“Ssst, vezi că vine.” 
Bărbații își țin respirația și nu mișcă, ghemuiți în gang. Prin fața lor trece o  femeie într-un pardesiu verde, cu geantă, pantofi și mănuși din piele de  șarpe. Tocurile ei scot un sunet ascuțit și din părul ei strâns în coc au căzut  câteva șuvițe. Aleea pietonală e plină de lume ieșită la cumpărături, iar  femeia face notă discordantă cu luxul ei ieșit din comun. Cu toate acestea,  nimeni nu o fluieră, ba chiar unii oameni se dau din calea ei când o văd  venind.  
“Haide, acum.” șoptește bărbatul mai în vârstă celuilalt și cei doi se  furișează pe urmele ei.  
O urmăresc de la o distanță destul de mare, amestecându-se în mul țime, cu blugii lor rupți și gecile lor de fâș.  
“Ce părere ai?” 
“Nici nu știu ce să zic... Unde crezi că se duce?” 
“Habar n-am. Da’ îi dăm noi de capăt.” 
Femeia s-a oprit la o tarabă și cumpără smochine uscate. Bărbații se  opresc și ei la câteva zeci de metri mai în spate și își iau câte o cafea. Cel mai  în vârstă are în jur de 35 de ani, iar celalalt pare cu vreo 5 ani mai tânăr sau  chiar mai mult. Amândoi sunt șateni cu ochi căprui, proaspăt ieșiți de la  frizerie. 
“Întoarce-te.” mormăie printre dinți mezinul și amândoi se rotesc  cu spatele către femeie. 
“Te-a văzut?!” 
“Nu știu, dar s-a uitat încoace și m-am panicat!” 
“Poartă-te normal, nu știe cine suntem. Trebuie doar să nu-și dea  seama că mergem după ea.” 
“Da, dar...” 
“Mai stăm 3 secunde, apoi pornim.” 
Femeia pleacă ducându-și punga de hârtie cu fructe și cerul începe să  se întunece. Curând, picură. Lângă femeie a apărut ca de nicăieri un bărbat  la costum care o acoperă cu o umbrelă mare neagră. 
“Mda.” 
“Ce facem, mai mergem?” 
“Păi n-am făcut nimic.” 
“Și ce vrei, să ne ținem după ea zi și noapte?” 
“Mda.” 
Începe să plouă cu stropi mari și bărbații își trag glugile pe cap. “Bine mă, hai să ne întoarcem.” 
Bărbații fac cale întoarsă și după ce străbat câteva străduțe intră în tr-un local mic și se așează la bar. 
“Două cu de toate, extra-ou și două halbe!” 

Patronul dă din cap tăcut și dispare după perdea. Dintr-un caseto fon vechi se aude Beatles și, la cele trei mese, bărbați uzi de ploaie de vârstă  medie își sorb supa în tăcere. Fata patronului, o adolescentă încruntată cu  șorț murdar, le pune în față cele două halbe de bere cu prea multă spumă. ”Mda.” 
Bărbatul mai tânăr oftează. Își închipuia că o să fie mai ușor.  Patronul le aduce două boluri mari, aburinde, fiecare cu câte trei jumătăți  de ou fiert și marinat.  
“Domnu’ Takashi, știți cine e Milena Blok?” 
Patronul îl privește lung și dă din cap nemulțumit: 
“Era să mă închidă de trei ori până acum,” gesticulează spre local,“  dar Milena a plătit pentru mine.” 
“E adevărat că toți plătesc?” întreabă bărbatul mai în vârstă. Patronul ridică din umeri. 
“Cine plătește n-are probleme. Dacă sunt probleme, Milena re zolvă.” 
Tânărul bea jumătate din bere și apoi întreabă: 
“E adevărat că și-a omorât soțul?” 
“Dacă sunt probleme, Milena rezolvă.” rânjește patronul și se în toarce în spate, lăsându-i pe cei doi privind blegi în supă, în timp ce pastele  se umflă. Fata le reumple halbele fără să-i mai întrebe.  
Afară plouă torențial și firmele deja și-au aprins semnele de neon.  Cei doi aleargă cu adidașii uzi înjurând până acasă.  
“Acu’ ți-ai găsit și tu să fumezi?” 
Tânărul suflă fumul țigării de contrabandă pe fereastra deschisă.  Camera mică și acoperită cu tatami vechi e scăldată în lumina roz a siglei  hotelului de peste drum și pervazul de lemn e ud. E plină de cutii goale de  bere și de ambalaje, având ca mobilier doar un dulap mic, o masă cu două  scaune și saltelele rulate într-un colț.  
“Păi și când ai vrea să fumez?” 
“Mda.” 
Aerul proaspăt și rece umple camera și bărbatul mai în vârstă stă pe  un taburet și privește în gol. 
“Îl mai sunăm o dată?” 
“Așa, fără nimic concret? Ai văzut cum a făcut data trecută... că el  merge până la capăt și că să-l lăsăm naibii în pace. Tot nu înțelege cu cine se  pune.” 
“Am auzit că ieri iar l-au dat afară de la jocuri.” 
“Franjuri îl face!” țipă bărbatul mai în vârstă, dând cu pumnul în  masă. 
“Păi și ce vrei mă să facem? Tu nu vezi că nu ascultă nici de-ai lui,  nici de nimeni?”
 
Afară fulgeră.  
“Îl băgăm la pușcărie.” declară bărbatul mai în vârstă. 
“Vrei să ne bagi tatăl la pușcărie.” repetă fratele mai mic. 
“Nu pentru mult timp. Așa, până trece chestia asta. Apoi îi vine lui  mintea la cap.” 
Fratele mic se încruntă. 
“Nu rezistă nici o zi fără băutură.” 
“Ei da. Se descurcă. Furăm portofelul unui fraier, i-l băgăm în buzu nar, țac-pac denunț, mică vacanță, rezolvăm problema.” 
“Și crezi că Milena nu rezolvă și ea problema?!” 
Frații își termină țigările în tăcere, privind umbrele unui cuplu care  face sex în hotelul de vizavi.  
”Hai la muncă.” 
”Hai.” 
Răsăritul îi prinde transpirați, în fața ușii depozitului, bând cola. Prin cerul  încă acoperit de nori răzbat razele portocalii ale soarelui. Autobuzul rugi nit trage în fața lor și șoferul claxonează prelung. Oamenii ies din depozit și  se urcă în mașină îmbulzindu-se. Frații se uită unul la altul, și târându-și pi cioarele se urcă și ei în autobuz și se agață de bare. Nu mai e niciun loc liber. Fratele cel mare strânge mâna pe bară, încruntându-se. Fratele cel mic ați pește. 
Ajunși acasă, întind saltelele pe jos și se trântesc pe ele. Fereastra fără  jaluzele umple camera de lumină, dar în câteva minute ei deja sforăie. În  hotelul de pestre drum, cuplul ia micul dejun în cameră.  
“Da! Ron sunt!”  
Fratele cel mic sare ca ars, trezit brusc de soneria stridentă a telefo nului mobil.  
“Ce? Cum?” 
Ochii i se măresc. Mârâie ceva ininteligibil. Aruncă telefonul pe jos  și îl scutură bine pe fratele mai mare, care încă doarme. Îi șoptește ceva și  acesta sare și el din pat ca ars. Cei doi scot tot din dulap și se ceartă pe sin gura pereche de blugi neruptă. Ron e mai rapid și se îmbracă deja cu ea, în  timp ce fratele lui își pune o cămașă. Amândoi încep să răcnească, trăgân du-se de haine.  
Cu cearcăne sub ochi și cu fețele încă umede și îmbujorate, bărbații  pot fi văzuți făcând temenele unui cerșetor bătrân și șchiop, rezemat de un  zid pe strada principală. Cerșetorul le întinde bodogănind câteva bancnote  mari, scoase dintr-un buzunar interior. Bărbații se reped într-un magazin și  când ies de acolo poartă pantaloni ieftini de stofă, curele din imitație, cămăși albe și cravate – Ron una albastră cu picățele și fratele său una cu  dungi galbene. Dintr-un magazin de încălțăminte la mâna a doua ies cu două perechi de pantofi scofâlciți pe care îi lustruiesc cu un tub întreg de  cremă stând pe niște trepte.  
“Deci asta e.” 
“Mda.” 
“Ne-am mișcat prea încet.” 
Frații fumează lângă statuia ecvestră din piața centrală.  
“Asta a fost soarta lui. Când vine soarta după tine n-ai ce face.” Lui Ron i se umezesc ochii.  
“De ce naiba a trebuit să fie așa... Nu putea să stea și el în banca lui...  Și atât de repede!” 
Fratele mai mare îl lovește peste braț. 
“Vine.” 
Spre ei se îndreaptă Milena purtând pantofi, geantă și mănuși din  piele de șarpe, altele decât cele din ziua precedentă. Lângă ea merge un  bărbat înalt, de vreo 60 de ani. Bărbatul poartă un costum de mătase la trei  rânduri și un palton de lână gri, o pălărie cu dungulițe și zâmbește vesel.  Părul lui grizonat e prins într-o coadă scurtă, iar el pășește energic în timp  se ea se sprijină de brațul lui.  
“Ți-am spus că am cei mai frumoși copii din lume – ei bine, iată-i!” Frații înghit în sec. Milena îi măsoară cu o privire binevoitoare.  “Cel mai mare – Cristof și cel mic – Ron.” spune bărbatul gesti culând spre ei. 
Milena dă mâna cu fiecare, senzația pielii de șarpe trimițându-le fiori  pe șira spinării.  
“Mă bucur să vă cunosc.” spune ea privindu-i drept în ochi, și frații  știu că ea i-a văzut în ziua precedentă.  
“Milena ne duce la steak house ca să sărbătorim nunta, că duminică  după slujbă plecăm în Caraibe.” 
Ca niște ocnași condamnați la ștreang, frații își urmează tatăl cel  vesel și logodnica-șarpe cu pași mici, de parcă ar vrea să fugă dar n-au unde.  Oamenii se dau la o parte din calea lor.  
“Nici două săptămâni nu-l suportă.” murmură Ron. 
Cristof îl privește fără un cuvânt.  
“Crezi că-l dă la rechini în Caraibe?” 
“Mda.” 
Fripturile sunt delicioase și șampania e din belșug. Tatăl lor e de deja  rozaliu la față și frații schimbă priviri îngrijorate. Milena nu dă semne că  șampania ar afecta-o în vreun fel. Frații sorb prudent și nu o scapă din ochi. 
“Și, tată...” începu Ron, “De ce nu ne spui cum v-ați cunoscut?” Tatăl se lansează într-un hohot de râs. 
“Strașnică poveste! Fredonam pe stradă și deodată am intrat la ruletă  și am pierdut toți banii! Ha-ha! Milena m-a găsit acolo și a plătit pentru mine, apoi m-a luat la ea acasă. Un înger! Peste tot a plătit pentru mine!  Mi-am spus ‘Jean, femeie ca asta nu mai găsești pe lume’, și imediat m-am  dus să iau un inel și să o cer!” 
Fraților le pică fața, dar nu pot să comenteze nimic pentru că ea e  chiar acolo. Pare că zâmbește, dar dacă e de fapt extrem de furioasă? “Foarte drăguț din partea dumneavoastră.” spune fratele mai mare,  mestecând cu greu. 
“Nu face nimic.” spune Milena, și din tonul vocii ei Cristof înțelege  clar că îi spune să nu se mai amestece.  
Ron dă pe gât paharul de șampanie.  
“O să vă aducă cineva costumele pentru nuntă sâmbătă. Le-am ales  chiar eu! Totul o să fie superb! Cu mama voastră, n-am avut bani de nuntă,  dar niciodată nu e prea târziu în viață!” spune tatăl petrecându-și brațul  după umărul Milenei, “Cu îngerul meu, voi fi în sfârșit fericit! Și o voi face  cea mai fericită femeie din lume!” 
“O, Ilya...” Milena pare să se înmoaie. Poate sunt cuvintele tatălui,  poate sunt cele două sticle de șampanie pe care le-a băut singură. Poate îl  alintă, sau poate a uitat cum îl cheamă. 
Cristof îl lovește cu piciorul pe Ron pe sub masă.  
“Așa e tată, pentru voi!” spune Ron și ridică paharul în aer. Cu toții ciocnesc cu el și termină din pahare. Nimeni nu mai vrea  tortul de ciocolată pe care tocmai l-au adus chelnerii, în afară de Jean care  ronțăie decorațiunile.  
În fața ușii lor e o femeie pe la 30 de ani care ține cele două umerașe  cu fracurile lor într-o mână și o pungă de hârtie în cealaltă. Femeia are  părul scurt, mâinile musculoase acoperite de tatuaje, poartă pantaloni de  piele și se uită urât. 
“Voi sunteți Ron și Cristof?” 
Ron dă din cap, buimac. E sâmbătă dimineața și cei doi frați au băut  până au uitat de necazul lor în noaptea precedentă. 
“Atunci astea-s pentru voi.” zice ea și îi dă pachetele, apoi intră în  cameră. 
Ron îl trezește pe Cristof și amândoi se uită temători la cea care le-a  invadat spațiul. Femeia stă pe un taburete și își aprinde o țigară. Pare că ar  vrea să vorbească, dar tot renunță în ultima clipă. 
“Vrei niște cafea?” întreabă Cristof precaut. Femeia dă din cap. Ron  se repede afară și se întoarce cu un ibric plin. În urma lui se aud țipete  într-o limbă asiatică. Ron umple două căni ciobite. 
“Eu sunt Mașa. Bătrânu’ vostru se însoară cu maică-mea.” Frații se privesc panicați.  
“Noi i-am zis să renunțe, că nu-i de nasul lui!” 
“Să știi că noi de la început n-am fost de acord!” 

“Mă jur pe ce vrei tu că nu e escroc, nu e pentru bani, așa e el cretin!” Mașa îi privește perplexă. Își stinge țigara dând din cap. 
“Eu voiam să vă... rog...” spuse ea lăsând privirea în pământ,“să-l  țineți să nu fugă. Toți pleacă repede. Cu toții ne-am stupefiat că a apărut  unu’suficient de nebun s-o mai și ceară. Are și ea o vârstă. ” 
Frații se uită lung, apoi zâmbetele li se lățesc pe față.  
“Păi dacă-i pe-așa, stai fără grijă surioară! De ăsta nu scapi ca de piaza rea!” “Dacă-l dai afară pe ușă, intră pe fereastră!” râde Ron. 
“E ca lipitoarea cu femeile! Îi dai puțină atenție și nu mai pleacă!” Mașei i se umezesc ochii. 
“Credeam că nu mai apuc ziua asta! S-o văd în sfârșit fericită! De  când l-a împins pe taică-miu de la balcon, nimic n-a mai fost la fel!” Zâmbetele fraților le îngheață pe față.  
“Împins de la balcon?” 
Mașa îi privește încurcată. “Aia... a fost un accident.” Pune jos cana  și se ridică. “Ne vedem mâine la 9.” zice ea și se face nevăzută. Bărbații beau  cafea din aceeași cană fumând în tăcere. În hotelul de vizavi, draperiile sunt  trase și nu se întrezărește nicio mișcare. 
“Oare după nuntă ne lasă nouă costumele astea?” 
“Mda.”