View Colofon
Original text "Finalmente tens um quarto só para ti" written in PT by João Valente,
Other translations
Published in edition #1 2017-2019

Ai camera ta, în sfârșit

Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by João Valente

      Nu stau bine, dar nu vreau să risc nicio mișcare, ca să nu te trezesc.  Îmi îndrept spatele și mai domolesc durerea surdă. Stau doar pe jumătate  pe marginea patului, ca să ai salteaua la dispoziție. Ai căzut într-un somn  adânc și profit ca să-ți mângâi părul cu duioșie. Nu-ți place dacă-ți fac așa  când ești treaz. 
      Pe canapea reușeam să-mi iau revanșa. Atunci când mai aveai puțin  și adormeai, moleșit după o zi de alergătură și joacă, te puneam să vezi  desene animate. Atunci te umpleam de dezmierdări. Îmi acceptai alintările  pentru că erai într-o stare de semiconștiență. Te lăsai, plescăind din suzetă.  Știu că fapta e de condamnat. Te obligam să te uiți la televizor când îți era somn doar ca să te pot copleși cu iubire. Ca să mă simt eu bine. 
      Acum, în timp ce dormi, îți răsucesc cârlionții pe deget. Azi, stau cu  tine. Te-am înlocuit de prea multe ori. Trebuia ba să lucrez, ba să-mi văd  e-mailurile, Twitter-ul, Facebook-ul, ba să fac ordine în casă, să spăl vasele,  să pregătesc cina, să fac rezervări pentru vacanță, să văd meciul, să mă duc  la sală, să mă rad, să ies la cină cu prietenii, să ies la cină cu maică-ta, să văd clipul cu tipul-care-a-căzut-când-mergea-pe-motor, să citesc ziarul, să  citesc cartea, să citesc revista, să văd mesajele, să-mi încarc mobilul, să spăl  rufe, să pun benzină, să depun bani, să scot bani, să fac plățile, să beau o  bere, să văd un film, să cânt la chitară, să repar galeria de la perdele. Și după  toate astea, tu încă mă mai așteptai. 
Ai camera ta, în sfârșit. Nu trebuie s-o împarți cu fratele tău. Și e al bastră. Tot timpul ne-ai rugat să ai o cameră albastră. Cu televizor. Eu nu  sunt de acord cu televizoarele în dormitor, dar, de data asta, nu era să mă  opun. Ai văzut ce ordonate sunt toate? Fiecare lucru la locul lui: curat, îm păturit, aranjat. Cu totul altfel față de harababura în care dormeați voi.  Erau zile în care nici nu vedeam podeaua, acoperită de jucării, de jocuri,  cărți și haine. 
Ții minte vacanța în care am trecut pe lângă un automat de sur prize? Din alea în care pui o monedă și cade o capsulă de plastic cu o jucărie  înăuntru? La cină ne-am luat pizza și am mâncat înghețată. La sfârșitul  serii, ai arătat înspre automat: „Pune bănuț, tati”. Când ți-am răspuns că  nu, ai început să țipi, să plângi. Te-ai aruncat pe jos pe stradă, bătând cu pi cioarele și cu mâinile în pavaj și mi-a fost rușine. Oamenii se uitau la mine.  Unii îmi criticau zgârcenia, alții disprețuiau felul în care te-am educat. Știai  asta. Te hrăneai cu privirea disprețuitoare a turiștilor ca să-ți prezinți spec tacolul. În seara aia m-am ținut tare. După o vreme, scandalul n-a mai fost  din cauza automatului. Ci pur și simplu, amestecându-se cu somnul și cu  orgoliul rănit. Te-ai întors la hotel târât pe jos și cu mâna goală. În spatele  nostru, un râu de muci și lacrimi desena drumul. Ai adormit suspinând.  Somnul a adus pacea între noi.

Știi că, mimând pedagogia paternă, am avut o plăcere demnă de dis preț să-ți neg acel moment de bucurie? Îți dădeam totul pe degeaba. Când  îmi cereai ceva, îți închideam gura cedând. Îmi compensam absența prin  cadouri, unele după altele. Să-ți refuz un capriciu însemna de fapt că totul  avea să fie diferit. Că puteai să te joci cu mine. 
Te miști... Te doare ceva? Te mângâi pe cap, îmi las degetul să-ți dese neze fruntea și nasul. Până la urmă te liniștești și dormi în continuare.  Poate nu era durere. Doar un vis urât. Nu-ți face griji, tata e aici. N-o să las  monștrii să intre în cameră, cu atât mai puțin să-ți facă rău. Eu sunt obligat  să conviețuiesc cu monștrii mei în fiecare zi. Trăiesc cu groază de când v-ați născut tu și fratele tău. Mi-e frică de ce-ar putea să vi se întâmple: bolile, ac cidentele, că n-o să mă mai iubiți, că viața o să ne îndepărteze sau că o să  ajungeți să fiți nefericiți. Și mai e problema pe care n-o rostesc în fața nimă nui: ce m-aș face dacă te-aș pierde? Cade o povară pe umerii mei cu fiecare  zâmbet de-al tău. În fiecare clipă de fericire simt pe buze gustul dulce-acri șor al posibilității de a pierde sursa fericirii. Viața ar fi mai suportabilă dacă  nu te-aș fi cunoscut niciodată. Ar fi mers cum ar fi mers. Cum ar fi fost să  fie. Dar acum că te cunosc, n-am cum să te ignor. Iubirea părintească e cea  mai grea pedeapsă la care putem fi condamnați. Eternă și infinită, e intole rabilă. Prea concentrată ca să poată fi purtată. Prea simplă ca să poată fi în țeleasă. După ce te-ai născut, am murit. Dorințele mele, voința mea,  planurile mele, viața mea au dispărut. Acum, nu mai pot să dau înapoi.  Anesteziindu-mi voluntar durerea de spate ca să nu te deranjez, am uitat  cine eram înainte de tine. 
Panica se hrănește din neputință. Așa m-am simțit la spital, acum  câteva luni. Ai venit cu febră mare. Te-au supus unui șir de analize fără să  reușească să identifice ce aveai. Primele rezultate m-au încurajat. Respiram  ușurat la eliminarea fiecărei boli. La sfârșitul zilei, totuși, aș fi dorit să ai  ceva. Faptul că nu se putea identifica de ce sufereai putea însemna un dia gnostic rar sau grav. Sau suma amândurora. Cu cât mai mult voiam eu să  știu ce aveai, cu atât medicul insista să-mi spună ce nu aveai, fiindcă un re activ anume dăduse greș în misiunea lui de oracol. Părinții pe lângă care  treceam pe coridorul de la pediatrie zâmbeau în semn de solidaritate. Eu le  zâmbeam înapoi. 
Nu se fac analize în spitale pe timpul nopții. Insistă că bolnavii tre buie să se odihnească. Atunci, ai dormit cu mama ta. Ți-au scăzut febra,  te-au hrănit și ți-au dat jucării. 
Eu m-am întors acasă și l-am adormit pe fratele tău. Adăposteam o  spaimă care m-a făcut să umblu pe hol toată noaptea. Am evitat să mă uit la  fotografiile cu tine, la jucăriile tale. Să fii tată e o tensiune permanentă între  termeni contradictorii și incompatibili. Pe de-o parte, vreau ca viața ta să fie  lungă și fericită. Pe de alta, știu că orice existență are drept certitudine moartea. Ideea că „niciun părinte nu trebuie să asiste la moartea copilului”  e o tentativă ilegitimă de a atenua contradicția. Știm ce se va întâmpla, dar  preferăm să nu apucăm noi asta. Faptul că știu mă înnebunește. Ca și cum  
n-aș merita fericirea de a fi tatăl tău și mi-ar fi teamă că, într-o zi,  Dumnezeu sau universul sau statistica o să se prindă. Cum aș putea să  profit de bucuria de a te ști aici, știind că într-o zi poți să nu mai fii? 
M-am trezit ziua următoare fără să fi adormit. M-am ocupat de mine  și de fratele tău în mod mecanic. M-am întors la spital și făceai un nou set  de analize. Când doctorul a revenit, după treizeci de minute care au părut  treizeci de ani, s-a jucat cu tine, zicându-ți „super curajos”. Ne-a explicat că  ai o infecție rar întâlnită, dar tratabilă cu antibiotice. Și că o să fii monitori zat ca să se descopere de unde vine o infecție așa subită și violentă. 
Azi, înainte să adormi, ai întrebat de mama și de fratele tău. „Acum  nu sunt aici”, am răspuns. În seara asta stă tata cu tine. Mama a rămas cu  frate-tu. La un moment dat, o să facem schimb. Facem asta pentru binele  tău. Și mie îmi e la fel de greu ca și ție, dar așa e bine. Mama nu te iubește  mai puțin pentru că a rămas cu fratele tău, nici eu nu prefer pe tine doar pentru că mă aflu aici, în prima noapte în camera asta. 
Oare ce-ți mai amintești tu de atunci când te-ai trezit în toiul nopții,  speriat de un coșmar? Ai vrut la mama în brațe, dar mama era plecată, cu  treabă, și se întorcea abia a doua zi. În noaptea aia am încercat de toate.  Te-am pupat, te-am luat în brațe și te-am plimbat, te-am pus în pat și te-am  legănat, apoi te-am dus în camera de zi. Plânsul s-a întețit și a devenit cole ric. L-ai trezit pe fratele tău, iar eu l-am convins să se ducă înapoi în pat, ți nându-te în brațe cu mișcări de contorsionist. O voiai pe mama. Aveai  căldura mea, mângâierile mele, vocea mea, dar mă refuzai. Mama era de parte, inaccesibilă. Trebuia să te mulțumești cu mine. Încet-încet, ai înțe les: plânsul necontrolat s-a transformat într-o tânguială gingașă, întreruptă  de suspine din ce în ce mai rare. Ca și cum ai fi înțeles că somnul o să în vingă. Mă bucuram la fiecare dintre țipetele astea mici. Mă simțeam răzbu nat pentru respingerea la care mă supuseseși. Pe măsură ce ți se închideau  pleoapele eu mă linișteam și îmi dispărea sentimentul de invidie. Am mai  stat până să te pun în pat. Nu pentru că ai mai fi vrut tu în brațe, ci pentru  că aveam eu nevoie să te strâng la piept. 
Când bunicii v-au făcut cadou o cutie uriașă de creioane de ceară, au  vrut să dați frâu liber imaginației, dar au uitat că, pentru genul ăsta de ca douri, cantitatea de hârtie albă ar trebui să fie direct proporțională cu acua relele, grafitul sau ceara disponibile. Din nefericire, puținele pagini de caiet  care le însoțeau au fost consumate într-o clipită, lăsând creioanele cu încă  multă ceară de isprăvit. În consecință, am primit în dar o pictură murală de  o frumusețe discutabilă pe peretele alb de pe hol. Același perete pe care mă  chinuisem atâta să-l văruiesc, cu câteva săptămâni înainte, la cererea mamei voastre. O îndatorire care venise cu un caiet de sarcini: trebuia s-o fac de di mineață, ca până la sfârșitul zilei să se împrăștie pe ferestrele deschise miro sul de vopsea. 
La ce bun... În scurt timp, pereții holului arătau ca brațele unui ju cător de fotbal, tatuate cu mâzgăleli întortocheate și în cele mai ciudate  culori. M-am înfuriat. Pe voi din cauza picturilor rupestre și pe mama voas tră pentru cât de ușor a luat ce se întâmplase. Am pierdut o după-amiază  întreagă cu un lighean de apă și o măsură de leșie ca să șterg desenele, doar  ca să constat că urmele crimei erau de neșters. Chiar și după o nouă sesiune  de văruit cu trafalet, bidinea și două mâini din vopseaua cea mai scumpă de  la Brico. 
Am făcut o furtună într-un pahar cu apă. Se mai vedeau încă dese nele pe peretele din hol? Poate ar fi trebuit să le las acolo. Peretele ar fi părut  mai original, mai puțin anonim. Un perete alb e un perete alb. Peretele pe  care îl desenaserăți voi era numai al nostru. Și eu l-am distrus. Poate că vina  pentru toate astea e a mea. Un perete nu trebuie să fie alb. Poate fi ce vreau eu. Sau ce vreți voi. Și un hol poate fi mai mult decât o trecere între două  puncte. Poate fi un muzeu în transformare al vieților celor care trec prin el. 
Tu mă definești. Viața mea e o hartă în care tu ești latitudinea și lon gitudinea. Oricât de departe aș fi, știu mereu unde mă aflu în funcție de  tine. Când s-a născut fratele tău, n-a mai avut loc nicio rupere de trecut. Vă  iubesc pe amândoi la fel, dar știam ce mă așteaptă. 
Am descoperit că în jurul meu am numai specialiști în creșterea co piilor care ar putea fi niște știe-tot excepționali. S-au limitat să aibă un copil  sau doi, dar pare că știu enorm de multe despre cum stă treaba. Ca și cum,  pentru că știu să gătească vreodouă feluri de mâncare, ar fi critici gastrono mici atestați. Alții, fără să fi gătit în viața lor, îmi explicau în amănunt ce trebuie și nu trebuie să fac. Spre binele vostru, eu și mama ta suntem – sau  eram – un cuplu orgolios. Fără să ascultăm ce ni se spunea, am ales să le  luăm pe toate văzând și făcând. Au fost momente în care am fost în derivă.  Am citit best-sellerurile de puericultură ca pe niște romane și am înțeles că  povestea e aceeași în toate: tu vei crește printre provocări și întrebări până vei fi un adult fericit. Fără să fi ajuns pe lista de onoare a părinților, am făcut  o treabă destul de bună. Nu veți deveni inevitabil niște delincvenți și ați  avut o copilărie satisfăcător de fericită. 
Aș vrea să fi fost toți patru acasă. La ora asta v-am fi culcat deja și  v-am fi citit o poveste. Mai lipsea doar un pupic ca să puteți dormi în pace.  La ce bun să ai o cameră doar a ta, dacă suntem doar noi? Nu știu ce să fac.  Nu e niciun cip ascuns, niciun al șaselea simț sau intuiție care să mă ajute.  Simt că am dat greș. Ca soț și ca tată. O familie nu se dezbină. Eu n-ar trebui să-mi petrec noaptea, pe jumătate așezat pe pat ca să nu te trezesc,  departe de mama ta. Nu sunt vinovat pentru ce s-a întâmplat. Nimeni nu e vinovat. Dar sunt vinovat pentru ce nu s-a întâmplat. Pentru ce n-am  făcut, pentru dățile în care n-am fost prezent, pentru hohotele de râs pe  care nu ți le-am provocat, pentru afecțiunea pe care nu i-am arătat-o  mamei tale, pentru exemplul care nu am fost, pentru prioritățile greșite pe  care le-am stabilit. 
      M-am ridicat fără să bagi de seamă. Încet, apăsând pe saltea, ca să nu  se ridice de la schimbarea de greutate. Nu voiam să te abandonez, dar vezica  nu iartă. De fapt, nici nu te abandonam. Baia e la doi pași de cameră. În  timp ce mă spălam pe mâini, am auzit un zgomot pe coridor. Am deschis  ușa și am văzut echipa de gardă aplecată deasupra ta. Infirmiera m-a privit  cu o expresie de neputință tristă. Medicul se mișca cu repeziciune și era  protagonistul unui coregrafii de neînțeles, însoțit de asistenții care încercau  să recupereze viața care te părăsea. Numai eu rămâneam locului. Fără frică.  Fără să pot face nimic. 
      Aș fi vrut să fac schimb de locuri cu tine. Aș fi vrut să fiu eu cel care  părăsea viața, întins pe patul ăla de spital. Tu ai fi putut să trăiești în conti nuare, scăpat de boală, să crești și să zâmbești. Dar nu mi-era permis așa  ceva. Medicii m-au avertizat. Eu mă pregătisem, dar numai atunci am înțe les inutilitatea exercițiului. Am căzut pe fotoliul pregătit pentru vizite. Am așteptat ca echipa de medici să renunțe să te mai salveze. 
M-am așezat din nou pe pat. Respectându-mi durerea, medicul m-a  lăsat să te îmbrățișez și să te mai strâng o dată, o ultimă dată, la piept.  Nu-mi venea să cred că muriseși. Corpul tău era cald. Chipul purta un  zâmbet gingaș, de pace. Pentru mine, dormeai. Preț de câteva clipe, până  când mâna calmă și fermă a medicului m-a atins pe umăr și m-a chemat  înapoi, am crezut că dormeai. Lângă mine. În brațe. Cu toată viața înainte.

More by Simina Popa

Ca să nu te văd

Știi că am luat copiii, hainele, lucrurile de baie, mâncarea bio împărțită în  porții mici băgate în tupperwares în culori țipătoare ca cele de la Benetton,  am luat și cărțile lor, pentru că seara numai dacă citesc reușesc să-i chem  somnul lui Rogério, și de multe ori îl trezește după câteva ore un coșmar  care-i sugrumă mărul lui Adam, și eu îl iau în brațe, cum te luam și pe tine  în brațe, Rita, pe când făceam un cuib atât de perfect, încât dacă ne-ar fi  văzut cineva de sus, ar fi putut lesne să ne confunde cu simbolurile chine zești în alb și negru, prin care se explică nemurirea și inf...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by Valério Romão

Natalya

Imediat ce am aflat că problema era evaziunea fiscală, l-am sunat pe conta bilul meu auzi, Zeferino, ce căcat e ăsta, ia explică-mi ce căcat e ăsta, mi-ai zis că  ai totul sub control, că să ignor scrisorile de la finanțe că te ocupi tu de  toate, explică-mi ce căcat e ăsta, și pe Misé, căreia îi dădusem cu doar două zile în urmă un inel de zirconiu  foarte decent, trebuie să dăm bijuteria înapoi, prințeso, îți explic mai încolo mi-am spălat mațele cu două calmante și jumătate de sticlă de vodcă, m-am  întins pe canapea și mi-am pus laptopul pe jos să vomite foi de Excel, ca, în  cazul în care...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by Valério Romão

Copiii scriitori

Aproape tot ce s-a întâmplat în ziua aceea se petrece aici. Țin degetul arătă tor îndreptat spre cap. După mulți ani, în timp ce îl duc pe fiul meu să des copere gheața, încă îmi amintesc toate întâmplările din acea unică zi ca o pe  “executare”.  N-a murit nimeni. Oamenii erau periculoși, mai ales copiii mici,  atârnați în copaci. Bălăbănindu-și picioarele – și din limba aflată în mijlo cul gurii aveau să vină cele mai îngrozitoare crime. Să auzi doare, să mergi e  un truc. Să mergem.  Până și micii dictatori îmbătrânesc. Copiii conlocuiesc pe pământ  cu părinții, de milioane, poate mii de mi...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by José Gardeazabal

Podul

      Toate gările au un ceas. De fapt, au mai multe. Deasupra casei de  bilete se află cel principal. Apoi, pe peroane, sunt cele mai mici. Cele utile,  în complicitate cu lenea noastră de a mai scoate mobilul din buzunar sau  de ne verifica ceasul de la mână.         Copiii sunt fascinați de ceasurile acestea. Întrucât secundarul se ro tește fără oprire, este până la urmă singurul moment în care pot vedea cum  trece timpul. Se uită la secundar cum urcă și, pe măsură ce devine vertical,  inimile lor mici bat mai repede și ochii li se deschid larg. Când, în sfârșit,  minutarul face un salt, ei...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by João Valente
More in RO

Paranteză

      Bănuiesc că nici ceea ce avem mai de încredere – simţurile, cu alte cuvinte, ce vedem, auzim sau percepem cu corpul nostru – nu se dovedește de încredere în împrejurări precum moartea unui părinte, naşterea unui copil sau primejdia de-a muri lovit de o mașină. Acum, că l-am înmormântat pe tata şi, în sfârşit, sunt singur cu gândurile mele, constat că ieri, la capelă, la fel ca în urmă cu treizeci de ani, timpul a stat în loc. Da, preţ de câteva secunde. Şi s-a întâmplat din nou. Am ştiut de îndată că este vorba de acelaşi fenomen pe care îl trăisem în copilărie.       Şi în seara aceea e...
Translated from ES to RO by Oana-Dana Balaş
Written in ES by Mariana Torres

Calcan

Plutesc cu fața în apă și stau nemișcată. Să nu atrag atenția, să nu irosesc energie. Să mă las doar să atârn. Să expir lent, foarte lent. Balonașele urcă bolborosind și mă gâdilă pe obraji.  În ultimul moment, corpul meu va tremura, stomacul mi se va strânge doar pentru a-mi obliga gura să se deschidă și în acea clipă, îmi voi ridica, hotărâtă și liniștită, capul din apă și voi trage adânc aer în piept.  „72 de secunde!“ nu va striga nimeni.  E o competență care nu te duce nicăieri în viață. Sau poate doar mai aproape de tine.  Stau pe fundul piscinei și mă uit în sus la oamenii care trec pe...
Translated from NL to RO by Alexa Stoicescu
Written in NL by Nikki Dekker

Câteva minute în derivă

Ziua începe mai devreme decât aș fi crezut. Pusesem alarma să sune la ora 5:56, din mai multe motive. Voiam să am timp pentru meditația de dis-de-dimineață și, totodată, trebuia să aștept treizeci de minute pentru ca pastila ce îmbunătățește funcțiile tiroidiene să își facă efectul înainte de cafea, iar apoi să încep o serie de exerciții ce îmbină arderea grăsimilor cu tonifierea mușchilor, folosind doar propria greutate, fără să uit, între timp, să dau drumul la boiler, fiindcă încălzirea apei durează aproximativ patru ore, ceea ce îmi acordă suficient timp să termin și secvența de yoga pent...
Written in RO by Cristina Vremes

100 de date importante ale Imperiului Roman

Din 100 de date importante ale Imperiului Roman, Della Porta Editori,  Prefață de Arnaldo Marcone  9  11 septembrie. După mai mult de trei zile de lupte sângeroase în pădurea  Teutoburgică din nordul Germaniei, trei legiuni romane, sub conducerea  guvernatorului Publius Quinctilius Varus, au fost nimicite de o coaliție de  triburi germanice conduse de Arminius, prinț al tribului Cherusc. Șocul  provocat de știri la Roma este enorm: în urma înfrângerii, Augustus decide  să evacueze toate teritoriile dintre Rin și Elba cucerite de Drusus și apoi de  Tiberius (copiii soției sale Livia, născuți d...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Fabio Guidetti

24

22.12.2014. Diario de Vida Natura fantasmagorică din Plaza de España reflecta imaginea măreției civilizației apuse, care în timpurile moderne și-a pierdut însă sensul. Ce-i trebuie unei puteri colonizatoare o piață așa de mare, împărțită pompos în provincii spaniole, destinată festivităților din trecut? Trăsurile făceau înconjurul fântânii, oferind turiștilor un ieftin joc de-a nobilimea. Bine măcar că aici nu sunt trotinete electrice. Un cal profită de neatenția vizitiului, se smulse din hățuri și începu să galopeze spre libertatea de-abia dobândită. Lăsând în urmă agitația, clicul aparatelor...
Translated from SR to RO by Virginia Popovic
Written in SR by Marija Pavlović

Residence

Apartamentul 11  COPILUL  Pe acel copil, priviți-l bine.  În fiecare vară, acel copil are cu un an mai mult.  În fiecare vară, părul lui castaniu capătă în lumina soarelui o delicată  nuanță arămie, cu reflexe deschise. În fiecare vară, dimineața, umflă cauciu curile bmx-ului și pedalează în interiorul ansamblului rezidențial  Residence, de-a lungul gardului de piatră, în spatele căruia se ascunde și ur mărește pe furiș copiii de vârsta lui care bat mingea pe terenul bătătorit. Se  aud urlete și vorbe urâte de tot felul. Vorbe urâte pe care copilul nu le-a  spus niciodată.  Ansamblul Residenc...
Translated from IT to RO by Nicoleta Iolanda Rus
Written in IT by Maurizio Amendola