Stern, de ocho años, vive en Greystadt. Su padre es diplomático y su madre, una artista de carácter reservado, se va encerrando cada vez más en sí misma. Aunque no se indica de manera explícita, el lector comprende desde el principio que los padres de Stern se están divorciando. Aparece la tía Emma (hermana de un amigo íntimo del padre de Stern, un joven y ambicioso coronel del ejército), que debe cuidar del niño mientras su padre está de viaje de trabajo en el extranjero. Él ha prometido volver para el cumpleaños de Stern justo antes de Navidad, pero pronto queda claro que cumplir esa promesa es muy complicado, al igual que la situación política del país. Greystad recuerda sospechosamente a Sofía, pero podría ser cualquier otra capital de Europa central o del este. Tampoco queda claro cuándo se desarrolla la historia: a lo largo de la narración se intercalan diversas referencias a los años 30, 40, finales de los 80 o incluso a la época actual. Esto crea una atmósfera onírica de déjà vu y déjà vécu, provocando una sensación de repetición de la historia, así como de memoria y trauma. La novela mezcla tramas paralelas y alusiones a temas como el populismo, las organizaciones paramilitares de extrema derecha y los peligrosos efectos de las redes sociales. El libro comienza con varios sucesos, en apariencia inconexos, en Greystad. Empiezan a desaparecer de manera aleatoria zapatos de casas situadas en diferentes partes de la ciudad; un misterioso aristócrata con planes ambiciosos llega en su dirigible. Su residencia voladora permanece flotando de forma amenazadora sobre la ciudad, encarnando así la sensación de peligro e inquietud que se cierne en el aire. El barón tiene un plan retorcido que se revelará mucho más tarde: robar los sueños de los habitantes de Greystad.

Ficțiunea istorică „Exodul mieilor” pornește de la urmările masacrului comis asupra unei comunități din vestul României, imediat după semnarea Dictatului de la Viena, în anul 1940. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îi găsește pe Domnica și pe frații Romi și Miculuș la castelul familiei Teleki, acolo unde muncesc ca servitori. Imediat ce află că satul lor a fost atacat, ei pornesc la drum pentru a-și salva mama. Doar că singura cale de scăpare de trupele horthyste înarmate este rețeaua de tuneluri subterane săpate între cetățile Transilvaniei (la începutul cărții există o hartă a acestei rețele), în care refugiații români își caută familiile și calea spre libertate. În Subtărâm au loc confruntări de tot felul, pentru că nu toate galeriile au fost finalizate, proviziile din cămări lipsesc, iar o iscoadă trimisă de maghiari strecoară la interior un sac cu dinamită. În paralel cu drama refugiaților se împletește și povestea de dragoste dintre Romi și Domnica, care se rătăcesc unul de celălalt. Domnica rămâne ostatică într-un cătun locuit de un grup de spioni ruși, în timp ce Romi e urmărit de fiul contelui Teleki și de soldații acestuia. „Exodul mieilor” nu este doar o poveste alertă despre drumuri și hotare, ci și genul de roman care deschide dialoguri pe teme precum exilul, memoria colectivă și drepturile femeilor, îndemnându-ne la final să ne întrebăm: ce preț suntem dispuși să plătim pentru libertate și ce moștenire alegem să lăsăm generațiilor viitoare?

Невидими е роман за неприемането на различните, в който деца съчиняват родителите си. Млада жена, отраснала в Дом за изоставени деца, се опитва да превъзмогне травмите от детството си. След поредица от раздели среща Дара – изоставено дете, в което разпознава себе си като малка. Привързва се към нея и решава на всяка цена да намери начин да й подари живота, който тя самата никога не е имала. Това е роман за хората в периферията на обществото. Различни сюжетни линии се преплитат, за да разкажат една обща история: на невидимостта.

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

«Невидимі» –– роман про неприйняття інакшості, у якому діти вигадують своїх батьків. Молода жінка, яка виросла в Дитбудинку, намагається подолати травми дитинства. Після низки розлук вона зустрічає Дару –– покинуту дитину, в якій упізнає маленьку себе. Прив’язується до неї й вирішує, що будь-якою ціною знайде спосіб подарувати їй життя, якого вона сама ніколи не мала. Це роман про людей із периферії суспільства. Різні сюжетні лінії переплітаються, щоб розповісти одну спільну історію: про невидимість.

«La desaparición de uno de los nuestros no alcanza las noticias, porque no es noticia. El resto del planeta no piensa en ti: ni cuando esnifan tu coca, ni cuando visten la ropa que tú confeccionaste, ni cuando te echan de su país». Esta es la historia de Alex, un chico introvertido que huye de México y ahora realiza unas prácticas en una universidad neerlandesa mientras intenta salvar lo que le queda. Para vivir, tiene que hablar; para sobrevivir, justo lo contrario. No digas nada es una novela apasionante sobre fronteras cerradas y valentía sin límites, sobre el poder del lenguaje y la difusa distinción entre agresores y víctimas. Todos los personajes de este libro son ficticios. Los hechos, no. El libro se basa en años de investigación y en relatos de personas con experiencia en la huida o la expulsión, personas que trabajan en el ámbito del derecho de asilo, profesores de diversas universidades (mexicanas), psicólogos especializados en traumas, activistas de derechos humanos, periodistas, personas en la clandestinidad, y víctimas y autores de la violencia de los cárteles y las bandas. La historia arroja luz sobre el impacto de los gobiernos (internacionales) en las personas, así como sobre la violencia relacionada con las drogas y la violencia sexual. Además, esta conmovedora historia pone de manifiesto la compleja relación entre «países de drogas» como México y Europa: un continente que cierra cada vez más sus fronteras a los solicitantes de asilo y que, al mismo tiempo, es un gran consumidor y transitario de cocaína.

У Києві в січні 1918-го майбутнє втрачає певність, а Кассандра втрачає віру у власні пророцтва. Та мало хто усвідомлює глибину катастрофи, що на них чекає. Усю складність становища розуміє Наталя, медсестра Кирилівської лікарні для душевнохворих і донька її пацієнта з дивним ім’ям Кася, з якою Наталі випало шукати дорогу з майже оточеного більшовиками Києва. Наталя пише щоденник, фіксуючи події та описуючи різних мешканців тогочасної столиці: від ексцентричних театралок до солдатів УНР та більшовицьких агітаторів. І в деяких моментах Київ понад сторічної давності може нагадати сучасний. Врешті Наталя стикнеться з одвічною дилемою війни: «Лишитись тут і боротись чи поїхати?».