El alivio que siente Ernest cuando su padre se suicida durará muy poco. Pronto descubrirá que las heridas de su pasado, aquellas que creía olvidadas, están más abiertas que nunca. La oportunidad de vivir en una casa de verdad, como llama él a la casa que hereda, hace resurgir el deseo que lo acompaña desde de niño: formar una familia ideal. Sin embargo, la incapacidad para comprender a su madre y a su esposa, quienes insisten en tomar el control de sus vidas, el constante influjo de su padre y la reaparición de un viejo amor harán que se tambaleen los cimientos de su presente, aquellos sobre los que Ernest pretende construir su nueva e idílica realidad. Tanto su temática profunda y contemporánea como sus toques de humor hacen que Una casa de verdad destaque como una novela de creciente tensión psicológica a la par que cercana y dinámica.

Una ventana a la amistad masculina: la corporalidad y los afectos truncados, torpes, subterráneos, que se dan en una pandilla de chicos de barrio durante los 2000.

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.