Romanzo in stile poliziesco, La vita è mia descrive le relazioni fra tre donne di diversa provenienza sociale: Angela Pop, gallerista (e neomamma), Greta Roth, poliziotta della squadra omicidi, e Carla Razia, sex worker. Angela, che soffre di depressione post parto, patisce fortemente il bisogno di controllo, bisogno che infine prende forma nell’installazione che la protagonista chiama La vita è mia, dedicata a sua figlia Eliza e a sua sorella Raisa. Carla, incontrata casualmente durante uno dei suoi giri in città, entra a far parte del suo progetto, così come un ex compagno di università, il giornalista Lazăr Mitrea. Carla però, per un breve periodo, è anche l’amante di Greta, la poliziotta che segue l’indagine sulla morte sospetta di Angela Pop. Diverse linee narrative si tessono attorno al dilemma: la morte di Angela è un omicidio o un suicidio? Se si tratta di un crimine, chi è il colpevole? Ci sono più complici? Tutti i congiunti della “vittima” diventano dei sospetti. Il sospetto e la tensione, sia quella narrativa che quella tra i personaggi, si mantengono fino alla fine, quando scopriamo che Angela Pop aveva architettato tutto e tutte le relazioni personali allo scopo di raggiungere il suo obiettivo: un’installazione-manifesto. Il desiderio di suicidio e i segnali del degrado psichico della protagonista sono sparsi in tutto il romanzo, ma non portano direttamente alla conclusione che si sia trattato di una sua scelta. Anche il dilemma crimine-suicidio resta inalterato fino alla fine del romanzo. La vita è mia decostruisce gli stereotipi e i pregiudizi sulla famiglia, sul genere, sulla sessualità e sulla malattia mentale. Il romanzo si chiude, infine, con un manifesto che invita alla riflessione, all’accettazione, alla comprensione e all’empatia.

Je lepší mlčet a být spolupachatel? Nebo chtít raději spravedlnost a bát se pomsty? Mateo dostává výpověď z práce v architektonickém studiu v Barceloně a vrací se do rodného domu v Madridu. Když mezi otcovými věcmi náhodou objeví pistoli, začne svého otce Juana podezřívat z účasti na atentátu ETA, k němuž došlo v jejich čtvrti před dvaceti lety. Čtenáři je zároveň představen příběh Malen, která v roce 2000 plánovala v téže čtvrti vraždu jednoho soudce, jejíž realizace měla nečekané rozuzlení. Mateova honba za pravdou ho přivádí k tajemstvím, která by mohla nenávratně rozvrátit základy jeho života i života lidí, které miluje. Na pozadí skutečného atentátu, ke kterému došlo v Madridu před pětadvaceti lety, přemýšlí Antonio Lleras ve svém prvním, podmanivém románu o vykoupení a možnosti změnit svůj život; o tom, jak se po desetiletích od ukončení činnosti ETA její oběti i členové sdílející minulost plnou násilí a pomsty snaží znovu vybudovat své životy.

Palazzoni di città di provincia, anni Novanta. Bintje cresce in una famiglia lacerata. Suo padre congolese è un fanatico religioso, uno scrittore finito ai margini che non riesce a trovare lavoro e durante il giorno lavora alle sue memorie. Più si disillude, più si rifugia nell’alcol e più diventa aggressivo in casa. Nonostante tutto, Bintje adora suo padre e cerca di riportarlo sulla retta via. Ma quando diventa chiaro che non può essere salvato, interrompe ogni contatto. Trent’anni dopo, Bintje si ritrova nella stessa situazione. Separata e lontana da suo figlio, vive ancora negli stessi palazzi, ormai degradati, e lotta con le proprie dipendenze. Il suo lavoro di insegnante le offre un appiglio, finché anche a scuola non perde il controllo ed è costretta ad affrontare i traumi della sua infanzia.

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

Sisyfos bloudí peklem s prázdným invalidním vozíkem a není si úplně jistá, co tam vlastně hledá, kromě toho, že musí z denního stacionáře vyzvednout svou dceru s vícečetným postižením. Po misi, která pokaždé selže, se vrací do ošuntělého přízemního bytu prapodivné bytovky. Když se s ní dá zdánlivě zničehonic do řeči domácí, začne se Sisyfos najednou rozpomínat. Dny jako podivné symptomy je boj s otupělostí, hledání hranic mateřství, naděje i bezradnosti, života i smrti.

Література й життя мають спільний знаменник: історію. Надворі сімдесяті роки, і Вільям «Людина-Кріт» Літтл вириває в тунелі під своїм будинком фразу, яка незворотно вплине на хід світу: «Нам уже не здається, що наші життя — це історія». Головною героїнею автофіктивного роману є тридцятитрирічна Емма, яка намагається дослідити своє чеське коріння, змиритися зі смертю матері та знайти відповіді на запитання, пов’язані зі зникненням своєї партнерки. Довкола неї історія не плине вперед — вона згущується і розколюється. Поміж уламків катастрофічно здіймається рівень води й розростаються пожежі. Емма продирається крізь них, намагаючись піти від кохання з його перемогами й поразками. У її розповіді ми доходимо до кінця разом чи кожен сам по собі — історія ж залишається. Так само як і питання, чи може розповідь допомогти людині змиритися з трагічними подіями.

In una mano una lattina di birra bionda, nell’altra un rosario, una sigaretta in bocca, gli Aerosmith alla radio. Tre ragazze che provano qualcosa l’una per l’altra, in viaggio attraverso la Polonia di provincia a bordo di una sgangherata Opel. Una racconta alle altre della sua vita: della prima scuola, della prima amicizia e del primo amore. Il viaggio spirituale negli anni Novanta e Duemila intrapreso dalla narratrice di questo romanzo on the road si rivela in realtà un'analisi penetrante dell'identità di classe e di genere, ma anche un tentativo di descrivere il desiderio omoerotico: dapprima completamente represso dall’eteronormatività, poi espresso in piccoli gesti e baci, infine, apertamente dichiarato durante un viaggio in auto. La sua destinazione geografica è Radom, ma quella esistenziale: la trasgressione, l’affermazione e l’esperienza estatica della libertà.