View Colofon
Original text "UPRKOS PROLEĆU" written in SR by Ana Marija Grbic,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

În ciuda primăverii

Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Ana Marija Grbic

      Lumina puternică a unui tub de neon de proastă calitate o apasă pe Mariana Grujić în timp ce încearcă să-și spele praful de pe coapse. E încă mică și viața îi oferă alergări fără sens până la intrare, fiindcă nu trebuie să meargă pe asfalt, ci poate să-și târască adidașii vechi pe pământ și prin praf. Se gândește că până mai ieri a putut să sară elasticul „la coapse fără atins“, iar astăzi a sărutat-o prietenul cu limba, o limbă caldă și aspră care i-a umplut gura. „Viața se schimbă“, așa spune bunica, „viața se schimbă încontinuu și întotdeauna merge spre rău.“ Totuși, se gândește Mariana Grujić, limba noului său prieten înlocuiește destul de bine chiar și a treizecea rundă de „la coapse fără atins“, acea senzație în piept când simți că nu mai poți, căderea în genunchi, atingerea asfaltului cu mâinile, pielea zgâriată și speranța că prietenelor tale le-a fost și mai rău decât ție. 
    Pentru că a crescut, Mariana vorbește acum la telefon și când face duș, și când bunica povestește despre tinerețe, și când mama și tata se ceartă. Chiar și acum, în cadă, Marianei îi sună telefonul și ea răspunde. E o fată care o cheamă la bătaie, îi spune „Curvo, mi-ai furat prietenul“, iar ea, desigur, e de acord, îi mulțumește și închide. Trei ore întregi a petrecut Mariana Grujić în cadă, încercând să nu mai iasă de acolo niciodată. Mai întâi s-a lipit cu spatele de fundul ud al căzii, apoi și-a apropiat picioarele și le-a ridicat pe pereții reci. Aburul cald al apei îi amintea canalul unde vâna broscuțe verzui. Dacă ar fi continuat să vâneze broaște, să sară elasticul, să le rupă capul păpușilor și dacă ar fi rugat-o pe bunica să-i coasă încă o rochie pentru Barbie, n-ar trebui să se bată acum. Ea singură e vinovată. „Viața se schimbă, dar de ce trebuie să te schimbi și tu cu ea?“ se enervează Mariana și își dă seama că trebuie să meargă la bătaie, i se face greață și aproape că vomită o parte din cină. Seara de aprilie se transformă într-un zgomot puternic în urechile Marianei Grujić, pe care o trec toate sudorile în noaptea aceea, fără nicio speranță că mâine va fi din nou suficient de mică pentru a nu mai fi nevoie să meargă pe pasarelă și să care la pumni și la flegme.
      De dimineață, bunica a șters cu o cârpă uscată perele coapte ca fundul tânăr al Marianei, la amiază a fost servit un prânz mediocru, din carne de o calitate discutabilă, iar până după-amiază totul s-a transformat într-un nor suveran de haos în stomacul Marianei Grujić, care se pregătea de bătaie. „Așa se trăiește viața“, gândește în timp ce-și încalță cu durere și frică adidașii care i-au rămas mici. Aceasta va fi ultima pereche de adidași care îi vor rămâne Marianei mici și, dacă ar fi știut atunci acest lucru, dacă ar fi știut că în acești adidași va spune adio copilăriei, care va rămâne pentru totdeauna în urmă, dacă ar fi știut toate acestea, ar fi sărit imediat de la etajul al doisprezecelea al blocului-turn.
      Pe pasarelă se întinde o ceață măruntă și densă peste betonul cald. Fata care vrea să se bată a venit cu gașca. Douăzeci de adolescenți ațâțați țopăie pe loc și așteaptă ca pasul moale să răsune undeva în apropiere. Mariana Grujić înaintează, dar parcă nu e pasul ei. Strânge o pietricică în pumn, șireturile și le-a legat strâns. Se pierde în mulțime de parcă e de-a lor. Fata care a vrut să se bată primește o palmă înapoi. Apoi încă una și cade la pământ. Ceva furios și întărâtat se precipită între sinapsele Marianei, care o atacă și mai violent, însă mulțimea o acoperă cu pumni și palme până când capul ei mic lovește direct în natura incomodă a blocului de beton. Tăcerea care a atins atunci corpul Marianei Grujić avea gustul puternic și delicat al celei mai gustoase înghețate de vanilie. Primăvara s-a retras spre măsuțele de toaletă ale stăpânelor ei pudrate și a lăsat pasarela goală. Ce aude acea noapte primăvăratică?
      O băltoacă de urină se revarsă în chiloții Marianei. Din această perspectivă, vede clar cum broasca își umple gura cu aer și supraviețuiește. Își observă și degetele întinse lângă cap, își aduce aminte de primul orgasm și își dă seama că viața s-a schimbat și că niciodată nimic nu va fi mai bine.
      A sperat că s-a lovit cu capul de beton suficient de tare încât să uite diminețile frumoase ale copilăriei pe care o pierduse. Piciorul i-a crescut pe loc încă un milimetru și apoi a încetat pentru totdeauna să mai crească. În ciuda primăverii.

More by Virginia Popovic

24

22.12.2014. Diario de Vida Natura fantasmagorică din Plaza de España reflecta imaginea măreției civilizației apuse, care în timpurile moderne și-a pierdut însă sensul. Ce-i trebuie unei puteri colonizatoare o piață așa de mare, împărțită pompos în provincii spaniole, destinată festivităților din trecut? Trăsurile făceau înconjurul fântânii, oferind turiștilor un ieftin joc de-a nobilimea. Bine măcar că aici nu sunt trotinete electrice. Un cal profită de neatenția vizitiului, se smulse din hățuri și începu să galopeze spre libertatea de-abia dobândită. Lăsând în urmă agitația, clicul aparatelor...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Marija Pavlović

Un final fericit

      M-a trezit ploaia. Mi s-a strecurat în vis și pentru o clipă nu mi-am dat seama de pe ce planetă vine. Înotam în infinitul Pacificului. Știu că era Pacificul, l-am văzut la emisiunile TV. Înotam în apa de culoarea turcoazului și cristalului. Așa spun în reportaje, turcoaz și cristal. Pe șolduri îmi atârnau șiragurile de mărgele cu care se leagă costumul de baie. Îl știu din fotografii. Primul meu costum de baie, pentru copii. Cerul își cobora cortina în timp ce făceam nodul. Picături grele îmi cădeau pe frunte și pe mâinile întinse, deveneau din ce în ce mai dense și mai grele, până ce a...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Jasna Dimitrijević

Aproape mortală

Disclaimer: Aproape mortală este o colecție de proză scurtă formată din șase cicluri („O veste neobișnuită“, „Păsările nu zboară peste mahala“, „Schițe din microbuz“, „Aproape mortală“, „Pe gură“, „Nu contează că ne-ați bombardat“). Fiecare ciclu conține cinci proze scurte, în care sunt comprimate personaje și evenimente cu final deschis, adesea fără introducere și interconectate spațial. Ca întreg, colecția Aproape mortală tratează cu umor și ironie o serie de subiecte grave din viața de zi cu zi a personajelor aflate în situații-limită, într-o anumită perioadă istorică sau intimă. Păsările ...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Ana Marija Grbic

N-am fost, dar acum sunt. Sensibilă la fiecare schimbare a vremii

Vântul mi-a suflat zăpadă mai întâi în față, pe o parte a canalului, iar apoi, după ce am traversat pe cealaltă parte a podului, în spate, ceea ce a făcut întregul proces ceva mai plăcut. În această direcție pot contempla peisajul mai ușor, fără să clipesc. Canalul nu este deocamdată complet înghețat, dar va fi peste câteva zile. Aproape cu siguranță. La început, părea o iluzie optică, dar în curând m-am convins că o lebădă se chinuie să străbată suprafața semiînghețată din mijlocul canalului. Se încordează și își face drum prin gheață, puțin câte puțin, încet, dar consecvent.  Trebuie să ne o...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Marija Pavlović

Carioca

La început, Robert e singur pe canapea, în stânga petei pe care Sven o făcuse cu o cariocă roșie în urmă cu câteva luni. Mă întreabă ce mai fac, dacă sunt deschise farmaciile și magazinele, dacă am tot ce îmi trebuie, ce o să fac dacă se întâmplă ceva. Sunt bine. Sunt deschise. Am. N-o să se-ntâmple nimic. În fiecare zi, aceleași întrebări, în fiecare zi, aceleași răspunsuri. Aici nu se întâmplă nimic după ora cinci. Ideea lockdownului e să nu se întâmple nimic, aș vrea să adaug, dar știu că mai bine tac. Robert spune că i s-a făcut sete, se ridică să ia un pahar cu apă. Nu există mijloace de ...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Jasna Dimitrijević
More in RO

Copac monstru copil copac

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Sincer să fiu, draga mea, mă doare-n cot

Marek mă prăvălește pe pat, iar ceea ce îi străbate chipul, în combinație cu felul cum mă strânge în brațe, îmi provoacă pierderea completă a simțului orientării, de parcă în clipa aceea patul nostru ar fi fost o avalanșă în adâncul căreia, cufundată și prăbușindu-mă prin forța pasiunii lui, nu mai înțelegeam ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Dar toate acestea, strânsul în brațe și expresia de pe chipul lui, durează cel mult o clipă; în momentul următor, mă extrage din avalanșa aceea și, deși rămân în poziție orizontală, acum este suspect de clar ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Și de-abi...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Lucie Faulerová

Sonia ridică mâna

Prin părțile acestea oamenii sunt foarte suspicioși. Dar nu știe dacă prin alte locuri ar primi-o cu brațele deschise. Oamenii din partea lui. Cei din tabăra cealaltă. Nu cunoaște în jurul ei cupluri din generațiile înaintate în care cei doi să fie prieteni și nu dușmani, chiar dacă rămân împreună pe veci. Or fi fiind pe undeva și care sunt prieteni toată viața și dincolo de ea, dar aceia sunt puțini, extrem de norocoși și ascunși bine de tot de ochii tuturor, astfel încât, privind în jur, tu, tânărul, să fii aproape convins că cel de lângă tine o să ajungă în cele din urmă să-ți mănânce sufle...
Written in RO by Lavinia Braniște

Insula

Nici până astăzi nu știu ce anume căutam în insule. Știu doar ce lăsasem în urmă. Țara care îmi dăduse pașaportul. Femeia care mă adusese pe lume. Lucrurile pe care le puteam cumpăra cu bani. Lumea pe care nu reușisem să o schimb. Apa mării era caldă. Seara valurile sclipeau de la planctonul luminescent. După ani de călătorii, confundam debarcaderele dintre pâlcurile de palmieri, de unde urcam în bărci. Confundam numele insulelor care începeau cu koh și nusa. Confundam ochii întunecați și hainele colorate ale celorlalți pasageri. Totuși, în drumul meu întâlneam persoane care căutau același lu...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Urszula Jabłońska

Tapioca

Huruitul motorului de la camioneta asociației a fost cel care a anunțat ora prânzului în acea zi, în care soarele ardea atât de tare, încât nici nu se mai vedea. Bătrânul stătea sub smochin, purtând o cămașă foarte murdară, fără nasturi, și o grimasă ironică pe buzele închise între care ținea o țigară. S-a uitat la braziliancă – două pete mari și ude la subsuori și spatele uniformei la fel de îmbibat –, a urmărit-o cum cobora din mașină, cum a mers să ia caserolele și s-a îndreptat către anexa folosită pe post de bucătărie, unde stătea de obicei. — Nene João! Nene João! Râsul îi încrețea toate...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Daniela Costa

Comunismul văzut de copiii foarte mici

Am patru ani și nu am urcat niciodată mai sus de etajul I. Sunt încredințat  că șarpele albastru al balustradei e nesfârșit, că el urcă și urcă și urcă, spul beră acoperișul de smoală al blocului nostru și înaintează nevăzut către cer.  E un gând pe care nu îl împărtășesc nimănui. Frica mi se încălzește la fla căra acestui gând.   Oamenii coboară de la etajele superioare, dinspre cer, uneori vor besc între ei în șoaptă și eu nu aud ce își spun. Dar niciodată nu e o tăcere  încheiată între ei. Niciodată nu e li-niș-te. Șoaptele plutesc de la unul la ce lălalt. Sunt ca niște albine sau poate ca ...
Written in RO by Andrei Crăciun