“Non vorrei dire, ma secondo me le cose con Tom Keller cominciarono ad andare storte già da quella volta in cui i due zii lo portarono nel bosco di notte per fargli fare cose che un bambino di nove anni non avrebbe mai dovuto fare.” Così inizia Le bestie, il romanzo d’esordio di Gijs Wilbrink ambientato nella regione dell’Achterhoek, tra motociclette, bracconieri, allevamenti di visoni e loschi affari che non potrebbero avvenire alla luce del sole. In questa mistica terra di confine piena di segreti cresce Tom Keller, il più giovane rampollo della famiglia più famigerata della zona, dotato di un talento innato per il motocross. Quando anni dopo Tom sparisce all’improvviso, la figlia ribelle torna nella sua terra natale per cercarlo, causando una drammatica riunione di famiglia.

„Toate păpușile bune” este un roman despre Vanja, o milenială care împlinește treizeci de ani și realizează că nimic din viața ei nu este așa cum își imaginase. Nu a devenit o artistă cunoscută, ci este scenaristă pentru telenovele de doi bani, nu are copii, nu este într-o relație, suferă de o anxietate excesivă, iar relațiile cu membrii familiei nu sunt tocmai cele mai bune. Când fosta ei iubită apare la ușa apartamentului cu un bebeluș, Vanja, în ciuda faptului că Svetlana i-a frânt inima, o lasă să rămână la ea o vreme. Acest lucru o determină să-și reevalueze viața. Sfâșiată între dorința de a face ceea ce iubește și nevoia de a supraviețui în Belgradul de astăzi, Vanja își dă seama că trebuie să schimbe ceva. Își dă impulsiv demisia de la telenovela pe care o scrie, iar în același timp proprietarul o dă afară din apartament pentru a-l închiria unui cuplu din Rusia, de la care poate obține o chirie mult mai mare. Svetlana pleacă, o părăsește din nou, iar Vanja rămâne singură și, deodată, se simte ca o fetiță care nu poate avea grijă de ea însăși. În timp ce își împachetează lucrurile, varsă din greșeală apă clocotită pe picior și își provoacă o arsură gravă. Iar atunci se întreabă - a fost cu adevărat un accident? Neștiind ce să facă, Vanja se întoarce să locuiască la mama ei, într-un orășel de lângă Belgrad, unde o așteaptă toate lucrurile de care fugise. „Dacă aș ști să scriu, aș scrie ca Katarina. În spatele acestui gând glumeț care îmi trece prin minte se ascund, de fapt, admirația mea și plăcerea pentru limbajul Katarinei Mitrović, precum și pentru veridicitatea cuvintelor ei. Katarina scrie despre sine, dar scrie și despre mine, despre sora mea, despre mama mea, despre prietenii mei. În timp ce veți citi acest roman, veți avea senzația că a fost scris despre voi.” - Vladimir Tagić, regizor de film „Rapid, captivant, spiritual, expresiv și trăit în profunzime. Toate păpușile bune sunt vii, există, cu mâinile întinse, părul încâlcit, privirea de sticlă și ne râd în față.” - Anica Dobra, actriț

Questa storia è una ragnatela di fili spezzati: se si riesce ad afferrarne uno, il resto scivola via. È la storia di un'inquietante serie di morti nel mondo del porno tra Roma, Milano e Torino, ma è anche la storia dell'indagine condotta dall'ispettore capo Vittoria De Feo. È la storia di come una coppia di ventenni, Bet e Teo, sia finita su quella stessa pista in cerca di un colpo per rilanciare il proprio blog, ed è la storia del tentativo di un giornalista di gossip di fare lo scoop della vita. Attorno alle loro complicate ricerche si muove un coro surreale di personaggi grotteschi: chirurghi che si arricchiscono commerciando sex toy modellati sull'anatomia delle pornostar morte, avvocati luciferini che tengono i tirocinanti al guinzaglio, analisti forensi che tentano di sfondare come youtuber, ex attori di programmi per bambini caduti in disgrazia, psichiatri che si travestono da avocado durante le sedute, influencer verbose strafatte di cocaina, untuosi manager di attrici hard. Il tutto accompagnato e condito da droghe sintetiche e contratti di sottomissione, mani mozzate e crostate al limone, conigli domestici e programmi trash, magazzini Ikea e set pornografici. Dietro la detection più pura si dipanano coniugazioni di una pornografia dell’essere per la quale, oramai, non esiste più nulla di osceno.

Mia are douăzeci și șapte de ani și vede în fiecare zi ce e mai rău în lume: lucrează ca moderatoare de conținut și trebuie să cenzureze cele mai violente videoclipuri care circulă online. De când fostul ei iubit, Ruben, a murit electrocutat în cadă, trăiește prinsă într-un cerc vicios de nihilism și remușcare, amorțită de jobul pe care îl are și de medicația psihiatrică, însuflețindu-se doar pe alocuri datorită prieteniei cu Dennis și Miriam. Trecutul cu Ruben este o arhivă de amintiri cumplite, asemănătoare imaginilor pe care trebuie să le elimine de pe internet, dar pe care nu le poate șterge din propria memorie: șantajele lui emoționale, prin care o acuza că îl consumă ca o călugăriță, insecta carnivoră care își devorează partenerul și teama de a-l părăsi. Dar când dă peste videoclipul Sofiei, o fată care îi seamănă și care se aruncă de pe un pod, Mia se trezește și pornește pe urmele ei: îl întâlnește pe iubitul acesteia, Lapo, un muzician în plină ascensiune, și pe prietena ei Margot, escortă și dansatoare într-un club de noapte, lăsându-se sedusă de amândoi, într-un joc de oglinzi amețitor. Până când Mia, împreună cu Miriam și Margot, decide să-și ofere o alternativă, într-un pact de fraternitate neconvențional, capabil să-i spargă, în cele din urmă, carapacea durerii. În fragilitate există o formă de disperare și de resemnare pe care nu vom reuși niciodată să o controlăm pe deplin. Și asta ne-ar putea distruge, fiindcă fragilitatea nu înseamnă neapărat slăbiciune. Cu Ruben a fost dragoste la prima vedere. Știu că nu e iubire, ci fascinație, carnea care se caută și se dorește, trupuri care se recunosc reciproc, așa cum rechinul simte sângele. Și acum, dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă zi din viața mea, aș răspunde fără să clipesc: ziua în care l-am întâlnit. Și totuși știu că nu e adevărat, că au existat și alte zile. Că, dacă ceea ce trăiam noi era iubire, atunci iubirea nu există.

Роман, написаний у формі детективу, «Життя належить мені» описує взаємини між трьома жінками з різним соціальним походженням: Анґела Поп, галеристка (і молода мати), Ґрета Рот, поліцейська з відділу вбивств, та Карла [Разія], секс-працівниця. Страждаючи від післяпологової депресії, Анґела гостро відчуває потребу в контролі — потребу, яка зрештою набуває форми інсталяції, створеної головною героїнею під назвою «Життя належить мені», присвяченої її доньці Елізі та сестрі Раїсі. До її плану входить Карла, з якою вона випадково знайомиться під час одного з виходів у місто, а також колишній однокурсник, журналіст Лазар Мітря. Однак Карла також є коханою — протягом короткого часу — Ґрети, поліцейської, призначеної розслідувати підозрілу смерть Анґели Поп. Різні сюжетні лінії переплітаються навколо цієї дилеми: чи є смерть Анґели вбивством, чи самогубством? Якщо це злочин, то хто винний? Чи є кілька співучасників? Підозрюваними у справі стають усі близькі «жертви». Підозра й напруження — як у наративі, так і між персонажами — зберігаються до самого кінця, коли ми дізнаємося, що Анґела Поп маніпулювала всіма стосунками, щоб здійснити свій задум: інсталяцію-маніфест. Бажання самогубства та ознаки психічної деградації персонажа розсіяні по всьому роману, проте вони не ведуть прямо до висновку, що саме це було вибором Анґели, тож дилема «вбивство чи самогубство» зберігається до фіналу книги. «Життя належить мені» деконструює стереотипи й упередження, пов’язані з родиною, гендером, сексуальністю та психічними розладами. Таким чином, роман завершується маніфестом, який закликає до роздумів, прийняття, розуміння та емпатії.