En la Kiev actual suena la alarma antiaérea. La universitaria Lesia se refugia en un sótano. Allí encuentra el diario de una estudiante y enfermera llamada Natalia. Empieza a leerlo. Natalia relata las dos semanas previas a la entrada del Ejército Rojo en Kiev, así como las primeras semanas de la independencia ucraniana. El relato comienza con la huida de uno de sus pacientes. El paciente es un antiguo alto funcionario zarista con un caso único de esquizofrenia. Natalia espera labrarse un nombre en la psiquiatría gracias al estudio de su caso. Para no perder el acceso al paciente, la joven debe impedir que se vuelva a fugar. Además, se ve obligada a asumir el rescate de la familia del hombre fuera de la ciudad, siendo esta la razón de la huida del enfermo. Para cumplir su promesa, Natalia se ve obligada a confiar en un nuevo conocido, Anatol, y ganarse la confianza de la hija mayor del paciente, Kasia (Casandra). Kasia es la cabeza de la familia y arrastra sus propios problemas: sufre de terribles premoniciones que luego se hacen realidad. La búsqueda de billetes para salir de la ciudad se retrasa por una serie de aparentes accidentes desafortunados. A ello se suma un levantamiento bolchevique en la ciudad, en el que se ven implicadas personas cercanas a Natalia. La joven empieza a debatirse entre sus obligaciones con el paciente y el patriotismo que la mantiene junto a los heridos y su nuevo amor, el oficial Vasyl. Finalmente, a través de sus conversaciones con la familia del paciente Natalia resuelve el rompecabezas: Anatol no es quien decía ser. En realidad, tiene viejas cuentas pendientes con la familia del paciente. No estaba ayudando a Natalia, sino asegurándose de que la familia no lograra escapar. Gracias a sus contactos con los militares ucranianos, Natalia consigue finalmente sacar a la familia en un vehículo militar. Queda a la interpretación de los lectores si ella misma logra marcharse o no. La alarma antiaérea cesa. Lesia descubre por qué tiene el diario de Natalia en el sótano donde se refugia. La novela termina con tres epílogos: uno de Anatol, otro de Vasyl y otro de una conocida de Natalia. A lo largo del libro aparecen notas estilizadas atribuidas a Kasia desde un misterioso no-tiempo.

Villaggio di Nome, Alaska, 1921. Ada Blackjack, una giovane iñupiat, decide di affidare a un ospizio suo figlio Bennett, malato di tubercolosi, finché non troverà il modo di mantenerlo. Un’occasione le capita per caso: una nave proveniente da Seattle. A bordo ci sono quattro esploratori assetati di avventure e impregnati di fantasie coloniali, e insieme a loro la gatta Vic. Sono diretti all’isola di Wrangell – l’ultimo rifugio dei mammut – per annettere il territorio alla Confederazione Britannica. Prima di partire cercano una donna iñupiat che cucini e cucia per loro durante la traversata. È così che Ada, ignorando i presagi dello sciamano, si imbarca in una spedizione artica. Pochi mesi dopo tutti gli esploratori saranno morti e Ada dovrà sopravvivere da sola a Wrangell con l’unica compagnia di Vic. Per riuscirci dovrà assomigliare al Grande Nord e riappropriarsi della sua identità di donna iñupiat, sepolta da anni di colonialismo. Durante questa trasformazione affrontarerà le profondità del ghiaccio e di se stessa, la fame, la morte di Dio, l’orso – Nanuq –,e infine la possibilità di non tornare a Nome quando arriverà una nave in soccorso. A cosa le servirà salvare suo figlio se l’ordine coloniale non le permetterà mai di realizzarsi? Potrà essere una buona madre se tornando rischia la servitù? Il suo ritorno finale serve a far conoscere a Bennett la tenerezza e il ghiaccio della sua gente.

„Не искам да правя внушения, но скромното ми мнение е, че нещата с Том Келер се объркаха, още когато двамата му чичовци го заведоха посред нощ в гората и го накараха да върши неща, с които едно деветгодишно момче не би следвало да се занимава на такава крехка възраст.“ Така започва „Зверовете“, дебютният роман на Хейс Вилбринк. Действието се развива в Ахтерхук, сред рев на мотоциклети, безжалостни бракониери, ферми за норки и съмнителни сделки, които не могат да понесат дневната светлина. В този тайнствен граничен район израства Том Келер, най-младият потомък на най-известното семейство в околността и благословен с талант в мотоциклетния спорт. Когато години по-късно той внезапно изчезва, непокорната му дъщеря тръгва по следите му и се завръща в родното място, което води до драматична среща на семейството. „Още с първото изречение писателят ни потапя дълбоко в своя свят с майсторство, сравнимо с това на Габриел Гарсия Маркес. Невероятен роман. Изключително добър.“ — de Volkskrant „В разтърсващия дебют на Хейс Вилбринк читателят буквално усеща как селото го дебне с пронизващ поглед. Роман, който увлича като бурна река.“ — NRC

„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.” Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu. Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt. Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină. „Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2) „Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent

“Non vorrei dire, ma secondo me le cose con Tom Keller cominciarono ad andare storte già da quella volta in cui i due zii lo portarono nel bosco di notte per fargli fare cose che un bambino di nove anni non avrebbe mai dovuto fare.” Così inizia Le bestie, il romanzo d’esordio di Gijs Wilbrink ambientato nella regione dell’Achterhoek, tra motociclette, bracconieri, allevamenti di visoni e loschi affari che non potrebbero avvenire alla luce del sole. In questa mistica terra di confine piena di segreti cresce Tom Keller, il più giovane rampollo della famiglia più famigerata della zona, dotato di un talento innato per il motocross. Quando anni dopo Tom sparisce all’improvviso, la figlia ribelle torna nella sua terra natale per cercarlo, causando una drammatica riunione di famiglia.

O doză de Lager într-o mână, rozariul în cealaltă, o țigară în colțul gurii, la radio, Aerosmith. Trei fete care simt ceva una pentru cealaltă, într-un Opel rablagit prin Polonia rurală. Una le povestește celorlalte viața ei: prima școală, prima prietenie și prima dragoste. Expediția sufletească în anii '90 și 2000 pe care o întreprinde naratoarea acestei povestiri de călătorie se dovedește a fi, în esență, o analiză pătrunzătoare a identității de clasă și de gen, dar și o încercare de descriere a dorinței homoerotice: mai întâi în întregime înăbușită de heteronormă, mai apoi exprimată în gesturi mici și săruturi, în sfârșit – articulată clar în călătoria cu mașina. Destinația ei geografică e Radom, dar cea existențială – transgresia, afirmarea și experiența extatică a libertății. "Puține cărți din literatura polonă contemporană sunt ca Nu toți ajungem în rai a Olgăi Górska. Autoarea ei a reușit ceea ce pentru mult timp părea imposibil: a descris fără compromisuri experiența de a crește ca lesbiană în Polonia anilor '90, într-un mod care i-a permis cărții să ajungă la un public larg. În ciuda trecerii a trei ani de la publicare – în realitatea pieței actuale asta înseamnă mult – cartea încă este citită și discutată și, chiar dacă din când în când apar în Polonia cărți legate de lesbianism, acesta rămâne singura care a dat experienței lesbiene forma unei povești și a reușit asta cu succes. Pe ce se bazează acest succes? Nu toți ajungem în rai trezește emoții prin descrierea îndoielilor romantice autentice, universale, în realitatea provizorie a capitalismului timpuriu adus în Polonia din Vest în anii '90. Prezintă perioada de la cumpăna secolelor al XX-lea și al XXI-lea nu prin prisma evenimentelor politice și a emancipării metropolitane, ci descriind cotidianul unui oraș mic, religia populară amestecată cu primii fiori ai sexualității și fascinația muzicală din adolescența milenialilor de azi. Așa cum poate vorbi literatura cea mai bună despre identitate, fără să facă uz de acest cuvânt. Górska scrie cu un limbaj expresiv și bogat, din inimă, dar și cu pătrundere filosofică. Cartea este fără îndoială un clasic al literaturii lesbiene." — Dr Małgorzata Tarnowska-Sikora

Je lepší mlčet a být spolupachatel? Nebo chtít raději spravedlnost a bát se pomsty? Mateo dostává výpověď z práce v architektonickém studiu v Barceloně a vrací se do rodného domu v Madridu. Když mezi otcovými věcmi náhodou objeví pistoli, začne svého otce Juana podezřívat z účasti na atentátu ETA, k němuž došlo v jejich čtvrti před dvaceti lety. Čtenáři je zároveň představen příběh Malen, která v roce 2000 plánovala v téže čtvrti vraždu jednoho soudce, jejíž realizace měla nečekané rozuzlení. Mateova honba za pravdou ho přivádí k tajemstvím, která by mohla nenávratně rozvrátit základy jeho života i života lidí, které miluje. Na pozadí skutečného atentátu, ke kterému došlo v Madridu před pětadvaceti lety, přemýšlí Antonio Lleras ve svém prvním, podmanivém románu o vykoupení a možnosti změnit svůj život; o tom, jak se po desetiletích od ukončení činnosti ETA její oběti i členové sdílející minulost plnou násilí a pomsty snaží znovu vybudovat své životy.

Mia ha ventisette anni e guarda ogni giorno il peggio del mondo: fa la moderatrice di contenuti e deve censurare i video più violenti che circolano online. Da quando il suo ex fidanzato Ruben è morto folgorato nella vasca da bagno, vive in un loop di nichilismo e rimorso, anestetizzata da quel lavoro e dagli psicofarmaci, ravvivata solo a tratti dall’amicizia di Dennis e Miriam. Il passato con Ruben è un archivio di ricordi feroci come quelle immagini che deve rimuovere dalla rete ma non può cancellare dalla sua memoria: ricatti emotivi di lui, che la accusa di consumarlo come una mantide; e paura di abbandonarlo. Ma quando si imbatte nel video di Sofia, una ragazza che le somiglia e che si butta da un ponte, Mia si riscuote e si mette sulle sue tracce: ne incontra il fidanzato Lapo, musicista in ascesa, e l’amica Margot, escort e ballerina in un night, e da entrambi si lascia sedurre, in una girandola di specchi. Finché Mia, con Miriam e Margot, decide di darsi un’alternativa, in un patto di sorellanza fuori dagli schemi che riuscirà a rompere il guscio del suo dolore. “Mantide” racconta il percorso di una giovane donna che sfida la perdita e la solitudine, ribellandosi all’atavico senso di colpa femminile per proiettarsi in avanti, verso la luce di una se stessa futura.