Prošlo je već nekoliko godina otkako su Luk i Eli prvi put kročili na tlo Crvene planete. Sadnjom višanja na Marsu, koje zasad jedine uspevaju na ovoj turobnoj planeti, otac i ćerka započinju uzbudljivu potragu za tajnama ukopanim u naslage crvenkaste prašine. Stabla puna tamnocrvenih plodova rastu pod svodovima svih specijalizovanih plastenika, osim u jednom – Rejonu 24. Dok se unutrašnjost njihovih astronautskih odela sve više puni usamljenošću, strahom, nerazumevanjem i tugom, tragični događaji iz prošlosti nastavljaju da ih pritiskaju kao sumorna izmaglica Marsa. Iako često primoravaju sebe da ne razmišljaju o domu koji su privremeno napustili, iskre njihovih priča i sećanja nemoguće je u potpunosti ugasiti – one ih vuku ka bitnim sitnicama i događajima koji su oblikovali njihove živote. Zašto je važno na koji način Eli jede višnje i koje je drvo Luk zasadio kad je bio mali? Da li staro imanje, voćnjak, obližnje jezero, utihnuli seoski vašar i mreža isprepletenih kanala i šumaraka mogu biti skelet i životni sistem jedne porodice? U svom debitantskom romanu Boris Džinić vešto prepliće prošlost i sadašnjost svojih junaka i donosi nam dirljivu priču o snazi uspomena, ljubavi, bolu, patnji i neraskidivim vezama među ljudima. Rejon 24 podseća nas da je i na najmračnijem mestu moguće sačuvati radost življenja i veru da se onome što nas čeka vredi vratiti.

Ficțiunea istorică „Exodul mieilor” pornește de la urmările masacrului comis asupra unei comunități din vestul României, imediat după semnarea Dictatului de la Viena, în anul 1940. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îi găsește pe Domnica și pe frații Romi și Miculuș la castelul familiei Teleki, acolo unde muncesc ca servitori. Imediat ce află că satul lor a fost atacat, ei pornesc la drum pentru a-și salva mama. Doar că singura cale de scăpare de trupele horthyste înarmate este rețeaua de tuneluri subterane săpate între cetățile Transilvaniei (la începutul cărții există o hartă a acestei rețele), în care refugiații români își caută familiile și calea spre libertate. În Subtărâm au loc confruntări de tot felul, pentru că nu toate galeriile au fost finalizate, proviziile din cămări lipsesc, iar o iscoadă trimisă de maghiari strecoară la interior un sac cu dinamită. În paralel cu drama refugiaților se împletește și povestea de dragoste dintre Romi și Domnica, care se rătăcesc unul de celălalt. Domnica rămâne ostatică într-un cătun locuit de un grup de spioni ruși, în timp ce Romi e urmărit de fiul contelui Teleki și de soldații acestuia. „Exodul mieilor” nu este doar o poveste alertă despre drumuri și hotare, ci și genul de roman care deschide dialoguri pe teme precum exilul, memoria colectivă și drepturile femeilor, îndemnându-ne la final să ne întrebăm: ce preț suntem dispuși să plătim pentru libertate și ce moștenire alegem să lăsăm generațiilor viitoare?

A story of three generations of women, their courage and search for independence in the face of superstition and prejudice, in the spirit of Natalia Ginzburg and Elena Ferrante. In this striking debut, based on a true story, Valeria Usala bears witness to an age-old story of violence against women and takes us into the heart of rural Sardinia, where superstitions and cruelty coexist with the joys and companionship of a tight-knit community. Teresa runs a shop and a tavern. But not even the family she has created with the man she loves can protect her from the malicious gossip of jealous locals, who are threatened by her independence. Her own mother, Maria, was made an outcast, and now Teresa is in turn forsaken by the villagers. Will she pay for her success with her life? Is she like a character in Greek tragedy, whose destiny is inevitable? A story that gives voice to the forgotten women of Sardinia—and to the one of women everywhere.

Sibel wacht in de luchthaven van Istanboel. Elke dag opnieuw mist ze haar vlucht naar Brussel. Ze voelt zich in de beide landen niet thuis, wil grip krijgen op de herinneringen aan haar overleden vader en haar taal herontdekken. Sibel vult de dagen met het observeren van andere passagiers en de zorg voor een speurhond. Maar zelf wordt ze ook geobserveerd. Bewakingsagent Ömer houdt haar via zijn schermen in da gaten en beslist haar te beschermen, zoals een vader. En dan is er nog Wernicke, een piloot die niet alleen zijn job verloor, maar nu ook zijn taal en gezondheid. Alle drie leven ze illegaal in de luchthaven, met hun eigen bagage en communicatieproblemen. Een sneeuwstorm verlengt hun ongemakkelijke samenzijn, maar een afscheid is onafwendbaar. Erkan omschrijft gevoelig hoe het is om tussen twee culturen op te groeien. Honingeter maakt bevattelijk hoe onmogelijk het is de ander echt te begrijpen en om je ergens thuis te voelen als je je moedertaal niet kunt spreken. Met poëtische metaforen toont Erkan de kwetsbaarheid van haar personages. Tülin Erkan (1988) groeide op in Oostende bij een Franstalige moeder en een Engelstalige grootmoeder. Haar zomers bracht ze door bij haar vader in Turkije. Wanneer mensen haar als half omschrijven, voelt ze zich vooral dubbel. In haar debuut Honingeter rijgt ze taal en herinnering virtuoos aan elkaar tot een gecondenseerd geheel.