Ştern, un băiat de opt ani, locuiește în Greystad. Tatăl său este diplomat, iar mama sa, o artistă introvertită, se izolează tot mai mult în sine însăși. Deși nu este menționat explicit, cititorul realizează de la început că părinții lui Ştern sunt în divorţ. Își face apariția mătușa Ema (sora unui prieten apropiat al tatălui lui Ştern, un tânăr colonel ambițios din armată), care trebuie să aibă grijă de băiat cât timp tatăl său se află într-o delegație în străinătate. Acesta îi promite lui Ştern că se va întoarce pentru ziua lui de naștere, chiar înainte de Crăciun, însă curând devine clar că respectarea acestei promisiuni este foarte dificilă, la fel ca și situația politică din țară. Greystad seamănă suspect de mult cu Sofia, dar ar putea fi la fel de bine orice altă capitală din Europa Centrală sau de Est. De asemenea, rămâne neclar când anume se desfășoară povestea –pe tot parcursul narațiunii sunt presărate diverse referințe la anii ’30, ’40, sfârșitul anilor ’80 sau chiar la prezent. Acest lucru creează o atmosferă onirică de déjà vu și déjà vécu, evocând impresia că istoria memoria și trauma se repetă. Romanul împletește fire narative paralele și aluzii la teme precum populismul, organizațiile paramilitare de extremă dreaptă și efectele periculoase ale rețelelor sociale. Cartea începe cu câteva evenimente aparent fără legătură între ele, petrecute în Greystad. În diferite case din oraș, în mod aleatoriu, încep să dispară pantofi; un aristocrat misterios, cu planuri ambițioase, sosește cu dirijabilul său. Reședința sa zburătoare rămâne să plutească amenințător deasupra orașului, întruchipând astfel sentimentul de amenințare și neliniște care se instalează în aer. Baronul are un plan viclean, care va fi dezvăluit mult mai târziu: să fure visele locuitorilor din Greystad. „Primul roman al scriitorului bulgar este una dintre senzațiile sezonului literar, undeva între o poveste despre maturizare și o fabulă politică.”— Libération, Franța „O întoarcere veselă-întunecată-dulce-sărată a unui adult la copilărie.”— Kristin Dimitrova, scriitoare, Ziarul literar Dificil de definit din punct de vedere al genului, „Vară în Burlandia” conține, de fapt, elemente de fantasy, roman istoric, basm și poveste de aventuri cu un personaj negativ demonic. Tocmai posibilitatea evadării – acest orizont personal luminos – face cartea lui Milanov atât de blândă și ușor de citit. Deși acțiunea se desfășoară sub umbra apăsătoare a dirijabilului care planează deasupra orașului, nu este nimic înfricoșător sau fără speranță în ea. Este un roman strălucitor despre joacă și cum să calci în picioare răul.— Yulia Rone, Toes

Un grup de prieteni se formează în urma unui incident petrecut la un concert al divei pop italiene Verda, la Berlin, în timpul căruia bulgăroaica Nora leșină din cauza unei supradoze de psihostimulante. Cei prezenți în lojă – antreprenorul grec Adrian și fotograful suedez Johan, precum și cuplul din Israel, terapeutul Sol și artista plastică Lilith – o ajută pe suferindă. Treptat, cei șase devin apropiaţi și încep să se întâlnească în diferite locuri din Europa. Fiecare dintre ei pare o persoană de succes și fericită, dar în adâncul sufletului poartă traume din trecut. Aceste traume dau naștere la tot felul de „mici păcate” – dependență de alcool, de psihostimulante, infidelitate, minciună, manipulare și îngâmfare. Nora se îndrăgostește de Johan, iar Adrian și Sol decid să construiască un retreat modern pe insula Creta. Grupul se reunește acolo pentru o vacanță. În timpul terapiei de grup, fiecare își mărturisește „micul” păcat. Lilith declară că a comis adulter cu Adrian. Șocat de cele auzite, Sol se supune unui ritual străvechi: săritura peste taur, care simbolizează judecata divină. Taurul îl rănește. După o vreme, fiecare încearcă să facă față consecințelor acelei zile. Johan nu mai bea. Lilith și Adrian trăiesc împreună în San Francisco. Nora își tratează dependența, iar Sol este invalid. Într-o zi, el primește un colet de la Lilith – vechile sale notițe terapeutice. În ele scrie că Lilith este probabil rodul unui incest. Atunci înțelege că, în timpul ședinței de grup, ea a mințit pentru a-l pedepsi pentru judecata lui crudă. „Micul” ei păcat a fost minciuna, nu infidelitatea. „Paulina Georgieva mizează pe mixul cultural, introduce personaje de naționalități diferite, fără a pierde însă firul bulgăresc, pentru că așa arată lumea contemporană, inclusiv pentru mulți bulgari. Aceasta este lumea companiilor multinaționale, a mobilității facile, dar și a așteptărilor bulgarilor de a trăi la scară macro și de a vedea acest lucru reflectat în literatura noastră.” prof. Amelia Licheva, Portal Cultura „Cred că Mici păcate ocupă o nișă uitată în literatura bulgară – îmbină profunzimea psihologică cu orizontul global, lansând o invitație la empatie. Personajele romanului sunt construite ca ființe vii, ample, caractere complexe, care ascund în ele zone inaccesibile, necunoscute chiar și pentru ele însele.” conf. univ. Kamelia Spasova, Literaturen vestnik

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

Micul dejun al campioanelor este romanul de debut al lui Liu Zakrajšek, în care ne aventurăm, alături de protagonistă, în trei locuri locuri diferite, unde muncesc studenții: un cinematograf, un centru cultural și o librărie. Atunci când nu merge la cursuri sau nu lucrează, își petrece timpul într-o cameră mică și sufocantă din mansarda apartamentului pe care îl împarte cu Vesna, cea impulsivă și haotică, și cu Pia, cea organizată și serioasă. De-a lungul capitolelor, dinamica lor se construiește și se destramă, uneori mai dramatic, alteori mai subtil, toate acestea având loc pe fundalul unor crize existențiale mai ample trăite de generația tânără care urmează să intre pe piața muncii – de la precaritate și prețuri exagerate la locuințe până la o segregare socială tot mai accentuată, însingurare și probleme de sănătate mintală. Tinerii din roman, care ar trebui să se gândească la visele și viitorul lor, ajung să se preocupe în primul rând de cum să obțină bani pentru plata următoarei chirii. Romanul, al cărui titlu e împrumutat de la Kurt Vonnegut, este o satiră subtilă a vremurilor contemporane, de care avem neapărat nevoie. „Mă gândeam la Vesna. Dacă atunci când am cunoscut-o era cu adevărat nefericită. Probabil că da. Dar eu?” „Vreau să am o viață normală. Dacă te gândești bine, o viață normală e deja o mare realizare.” „Dacă vreți să declanșați o revoluție, este suficient să observați omul real din fața voastră și să reflectați puțin.”

Invizibili este un roman despre neacceptarea celor diferiți, în care copiii își imaginează propriii părinți. O tânără care a crescut într-un orfelinat încearcă să-şi depășească traumele copilăriei. După o serie de despărțiri, o întâlnește pe Dara – o fetiță abandonată, în care se recunoaște. Se atașează de ea și decide cu orice preț să găsească o cale de a-i oferi viața pe care ea însăși nu a avut-o niciodată. Este un roman despre oamenii de la marginea societății. Diferite fire narative se împletesc pentru a spune o poveste comună: cea a invizibilității. „Un roman despre oamenii de la marginea societății..., care te ia de gât.” Georgi Gospodinov, autorul romanelor Fizica tristeții și Refugiul timpului „Puțini sunt cei care pot reda fără niciun fel de pretenție viața celor care au trecut printr-un orfelinat, mai ales în perioada de tranziție, și destinele lor ulterioare. De fapt, mai general spus, fiecare dintre noi este un copil abandonat, dar cei despre care povestește autoarea sunt cu adevărat invizibili pe harta socială. Natalia Deleva înlătură de pe chipurile lor toate clișeele cu care i-am pângărit. O carte dificilă, importantă, cu adevărat importantă.” Marin Bodakov, ziarul Cultura “The narrator in Four Minutes (Invizibili) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

Ficțiunea istorică „Exodul mieilor” pornește de la urmările masacrului comis asupra unei comunități din vestul României, imediat după semnarea Dictatului de la Viena, în anul 1940. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îi găsește pe Domnica și pe frații Romi și Miculuș la castelul familiei Teleki, acolo unde muncesc ca servitori. Imediat ce află că satul lor a fost atacat, ei pornesc la drum pentru a-și salva mama. Doar că singura cale de scăpare de trupele horthyste înarmate este rețeaua de tuneluri subterane săpate între cetățile Transilvaniei (la începutul cărții există o hartă a acestei rețele), în care refugiații români își caută familiile și calea spre libertate. În Subtărâm au loc confruntări de tot felul, pentru că nu toate galeriile au fost finalizate, proviziile din cămări lipsesc, iar o iscoadă trimisă de maghiari strecoară la interior un sac cu dinamită. În paralel cu drama refugiaților se împletește și povestea de dragoste dintre Romi și Domnica, care se rătăcesc unul de celălalt. Domnica rămâne ostatică într-un cătun locuit de un grup de spioni ruși, în timp ce Romi e urmărit de fiul contelui Teleki și de soldații acestuia. „Exodul mieilor” nu este doar o poveste alertă despre drumuri și hotare, ci și genul de roman care deschide dialoguri pe teme precum exilul, memoria colectivă și drepturile femeilor, îndemnându-ne la final să ne întrebăm: ce preț suntem dispuși să plătim pentru libertate și ce moștenire alegem să lăsăm generațiilor viitoare?