23 de euro și 40 de cenți. Suma este afișată în cifre de un verde brotac pe  ecranul casei de marcat, lângă ghișeu. Mâini palide, ridate pun monezi gal bene și maronii în sertăraș, prudent, una câte una, lângă o bancnotă de do uăzeci de euro. Imediat după aceea, scrâș, aceleași mâini închid fermoarul  portmoneului din piele în timp ce vocea aferentă, de femeie, face zgomote  liniștitoare. 
- Gata, gata că primești și tu un bilețel, îi șoptește doamna câinelui,  care, la fel ca și ea, rămâne în afara cadrului. 
Atunci când sertărașul alunecă înapoi spre ea, monezile au dispărut  și-n el sunt două bilete de tren gata pregătite. Mâinile ridate le înșfacă din  sertăraș și le pun grăbite de-o parte. Scrâș, scrâș. 
Martha, o doamnă de 64 de ani care odată cu trecerea anilor devine  din ce în ce mai firavă și mai fragilă, intră în cupeu. Yorkshire terrierul de  sub brațul stâng pare destul de liniștit. Cu mâna care i-a rămas liberă, trage  după ea un troller de cumpărături din care iese în afară un buchet de cri zanteme. E 2 noiembrie, ziua morților, timpul să-și salute părinții. E deja  după-amiază târziu, dar nu pleacă ei nicăieri de acolo.  
Inspectează în treacăt, pe sub sprâncene, mâna de pasageri care  pentru gustul ei făceau mult prea multă gălăgie. În spatele cupeului găsește  un loc liber. După ce îi pune câinelui o cască, își pune și ea una.  Legănându-se în ritmul în care fredonează cântece de meditație budistă,  mângâie animalul blând. 
În colțul de lângă ea stă Gaetan, un tânăr cu o piele netedă închisă la  culoare și picioare lungi. Șaișpe, maxim șaptișpe ani dacă are. Tunsoarea  scurtă e marcată de crestături zimțate pe care le vezi și la jucătorii de bas chet faimoși. Se uită pe geam la iubita lui de pe peron, care face mutre ha ioase. Tânărul scutură din cap cu ochii scânteindu-i. De îndată ce trenul se  pune în mișcare scârțâind, ea începe să fluture din mână exaltată. El reacți onează cu o mișcare a mâinii aproape imperceptibilă, arcuindu-și subtil  colțurile gurii. 
O dată trenul plecat din stație, Martha ațipește. Din când în când își  mai deschide ochii pe jumătate. Vede cum tânărul din stânga ei face ba loane roz din gumă ritmic, de parcă și el ar auzi cântecele. Pentru o clipă, îl  visează pe fiul ei, care trebuie să fi fost de aceeași lungime ca și el. Pe un  balon roz bombon ca o minge de sărit, îi iese din nou din gânduri. 
Marta scutură din cap ca un copil căpos, fredonând fără-ntrerupere. - Vă doare ceva?  
Scutură din nou din cap în timp ce-și cufundă privirea în câmpul  care-i trece prin fața ochilor.
Tânărul se ridică-n picioare și își bagă mâna-n buzunarul de la panta loni. Conductorul sare imediat în poziție de luptă și strigă:  - Are un cuțit! 
În același timp, Gaetan scoate un pachet de gumă din buzunar. Se  lasă pe vine pentru Martha, o ia de mână. 
- Vrei niște gumă? întreabă încet, de parcă ar întreba un copil. Martha își întrerupe murmurul. Oare când mâncase gumă ultima  dată? Când Bobby a tăbărât pe baloanele roz pe care le făcea, motiv pentru  care a trebuit să-i taie ciuful din breton de care i se lipise guma. Și-a ridicat  privirea cerând parcă acordul cuiva. După care dă aprobator din cap.  Guma pe care i-o pune în palmă o înfulecă pe dată, ca să nu i-o mai poată  lua înapoi. După care își pune căștile din nou. Tânărul rămâne așezat lângă  ea. 
Când doi agenți de pază se urcă în tren, Martha își pune muzica pe pauză.  Conductorul și tânărul gesticulează agitați. Când Gaetan arată în direcția  ei, agenții de pază se răsucesc. Brusc, toate privirile sunt îndreptate spre ea.  Își întoarce imediat fața spre geam. 
-Cu tot respectul, dar n-aveți ce vorbi cu doamna, mormăie conduc torul către agenți. Nu e întreagă la minte. Băiatul a amenințat că scoate un  cuțit, deci a trebuit să îl imobilizez. 
Femeia cu bebele și țâncul se amestecă în discuție. 
Scrâș, scrâș. Martha își drege glasul, închide o clipă ochii, trage  adânc aer în piept. 
- I-am găsit bilețelul, spune cu convingere și își ține unul dintre  bilete în aer. 
Adunarea se întoarce din nou înspre ea.  
- Pe jos, adaugă ea.  
Preț de două secunde, conductorul o privește împietrit. 
- Ba nu, spune el atunci. Vocea îi tremură iar. Nu, nu. 
Martha îi întinde lui Gaetan biletul. El se holbează la ea fără să înțe leagă, de parcă chiar i-ar fi dosit biletul cu adevărat. După care își înclină  capul într-o parte, să-i pătrundă mai bine mesajul în minte. Privirea i se  transformă.  
- Eu înțeleg că nu e o meserie ușoară, le spune calm agenților, dar  domnul conductor și-a ieșit complet din minți.  
Din gura conductorului iese un șuierat, strâns bolnăvicios între cor zile lui vocale.  
- Și acum îmi spui? îngaimă el către Martha. 
Martha respiră adânc, se uită-n pământ. 
- N-am apucat să zic nimic. Băiatul nu mai avea aer. Domnul m-a  izbit de pământ. Bobby, începe să spună dar se redresează prompt, ”n-am  vrut decât să ajut”. 
- Ba nu. Nu! Nu, nu, nu. Nu! Spune conductorul. Între timp mai  scoate niște șuierături ca și cum ar fi avut probleme cu respirația. În timp ce  continuă să se repete, trebuie să se așeze pe o banchetă, trăgând din ce în ce  mai des aer în piept. Agenta de pază care e șefa începe să vorbească în stație. 
- Biletul la control, vă rog, spune noua conductoare când trenul se  pune din nou în mișcare. Și ea are o coadă blondă care-i iese de sub săpcălie. Ochii Marthei îi caută pe cei ai tânărului, care-și scoate biletul din  buzunarul de la pantaloni. Băiatul privește serios și scutură din cap. După  care se uită la ea. Și ea răspunde la fel, cu un semn din cap. 
Într-un cimitir banal, în ajun de seară de ziua morților, mormintele îndră gite se deosebesc cu ușurință de cele neglijate. Mușchiul de pe ele e pe cât  posibil curățat, flori proaspete împodobesc pietrele și pământul dimprejur  e mai umed. 
La prima vedere, cimitirul pare părăsit, dar dacă mai arunci o pri vire, în spate se vede o femeie mică, îngenuncheată în fața mormântului fa miliei. Între ea și piatra de mormânt se cască o gaură pentru crizanteme.  Gaura aceasta e ceva mai adâncă decât de obicei. O păturică lățoasă, în caro uri, acoperă pământul. 
Pe fundal, soarele care apune colorează cerul oranj-roziu. Mâini  palide și ridate ridică în aer un Yorkshire terrier atipic. Un nas pupă un nas.  Apoi, încetișor, mâinile pun câinele la loc sigur în mormântul lui, îi împă turesc pătura de jur împrejur. Un bulgăre de pământ cade pe legătură.  Și-ncă unul. Apoi, mâinile aranjează florile și se apucă de grămada de  pământ de lângă mormânt. 
Între timp mai răsună din când în când un zgomot răcoros, ca cel al  unui dop de șampanie pocnind. Când camera dă zoom out în perspectivă,  de deasupra, vedem cum mâinile firave așază zece pietre într-un cerc, în  jurul crizantemelor. Ceva mai târziu în prim plan e creștetul grizonat al  femeii care face un balon roz atât mare, încât acuși, când o să se spargă, o  să-i acopere toată fața.