“Een verdwijning van een van ons haalt het nieuws niet, omdat het geen nieuws is. De rest van de wereld denkt niet aan je – niet als ze jouw coke snuiven, niet als ze de kleding dragen die jij maakte, niet als ze je hun land uitzetten.” Dit is het verhaal over de uit Mexico gevluchte Alex, een teruggetrokken jongen die stage loopt op een Nederlandse universiteit en probeert te redden wat er te redden valt. Om te leven moet hij praten, om te overleven juist niet. Hou je stil is een meeslepende roman over dichte grenzen en grenzeloze moed, over de kracht van taal en het troebele onderscheid tussen daders en slachtoffers. Alle personages in dit boek zijn verzonnen. De feiten niet. Het boek is gebaseerd op jarenlang onderzoek en verhalen van mensen met ervaring met vluchten of uitgezet worden, mensen werkzaam in asielrecht, docenten van verschillende (Mexicaanse) universiteiten, traumapsychologen, mensenrechtenactivisten, journalisten, ondergedoken mensen, en slachtoffers en daders van kartel/bendegeweld. Het verhaal schijnt licht op de impact van (internationale) overheden op individuen alsook op drugs gerelateerd en seksueel geweld. Ook legt dit aangrijpende verhaal de complexe relatie bloot tussen ‘drugslanden’ zoals Mexico en Europa: een continent dat haar grenzen steeds meer optrekt voor asielzoekers en tegelijkertijd een grote cocaïnedoorvoerder en – gebruiker is.

На двама негодници е наредено да екзекутират доносник. Скитайки се из планини и села, те са преследвани от собственото си минало. Онирична притча, развиваща се в един жесток свят, с герои, обзети от собствения си страх.

Sara tocmai a împlinit nouăsprezece ani și, din cauza unei traume reprimate din trecut, simte o teamă tot mai mare că va muri în acest an. Din acest motiv, ceea ce ar trebui să fie cea mai lipsită de griji vară din viața ei, între liceu și facultate, o petrece sub umbra anxietății. Iese cu prietenii prin cluburi alternative, încearcă să se împace cu fostul ei iubit, Viktor, bea mult și își dorește să fie remarcată de toți, deși, în esență, este retrasă. Totul se schimbă după ce, într-o încăpere întunecată a unui club, Sara are prima viziune, în care trauma din trecut prinde din nou viață - se reîntâlnește cu Lara, verișoara ei de nouăsprezece ani. Sara se trezește în dimineața următoare cu o senzație de furnicături în mână, care se extinde, iar ea descoperă că suferă de o boală nenumită, cu care va putea trăi normal, dar care o va însoți pentru totdeauna. Primind primul indiciu că teama ei de moarte este justificată, Sara începe, cuprinsă de panică, să analizeze obsesiv acest concept, propriul corp ca pe ceva fragil și trecător, iar prin aceste gânduri se maturizează brusc. Începe cursurile pregătitoare pentru pictură, unde îi cunoaște pe Tisa și Balša, doi tineri excentrici, amândoi marcați de întâlniri cu moartea și de traume îngropate. În Tisa, Sara găsește un model, iar de Balša se îndrăgostește. Prin relația cu ei, Sara se confruntă cu prezentul, viitorul și trecutul ei — cu tragedia familială care i-a marcat întreaga copilărie: moartea verișoarei sale, Lara. „Vulnerabil și puternic, jucăuș și neliniștitor. Romanul excepțional al Nađei Petrović începe ca o dramă adolescentină de maturizare, dar se transformă rapid într-o confesiune intimă captivantă, aerată și poetică, în același timp emoționantă și dureroasă. Este o poveste despre fragilitatea profundă și esențială, despre frica de moarte, dar și despre frica de viață.” - Srđan Golubović „Narațiunea Sarei, digresivă, adesea colorată de un umor ușor, autoironic, nu este vocea literară stereotipă a unui adolescent. Digresiunile ei se coagulează adesea în imagini lingvistice surprinzătoare, care capătă și un echivalent “exterior”: neoptând pentru o proză strict realistă, autoarea introduce în roman motive fantastice importante și întregi scene onirice, integrându-le armonios și foarte funcțional în narațiune și folosindu-le ca elemente structurale semnificative ale întregului.” - Comunicatul juriului format din prof. dr. Jelena Panić Maraš, prof. dr. Predrag Petrović și dr. Tijana Tropin, la acordarea premiului „Grozdana Olujić” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2023

Sísifo deambula por el infierno con una silla de ruedas vacía y no sabe muy bien qué hace allí, salvo que tiene que recoger a su hija, quien padece múltiples discapacidades, del centro de día. Se trata de una misión que fracasa una y otra vez, tras lo cual regresa decepcionada al destartalado piso de la planta baja de un excéntrico complejo de apartamentos. Cuando su casera, aparentemente de la nada, entabla conversación con ella, Sísifo empieza a recordar ciertas cosas.

Această carte de proză scurtă este mărturia unui soldat cu privire la experiența unui mare război. Credința pe front, fraternitatea dintre soldați, frica și speranța, moartea și iubirea. Autorul procesează propriile amintiri traumatizante, dar textul poate deveni o psihoterapie nu doar pentru el, ci și pentru cititori. Autorul vorbește despre sine, repovestește realitatea și visele, dar, în primul rând, surprinde viața la limită. Aici apare Dumnezeul Tranșeelor și începe Cel mai nou Testament, cultura ucraineană din rucsac devine un sprijin, iar celebrii maeștri ai literaturii de război nu rezistă la încercarea realității. Ei nu știu nimic despre noi, ucrainenii. Doar noi putem vorbi despre noi înșine, pentru că pe frontul estic s-a schimbat totul. Iar Artur Dron vorbește despre asta deschis și direct. Așa cum vorbesc cei care au fost la limită. Și s-au întors.

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd