Snídaně šampionek je knižní debut Lii Zakrajšek, v němž se spolu s hlavní hrdinkou vydáváme na tři různé studentské brigády: do kina, kulturního centra a knihkupectví. Když zrovna nesedí na přednáškách nebo není v práci, tráví čas v malém, zatuchlém podkrovním pokojíku v bytě, který sdílí s impulzivní a chaotickou Vesnou a organizovanou, zodpovědnou Piou. Jejich vzájemná dynamika se napříč kapitolami s větší či menší dramatičností buduje a vzápětí zase hroutí. To vše se odehrává na pozadí širších existenciálních krizí, jimiž prochází mladá generace, která na trh práce teprve vstupuje – od prekarizace a přemrštěných cen nemovitostí až po prohlubující se třídní segregaci, osamělost a zhoršující se duševní zdraví. Mladí lidé v románu, kteří by tak měli přemýšlet o svých snech a budoucnosti, mají ale kapacitu řešit nanejvýš to, jak vydělat na další nájem. Román, který si inspiraci pro svůj název vypůjčuje u Kurta Vonneguta, je subtilní satirou současné doby, kterou tolik potřebujeme.

Este libro de prosa breve recoge el testimonio de un soldado sobre su experiencia en la guerra: la fe en el frente, la hermandad entre compañeros, el miedo y la esperanza, la muerte y el Amor. El autor revive sus recuerdos traumáticos, pero el texto acaba convirtiéndose en una forma de terapia no solo para él, sino también para quien lo lee. Habla de sí mismo, entrelaza realidad y sueños, pero sobre todo deja constancia de lo que significa vivir al límite. Retrata a personas capaces de un Amor inmenso sobre los que todo parece sostenerse. Aquí se le aparece el Señor de las Trincheras, comienza el Novísimo Testamento, la cultura ucraniana que cabe en una mochila se vuelve refugio, y los grandes nombres de la literatura bélica no resisten el contraste con la realidad. No tienen ni idea de nosotros, los ucranianos. De nuestra experiencia, solo podemos hablar nosotros mismos. En el frente del Este todo ha cambiado y Artur Dron lo cuenta sin rodeos, directo y honesto. Habla como solo hablan quienes han estado al límite y han vuelto.

Cât de departe suntem capabili să mergem unul pentru celălalt? Daniela crește într-o familie în care, în loc de oameni, o îmbrățișează anxietățile. Acestea vin cu o regularitate ciudată – în fiecare august. Zilele însorite nu sunt plăcute pentru ea, ci dureroase. Apoi, când îl întâlnește la facultate pe Ștefan, crede că poate scăpa în sfârșit de verile neplăcute. Nu știe însă că nu poate fugi de trecut. În romanul său, Jakub Stanura abordează într-o manieră originală tema serioasă a gaslighting-ului – o formă specială de manipulare care provoacă victimei îndoieli cu privire la propria raționalitate, memorie și percepție generală a realității. „În cartea sa, Jakub Stanjura dezvăluie într-un mod cu totul excepțional funcționarea relației dintre manipulator și victima sa și expune mecanismele care au condus victima către o relație patologică și o mențin acolo, în ciuda oricărei raționalități.” – Petra Dvořáková, scriitoare „Pentru mine, gaslighting-ul este un coșmar. Ideea că trăiesc ceva și că altcineva mă convinge de contrariu, că inventez sau că delirez, mi se pare îngrozitoare. Prin romanul meu am vrut să atrag atenție asupra acestor tehnici manipulative.” – Jakub Stanjura, autorul romanului

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd

Sara tocmai a împlinit nouăsprezece ani și, din cauza unei traume reprimate din trecut, simte o teamă tot mai mare că va muri în acest an. Din acest motiv, ceea ce ar trebui să fie cea mai lipsită de griji vară din viața ei, între liceu și facultate, o petrece sub umbra anxietății. Iese cu prietenii prin cluburi alternative, încearcă să se împace cu fostul ei iubit, Viktor, bea mult și își dorește să fie remarcată de toți, deși, în esență, este retrasă. Totul se schimbă după ce, într-o încăpere întunecată a unui club, Sara are prima viziune, în care trauma din trecut prinde din nou viață - se reîntâlnește cu Lara, verișoara ei de nouăsprezece ani. Sara se trezește în dimineața următoare cu o senzație de furnicături în mână, care se extinde, iar ea descoperă că suferă de o boală nenumită, cu care va putea trăi normal, dar care o va însoți pentru totdeauna. Primind primul indiciu că teama ei de moarte este justificată, Sara începe, cuprinsă de panică, să analizeze obsesiv acest concept, propriul corp ca pe ceva fragil și trecător, iar prin aceste gânduri se maturizează brusc. Începe cursurile pregătitoare pentru pictură, unde îi cunoaște pe Tisa și Balša, doi tineri excentrici, amândoi marcați de întâlniri cu moartea și de traume îngropate. În Tisa, Sara găsește un model, iar de Balša se îndrăgostește. Prin relația cu ei, Sara se confruntă cu prezentul, viitorul și trecutul ei — cu tragedia familială care i-a marcat întreaga copilărie: moartea verișoarei sale, Lara. „Vulnerabil și puternic, jucăuș și neliniștitor. Romanul excepțional al Nađei Petrović începe ca o dramă adolescentină de maturizare, dar se transformă rapid într-o confesiune intimă captivantă, aerată și poetică, în același timp emoționantă și dureroasă. Este o poveste despre fragilitatea profundă și esențială, despre frica de moarte, dar și despre frica de viață.” - Srđan Golubović „Narațiunea Sarei, digresivă, adesea colorată de un umor ușor, autoironic, nu este vocea literară stereotipă a unui adolescent. Digresiunile ei se coagulează adesea în imagini lingvistice surprinzătoare, care capătă și un echivalent “exterior”: neoptând pentru o proză strict realistă, autoarea introduce în roman motive fantastice importante și întregi scene onirice, integrându-le armonios și foarte funcțional în narațiune și folosindu-le ca elemente structurale semnificative ale întregului.” - Comunicatul juriului format din prof. dr. Jelena Panić Maraš, prof. dr. Predrag Petrović și dr. Tijana Tropin, la acordarea premiului „Grozdana Olujić” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2023

Vse dobre barbike je roman o Vanji, milenijki, ki bo dopolnila trideset let in ki ugotavlja, da v njenem življenju nič ni tako, kot je mislila, da bo. Ni postala znana umetnica, temveč dela kot scenaristka cenenih limonad, nima otrok, ni v ljubezenskem razmerju, tesnobna je čez vse meje in nima ravno najboljših odnosov z družinskimi člani. Ko se na vratih njenega stanovanja pojavi nekdanje dekle z otrokom, ji Vanja kljub dejstvu, da ji je Svetlana zlomila srce, dovoli, da ostane pri njej nekaj časa. To jo spodbudi, da prevpraša lastno življenje. V razpetosti med željo, da bi delala, kar ima rada, in nujo preživetja v današnjem Beogradu, Vanji postane jasno, da mora nekaj spremeniti. Prenagljeno da odpoved pri limonadi, ki jo piše, istočasno pa jo najemodajalec vrže iz stanovanja, zato da bi vanj vselil zakonca iz Rusije, od katerih lahko dobi veliko višjo najemnino. Svetlana odide, jo znova zapusti, Vanja pa ostane sama in se nenadoma počuti, kakor da je spet punčka, ki ne more skrbeti zase. Medtem ko pakira stvari, si slučajno po nogi polije krop in se resno opeče. Nato pa se vpraša, ali je bilo zares slučajno. Ker Vanja ne ve, kaj naj, se vrne k materi, v mestece nedaleč od Beograda, tam pa jo čaka vse tisto, pred čimer je zbežala. »Če bi znal pisati, bi pisal kot Katarina. Za to šaljivo mislijo, ki mi gre po glavi, se pravzaprav skriva moje občudovanje in uživanje v jeziku Katarine Mitrović kot tudi v resničnosti njenih besed. Katarina piše o sebi, obenem pa tudi o meni, moji sestri, moji materi, mojih prijateljih. Ko boste brali ta roman, se vam bo zdelo, da ga je nekdo napisal o vas.« – Vladimir Tagić »Hitro, vznemirljivo, duhovito, slikovito in najgloblje doživeto. Vse dobre barbike so žive, imajo iztegnjene roke, skuštrane lase, steklene poglede in se nam smejijo v obraz.« – Anica Dobra

Grondwerk [Groundwork] (2025) explores climate change, collective action and attempts to make the world habitable in poetic and sensory language. In the novel, a naked mole-rat is sent on a mission from her colony in the Horn of Africa to a square in Brussels. Waiting for a briefing that fails to arrive, she observes the curious ways of the homo sapiens and starts digging tunnels in Brussels’ underbelly. As sinkholes grow all over the city – fragmenting the infrastructure of the political heart of Europe – a meeting and growing friendship with a climate activist produces an unexpected twist. Grondwerk was shortlisted for the Boekenbon Literatuurprijs and very positively reviewed in the Belgian and Dutch press.

Estamos en los años setenta y William «Mole Man» Lyttle halla en un túnel excavado bajo su casa una frase que influirá de manera irreversible en el curso del mundo: «Nuestras vidas han dejado de parecernos historias». La protagonista de esta novela autoficcional es Emma, una joven de treinta y tres años que intenta comprender sus raíces checas, aceptar la muerte de su madre y encontrar respuestas a las preguntas en torno a la desaparición de su novia. La historia no fluye a su alrededor; al contrario, se acumula y se fragmenta. Entre los restos del desastre, el nivel del agua se eleva de forma catastrófica y los incendios se vuelven cada vez más potentes. Emma avanza entre ellos en un intento por alejarse de un amor en el que se gana y se pierde a la vez. Al final de su relato, podemos llegar juntos o cada cual por su lado, pero la historia permanece. Igual que la pregunta de si la narración puede ayudar al ser humano superar los acontecimientos trágicos.