View Colofon
Original text "L'Impero Romano e la crisi dei rifugiati (370-410 d.C.)" written in IT by Fabio Guidetti,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Barbari în Imperiul Roman

Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti

De ce a căzut Imperiul Roman? Această întrebare a bântuit civilizația eu ropeană de-a lungul întregii sale istorii, însoțită (uneori în mod explicit, al teori implicit) de o meditație asupra consecințelor pe care acest eveniment  îndepărtat le are în prezent. Impresionați de ruinele monumentale ale  Romei și formați pe moștenirea sa imaterială, am privit cu admirație cuce ririle sale economice, tehnologice și culturale: ne-am întrebat care ar fi fost  evoluția civilizației occidentale dacă prăbușirea Imperiului n-ar fi schimbat  condițiile individuale de viață și n-ar fi redus drastic complexitatea forme lor de organizare socială. Generații de intelectuali au căutat cele mai „ade vărate" și profunde motive ale acestei întreruperi. Cum s-a putut întâmpla  ca una dintre cele mai extinse și de lungă durată formațiuni statale din isto rie, care a garantat, de-a lungul secolelor, pacea și prosperitatea în lumea  mediteraneeană, cea care a fost definită de unul dintre cei mai iluștri cetă țeni ai săi, filosoful Plutarh din Cheroneea, drept „cea mai frumoasă dintre  creațiile omenești", cu soliditatea aparatului său administrativ și militar,  cultura sa rafinată, cunoștințele sale tehnologice, viața sa socială și econo mică extrem de specializată și reglementată printr-un sistem coerent de  legi, să se prăbușească din cauza unor barbari semi-civilizați și puțin organi zați? Pentru civilizația europeană, care se consideră moștenitoarea și succe soarea Romei, această întrebare ascunde o dilemă mult mai îngrijorătoare:  cum putem împiedica să se întâmple din nou? 
În cartea sa Căderea Romei, Der Fall Roms. Die Auflösung des  römischen Reiches im Urteil der Nachwelt, publicată în 1984, istoricul  german Alexander Demandt a dedicat nu mai puțin de 150 de pagini enu merării și clasificării cauzelor propuse până în acel moment pentru a ex plica acest fenomen epocal: de la ascensiunea creștinismului la tensiunile  dintre clasele sociale, de la epuizarea resurselor naturale până la disfuncțio nalitatea mașinăriei de stat. În contextul istoric al vremii, totuși, divergența  fundamentală dintre cercetători o constituie rolul invaziilor barbare în  acest proces: a fost vorba de un fenomen întâmplător, care a reușit să dea,  ca să spunem așa, lovitura de grație unei structuri de stat care ajunsese deja  la limită? sau această secvență de evenimente traumatice a fost cauza directă  care a dus la prăbușirea instituțiilor de stat și a administrației teritoriale și,  prin urmare, la prăbușirea Imperiului? În 1947, istoricul francez André  Piganiol, în concluziile cărții sale Imperiul Creștin (L'empire chrétien), a  contestat cu fermitate teoriile care consideră căderea Romei drept o conse cință a factorilor interni, afirmând că Imperiul a fost un organism solid și  plin de vitalitate, al cărui sfârșit a fost provocat numai de incursiunile, din  ce în ce mai frecvente și dezastruoase, ale barbarilor. Ultimele cuvinte din  carte sunt celebre: „Civilizația romană nu a murit din cauze naturale. A  fost asasinată.” Însă teoria lui Piganiol lasă nerezolvată problema princi pală: de-a lungul secolelor, romanii au reușit să stăvilească popoarele barbare și să le integreze în mod mai mult sau mai puțin pașnic în sistemul de  stat, datorită unei combinații de inițiative diplomatice, controlul politici lor de migrație, deschiderea spre comerț, demonstrații de supremație mili 
tară. Din ce motive, în secolul al IV-lea, acest echilibru s-a stricat, iar Roma  nu a mai fost în stare să facă față presiunii de la frontierele sale? Fenomenul migrației în Roma antică a fost studiat de Alessandro  Barbero într-o carte din 2006, intitulată Barbari: immigrati, profughi, de portati nell’Impero Romano (Barbari: imigranți, refugiați, deportați în  Imperiul Roman). Barbero a arătat cum imigrația a fost un fenomen pe  termen lung, strâns legat de extinderea Imperiului și de stabilizarea contro lului său teritorial. Există, evident, o cotă importantă de imigrație internă,  care a introdus în capitală și în orașele mai bogate o mulțime de provinciali,  atrași de oportunitățile economice mai mari și de posibilitatea ascensiunii  sociale; dar a existat, de asemenea, o imigrație din afară, prin frontierele te restre de mii de kilometri care separau provinciile Romei de teritoriul con trolat de alte entități statale, de la triburile germane din Europa centrală  până la berberii din Sahara, la Imperiul Part, apoi cel Persan în Orient.  Aceste frontiere reprezentau o limită extrem de permeabilă, adesea mai  mult simbolică decât tangibilă (cu câteva excepții, cum ar fi zidul lui  Hadrian în Britannia), în jurul căreia s-au dezvoltat adevărate societăți de  frontieră, bazate pe schimburile comerciale interne și externe și pe exploa tarea forței de muncă barbare. Situația în majoritatea acestor zone a fost  stabilizată în epoca augusteică sau iulio-claudiană, când populațiile, la  urma urmei asemănătoare prin limbă, obiceiuri și tradiții, au fost traversate  și împărțite de limita controlului teritorial al romanilor: cei care au accep tat (mai mult sau mai puțin voluntar) suveranitatea imperială au fost con duși spre o urbanizare și romanizare în creștere, în timp ce populațiile  rămase în afară și-au păstrat obiceiurile și formele de organizare statală, tot  sub egida suveranității imperiale. De fapt, dacă diferența dintre interiorul  și exteriorul Imperiului era bine înțeleasă la nivel administrativ și fiscal, ide alul universalist subiacent expansiunii romane făcea în așa fel încât autori tatea împăratului să se adreseze, teoretic, întregii omeniri: împăratul era  responsabil de bunăstarea celor care colaborau la construirea binelui  comun și de pedepsirea celor care încercau să-l perturbe - indiferent dacă  erau sau nu implicați în organizarea teritorială a provinciilor Romei. Această situație s-a menținut mai mult sau mai puțin stabilă pentru  aproximativ două secole: numai în timpul principatului lui Marcus  Aurelius, în ultimele decenii ale secolului al doilea, s-a creat o nouă situație  în ceea ce privește gestionarea frontierelor, provocată de doi factori, unul extern și unul din interiorul Imperului. Primul este reprezentat de instabi litatea geopolitică în Europa Centrală și de Est: în această perioadă a avut  loc, de fapt, expansiunea marcomanilor, care aspirau să construiască o hegemonie asupra triburilor germane din jur; dacă multe dintre acestea s-au  dus să îngroașe rândurile marcomane, multe altele, izgonite cu violență sau emigrate voluntar din locurile lor, s-au îndreptat către provinciile Romei  cu intenții mai mult sau mai puțin ostile. În timpul celor cincisprezece ani  de război pe frontul dunărean, autoritatea imperială a folosit în mod alter nativ mijloace de primire și deportare, pe de o parte permițând unor gru puri limitate de barbari să se stabilească pașnic pe teritoriul roman, pe de  altă parte adunând supraviețuitorii triburilor înfrânte și conducându-i ca  prizonieri în interiorul imperiului, unde au fost stabiliți în zone depopu late, pentru a putea redresa situația economică și demografică cu ajutorul  muncii lor. Acest lucru a apărut ca rezultat al celui de-al doilea factor men ționat: așa-numita „ciumă antonină", o epidemie devastatoare, probabil de  variolă, care a durat câțiva ani și a cărei răspândire a fost facilitată tocmai de  strămutarea unui mare număr de soldați pentru războaiele de pe fronturile  dunărene. Primirea refugiaților și stabilirea forțată a deportaților a fost so luția adecvată prăbușirii demografice cauzate de ciumă în unele regiuni.  Repopularea acestor zone prin încredințarea terenurilor populațiilor bar bare, deși potențial periculoasă (unele cazuri de revoltă sunt documentate),  a fost, în orice caz, o soluție mai bună decât lipsa gestionării teritoriului:  principala exigență a autorității imperiale era să evite ca suprafețele întinse  de terenuri rămase fără fermieri să devină neproductive din punct de  vedere agricol și fiscal. 
După douăzeci de ani de stabilitate relativă, presiunea populațiilor  barbare la frontiere a fost reluată cu o putere și mai mare și nu și-a pierdut  intensitatea pe tot parcursul secolului al III-lea. Această presiune continuă  a pus la grea încercare stabilitatea instituțională a Imperiului, care în  această perioadă a trecut prin cea mai gravă criză din istoria sa. Dar succesi unea agitată a împăraților, războaiele civile continue, devastarea cauzată de  atacurile barbare n-au schimbat politica romană față de populațiile care  voiau să se stabilească pe teritoriul Imperiului: opoziția militară față de  grupurile ostile a fost întodeauna însoțită de efortul de a integra pe cei care  erau dispuși să se stabilească în mod pașnic. Această integrare a fost obți nută în special prin intermediul armatei, în care tot mai mulți barbari au  fost încadrați pentru a reface personalul decedat în războaiele continuue.  Recrutarea barbarilor nu era o noutate, deoarece mulți dintre aceștia apar țineau populațiilor războinice bine pregătite pentru luptă: însă importanța  sporită a elementului militar, în acea perioadă, a permis recruților să ajungă  la poziții neașteptate. 
În 235, Gaius Iulius Maximinus a fost primul principe de origine  barbară, aclamat de către soldați ca împărat la apogeul unei cariere militare  strălucitoare. Nu știm cum și-a perceput identitatea etnică, dar originea lui  nu l-a împiedicat să apere cu tărie interesele Romei și integritatea teritoriului imperial împotriva alamanilor și sarmaților. Dar aceste eforturi n-au  fost de ajuns. În cea mai întunecată perioadă a crizei, cam la mijlocul seco lului al III-lea, romanii n-au mai putut să negocieze de pe poziții domi nante: în 251 Decius a fost primul împărat care a căzut în luptă, în  încercarea de a respinge atacul goților; în 260 Valerian a fost luat ca prizo nier de Perși, o rușine care a avut repercusiuni grave asupra moralului ar matei și a tuturor romanilor. 
Chiar din provinciile balcanice, în cea mai mare măsură devastate de  incursiuni și în care până și stabilirea pașnică a barbarilor fusese mai  masivă, proveneau împărații sfârșitului secolului al III-lea, care au știut să  redea Imperiului integritatea teritorială și stabilitatea frontierelor. La sfâr șitul acestei redresări, în 301, în prefața celebrului Edict al prețurilor, împă ratul Dioclețian și colegii săi puteau afirma în mod legitim că au dus la bun  sfârșit pacificarea frontierelor: „Acum că situația mondială este liniștită și  menținută în matca celei mai profunde liniști, putem mulțumi zeilor ne muritori pentru războaiele pe care le-am purtat victorioși [...] noi, care da torită ajutorului binevoitor al zeilor, am pus capăt furturilor triburilor  barbare, care de mult timp se răspândeau fără măsură prin distrugerea po poarelor respective". Faptul că barbarii fusese distruși complet, desigur, nu  era adevărat: dar nu se poate nega că, după perioada cea mai critică,  Imperiul și-a recăpătat stabilitatea și hegemonia asupra națiunilor înconju rătoare, cel puțin în Europa și Africa (în Asia situația era mai complexă  având în vedere prezența statului persan bine organizat și întotdeauna  agresiv). În secolul al patrulea, Roma putea negocia din nou dintr-o poziție  de forță, ducând mai departe politica tradițională de intervenție militară împotriva celor mai agresive popoare și de primire pașnică a refugiaților și a  exilaților. Totuși a existat o diferență importantă din punctul de vedere al  integrării imigranților. Până la mijlocul secolului al treilea, barbarii recru tați în armată erau de obicei integrați în personalul legiunilor și puși sub  comanda ofițerilor romani. Lucrurile s-au schimbat odată cu decizia împă ratului Gallienus de a lua senatorilor monopolul posturilor de comandă,  încredințându-le militarilor profesioniști. Această măsură a sporit conside rabil mobilitatea socială în cadrul armatei: datorită valorii individuale, fie care recrut, chiar și de origine barbară, putea aspira acum la funcții de  conducere, iar în cele mai norocoase cazuri, chiar și la titlul imperial. Ceea  ce, în cazul lui Maximinus, fusese o excepție precoce a devenit un model tot  mai frecvent începând cu ultimele decenii ale secolului al III-lea. 
Odată cu depășirea crizei, Imperiul a trăit în secolul al IV-lea o situa ție de stabilitate reînnoită, în care recuperarea unei siguranțe relative în  provinciile de frontiere a fost însoțită de o accelerare decisivă în procesul de  integrare a populațiilor barbare. Dar, în a doua jumătate a secolului al pa trulea, ceva în acest sistem s-a deteriorat: cauza declanșatoare a fost sosirea unui nou val de refugiați, al cărui număr impresionant a creat dificultăți  considerabile aparatului administrativ roman, atât local cât și central.  Gestionarea dezastruoasă a primirii a determinat nu numai eșecul politici lor de integrare, ci chiar refuzul de către grupurile de imigranți de a recu noaște autoritatea de stat și legile: într-un timp scurt, Roma a trebuit să se  ocupe de un grup organizat și înarmat de străini, necontrolați de nimeni,  care se mutau nestingheriți dintr-o parte în alta a teritoriului imperial, în treținându-se prin jaf și ocuparea ilegală de terenuri. Pusă în fața dezastru lui, societatea romană se întreba asupra cauzelor: rapoartele și părerile  autorilor contemporani, în special ale istoricilor Ammianus și Eunapius,  merită să fie analizate în detaliu, pentru a înțelege cum un proces de accep tare și integrare care a început cu cele mai bune intenții, s-a transformat  într-o amenințare persistentă pentru Roma. Povestea care se desfășoară de  aici încolo nu este foarte edificatoare, fiind făcută din erori de evaluare, gre șeli de gestionare și de organizare, reacții inadecvate sau exagerate.  Înțelegerea acestor evenimente este cu siguranță o acțiune interesantă:  poate fi un avertisment util, în vederea evitării unor consecințe similare.

More by Nicoleta Iolanda Rus

Ortensio

El crede că lumea este formată din linii. Nu sunt paralele, nu-i pasă unde se  întâlnesc. Contează spațiul care le îndepărtează, ceea ce îl umple, ceea ce  naște și moare în timp ce le reține, neschimbate și imaginare, în singurăta tea celui care le observă.  Este o linie… Orizontul este o linie între cer și golful Sant'Eufemia.  Adesea, dacă apusul soarelui este curat, Stromboli pare mai aproape. Arată  ca o piramidă aproape neagră, din vârf apare acel fum gri pufăit, aproape  imperceptibil, pe care Ortensio îl deosebește cu greu. Este o linie și cea for mată din pietrele care, la țărm, anunț...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola

Residence

Apartamentul 11  COPILUL  Pe acel copil, priviți-l bine.  În fiecare vară, acel copil are cu un an mai mult.  În fiecare vară, părul lui castaniu capătă în lumina soarelui o delicată  nuanță arămie, cu reflexe deschise. În fiecare vară, dimineața, umflă cauciu curile bmx-ului și pedalează în interiorul ansamblului rezidențial  Residence, de-a lungul gardului de piatră, în spatele căruia se ascunde și ur mărește pe furiș copiii de vârsta lui care bat mingea pe terenul bătătorit. Se  aud urlete și vorbe urâte de tot felul. Vorbe urâte pe care copilul nu le-a  spus niciodată.  Ansamblul Residenc...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola

100 de date importante ale Imperiului Roman

Din 100 de date importante ale Imperiului Roman, Della Porta Editori,  Prefață de Arnaldo Marcone  9  11 septembrie. După mai mult de trei zile de lupte sângeroase în pădurea  Teutoburgică din nordul Germaniei, trei legiuni romane, sub conducerea  guvernatorului Publius Quinctilius Varus, au fost nimicite de o coaliție de  triburi germanice conduse de Arminius, prinț al tribului Cherusc. Șocul  provocat de știri la Roma este enorm: în urma înfrângerii, Augustus decide  să evacueze toate teritoriile dintre Rin și Elba cucerite de Drusus și apoi de  Tiberius (copiii soției sale Livia, născuți d...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti

Cum se poate măsura timpul?

Cum se poate măsura timpul? Putem înțelegem cu adevărat această categorie a gândirii și a realității care ne scapă chiar în momentul în care încercăm s-o percepem? În lumea noastră, în care ceasuri și calendare sunt accesibile oricui în câteva secunde, este greu să ne imaginăm cum e să trăiești fără să știi momentul, ora, ziua în care te afli. În plus, pe vremea bunicilor noștri, numai cei mai bogați și cei mai educați puteau să citească un ziar și puteau să aibă un ceas de buzunar: pentru cei care trăiau și lucrau în mediul rural, percepția trecerii timpului era marcată de bătaia clopotelor ș...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti
More in RO

Jurnalul unei ultime zile

‘I suppose, I said, it is one definition of love,   the belief in something that only the two of you can see.’  – Rachel Cusk, Outline Pentru a nu știu câta oară, nu mă lasă să-mi scot din rucsac harta cu insula. - O să arătăm fix ca niște turiste, zice ea.   - Păi și nu turiste suntem? o-ntreb eu.  Nu-mi răspunde, dar se uită la ecranul telefonului cu sprâncenele  adunate. Cineva îi recomandase o aplicație cu care puteai downloada hăr țile unei anumite regiuni ca să le poți folosi offline. Pentru că urmărim pe  ecranul telefonului săgețica verde care de fiecare dată se deplasează când   pop...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Lotte Lentes

Despre cai și demoni

Îmi aduc aminte de ziua de ieri de parcă ar fi fost... ieri. Am luat trenul de la Bruxelles – de fapt, două trenuri, pentru că a trebuit să schimb – până la Haga, numai ca să văd un tablou, unul singur. Demonul unei dorințe obsesive pusese stăpânire pe mine, așa că a trebuit să mă duc.     Însă călătoria a fost departe de ce-mi imaginasem – o călătorie frumoasă, relaxată, în Olanda –, mi-am dat seama de asta de cum am ieșit din hotel, lăsând totul în urmă.     La Bruxelles, în Gare du Nord, am fost cât pe ce să iau trenul greșit, pentru că m-am orientat după mersul trenurilor de la Gare Centra...
Translated from SL to RO by Paula Braga Šimenc
Written in SL by Mirt Komel

Lucruri care nu se schimbă niciodată

Și pe atunci, golit de frica ta, de asta ridicam mâna cerând să o cobori pe a ta. Și mâna ta cobora, muzică de lift, caldă ca o chiflă, avea vene ca muchiile cobrelor care sunt mereu tăcute, îți rodeai unghiile până se strângeau ca scoicile, și mâna ta cobora coborâșuri, ca să o urmeze pe a mea și ne înnodam prin aceste râme care sunt degetele. Bietul de tine. Înainte de asta m-ai ținut în brațe, murmurai cântece de leagăn în miezul nopții pe când ai fi avut și tu nevoie să sforăi. M-ai șters la fund de nenumărate ori, mi-ai atins cu râmele rahatul care atârna ca un balast și mi-ai uscat haine...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Luis Brito

Sincer să fiu, draga mea, mă doare-n cot

Marek mă prăvălește pe pat, iar ceea ce îi străbate chipul, în combinație cu felul cum mă strânge în brațe, îmi provoacă pierderea completă a simțului orientării, de parcă în clipa aceea patul nostru ar fi fost o avalanșă în adâncul căreia, cufundată și prăbușindu-mă prin forța pasiunii lui, nu mai înțelegeam ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Dar toate acestea, strânsul în brațe și expresia de pe chipul lui, durează cel mult o clipă; în momentul următor, mă extrage din avalanșa aceea și, deși rămân în poziție orizontală, acum este suspect de clar ce înseamnă sus și ce înseamnă jos. Și de-abi...
Translated from CZ to RO by Mircea Dan Duță
Written in CZ by Lucie Faulerová

Presiune

Presiune, presiune, depresie. A fost atât de rapidă, a venit subit, ziua în care totul s-a schimbat.   S-a terminat internetul, de la o zi la alta, într-o clipă, imediat, dintr-o suflare.  Chiar așa: s-a terminat internetul, foarte repede, presiune, presiune, depresie. João a fost primul care și-a dat seama, pentru că el a inventat sfârșitul internetului. Era în drum spre muncă, deprimat, plecase de acasă de la maică-sa, care avea o depresie clinică, diagnosticată, justificatoare. Presiune, presiune, depresie, João se gândea ce înseamnă depresia. Filozofa, iar asta e mai enervant decât orice. ...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Luis Brito

Ai camera ta, în sfârșit

      Nu stau bine, dar nu vreau să risc nicio mișcare, ca să nu te trezesc.  Îmi îndrept spatele și mai domolesc durerea surdă. Stau doar pe jumătate  pe marginea patului, ca să ai salteaua la dispoziție. Ai căzut într-un somn  adânc și profit ca să-ți mângâi părul cu duioșie. Nu-ți place dacă-ți fac așa  când ești treaz.        Pe canapea reușeam să-mi iau revanșa. Atunci când mai aveai puțin  și adormeai, moleșit după o zi de alergătură și joacă, te puneam să vezi  desene animate. Atunci te umpleam de dezmierdări. Îmi acceptai alintările  pentru că erai într-o stare de semiconștiență. Te lă...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by João Valente