Invizibili este un roman despre neacceptarea celor diferiți, în care copiii își imaginează propriii părinți. O tânără care a crescut într-un orfelinat încearcă să-şi depășească traumele copilăriei. După o serie de despărțiri, o întâlnește pe Dara – o fetiță abandonată, în care se recunoaște. Se atașează de ea și decide cu orice preț să găsească o cale de a-i oferi viața pe care ea însăși nu a avut-o niciodată. Este un roman despre oamenii de la marginea societății. Diferite fire narative se împletesc pentru a spune o poveste comună: cea a invizibilității. „Un roman despre oamenii de la marginea societății..., care te ia de gât.” Georgi Gospodinov, autorul romanelor Fizica tristeții și Refugiul timpului „Puțini sunt cei care pot reda fără niciun fel de pretenție viața celor care au trecut printr-un orfelinat, mai ales în perioada de tranziție, și destinele lor ulterioare. De fapt, mai general spus, fiecare dintre noi este un copil abandonat, dar cei despre care povestește autoarea sunt cu adevărat invizibili pe harta socială. Natalia Deleva înlătură de pe chipurile lor toate clișeele cu care i-am pângărit. O carte dificilă, importantă, cu adevărat importantă.” Marin Bodakov, ziarul Cultura “The narrator in Four Minutes (Invizibili) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd

“Sve dobre barbike” je roman o Vanji, milenijalki koja puni trideset godina i shvata da u njenom životu ništa nije kako je mislila da će biti. Nije postala poznata umetnica, već je scenaristkinja jeftinih sapunica, nema decu, nije u ljubavnoj vezi, anksiozna je preko svake mere i odnosi sa članovima porodice joj nisu baš najbolji. Kada joj se na vratima stana pojavi bivša devojka sa bebom, Vanja je uprkos činjenici da joj je Svetlana slomila srce, pušta da ostane kod nje neko vreme. To je navede da preispita svoj život. Rastrzana između želje da radi ono što voli i uspe da preživi u Beogradu danas, Vanja shvata da mora nešto da promeni. Ishitreno daje otkaz na sapunici koju piše, a istovremeno je gazda izbacuje iz stana da bi uselio bračni par iz Rusije od koga može da dobije mnogo veću kiriju. Svetlana odlazi, iznova je napušta, a Vanja ostaje sama i odjednom se oseća kao da je iznova devojčica koja ne može da se brine o sebi. Dok pakuje stvari, slučajno prospe ključalu vodu po svojoj nozi i napravi ozbiljnu opekotinu. A onda se zapita - da li je zaista bilo slučajno? Ne znajući šta da radi, Vanja se vraća da živi kod majke, u mali grad nadomak Beograda, a tamo je čeka sve ono od čega je pobegla.

Literatura i życie mają wspólny mianownik: opowieść. Są lata siedemdziesiąte. Drążąc tunel pod swoim domem, William „Mole Man” Lyttle dokopuje się do zdania, które nieodwracalnie wpłynie na bieg świata: „Nasze życia już nie przypominają opowieści”. Bohaterką autofikcyjnej książki jest trzydziestotrzyletnia Emma, która próbuje zrozumieć swoje czeskie korzenie, pogodzić się ze śmiercią matki i ustalić, co stało za zniknięciem jej partnerki. Wydarzenia nie opływają jej spokojnym nurtem; wręcz przeciwnie – spiętrzają się, a potem rozpryskuje na wszystkie strony. Pośród szczątków jej życia woda gwałtownie wzbiera i szaleją pożary. Emma przedziera się przez ten krajobraz po katastrofie, próbując oddalić się od miłości, w której zarówno zwycięstwo, jak przegrana są równie prawdopodobnie. Do celu jej opowieści możemy dotrzeć razem albo osobno, ale historia pozostaje. Podobnie jak pytanie, czy snucie historii może pomóc człowiekowi uporać się z tragicznymi doświadczeniami

Sisifo vaga per l’inferno spingendo una sedia a rotelle vuota e non sa di preciso che cosa ci faccia lì, eccetto che deve passare a prendere sua figlia – affetta da molteplici disabilità – dal centro diurno. Una missione che fallisce di continuo, e al termine della quale ritorna delusa nel fatiscente appartamento al piano terra di uno stravagante condominio. Quando la sua padrona di casa, apparentemente dal nulla, si mette a conversare con lei, Sisifo inizia di colpo a ricordare. Giorni come strani sintomi è una lotta contro il tedio, un’indagine sui confini della maternità, della speranza e della disperazione, della vita e della morte.

«La desaparición de uno de los nuestros no alcanza las noticias, porque no es noticia. El resto del planeta no piensa en ti: ni cuando esnifan tu coca, ni cuando visten la ropa que tú confeccionaste, ni cuando te echan de su país». Esta es la historia de Alex, un chico introvertido que huye de México y ahora realiza unas prácticas en una universidad neerlandesa mientras intenta salvar lo que le queda. Para vivir, tiene que hablar; para sobrevivir, justo lo contrario. No digas nada es una novela apasionante sobre fronteras cerradas y valentía sin límites, sobre el poder del lenguaje y la difusa distinción entre agresores y víctimas. Todos los personajes de este libro son ficticios. Los hechos, no. El libro se basa en años de investigación y en relatos de personas con experiencia en la huida o la expulsión, personas que trabajan en el ámbito del derecho de asilo, profesores de diversas universidades (mexicanas), psicólogos especializados en traumas, activistas de derechos humanos, periodistas, personas en la clandestinidad, y víctimas y autores de la violencia de los cárteles y las bandas. La historia arroja luz sobre el impacto de los gobiernos (internacionales) en las personas, así como sobre la violencia relacionada con las drogas y la violencia sexual. Además, esta conmovedora historia pone de manifiesto la compleja relación entre «países de drogas» como México y Europa: un continente que cierra cada vez más sus fronteras a los solicitantes de asilo y que, al mismo tiempo, es un gran consumidor y transitario de cocaína.