Știi că am luat copiii, hainele, lucrurile de baie, mâncarea bio împărțită în  porții mici băgate în tupperwares în culori țipătoare ca cele de la Benetton,  am luat și cărțile lor, pentru că seara numai dacă citesc reușesc să-i chem  somnul lui Rogério, și de multe ori îl trezește după câteva ore un coșmar  care-i sugrumă mărul lui Adam, și eu îl iau în brațe, cum te luam și pe tine  în brațe, Rita, pe când făceam un cuib atât de perfect, încât dacă ne-ar fi  văzut cineva de sus, ar fi putut lesne să ne confunde cu simbolurile chine zești în alb și negru, prin care se explică nemurirea și infinitul complemen tar, și el face un infinit în brațele mele, dar puțin mai mic și încet-încet  adoarme la loc, câteodată chemându-te, Rita: mama, mama, iar eu trebuie  să-i spun adevărul, oricât de mult l-ar răni asta acum, înțelegi, sunt sigur că  înțelegi, la urma urmei, viitorul e plin de canapele pe care să-ți regurgitezi  copilăria, nu mai e ca înainte, când îți cărai traumele din leagăn până-n  groapă, ca într-o procesiune de cicatrici, iar eu îi spun, încetișor, că așa  doare mai puțin, mama e rea, Rogério, mama, de fapt, e rea. 
Când am primit ultimul tău e-mail, în care îți revărsai asupra mea  fierea fiindcă ai fi găsit în mine cel mai mare dintre nelegiuiți, m-am neliniș tit foarte tare, Rita, pentru că nu mi se pare c-aș merita din partea ta dispre țul ăsta caustic cu care judeci toate acțiunile mele pământești, chiar și pe  acelea (și mai cu seamă pe acelea) care ne leagă unul de altul, poate n-o să  mai fim niciodată în forma unui corn al abundenței asiatic ca o prismă a in finitului, dar chiar și așa, foarte apropiați, măcar din cauza copiilor și a câi nelui trebuie să-ți spun că n-o să-i mai tai nicio labă lui Nero, a fost o gre șeală din toate punctele de vedere, le-am cerut deja scuze copiilor și chiar  am profitat de ocazie ca să le explic ce este sângele și de ce e important, și  cum suntem toți supuși răscolirilor suferinței fără anunț în prealabil, că nu  suntem nici mai buni nici mai deștepți decât grecii antici peste care viața se pogora torențial într-un potop de cuțite, iar cățelul de fapt n-a pățit-o așa  de rău, poate să meargă, deși numai într-a întâia, și laba nu mi-a folosit la  nimic, pentru că atunci când am intrat la poștă cu ea în buzunar ca să ți-o  trimit, mi-am dat seama că n-aveam bani pentru plicurile alea cu bule de  aer, iar omul n-a acceptat s-o primească în nimic altceva: că se rupe, zicea,  ca să vezi că mai există totuși profesioniști și simt că poate ar trebui să te întorci pe teritoriul abandonat al tre cutului nostru recent și să faci arheologia faptului de a mă fi iubit, cum și  cât, și chiar dacă pleci de acolo cu o mână de lucruri moarte, măcar poți să  faci în cursul acestui proces un decalc al modului în care ne purtam și să  devii, chiar dacă n-o simți, mai drăgăstoasă cu mine, să vedem poate așa nu  se mai întâmplă niciun rahat. 
Chiar azi, dacă ești cumva curioasă să afli ce facem ca să ne distrăm,  în vreme ce tu știi doar să te închizi în casă, să-ți digeri ura în e-mailuri care, după cât de lungi sunt, par mai degrabă niște summe teologice și pe care le  citesc numai până pe la al șaptelea rând, plictisit de moarte de lălăiala ta re petitivă, prin care evoci iar și iar o întâietate asupra vieții copiilor noștri pe  care eu nu ți-o recunosc ia vezi dacă nu le e bine cu mine, Rita, dacă nu știu să-i fac fericiți în tr-un fel care pentru tine va rămâne pe veci inaccesibil, având în vedere cât  de mult ții la eticheta pedagogică cu care ți-au distrus copilăria, Rita, fi indcă ei cu mine râd, se murdăresc și își folosesc energia lor de copii cău tând puii de vrăbii care tot pică din copaci, și, unul câte unul, le rupem  gâturile mici ca să-i salvăm să nu moară de frig sau în gura vreunei pisici și  tu n-ai fi niciodată în stare de așa ceva pentru că ai alergie la opțiunile care  apar din tensiunea dintre extreme, tu care de fapt ești o căcăcioasă, Rita, tu  care țipi la mine doar pentru că știi că va exista întotdeauna în corpul meu  un organ calibrat ca să intre în rezonanță cu vocea ta, dar să nu crezi nici  măcar o secundă că sunt la mâna ta, Rita, pentru că eu sunt liber ca lumina  soarelui și nici vălul opac al nopții din ce în ce mai întunecate nu va putea  niciodată să anestezieze eterna mea reîntoarcere, Rita ba chiar îndrăznesc să mi te imaginez cum, frustrată, în fața monito rului tău, dezinteresată de bucuria noastră, dai drumul în casă copoilor po liției informatice și cum ei încearcă, luând mirosul căilor IP parcurse de  mesajele mele, să-mi depisteze prezența în Spania sau în Amsterdam,  tocmai mie, Rita, care am hrănit cu biberonul firewalls de state democra tice pe când eram fericiți și eu eram bine plătit, și plecam de acasă în  Maldive de parcă mergeam doar până la Badajoz să descoperim un soare  mai palid. 
La noi, în fundul ăsta de lume, Rita, cum îi spui tu în ultima misivă,  suportabilă doar până la jumate, când explodează nestăpânirea ta posesivă  de vrei să le numești pe toate ale tale, noi ne vedem de viața noastră irespon sabilă, după judecata ta repezită să le pui pe toate bine delimitate și deslu șite, dar noi ne distrăm, Rita, ce n-aș da să poți vorbi cu ăștia mici, și chiar  te-aș lăsa dacă nu le-ai împuia capetele cu plânsete și minciuni, ca prima și  ultima oară, când i-ai sfătuit să fugă de nebunul ăla și să ceară ajutor străini lor, Rita, Rita, ce dracu de mamă își sfătuiește copiii să-și dea tatăl pe un ca mionagiu oarecare, unuia de-i plac băiețeii sau fetițele imberbe, Rita, așa că  de-asta, și tu știi, nu-ți mai permit nici un minut la telefon cu ei, și e așa de trist să spun că nu am încredere în tine, Rita, la urma urmei ești încă ne vasta mea, în ciuda situației, dar adevărul e că n-am încredere. 
Dacă m-ai vedea acum, Rita, cu mustața rasă, ca un băiețaș de trei zeci și ceva de ani, cum mă îmbrac în bermude sau în blugi, spre deosebire  de costumele-uniformă de corporatist, în care mă chirceam împotriva vo inței mele, acum sunt numai un zâmbet, Rita, am o viață bună în care fan toma rutinei școlare nu le bântuie copiilor prin cap, eu am cu douăzeci de ani mai puțin și ei cu zece mai mult și ne întâlnim în acest eter hertzian al  celei mai puerile adolescențe, și totul e permis, iar tu, ca o proastă, n-ai vrut  să vii, după ce ți-am lăsat atâtea mesaje implorându-te să vii, să te hotărăști  să ne accepți din nou în integritatea unei familii, că nu, că nu, când îmi răs pundeai lamentându-te, că nu suportai nici măcar gândul de a mă lăsa să  mă întorc acasă, în capul tău eu eram un petrolier care vărsa țiței brut peste  tot pe unde trecea, și nici scuzele mele insistente nu te-au făcut să te mai  gândești măcar o dată la natura precară a trecutului și a amintirilor, legate  mereu de un punct de vedere pe care tu, ca o oarbă, îl postulai ca absolut. 
Și că te-am bătut nu poate fi o scuză pentru orice, Rita, la urma  urmei și tata a bătut-o pe mama, bunicul pe bunica și chiar și unchiul tău  cel veșnic îmbujorat o mai altoia pe mătușa ta, or, din câte știu eu, toți oa menii ăștia ori sunt încă împreună, ori pe unii doar moartea i-a despărțit,  așa că nu-mi spune tu mie că niște scatoalce ocazionale ca să-ți mai discipli nez îndrăzneala au fost de ajuns ca să-mi lași valizele la ușă sub amenințarea  poliției, tu, care prin asprimea firii tale căutai confruntarea, și nu încerca să  mă faci să cred, Rita, că nu știai cum sună sau ce gust are o confruntare  între un bărbat și o femeie, mai ales când cea din urmă insistă cu fantezia ei  comunistă de a strămuta o întreagă comunitate înăuntrul casei, ca să  judece hotărâri care, fiind între un bărbat și o femeie, numai pe ei doi îi pri vesc, dar tu ți-ai pierdut noțiunea de intimitate, puțin câte puțin, printr-un  proces decadent de expunere publică, brutarului îi arătai pe furiș un ochi  vânăt sau o urmă de sânge învinețit pe braț, manichiuristei, la apogeul ei de  cârpaci, îi dezvăluiai neînțelegerile noastre din pat, toate astea numai ca  să-ți zică ce voiai s-auzi și să vii acasă liniștită de raționamentele altora, pe  care ți le făceai cârje când ți se terminau argumentele în timpul unei discu ții încinse. 
Sunt sigur că tu ai pus pe cineva să ia copiii, sunt sigur că n-am fost  atent când am făcut rutarea unuia dintre multele mesaje prin care te pun la  curent cu viața noastră fără tine, iar tu ai profitat de greșeală și ai trimis  vreun dobitoc deghizat în localnic să-i ia din cameră, spre disperarea mea,  de am țipat la toți recepționerii, managerii, și alte piese anchilozate de-ale mașinăriei ăsteia centrifuge din care au ieșit scuipați copilașii mei, dar o să  ți-o plătesc eu până la urmă, Rita, o să vă caut până o să te găsesc și pe tine și  pe ei, ca să vezi că, dacă au libertatea de a alege, o să vină alergând la mine ca  un câine la stăpân, Rita, și te vei spurca în ultima ta umilire publică de a fi  lăsată la o parte ca mamă, poate că e mai bine că s-a întâmplat așa, Rita,  poate așa înveți o dată pentru totdeauna. 
N-am mai luat pastilele de câteva zile ca să evit să dorm, și am piratat  tot ce înseamnă companie aeriană în speranța că o să-i văd listați pe vreo  foaie de zbor, chiar și camuflați sub coaja vreunui pseudonim, și nimic,  Rita, nu prea știu ce să cred despre toate astea și în același timp refuz să accept ce-mi spui tu în ultimul tău mail, în care te descotorosești, încă o  dată, de responsabilitatea de a fi participat la disparițiile lor, și dacă vrei să  știi, Nero a murit, poate de la infecția pe care n-am apucat s-o tratăm nicio dată, îl am aici, la ușă, ca un cârnat lung, din ăia puși ca să nu intre curen tul, nu știu ce-o să le spun copiilor când o să mă întrebe de el, poate  inventăm o minciună comună, doar ca să nu-i vedem suferind de agitația  unui doliu, nu crezi, Rita, că e spre binele lor, nu crezi? 
Chiar azi m-aș fi jurat că i-am văzut aproape de o gelaterie de la care  ne luam de obicei desertul, n-o să-ți vină să crezi, dar când i-am tras de  mânecă erau deodată alții, mult mai mari și mai măslinii, iar eu nu știu  unde s-au ascuns ai noștri, poate că îi ai tu la tine și prin complicitatea oa menilor ăstora care mă detestă eu le văd în priviri ștampila de străin pe care mi-o pun chiar înainte  de a mă da la o parte din drum lovindu-mă cu umărul faci o triangulație speculară cu toate camerele astea de luat vederi și  cu reflectoarele de securitate și te distrezi aprinzându-le câte puțin prin  toate părțile, ca să mă faci să mă arunc, cu o săritură de pisică, ca să prind  spectrele astea, câteodată iau bătaie pentru că ei nu înțeleg nevoia mea, do rința mea arzătoare de a avea din nou copiii cu mine, dar tu înțelegi, nu-i  așa, Rita, și dacă înțelegi, de ce mai faci asta. 
Au venit și mi l-au luat pe Nero de aici, iar singurul motiv pentru  care nu m-au dat afară e că sunt străin și că încă mai am ceva bani cu care să  le ung mâinile corupte, de altfel sunt atenți la contul care se îngrașă perio dic și din care eu tai cu câte o mișcare de Visa, acum e totul bine pe-aici,  Rita, știu, acum lucrurile au sens, ca și cum mirosul câinelui îmi implan tase un fel de ceață mentală care a fost dată la o parte dintr-o dată și acum  pot să gândesc, în sfârșit, mi-e totul clar, e o epifanie, mă crezi. 
Când îi bag în mașină ei cred că o să-mi sugă pula ca și celorlalți tu riști, dar eu mă grăbesc să rezolv neînțelegerea afișând sincer un zâmbet, că  nu sunt ca alții, le spun, și că n-aș fi niciodată în stare să fac una ca asta unui  copil de-al meu, și ei rămân cam buimaci și unii chiar încearcă să iasă din  mașină, dar eu am portierele blocate și dosul palmei ca să le readuc liniștea  și plânsul, și pornim pe șosea și ajungem la altă cameră de hotel la periferia  orașului și acolo ei se calmează pentru că se gândesc că, până la urmă, e  vorba tot de o chestie sexuală, și rămân pe acel teritoriu de confort până  când le pun căluș și îi leg de pat, și în momentul ăla e deja prea târziu să mai  plângă, să mai țipe, le mai rămâne doar să tremure ca și cum le-ar fi frig, în  țara asta care niciodată, dar niciodată nu se răcește, și eu iau un bisturiu și  m-apuc să încerc să le găsesc pe sub piele trăsăturile lui Rogério sau ale  Ritei, eu mi-am dat seama că ei n-au plecat niciodată de aici când am înce put să-i văd prin toate părțile, și nu e vorba de nicio parte iluzorie în procesul ăsta, doar deabilitatea însușită de a vedea carne pe sub carne, și acum  știu că ei sunt peste tot și e nevoie doar de pricepere pentru că eu n-am fost niciodată îndemânatic, după cum știi, ca să le  redau trăsăturile, și câteodată mi se pare chiar că am reușit, dar trei zile mai  târziu îmi dau seama de greșeală și trebuie să scap de aceia și să fac rost de  alții, din fericire aici e ușor să faci asta, nici nu ți-ar veni să crezi, ți-aș cere o favoare doar, Rita, ultima, dacă ai inimă, să-mi trimiți o fotografie cu ei,  pentru numele lui dumnezeu, pentru că am zile în care toate trăsăturile mi  se par la fel și altele în care uit multe lucruri, și așa, când o să-i recuperez,  te-aș mai lăsa să vorbești cu ei la telefon, știi, dacă le înțelegi limba, pentru  că ei, crescând, s-au schimbat mult, Rita, s-au schimbat mult.