Experimentální román Tři! rozvíjí zkušenost terapeutického sezení, ve kterém se autobiografické motivy prolínají s jazykovou hrou, a do kterého úmyslně vstupuje ta, která se vyprávěním snaží znovu vynalézt sebe sama. Komentáře terapeuta motivují cestu tohoto pátrání po identitě, vedoucího stále hlouběji, až na hranici disociace. Muž a žena v jedné osobě, ale i muž a žena vedle sebe, usilují o splynutí, a vedou tak otevřenou polemiku s autenticitou, rodem i narací. „Možná to bylo v babiččině spíži, když jsem si prohlížela sklenici s kečupem, na kterém bylo na bílém podkladě napsáno modře: jemný. Možná to byla jen ta schopnost všímat si detailů.“ Vzpomínky odhalované ve snaze pojmenovat jedno dospívání odráží i prostou zkušenost sídliště, chudoby, ale i dětství v druhé polovině devadesátých let na malém městě, či následný přechod do Prahy na studium filosofie, která je vším jiným než konejšivou utěšitelkou. „Kdo ztrácí kontakt s hmotou, přijde nakonec o všechno.“

Y si todos lo olvidan, una historia sobre la identidad, lo extranjero y la incomprensión, es la primera novela firmada por Selma Skenderović, ganadora del Festival de Literatura Joven Urška 2020. Y si todos lo olvidan es una novela sobre el paso a la vida adulta y la búsqueda de identidad que continúa con las cuestiones que la autora ya planteó en su debut literario, el relato Zakaj molčiš, Hava? La narración de una universitaria, íntima y en primera persona, es una historia sobre la vergüenza de clase, las consecuencias de la violencia doméstica, ser extranjero y los problemas identitarios. ¿Cómo vivir cuando eres extranjero tanto «aquí» como en «casa»? Zina es una hija de inmigrantes de Kosovo que decide estudiar. Al mudarse de una pequeña localidad eslovena a Liubliana, a una residencia de estudiantes, busca su camino entre unos mundos que la determinan. Así, dos mundos son para ella este aquí, en Eslovenia, y aquel en Kosovo, al igual que hay dos mundos entre ella y sus padres e igualmente dos entre ella y los suyos (los inmigrantes de otras partes) y los eslovenos y dos en ella misma. ¿Dividirse, aislarse, sentirse identificada, acercarse, fundirse o separarse? Pero con quién, frente a quién o de quién, cuando a fin de cuentas todos somos personas. Zina es una aguda observadora de su entorno, de sus padres y de sí misma. Reflexiona sobre quién es. Desea encontrar su sitio, un mundo en el que haya más abrazos, sin violencia. Cuantos menos patrones patriarcales transfiera a su vida cada vez más independiente, mejor será. Es más que consciente de ello. Y también de que eres tú mismo quien traza tu camino en la vida. Al menos desde que te rebelas ante las manipulaciones y los golpes que, y en algunos lugares aún es así, se tienen por una educación apropiada. Con sus inteligentes reflexiones y el sentido que le da a los acontecimientos de su vida y la vida de sus familiares de Kosovo, Zina explica las diferencias entre unas personas que están separadas por «solo» 700 kilómetros o solo por unos centímetros en su propia familia.

„Toate păpușile bune” este un roman despre Vanja, o milenială care împlinește treizeci de ani și realizează că nimic din viața ei nu este așa cum își imaginase. Nu a devenit o artistă cunoscută, ci este scenaristă pentru telenovele de doi bani, nu are copii, nu este într-o relație, suferă de o anxietate excesivă, iar relațiile cu membrii familiei nu sunt tocmai cele mai bune. Când fosta ei iubită apare la ușa apartamentului cu un bebeluș, Vanja, în ciuda faptului că Svetlana i-a frânt inima, o lasă să rămână la ea o vreme. Acest lucru o determină să-și reevalueze viața. Sfâșiată între dorința de a face ceea ce iubește și nevoia de a supraviețui în Belgradul de astăzi, Vanja își dă seama că trebuie să schimbe ceva. Își dă impulsiv demisia de la telenovela pe care o scrie, iar în același timp proprietarul o dă afară din apartament pentru a-l închiria unui cuplu din Rusia, de la care poate obține o chirie mult mai mare. Svetlana pleacă, o părăsește din nou, iar Vanja rămâne singură și, deodată, se simte ca o fetiță care nu poate avea grijă de ea însăși. În timp ce își împachetează lucrurile, varsă din greșeală apă clocotită pe picior și își provoacă o arsură gravă. Iar atunci se întreabă - a fost cu adevărat un accident? Neștiind ce să facă, Vanja se întoarce să locuiască la mama ei, într-un orășel de lângă Belgrad, unde o așteaptă toate lucrurile de care fugise. „Dacă aș ști să scriu, aș scrie ca Katarina. În spatele acestui gând glumeț care îmi trece prin minte se ascund, de fapt, admirația mea și plăcerea pentru limbajul Katarinei Mitrović, precum și pentru veridicitatea cuvintelor ei. Katarina scrie despre sine, dar scrie și despre mine, despre sora mea, despre mama mea, despre prietenii mei. În timp ce veți citi acest roman, veți avea senzația că a fost scris despre voi.” - Vladimir Tagić, regizor de film „Rapid, captivant, spiritual, expresiv și trăit în profunzime. Toate păpușile bune sunt vii, există, cu mâinile întinse, părul încâlcit, privirea de sticlă și ne râd în față.” - Anica Dobra, actriț

Tăcerea vine prima vorbeşte despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Atunci când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor. Subiectul principal îl reprezintă relația complicată a Dorei, pe de o parte cu mama sa intruzivă și veșnic nemulțumită, pe de altă parte cu fiica adolescentă care începe să-și ceară dreptul la independență. Crescută într-o familie în care femeile și bărbații au fost dintotdeauna într-un raport de forță, copiii au acoperit goluri și dureri, fericirea personală n-a părut necesară, mamele au îmbătrânit urât, iar tații, în tăcere, Dora preferă fantasma realității. Într-un moment de curaj, ea intră într-o relație online cu Toma. Totuși, chiar și după ce ajunge la Braşov, acolo unde locuieşte bărbatul, spaima de a nu fi dezamăgită o face să se întoarcă acasă, fără ca întâlnirea să aibă loc. Când însă, Toma vine în București și o sună, Dora este nevoită să ia o decizie. Nu înainte de a rupe tăcerea şi a da cărţile pe faţă, într-o discuţie cu mama ei. “Silence Comes First" explores the trauma within a contemporary family and the communication barriers between multiple generations of women. When silence takes root in a family, every behavior becomes a source of trauma. The only solution seems to be overcoming fear and confronting old wounds. The central theme is on one hand Dora's complicated relationship with her intrusive and perpetually dissatisfied mother, and on the other the dynamic with her teenage daughter, who is beginning to assert her right to independence. Raised in a family where women and men were always engaged in a power struggle, where children filled voids and covered up pain, Dora searches for an escape. After a childhood where personal happiness seemed unnecessary, where mothers aged poorly, and fathers remained silent, Dora prefers the fantasy over reality. In a moment of courage, she enters an online relationship with Toma. However, even after she travels to Brașov, where Toma lives, her fear of disappointment drives her to return home without meeting him. But when Toma comes to Bucharest and calls her, Dora is forced to make a decision. However, she can only do that after breaking the silence and laying all the cards on the table in a conversation with her mother.