Sara tocmai a împlinit nouăsprezece ani și, din cauza unei traume reprimate din trecut, simte o teamă tot mai mare că va muri în acest an. Din acest motiv, ceea ce ar trebui să fie cea mai lipsită de griji vară din viața ei, între liceu și facultate, o petrece sub umbra anxietății. Iese cu prietenii prin cluburi alternative, încearcă să se împace cu fostul ei iubit, Viktor, bea mult și își dorește să fie remarcată de toți, deși, în esență, este retrasă. Totul se schimbă după ce, într-o încăpere întunecată a unui club, Sara are prima viziune, în care trauma din trecut prinde din nou viață - se reîntâlnește cu Lara, verișoara ei de nouăsprezece ani. Sara se trezește în dimineața următoare cu o senzație de furnicături în mână, care se extinde, iar ea descoperă că suferă de o boală nenumită, cu care va putea trăi normal, dar care o va însoți pentru totdeauna. Primind primul indiciu că teama ei de moarte este justificată, Sara începe, cuprinsă de panică, să analizeze obsesiv acest concept, propriul corp ca pe ceva fragil și trecător, iar prin aceste gânduri se maturizează brusc. Începe cursurile pregătitoare pentru pictură, unde îi cunoaște pe Tisa și Balša, doi tineri excentrici, amândoi marcați de întâlniri cu moartea și de traume îngropate. În Tisa, Sara găsește un model, iar de Balša se îndrăgostește. Prin relația cu ei, Sara se confruntă cu prezentul, viitorul și trecutul ei — cu tragedia familială care i-a marcat întreaga copilărie: moartea verișoarei sale, Lara. „Vulnerabil și puternic, jucăuș și neliniștitor. Romanul excepțional al Nađei Petrović începe ca o dramă adolescentină de maturizare, dar se transformă rapid într-o confesiune intimă captivantă, aerată și poetică, în același timp emoționantă și dureroasă. Este o poveste despre fragilitatea profundă și esențială, despre frica de moarte, dar și despre frica de viață.” - Srđan Golubović „Narațiunea Sarei, digresivă, adesea colorată de un umor ușor, autoironic, nu este vocea literară stereotipă a unui adolescent. Digresiunile ei se coagulează adesea în imagini lingvistice surprinzătoare, care capătă și un echivalent “exterior”: neoptând pentru o proză strict realistă, autoarea introduce în roman motive fantastice importante și întregi scene onirice, integrându-le armonios și foarte funcțional în narațiune și folosindu-le ca elemente structurale semnificative ale întregului.” - Comunicatul juriului format din prof. dr. Jelena Panić Maraš, prof. dr. Predrag Petrović și dr. Tijana Tropin, la acordarea premiului „Grozdana Olujić” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2023

In Se gli animali una donna cerca di capire cosa le è accaduto dopo la nascita del primo figlio, un’esperienza così buia che la fa scontrare con la lingua e il significato delle parole. Il regno animale, miti antichi, foto, mail e persino liste della spesa stilate durante la gravidanza: è in loro che la donna cerca un appiglio. Come si diventa, anche tempo dopo aver messo al mondo il proprio figlio, comunque madri? E come si riuniscono i cocci di un essere umano, dopo che è andato in frantumi?

Ova priča je kao paučina od pokidanih niti: ako uspeš da uhvatiš jednu, ostale ti izmiču. To je priča o uznemirujućem nizu smrti u svetu pornografije između Rima, Milana i Torina, ali i priča o istrazi koju vodi glavna inspektorka Vitorija De Feo. To je priča i o tome kako su se dvoje dvadesetogodišnjaka, Bet i Teo, našli na istom tragu u potrazi za pričom koja bi oživela njihov blog, kao i priča o pokušaju jednog novinara žute štampe da napravi ekskluzivu života. Oko njihovih zamršenih potraga kreće se nadrealni hor grotesknih likova: hirurzi koji se bogate prodajući seks-igračke oblikovane po anatomiji preminulih porno zvezda, đavolji advokati koji drže pripravnike na uzici, forenzički analitičari koji pokušavaju da se probiju kao jutjuberi, bivši glumci iz dečjih emisija pali u nemilost, psihijatri koji se prerušavaju u avokado tokom seansi, brbljivi influenseri nadrogirani kokainom, ljigavi menadžeri porno glumica. Sve to prati i začinjava mešavina sintetičkih droga i ugovora o potčinjavanju, odsečenih šaka i pita s limunom, kućnih ljubimaca zečeva i treš emisija, Ikea skladišta i porno setova. Iza jasne detektivske priče raspliću se oblici jedne pornografije postojanja za koju, danas, više ne postoji ništa što bi bilo opsceno.

El desayuno de las campeonas es el primer libro de Liu Zakrajšek, en el cual nos sumergimos junto a la protagonista en tres diferentes puestos de trabajo para estudiantes: en una sala de cine, un centro cultural y una librería. Cuando no está en clase o trabajando, pasa el tiempo en un pequeño y agobiante cuartucho de una buhardilla que comparte con la impulsiva y caótica Vesna y la organizada y seria Pia. La dinámica entre ellas se va construyendo y derruyendo capítulo a capítulo de un modo más o menos dramático, todo ello en el marco de una amplia crisis existencial que experimentan las generaciones jóvenes que están a punto de entrar en el mercado laboral: desde la precariedad y los altos precios de la vivienda hasta una segregación de clases cada vez peor, la soledad y la delicada salud mental. Así, los jóvenes de la novela, que deberían estar pensando en sus sueños y el futuro, no pueden sino ocuparse de cómo procurarse el dinero para pagar el siguiente alquiler. El libro, que toma prestado su título de Kurt Vonnegut, es una sutil sátira de los tiempos actuales que necesitamos como el comer.

«Уся любов із обпаленої фотографії» висвітлює стосунки трьох поколінь жінок, які сприймають світ майже несумісними способами. Родина та її крихка рівновага похитнуті раптовою госпіталізацією найстаршої з них. Паралізуючі страхи набувають чітких обрисів у наближенні неминучої смерті. Їхні механізми захисту, особливо способи, якими кожна паразитує на житті іншої — в ім’я обов’язку та материнської любові — виходять на поверхню. А Лея, яка перебуває посередині цієї дистанції, є тією, хто фіксує зміни, хто просіює реальність, намагається її записати й надати їй сенсу; вона є тією, хто постійно веде переговори зі своєю ідентичністю, прагнучи з’ясувати, хто вона поза ролями доньки та матері, і знайти шлях до тихої гавані. — Елі Бедікe, видавець.

Milczeć i być współwinnym? Czy dochodzić sprawiedliwości i bać się zemsty? Mateo wraca do rodzinnego domu w Madrycie, po tym jak stracił pracę w studiu architektonicznym w Barcelonie. Gdy przez przypadek znajduje w rzeczach swojego ojca Juana pistolet, zaczyna podejrzewać, że broń ma jakiś związek z zamachem terrorystycznym sprzed dwudziestu lat, dokonanym w tamtej dzielnicy przez ETA. Czytelnik równolegle poznaje historię Malen, która w 2000 roku w tej samej okolicy planowała zabójstwo pewnego sędziego, ale realizacja misji przyniosła nieoczekiwane rezultaty. Mateo docieka prawdy o przeszłości swojego ojca, co doprowadzi go do ujawnienia tajemnic, które mogą nieodwracalnie podważyć fundamenty życia jego i bliskich mu osób. Wykorzystując prawdziwą historię zamachu sprzed dwudziestu pięciu lat, Antonio Lleras w swoim emocjonującym debiucie rozważa temat odkupienia win i nowych początków. Zastanawia się, jak lata po zakończeniu działalności przez ETA ofiary i oprawcy, którzy doświadczyli przemocy i zemsty, próbują zbudować swoje życie na nowo.