Крим. Саме тут минуло дитинство, юність і перше кохання головної героїні роману. Саме тут вона зрозуміла, що є українкою. Ні дідусь-підполковник КДБ, ані російська кров у венах не стали цьому на заваді. Наче орнамент, у романі переплітаються кримськотатарська культура і українська історія. На сторінках книжки читач зустрінеться з кримськими татарами, караїмами, українцями, росіянами, німцями, євреями, греками, вірменами Криму, крок за кроком відкриватиме шафи з родинними скелетами. Разом з головною героїнею та її подругою Аліє пройде шлях від їхнього дитинства – з 1990-х – аж до окупації півострова Росією в 2014-му, з екскурсами в давнішу історію Криму. «За Перекопом є земля» — це спроба відкрити материк для півострова, а півострів для материка з незвичного ракурсу. Адже і там, і там є земля. Її варто пізнати й повернути їй цілісність.

Invizibili este un roman despre neacceptarea celor diferiți, în care copiii își imaginează propriii părinți. O tânără care a crescut într-un orfelinat încearcă să-şi depășească traumele copilăriei. După o serie de despărțiri, o întâlnește pe Dara – o fetiță abandonată, în care se recunoaște. Se atașează de ea și decide cu orice preț să găsească o cale de a-i oferi viața pe care ea însăși nu a avut-o niciodată. Este un roman despre oamenii de la marginea societății. Diferite fire narative se împletesc pentru a spune o poveste comună: cea a invizibilității. „Un roman despre oamenii de la marginea societății..., care te ia de gât.” Georgi Gospodinov, autorul romanelor Fizica tristeții și Refugiul timpului „Puțini sunt cei care pot reda fără niciun fel de pretenție viața celor care au trecut printr-un orfelinat, mai ales în perioada de tranziție, și destinele lor ulterioare. De fapt, mai general spus, fiecare dintre noi este un copil abandonat, dar cei despre care povestește autoarea sunt cu adevărat invizibili pe harta socială. Natalia Deleva înlătură de pe chipurile lor toate clișeele cu care i-am pângărit. O carte dificilă, importantă, cu adevărat importantă.” Marin Bodakov, ziarul Cultura “The narrator in Four Minutes (Invizibili) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

Zajtrk prvakinj je knjižni prvenec Liu Zakrajšek, v katerem se s protagonistko odpravljamo na tri različna študentska delovna mesta: v kinematograf, kulturni dom in knjigarno. Ko ne obiskuje predavanj ali dela, preživlja čas v majhni in zatohli podstrešni sobici stanovanja, ki si ga deli z impulzivno in kaotično Vesno ter organizirano in resno Pio. Njihova dinamika se skozi poglavja bolj ali manj dramatično gradi in spet ruši, vse to pa se dogaja na ozadju širših bivanjskih kriz, ki jih doživlja mlajša generacija, ki bo šele vstopila na trg dela – od prekarnosti in previsokih cen nepremičnin do vedno hujše razredne segregacije, osamljenosti in slabega mentalnega zdravja. Mlade osebe v romanu, ki naj bi torej razmišljale o svojih sanjah in prihodnosti, se lahko ukvarjajo kvečjemu s tem, kako zaslužiti za naslednjo najemnino. Roman, ki si navdih za naslov izposoja pri Kurtu Vonnegutu, je subtilna satira sodobnega časa, ki jo nujno potrebujemo.