CELA About Talents News Calendar Contact Reading Room

Facebook Instagram Newsletter LinkedIn
View all filters Growing up Clear

De bidsprinkhaan

Translated from Italian to Dutch by Leine Meeus
Written in Italian by Cecilia Rita
10 minutes read

O zic pe scurt

Are douăzeci și patru de ani, este pe jumătate napolitan și pe jumătate maghiar, a studiat la Bologna, ar vrea să devină regizor și încă își caută drumul: acesta este portretul inițial al personajului principal din O zic pe scurt, remarcabilul roman de debut al lui Davide Di Lorenzo. Se numește Davide, la fel ca autorul, și îl întâlnim pentru prima dată la Budapesta, orașul în care s-a născut și a crescut mama lui. A lăsat în urmă Italia, prietenii, familia, iar cu toate că viața în străinătate nu îl scutește de aventuri grotești, existența lui de zi cu zi rămâne apatică și lipsită de direcție. O călătorie la Berlin nu va schimba lucrurile, care încep să se pună în mișcare abia odată cu admiterea la o școală de cinema și mutarea la Roma. Pădurea de pini, nopțile petrecute dansând (și, implicit, întorsăturile rocambolești), oboseala și noile întâlniri îl vor trezi treptat pe Davide, preocupat să dezlege un mister: apariția absurdă, dar tot mai frecventă, a unui ou spart pe palier. Davide Di Lorenzo reușește să redea cu fidelitate ironică viața cotidiană a unui tânăr aflat în pragul maturității, atât în dimensiunea ei domestică și melancolică, cât și în cea a nenumăratelor seri la Roma sau a petrecerilor pline de alcool prin Europa. O zic pe scurt este un roman degajat și emoționant, care păstrează ritmul dezlânat și prospețimea specifică vârstei de douăzeci de ani.
Translated from Italian to Romanian by George Doru Ivan
Written in Italian by Davide Di Lorenzo
10 minutes read

Коридор (Poluostrvo)

Translated from Dutch to Serbian by Tamara Britka
Written in Dutch by Lieven Stoefs
8 minutes read

grad od srče

Translated from Dutch to Serbian by Jana Živkić
Written in Dutch by Hanan Faour
7 minutes read

Pornorama

Ova priča je kao paučina od pokidanih niti: ako uspeš da uhvatiš jednu, ostale ti izmiču. To je priča o uznemirujućem nizu smrti u svetu pornografije između Rima, Milana i Torina, ali i priča o istrazi koju vodi glavna inspektorka Vitorija De Feo. To je priča i o tome kako su se dvoje dvadesetogodišnjaka, Bet i Teo, našli na istom tragu u potrazi za pričom koja bi oživela njihov blog, kao i priča o pokušaju jednog novinara žute štampe da napravi ekskluzivu života. Oko njihovih zamršenih potraga kreće se nadrealni hor grotesknih likova: hirurzi koji se bogate prodajući seks-igračke oblikovane po anatomiji preminulih porno zvezda, đavolji advokati koji drže pripravnike na uzici, forenzički analitičari koji pokušavaju da se probiju kao jutjuberi, bivši glumci iz dečjih emisija pali u nemilost, psihijatri koji se prerušavaju u avokado tokom seansi, brbljivi influenseri nadrogirani kokainom, ljigavi menadžeri porno glumica. Sve to prati i začinjava mešavina sintetičkih droga i ugovora o potčinjavanju, odsečenih šaka i pita s limunom, kućnih ljubimaca zečeva i treš emisija, Ikea skladišta i porno setova. Iza jasne detektivske priče raspliću se oblici jedne pornografije postojanja za koju, danas, više ne postoji ništa što bi bilo opsceno.
Translated from Italian to Serbian by Ivana Lešević
Written in Italian by Claudia Grande
9 minutes read

Vezmu to stručně

Je mu čtyřiadvacet let, je napůl Neapolitán a napůl Maďar, studoval v Bologni, chtěl by se stát režisérem a stále ještě hledá svou cestu: takový je výchozí portrét protagonisty Vezmu to stručně (La faccio breve), vynikajícího debutu Davide Di Lorenza. Jmenuje se Davide, stejně jako autor románu, a poprvé se s ním setkáváme v Budapešti, ve městě, v němž se narodila a vyrostla jeho matka. Nechal za sebou Itálii, přátele, rodinu, a přestože jeho život v zahraničí nešetří groteskními dobrodružstvími, jeho každodennost je ospalá a toulavá. Pracovní cesta do Berlína nic nezmění, věci se začnou hýbat až v momentě, kdy je přijat na filmovou školu a přesune se do Říma. Římská čtvrť Pigneto, protančené noci (a divoké návraty domů), únava a nová setkání přispějí k tomu, že se Davide znovu probudí a začne si lámat hlavu nad jednou záhadou: nesmyslným, ale stále častějším výskytem rozbitého vejce na podestě. Davide Di Lorenco dokáže s ironickou věrností vyprávět každodenní život mladíka stojícího na prahu dospělosti, jak v jeho domácí a melancholické rovině, tak v nekonečných římských večerech nebo na alkoholem naplněných večírcích po Evropě. Vezmu to stručně (La faccio breve) je bezstarostný a dojemný román, který si uchovává veškerý rozkolísaný rytmus a svěžest života dvacátníka.
Translated from Italian to Czech by Anna Kostková
Written in Italian by Davide Di Lorenzo
8 minutes read

Žive ograde

Translated from Polish to Serbian by Milica Kozić
Written in Polish by Maria Karpińska
10 minutes read

Лето у Бурландији

Translated from Bulgarian to Serbian by Nikolina Đorđević
Written in Bulgarian by Momchil Milanov
9 minutes read

Nevíš o mně

Translated from Italian to Czech by Anna Kostková
Written in Italian by Raffaele Cataldo
3 minutes read

Il ministero dei sogni

Il primo romanzo dello scrittore bulgaro è una delle scoperte di questa stagione letteraria, tra storia di formazione e favola politica. Libération, Francia Un gioioso-oscuro-dolce-salato ritorno nell’infanzia di una persona cresciuta. Kristin Dimitrova, scrittrice, Literaturen vestnik Difficilmente inquadrabile a livello di genere, Estate in Burlandia contiene elementi del fantasy, del romanzo storico, della fiaba, del romanzo d'avventura con un demoniaco cattivo. Proprio la possibilità di fuga – questo luminoso orizzonte personale – rende il libro di Milanov tanto delicato e facile da leggere. Nonostante l’azione si svolga sotto la pesante ombra del dirigibile appeso sopra la città, non contiene niente di spaventoso né di sconfortante. Questo è un romanzo scintillante sul gioco e il non dare retta al male. Julia Rone, Toest
Translated from Bulgarian to Italian by
Written in Bulgarian by Momchil Milanov
10 minutes read

Preparare un corpo

Translated from Dutch to Italian by Olga Amagliani
Written in Dutch by Nikki Dekker
8 minutes read

Cu păsările am în comun cerul

Translated from Slovenian to Romanian by Paula Braga Šimenc
Written in Slovenian by Agata Tomažič
9 minutes read

Wanneer de leugens zich razendsnel opstapelen

Written in Dutch by Carmien Michels
8 minutes read

Kwallen leven eeuwig totdat iemand ze vangt

Translated from Serbian to Dutch by Lena van Tijen
Written in Serbian by Nađa Petrović
12 minutes read

Мълчанието идва първо

Translated from Romanian to Bulgarian by Valentina Zlateva
Written in Romanian by Ioana Maria Stăncescu
8 minutes read

orașul de cioburi

Translated from Dutch to Romanian by Mădălina Balea
Written in Dutch by Hanan Faour
8 minutes read

Paréntesis

Written in Spanish by Mariana Torres
7 minutes read

La colazione delle campionesse

Translated from Slovenian to Italian by Giorgia Maurovich
Written in Slovenian by Liu Zakrajšek
11 minutes read

Het gaat over

Written in Dutch by Maud Vanhauwaert
8 minutes read

Micul dejun al campioanelor

Micul dejun al campioanelor este romanul de debut al lui Liu Zakrajšek, în care ne aventurăm, alături de protagonistă, în trei locuri locuri diferite, unde muncesc studenții: un cinematograf, un centru cultural și o librărie. Atunci când nu merge la cursuri sau nu lucrează, își petrece timpul într-o cameră mică și sufocantă din mansarda apartamentului pe care îl împarte cu Vesna, cea impulsivă și haotică, și cu Pia, cea organizată și serioasă. De-a lungul capitolelor, dinamica lor se construiește și se destramă, uneori mai dramatic, alteori mai subtil, toate acestea având loc pe fundalul unor crize existențiale mai ample trăite de generația tânără care urmează să intre pe piața muncii – de la precaritate și prețuri exagerate la locuințe până la o segregare socială tot mai accentuată, însingurare și probleme de sănătate mintală. Tinerii din roman, care ar trebui să se gândească la visele și viitorul lor, ajung să se preocupe în primul rând de cum să obțină bani pentru plata următoarei chirii. Romanul, al cărui titlu e împrumutat de la Kurt Vonnegut, este o satiră subtilă a vremurilor contemporane, de care avem neapărat nevoie. „Mă gândeam la Vesna. Dacă atunci când am cunoscut-o era cu adevărat nefericită. Probabil că da. Dar eu?” „Vreau să am o viață normală. Dacă te gândești bine, o viață normală e deja o mare realizare.” „Dacă vreți să declanșați o revoluție, este suficient să observați omul real din fața voastră și să reflectați puțin.”
Translated from Slovenian to Romanian by Sergiu Lozinschi
Written in Slovenian by Liu Zakrajšek
10 minutes read
Loading...