutiuță de chibrituri, e gol. Gambele, alunecoase de la transpirație, mi se freacă una de cealaltă. 
Suntem în 2003. 
„Non c’è, non c’è vita per me.“
Pe rând, aprind chibriturile, mă uit cum fiecare flacără coboară spre vârfurile degetelor, iar apoi le sting. 
Aștept rezolvarea unei probleme pe care nu știam că o am. 
„Senza risposte ai miei perché adesso cosa mi resta di te.“ 
N-am nici cincisprezece ani și sunt deja nostalgică, ascult o melodie pe care nu o înțeleg și mă imaginez mică, stând pe bancheta din spate a Volkswagenului: sprijin capul de geam, felinarele lasă dâre pe cer. Tobele și corul din fundal sunt cam prea convinse de misiunea lor. 
Așa-mi petrec vara: pun CD-urile tatălui meu și-mi pierd vremea pe net cu un joc gratis, în care trebuie să fac să explodeze niște bile colorate, trăgând în ele cu altele de aceeași culoare. Nu e un joc la care să pierzi sau să câștigi. Doar mergi mai departe. Fiecare explozie îmi dă energie. Trag iar. Fredonez melodia. Iau un chibrit nou. Deschid fereastra de MSN, unde apar și dispar numele prietenilor mei, înconjurate de emoticoane cu trandafiri și curcubeie. Non c’è, non c’è. Jitske e online. Jitske e offline. Thijmen e online. Anne e online. 
„Te-ai pupat cu Lisanne? Pe bune?“ 
„Nu“, scriu eu. 
„Ea zice că da.“ 

În câteva minute, calcanul poate imita cu precizie culoarea împrejurimilor sale. Ochii bulbucați, amândoi în partea de sus a corpului plat, privesc de jur împrejur, iar creierul trimite semnale către celulele de culoare din corp, care, în baza acelei informații, fie se umple, fie se golesc de pigment. Atâta timp cât nu înoată, este aproape imposibil să distingi cu ochiul liber un calcan pe fundul mării. Abia atunci când se pune în mișcare îl vezi. 

Ne alegem o familie, construim o casă și-i facem surorii mai mari o piscină în curte. Când se lasă înăuntru, sânii de Barbie într-un bikini strâmt ating apa, iar ea înoată bras, punem jocul pe pauză și înlăturăm scara. Mă uit la păpușica cu mâinile în aer, cu semne mari de exclamație deasupra capului, furioasă, speriată, imediat face, în sfârșit, liniște.
The Sims e o prescurtare pentru The Simulated. Oamenii făcuți, imitați. Nu sunt reali. O întreagă generație a crescut, chinuind și ucigând alter egouri. Metodele cele mai inventive și mai des folosite se discutau pe forumuri. Iscăm o ceartă, dăm foc la casă, ne luăm douăzeci și trei de câini și-l închidem pe tată în dormitor, pe post de exercițiu pentru viața de adult. Ea vine imediat. Devenim oameni. Sau, în orice caz, ne prefacem deosebit de convingător. 

Un bilețel mototolit pe preșul de la intrare: nu mai suntem prietene. Fetele vorbesc între ele despre ce au spus celelalte fete. Încă din generală ne plimbam de la o casă la alta și aruncam în cutia poștală scrisorile în care scriam cine pe cine nu suportă. Uneori te iei și tu după altcineva, alteori scrii singură cuvintele jignitoare. Prietenia e un lanț pe care în unele dimineți ți-l pui la gât și-n altele îl lași în dulap. 
Anne spune: „Am întrebat-o cu câți oameni s-a pupat și a zis trei: cu Jordy, cu Bas și cu tine.“ 
Sau poate că asta vine mai târziu. Poate că stau pur și simplu la calculator și din boxe iese muzica fadă ca de lift de la The Sims. Îi amenajez o casă lui Tony, care poartă un lanț de aur și e timid. Îi pun o masă de pinball în bucătărie. 
Fratele meu mai mic vine acasă. Geanta de fotbal miroase a fire de iarbă rupte, a deodorant de adolescent și a transpirație uscată. O așază lângă mine. 
„Băieții din echipă zic că ești lesbiană.“ 
Mă uit încruntată la el. 
„Ce tâmpenie mai e și asta“, zic. 

Calcanul se naște ca orice alt pește: un trunchi oval cu două aripioare și o coadă, cu gura în partea din față a capului și câte un ochi în fiecare parte. Când atinge pubertatea, ochii își schimbă poziția. În timp ce oasele i se deplasează ca să-l facă mai plat, ochiul din stânga se mută în partea dreaptă. În câteva zile i se decolorează pielea: burta îi devine albă și spatele nisipiu, grunjos, ca să se camufleze perfect cu împrejurimile. Stă în nisip, pe fundul mării, de nerecunoscut. Ochii sunt ca două pietre negre care acum văd totul diferit.

Aliniez chibriturile, pun capetele arse când în sus, când în jos. Îmi legăn picioarele pe tăblie, bat ritmic cu degetele pe masa din lemn, ca să nu trebuiască să scriu la tastatură. 
„Ce altceva ar fi trebuit să fac?“ 
Te-ai fi putut încrunta. Ai fi putut invoca dreptul la intimitate. Ai fi putut să inventezi pe altcineva. Ai fi putut să închizi chatul și să spui că ți-a căzut netul. Părinții ar fi putut să intre în camera ta. Ai fi putut să-ți faci temele. Ai fi putut să refuzi să răspunzi. Ai fi putut să spui: „Doi.” Ai fi putut să suprimi latura aia a ta, să o reduci la tăcere, ai fi putut să-ți coși gura cu forța. Cu pumnul. Nu, ai fi putut să spui, asta nu se întâmplă în realitate. Nu, ai fi putut să-ți spui singură, tu nu exiști. Ai fi putut să strângi din dinți și să zâmbești. 

BBC a construit o replică a unei sufragerii într-un acvariu marin: gresie alb-negru, tapet în dungi și un șezlong cu picățele. E o încercare pentru cefalopode: maestre ale camuflajului, care nu-și schimbă doar culoarea, ci și structura. Își dilată pupilele sau aripioarele când împrejurarea le-o cere și ajung să arate ca un buchet de alge, ca o bucată de corali, ca fundul nisipos al mării sau ca o stâncă cu anemone. 
Cefalopodul se așază, se face alb-negru și încearcă diferite modele: un covor-zebră sau un dreptunghi alb pe spate. Caută mai departe și observă că cel mai ușor se camuflează cu șezlongul. Spatele i se transformă într-un model cu floricele. 
Acest exercițiu nu e unul nevinovat. Cefalopodul se adaptează ca să poată ataca. Alunecă invizibil pe fundul mării și suflă în nisip. Prinde animăluțele speriate cu tentaculele rapide, iar ele dispar în gura lui în formă de cioc. 

Când trec pe coridor, cu ghiozdanul Kipling albastru și plin, atârnat de un umăr, vin pe rând la mine: dacă e adevărat, dacă chiar, că au auzit, dacă eu nu cumva – iar eu le închid gura. Le povestesc ce s-a întâmplat: cum ea a început să mă pupe, din senin, ba chiar a încercat să-mi bage un deget, în timp ce eu deci chiar deloc n-aveam niciun chef. Că n-am povestit nimănui pentru că nu voiam să se ia ceilalți de ea, dar că acum totuși trebuie să clarific una sau alta. Singura lesbi din școala asta e ea. Nu eu am pornit chestia asta. 
N-aș zice că sunt populară, dar am mai mulți prieteni decât Lisanne, așa că, dinainte să înceapă pauza de prânz, toată lumea știe povestea. Iau un KitKat Chunky din automat, îmi arunc la gunoi sandvișurile și o iau de la capăt cu întreaga poveste. Atâta timp cât publicul e interesat, îmi recit monologul. 
„Nu vreau să fiu nasoală“, spun. „După mine, e super OK să fii lesbiană și nici nu mi se pare grav c-a încercat să se dea la mine. Dar că după aia urlă în gura mare că a venit din ambele părți, asta pur și simplu nu-i adevărat.“ 

Rușinea e mai mare și mai perfidă decât mi-aș fi imaginat-o. Nu se exprimă printr-o privire coborâtă și prin obraji înroșiți sau prin bâlbâieli, ci prin formulări necugetate – „Regret dacă ție ți se pare că” – și printr-o plasă de povești care le ține laolaltă. Mi-e rușine de ce s-a întâmplat cu Lisanne, mi-e rușine de ce i-am făcut Lisannei, mi-e rușine că m-a lăsat să fac asta, mi-e rușine pentru ce-am devenit și pentru ce-am făcut din Lisanne. 
După jumătate de an, vine la școală cu plasturi la încheieturi. Șoptitul, foșnetul gâturilor în pelerinele de ploaie care se întorc brusc și apoi râsul când cineva o oprește pe hol, îi smulge plasturii și vede că nu-i nimic acolo. Piele albă, netedă. 
Iar eu îmi amintesc încă senzația fină pe care mi-a lăsat-o pielea ei pe burtă. 

Fiecare amintire se petrece pe coridorul din clădirea liceului meu, care a fost dărâmat. Văd acel coridor în vis. Faianța verde cu galben de pe pereți. Nu trebuie să dau examene, nu trebuie să stăpânesc materia. Locul meu nu e aici. Atunci de ce sunt aici? Stau și mă uit la orar și nu știu încotro trebuie s-o iau. Coridorul e din piatră, orice sunet lasă un ecou. Faianța, cuierele, locul unde se întâlnesc patru holuri și astfel din toate părțile poate apărea câte un spectator, cineva care să mă privească în trecere și să-mi spună: „A fost prima fată care te-a pupat și tu ai transformat-o într-o mincinoasă.“ Privesc înapoi în timp și văd cum mă descompun în mici stropi, care se ridică, încep să se învârte unul în jurul celuilalt, iar eu mă deplasez prin memoria mea, deasupra podelei din linoleum verde din sala de sport, unde sunt trasate terenurile de fotbal, de baschet, de volei, de badminton și de hochei, dar liniile în interiorul cărora trebuie să stea copiii rămân invizibile, simt cum mă ustură juliturile de la rațele și vânătorii și încep să mă învârt atât de repede, încât devin magnetică precum Pământul, atrag întreaga istorie spre mine și lumea mă trage înapoi, asta nu e treaba ta, asta e dincolo de tine, dar totul va dispărea în gura mea care spune tot mereu aceeași propoziție: „După mine, e super OK să fii lesbiană“, îmi ridic brațele, despart marea și privesc: e calcanul, străduindu-se să respire.

More by Alexa Stoicescu

Nu vreau să fiu un câine

CUM SĂ OPREȘTI SUFERINȚA DIN DRAGOSTE, tastez la calculator. Chestia asta trebuie să se oprească aici. Văd poveștile oamenilor, dar nu vreau povești, vreau soluții, nu compasiune. TRANSFORMARE, scriu. Google spune că există transformare în matematică și în genetică. O aleg pe a doua și fac astfel prima alegere. Mă obosește corpul ăsta, care a fost sărutat deja de prea mulți oameni, care poate e ruinat, m-am purtat nesăbuit cu el, n-am avut grijă de el, trebuie aruncat, modificat și îmbunătățit. Transformare genetică. Dieta cu sucuri naturale clipocește pe ecran. Transformă-te într-o nouă versi...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Evoluția măselei

Încă 47 de nopți Igienistul dentar îmi scoate cârligul din gură. — Vezi? întreabă el aproape mândru. De cârlig atârnă un strat de salivă cenușie. — Vine din buzunăraș. Ce cuvânt ciudat pentru gaura dintre gingie și ultimul molar. Un buzunăraș pare mai mare, ceva în care să-ți ții cheile, poate chiar gelul pentru mâini sau telefonul. La mine în buzunăraș nu sunt decât resturi de mâncare mestecată cu luni în urmă. După puțin timp ni se alătură și dentistul, care arată pe ecranul calculatorului spre maxilarul meu. Măseaua de minte din dreapta jos e la orizontală, rădăcinile i se întind spre parte...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Alma Mathijsen

Calcar

Fii atent, o pară de duș nu se calcifică așa, cu una cu două. Acum că atârn jumate pe hol, jumate peste scări cu furtunul de la duș în jurul gâtului, îmi spun: dacă toți amicii mei ar fi văzut baia, și-ar fi dat seama. Dacă măcar o singură dată ar fi urcat la etaj, ca Emma în după-amiaza aia, s-ar fi uitat la para de duș, ar fi deschis și închis robinetul, ar fi analizat peretele din sticlă al cabinei de duș, plin de calcar, mi-ar fi văzut în chiuvetă firele de păr rase în grabă și ar fi știut: tipul ăsta e complet dus, tre să-l salvăm. Baia ar fi fost punctul de cotitură, dar fii atent, au ma...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Acasă

Moara, poteca aceea care ducea la râu, fântâna, caii, vacile și grâul. Gălețile sparte pline de roșii sângerii, borcanele închise ermetic cu legume murate pentru iarnă. Albia îngustă a râului Severski Don, care leagă toate câmpurile între ele, care trage Rusia spre Ucraina, care ține laolaltă harta țării, precum tighelește străbunicul meu Nikolai cojoacele cu ac și ață. Adierea în pânzele morilor de vânt, fetele comsomoliste în piața din centrul satului. Dansează. Se iau la braț, se sprijină reciproc, înclinându-și trupurile într-o parte și luându-și elan de pe sol, exact cât le trebuie. Moara...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Lisa Weeda

Cum să împăiezi un corp

Sub pielea noastră sunt lumi întregi. Asta dacă ar fi să te iei după ilustrații. Uneori, nu sunt sigură. Îmi pun mâna pe clavicula care iese în afară dacă ridic din umeri. Iar eu fac asta des. Clavicula e un oscior solid, dar subțire. Aș putea să-l rup. Poate nu cu mâna goală, dar dacă-l lovesc cu ceva greu, de exemplu cu statuia aia masivă din piatră, atunci sigur. Nu ai nevoie de multe ca să te destrami. Ajunge să te îneci o dată cu ceva și s-a zis cu tine. Unde rămân biluțele de hârtie care nimeresc în tubul greșit? După omușorul care mi se bălăngăne în fundul gurii, nu văd nimic. Stau înti...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker
More in RO

Hidro

– Nicăieri nu-i ca acasă, zice Saúl scoțându-și inelele pe rând.  Ivanka înaintează până în mijlocul cabinei și se oprește. O să mai aș tepte puțin. Îl urmărește mișcându-se pe lângă pat, mai repede, pentru ca  lumina roșiatică să-i estompeze corpolența iar respirația să se îndrepte către  freamătul oceanului. De fapt, a orchestrat o modalitate minuțioasă de a se  împrăştia prin încăpere în mici insule din sine însuși. S-a descălțat iute.  Sacoul cade, moale, pe cuier. Butonii auriți și papionul ajung pe noptieră.  Cu câtă atenție. Detaliile acestea o înconjoară.  – Ce ușurare că am scăpat de ...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Matías Candeira

Very Important Person

Iar m-am holbat toată ziua la cifrele de deasupra liftului. 8... 7... 6... 5... 4... 3... 2... 1... — Bună dimineața, domnule Seljak.  Îl salut mereu, că doar îmi fac treaba ca un profesionist. Îmi răspunde tăcând, că doar și el e profesionist. Când am noroc, pe fața lui împietrită răsare o cută. Dacă are o zi bună, ridică sprânceana dreaptă de parcă mi-ar spune: „Știu că ești aici, dar am preocupări de director.“ De multe ori mi-am zis să-l las în pace. Fiindcă mă ignoră, să-i răspund și eu ignorându-l. Dar mama m-a învățat că trebuie să mă port frumos cu oamenii care poartă costum și cravată...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Andraž Rožman

Schimbarea

— Luați liftul, eu vin pe scări, strigă tânărul medic și pornește în goană, sărind câteva trepte deodată. Trebuie să ajungă la timp. Cu câteva săptămâni înainte, imediat după naștere, mama se prezentase la pediatru: copilul plângea necontenit. La prima vizită auzise: — Hrăniți-l ca lumea o dată și-o să se liniștească. La a doua policlinică i se spusese: — Are colici. Nu mai mâncați prăjeli. Laptele o să se facă mai bun, iar copilul n-o să mai urle. Doctorul de la cabinetul privat pur și simplu izbucnise în râs: — Păi, cum să nu plângă? Doar e nou-născut. Pediatrii erau liniștiți, da...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Joanna Gierak Onoszko

Iadul

Casablanca, 1954 Filtrează zgomotul copiilor care se joacă și îi rămân câteva sunete pe zi de care se agață cu disperare. Culege puținele sunete care pătrund prin pereți. După câteva luni își cunoaște deja vecinii, cu toate că nu iese niciodată din cameră, știe că la oamenii de alături vin mereu recuperatori, nu că ar avea vreun rost, fiindcă bărbatul nu are de gând să plătească. „Chiar dacă îmi scot mai întâi toate măruntaiele și pe urmă mă omoară“, îl aude spunându-i nevesti-sii după ce pleacă recuperatorii. Când surprinde asemenea detalii are impresia că e și ea o verigă în povestea și tai...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Aya Sabi

100 de date importante ale Imperiului Roman

Din 100 de date importante ale Imperiului Roman, Della Porta Editori,  Prefață de Arnaldo Marcone  9  11 septembrie. După mai mult de trei zile de lupte sângeroase în pădurea  Teutoburgică din nordul Germaniei, trei legiuni romane, sub conducerea  guvernatorului Publius Quinctilius Varus, au fost nimicite de o coaliție de  triburi germanice conduse de Arminius, prinț al tribului Cherusc. Șocul  provocat de știri la Roma este enorm: în urma înfrângerii, Augustus decide  să evacueze toate teritoriile dintre Rin și Elba cucerite de Drusus și apoi de  Tiberius (copiii soției sale Livia, născuți d...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti

Dicţionarul Deţinutului

Dicţionarul Deţinutului cuprinde vocile şi istoriile oamenilor închişi în închisoarea din Torino, Centrul de Detenţie „Lorusso e Cotugno“, secţia V din Pavilionul C, destinată „deţinuţilor protejaţi”. Porneşte de la un laborator de scriere condus în penitenciar pe parcursul a doi ani. Cu toţii ştim ce înseamnă „casă“, „iarnă“, „dragoste“, semnificaţia lor e absolută. Dar, în închisoare, semnificaţia cuvintelor se schimbă şi această schimbare provine dintr-un spaţiu: înăuntru există doar înăuntru, iar cuvintele devin preistorice. Ca şi cum ar fi oprite într-un timp primordial. Doar în aceste c...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Sara Micello