Ficțiunea istorică „Exodul mieilor” pornește de la urmările masacrului comis asupra unei comunități din vestul României, imediat după semnarea Dictatului de la Viena, în anul 1940. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îi găsește pe Domnica și pe frații Romi și Miculuș la castelul familiei Teleki, acolo unde muncesc ca servitori. Imediat ce află că satul lor a fost atacat, ei pornesc la drum pentru a-și salva mama. Doar că singura cale de scăpare de trupele horthyste înarmate este rețeaua de tuneluri subterane săpate între cetățile Transilvaniei (la începutul cărții există o hartă a acestei rețele), în care refugiații români își caută familiile și calea spre libertate. În Subtărâm au loc confruntări de tot felul, pentru că nu toate galeriile au fost finalizate, proviziile din cămări lipsesc, iar o iscoadă trimisă de maghiari strecoară la interior un sac cu dinamită. În paralel cu drama refugiaților se împletește și povestea de dragoste dintre Romi și Domnica, care se rătăcesc unul de celălalt. Domnica rămâne ostatică într-un cătun locuit de un grup de spioni ruși, în timp ce Romi e urmărit de fiul contelui Teleki și de soldații acestuia. „Exodul mieilor” nu este doar o poveste alertă despre drumuri și hotare, ci și genul de roman care deschide dialoguri pe teme precum exilul, memoria colectivă și drepturile femeilor, îndemnându-ne la final să ne întrebăm: ce preț suntem dispuși să plătim pentru libertate și ce moștenire alegem să lăsăm generațiilor viitoare?

Невидими е роман за неприемането на различните, в който деца съчиняват родителите си. Млада жена, отраснала в Дом за изоставени деца, се опитва да превъзмогне травмите от детството си. След поредица от раздели среща Дара – изоставено дете, в което разпознава себе си като малка. Привързва се към нея и решава на всяка цена да намери начин да й подари живота, който тя самата никога не е имала. Това е роман за хората в периферията на обществото. Различни сюжетни линии се преплитат, за да разкажат една обща история: на невидимостта.

“Debiut Karpińskiej to opowiadania pisane Gombrowiczem, ale fajniejsze, bo o ludziach z naszych ulic” Olga Hund Opis okładkowy: Żywopłoty to historia człowieka, którego tożsamość zbudowana jest na narracji – istnieje tylko wtedy, gdy opowiada, dlatego jego dzieje rozpisane są niczym dzieje świata, który on szczelnie wypełnia. Żywopłoty – z ich odrealnieniem, a jednocześnie koncentrancją na zwykłych, prostych codziennych sprawach – układają się w rodzaj baśni. To baśń o tym, co w życiu najważniejsze. Poszczególne mikrohistorie można poznawać osobno i przy każdej na nowo odkrywać perspektywy i wymiary człowieczeństwa. Czyta się je – jak utwory najlepszych autorów czeskich, takich jak Pavel czy Hrabal – jak rzecz niewymuszoną, trochę spoza literackiego świata, nieosadzoną w konkretnej rzeczywistości i czasie.