Romanzo in stile poliziesco, La vita è mia descrive le relazioni fra tre donne di diversa provenienza sociale: Angela Pop, gallerista (e neomamma), Greta Roth, poliziotta della squadra omicidi, e Carla Razia, sex worker. Angela, che soffre di depressione post parto, patisce fortemente il bisogno di controllo, bisogno che infine prende forma nell’installazione che la protagonista chiama La vita è mia, dedicata a sua figlia Eliza e a sua sorella Raisa. Carla, incontrata casualmente durante uno dei suoi giri in città, entra a far parte del suo progetto, così come un ex compagno di università, il giornalista Lazăr Mitrea. Carla però, per un breve periodo, è anche l’amante di Greta, la poliziotta che segue l’indagine sulla morte sospetta di Angela Pop. Diverse linee narrative si tessono attorno al dilemma: la morte di Angela è un omicidio o un suicidio? Se si tratta di un crimine, chi è il colpevole? Ci sono più complici? Tutti i congiunti della “vittima” diventano dei sospetti. Il sospetto e la tensione, sia quella narrativa che quella tra i personaggi, si mantengono fino alla fine, quando scopriamo che Angela Pop aveva architettato tutto e tutte le relazioni personali allo scopo di raggiungere il suo obiettivo: un’installazione-manifesto. Il desiderio di suicidio e i segnali del degrado psichico della protagonista sono sparsi in tutto il romanzo, ma non portano direttamente alla conclusione che si sia trattato di una sua scelta. Anche il dilemma crimine-suicidio resta inalterato fino alla fine del romanzo. La vita è mia decostruisce gli stereotipi e i pregiudizi sulla famiglia, sul genere, sulla sessualità e sulla malattia mentale. Il romanzo si chiude, infine, con un manifesto che invita alla riflessione, all’accettazione, alla comprensione e all’empatia.

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

Nevidni je roman o zavračanju drugačnih, v katerem otroci predstavljajo svoje starše. Mlada ženska, odrasla v Domu za osirotele otroke, poskuša premagati svoje travme iz otroštva. Po vrsti ločitev sreča Daro, siroto, v kateri prepozna sebe kot otroka. Naveže se nanjo in se odloči, da bo za vsako ceno našla način, da ji bo omogočila življenje, kakršnega sama nikoli ni bila deležna. Gre za roman o ljudeh z družbenega roba. V njem se prepletajo različne pripovedne linije, ki vse pripovedujejo skupno zgodbo o nevidnosti. »Roman o ljudeh z družbenega roba, ki vas pusti brez besed.« Georgi Gospodinov, avtor romanov Fizika žalosti in Časovno zaklonišče »Le malokdo je sposoben brez kančka pretencioznosti poustvariti življenja tistih, ki so izkusili dom za zapuščene otroke, še posebej v času prehoda, njihove nadaljnje usode. Pravzaprav je, bolj splošno gledano, vsak od nas zapuščen otrok, toda tisti, o katerih pripoveduje avtorica, so resnično nevidni na družbenem zemljevidu. Natalija Deleva jim z obrazov odstrani vse klišeje, s katerimi smo jih obtežili. Težka, pomembna, resnično pomembna knjiga.« Marin Bodakov, Kultura “The narrator in Four Minutes (Невидими) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

Curling es una ácida novela de humor, una distopía laboral y un ejemplo de costumbrismo lisérgico que sigue las peripecias de Eusebio Morcillo, nuevo miembro del equipo de Facilitadores de Experiencia en el teatro de ópera más importante de la ciudad, el Gran Teatro del Walhall. Un escenario que acaba de reabrir sus puertas y que, con el objetivo de llevar a los espectadores a cotas de placer nunca antes alcanzadas, ha ideado un Nuevo Espectáculo. Del éxito que este tenga depende su continuidad y los directivos no escatimarán en medios para garantizar el disfrute de sus clientes. Mientras Eusebio se somete a formaciones laborales pioneras, conoce a un grupo de facilitadores que urden un complot para acabar con el Walhall… Un texto corrosivo que explora las precarias condiciones de este mundo laboral asfixiante que nos toca sufrir. ¿Es la explotación laboral la forma definitiva de ascesis? ¿Dios ha muerto o ahora está en los Power Points?