“Debiut Karpińskiej to opowiadania pisane Gombrowiczem, ale fajniejsze, bo o ludziach z naszych ulic” Olga Hund Opis okładkowy: Żywopłoty to historia człowieka, którego tożsamość zbudowana jest na narracji – istnieje tylko wtedy, gdy opowiada, dlatego jego dzieje rozpisane są niczym dzieje świata, który on szczelnie wypełnia. Żywopłoty – z ich odrealnieniem, a jednocześnie koncentrancją na zwykłych, prostych codziennych sprawach – układają się w rodzaj baśni. To baśń o tym, co w życiu najważniejsze. Poszczególne mikrohistorie można poznawać osobno i przy każdej na nowo odkrywać perspektywy i wymiary człowieczeństwa. Czyta się je – jak utwory najlepszych autorów czeskich, takich jak Pavel czy Hrabal – jak rzecz niewymuszoną, trochę spoza literackiego świata, nieosadzoną w konkretnej rzeczywistości i czasie.

Una ventana a la amistad masculina: la corporalidad y los afectos truncados, torpes, subterráneos, que se dan en una pandilla de chicos de barrio durante los 2000.

„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.” Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu. Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt. Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină. „Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2) „Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent

Da li je bivša nastavnica ukrajinskog jezika, sedamdesetdvogodišnja Vira Tiha, ikada pomislila da će se na zalasku svog teškog, ali ipak ispunjenog i srećnog života, naći u domu za stare? Naravno da nije. Još manje je mogla da zamisli da će je ovamo odvesti njen voljeni sin jedinac. Ali gospođa Vira je ubeđena da je ovde samo privremeno. Eto, u toku je leto 2022. godine, rat je, njen sin Tolja danonoćno volontira, snaha je s decom bila prinuđena da se evakuiše u inostranstvo, a selo u Kijevskoj oblasti u kojem su živeli tek se oporavlja posle ratnih dejstava i okupacije. A za nju je kao srčanog bolesnika, kako se njen sin ne bi brinuo, možda zaista bolje da ostane ovde, što dalje od fronta, u relativno bezbednom seocetu, gde se rat prikazuje samo na televiziji, da bude u društvu vršnjaka,. Pa makar tim vršnjacima bilo i preko sedamdeset godina. Ali umesto komunikativnih starijih ljudi, Vira Tiha dospeva u svet ranjenih, zajedljivih, sarkastičnih matoraca koji iz dana u dan posmatraju kako im se životi kotrljaju ka svom zalasku. „Tamo gde sunce zalazi“ je topla i potresna priča o životu na njegovom zalasku. Roman koji otvara važne i bolne teme kroz priče o ljudima i njihovima odnosima, pre svega odnosima sa decom. Tekst ima terapeutsko dejstvo koje nam je svima preko potrebno u ovim teškim vremenima. Ili, kako sama autorka kaže, knjiga je flaster za ranjeno srce.

Каква следа оставяме? На какво сме готови, за да постигнем целта си? Какво бихме пожертвали, за да сме в мир със себе си? Две двойки, чиито пътища не би трябвало да се пресекат – различно социално положение, образование, среда. Общото помежду им – мечтата за дете. Тя ги изправя един срещу друг в най-важната битка в живота им.

Ne aflăm în îndepărtatul sat Nome, în Alaska, în 1921. Ada Blackjack, o tânără iñupiat, hotărăște să-și lase fiul, Bennett, bolnav de tuberculoză, la un azil, până când va găsi o cale de a-l întreține. Curând, norocul îi cade din cer: un vas venit din Seattle. La bord se află patru exploratori însetati de aventuri și fantezii coloniale, precum și pisica Vic. Se îndreaptă spre insula Wrangell – ultimul refugiu al mamuților – pentru a anexa teritoriul la confederația britanică. Caută o iñupiat care să gătească și să coasă pentru ei în timpul călătoriei. Astfel, Ada, ignorând prezicerile șamanului, se îmbarcă într-o expediție arctică. Câteva luni mai târziu, toți exploratorii mor, iar Ada trebuie să supraviețuiască singură în Wrangell, având ca singură companie pe Vic. Pentru a izbăvi, trebuie să se asemene cu Marele Nord și să-și recâștige identitatea de femeie iñupiat, zdrobită de ani de colonialism. În timpul transformării sale, se confruntă cu adâncurile gheții și ale propriului sine, cu foamea, cu moartea lui Dumnezeu, cu Nanuq, ursul, precum și cu posibilitatea de a nu se mai întoarce la Nome când va sosi barca de salvare. La ce bun să își salveze fiul dacă regimul colonial nu îl va lăsa niciodată să înflorească? Va putea ea să fie o mamă bună dacă, la întoarcere, riscă să sfârșească o sclavă? Revenirea ei finală are scopul de a-i permite lui Bennett să cunoască tandrețea propriului popor de gheață.