View Colofon
Original text "Het portret" written in NL by Hannah Roels,
Other translations
Published in edition #2 2019-2023

Portretul

Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Hannah Roels

Casa avea o ușă de stejar și o fațadă impunătoare, fără plăcuțe cu nume. Până să coboare David a trecut ceva timp, mi-am lăsat privirea să cuprindă strada. Era pașnică și albă, de necomparat cu cartierul de lângă canal unde locuiam noi, Sam și cu mine. Oscilam între visare și ranchiună, așa cum se întâmpla adesea când mă confrunt cu lucruri pe care nu mi le permit.
    David a deschis ușa și mi-a zâmbit. Avea cămașa descheiată. Am urcat scara în urma lui și i-am simțit mirosul, nuci și terebentină, apoi m-a poftit din nou înăuntru. Atelierul era la fel de dezordonat ca data trecută, dar parcă se mai înseninase puțin, deși nu-mi dădeam seama dacă asta era din pricina luminii de zi sau a faptului că aproape toate picturile erau acum puse pe jos cu fața la perete. Nu se mai vedea decât un mic peisaj cu pădure, lângă fereastră.
    Pășea prin încăpere concentrat, ca și cum n-aș fi fost acolo. A trecut pe lângă un fotoliu vechi și a bătut aprobator cu palma pe șezut, înăuntru arcurile au sunat a gol. Apoi a tras un șevalet lângă el, a adus mai aproape o măsuță cu pensule și creioane și s-a așezat pe un taburet înalt. Șevaletul era atât de stropit cu vopseluri, încât părea acoperit cu găinaț. A ales piuneze dintr-un căpăcel și a împuns câteva foi de hârtie în lemn. A mormăit nemulțumit, s-a ridicat, a învârtit fotoliul, a pus lângă el o oglindă – și s-a așezat. Părea că pregătește o scenă. Avea mânecile suflecate și îi vedeam brațele și încheieturile frumos proporționate.
    — Ți-e frig?
    Rămăsesem cu haina pe mine și geanta pe umăr, fără să fiu câtuși de puțin conștientă de temperatură.
    — Am dat încălzirea la maximum.
    După această remarcă s-a apucat de treabă cu creioane și batoane de cărbune. Nu era neprietenos, ci absent și nu mai aveam cum să amân; se aștepta ceva de la mine.
    — Ai cumva niște apă?
    A adus o sticlă, a turnat într-un pahar și s-a așezat la loc. Nu m-am atins de apă, contrariată, cu sentimentul că sunt lăsată cam de izbeliște.
    — Bun, a zis, sunt gata.
    A făcut un gest către un paravan în capătul atelierului. Peste el atârna un halat. M-au părăsit puterile. Inspiră, expiră. M-am îndreptat către paravan și mi-am desfăcut șireturile. Mi-am scos pantalonii, puloverul și lenjeria și le-am adunat într-o grămăjoară. În halatul mult prea mare, m-am așezat pe fotoliu, în timp ce el își ascuțea creioanele. Toată scena avea un aer domestic, dar cu un accent de pericol, iar la subsuori satinul s-a îmbibat de transpirație. David a făcut un semn către halat.
    — Să stau în picioare? am întrebat.
    — Da, poate, pentru început.
    Sistemul meu motor avea o viață proprie. M-am ridicat cam smucit. 
    — Pur și simplu în picioare e bine.
    — David, am dat să spun.
    Transpiram deja așa de tare, că tălpile mi se lipeau de parchet. Ședea la doi metri de mine, pe taburetul de pictor, cu șevaletul între noi. Pentru prima oară toată atenția lui era concentrată asupra mea. Când îi rostisem numele îi trecuse o umbră pe față și mi-am dat seama că nu mai exista cale de întoarcere.
    Am dezlegat cu degetele reci halatul și l-am pus cât am putut de nonșalant peste spătarul fotoliului. Un gol cald acoperindu-mi pielea. Coșul pieptului s-a înălțat și a coborât și, vreme de o clipă, m-am simțit imponderabilă. Nu mă puteam concentra asupra acestei goliciuni, puteam să mă regăsesc doar în ochii lui, care îmi coborau de-a lungul corpului. Nu s-a petrecut nimic. O picătură de transpirație mi s-a scurs între fese. Mă așteptam ca frica să-mi crească, dar nu s-a întâmplat, mi-a coborât în coșul pieptului până pe la jumătate și a rămas acolo ca o apă stătătoare.
    El a ales câteva batoane de pe masă și a început să schițeze, cu mișcări largi și lente. Zgomotul hârșâit al cărbunelui pe hârtie. Brațul lui mergea în sus și în jos pe hârtia întoarsă puțin către mine. Avea un aer hăituit, cu nările fremătânde.
    — Nu mă mai privi așa de fix, te rog. 
    Am coborât ochii.
    — Sau așază-te.
    M-am îndreptat cu pași lipicioși spre scaun. El a smuls foaia și mâna a început îndată să facă mișcări rotunde pe coala de dedesubt. 
    Am răsucit picioarele peste un braț al fotoliului și m-am străduit să îmi recapăt controlul asupra respirației. Velurul era jerpelit pe alocuri și mă rodea pe piele. M-am lăsat mai pe spate. Ochii mei au cercetat spațiul, căutând ceva de care să se agațe, un lucru pe care să-mi mut atenția ca să nu mai simt privirea lui David.
    Sticlele din fața geamului aruncau o lumină verde pe parchet. Nu îmi dau seama ce a urnit amintirea, oare culoarea asta sau poate salteaua care zăcea mai încolo pe jos? Brusc, m-am trezit cu gândul la patul părinților mei pe care mă jucam adesea în copilărie. Salteaua veche, cu arcuri, cearșafurile și pernele subțiri. Mirosul familiar, dar fascinant, obiectele de pe noptieră; dopuri unsuroase pentru urechi, chibrituri, o sticluță cu ulei de masaj pe care se pusese praful. Patul a doi oameni mari. De unde venea asta? Era o imagine veche, nici nu știam că-mi mai mișună prin corp.
    Am împins la o parte amintirea și m-am concentrat asupra peisajului cu pădure de lângă sticle. Trei trunchiuri. Cel mai îndepărtat trecea prin centrul imaginii, iar celelalte două se înălțau în stânga lui, luminate din spate. Fagi, mi s-a părut, erau netezi și musculoși, cu frunzele de un verde aproape transparent. Mi-am mânat atenția dinspre un colț înspre interiorul tabloului și în sus pe scoarță, cu senzația că mă aflu pe teren cunoscut. Dar n-a funcționat, n-am reușit să pătrund. Iluzia produsă de imagine era perfectă și copacii erau uimitor de familiari, dar parcă se aflau prea departe. Am înțeles că erau maiestuos de singuri. Oare mi se întâmpla asta din pricina ramei sau nu-mi dădusem niciodată seama înainte? Am încercat să-mi amintesc porțiunile de pădure de acasă, fagii din liziera de pe strada noastră. Așa a văzut el, mi-a trecut prin minte, și sunetul hârșâit de lângă mine m-a tras înapoi.
    Când David s-a ridicat de pe scaun și s-a apropiat de fotoliu era aproape complet întuneric. Nu m-am clintit. A luat halatul de pe spătar și a drapat materialul peste mine. Era un gest părintesc, dar, mai mult decât atât, mi-a lăsat impresia că mă voia acoperită. Avea urme gri în părul de pe brațe și apropierea lui mi-a pătruns în nări.
    — Îmi pare rău, am spus băgându-mi mâinile în mâneci, am avut asemenea emoții că nici nu m-am mai ridicat de pe fotoliu.
    — Nu-i nimic. E prima oară.
    A aprins lumina, a pus sticla cu apă la gură și a băut cu înghițituri mari. 
    — Dar îți folosește la ceva? l-am întrebat.
    — Da. Dar ție?
    Habar nu aveam ce să răspund. Mă simțeam dezamăgită și m-am dus după paravan să mă îmbrac. Apoi am trecut pe lângă șevalet. Voiam să mă uit la schițe, dar nu mai era nimic acolo. În lemn se mai vedeau doar piunezele.
    — Vrei să vii din nou duminica viitoare? 
Cobora scara în urma mea.
    — Nu știu, am rostit în dreptul ușii, cred că nu e de mine chestia asta. De ce nu o rogi pur și simplu pe Sam?
    — Vino săptămâna viitoare.
    Ținea în mâna întinsă un plic.
    — Ne vedem duminică, am zis.
    Și, fără să iau banii, am luat-o pe jos. Mergeam repede, pe lângă zidurile caselor, cu cheile strânse între degetele mâinii sănătoase.
    
Și totuși îmi rămăsese în minte ceva din peisajul cu pădure. Acasă, m-am ghemuit în pat și am pornit în gând la plimbare către capătul străzii noastre, cu tata, pe drumul bătătorit din pădure. Intimitatea. Trecea întotdeauna puțin timp până să apară sunetele, foșnetele și fojgăiala în desișuri și mai sus, în copaci. Poteca șerpuia înaintea noastră, din loc în loc distingeam o porțiune printre ferigi și tufe. Tata mergea hotărât, cu pași elastici pe pământul moale. Era liniștitor să merg după el și să-i văd mișcările. Primele zile după ce a murit mama n-a ieșit din casă. Mi-era frică de suferința lui și mă adăpostisem la mine în cameră. Când mi-era foame, mă duceam pâș-pâș la bucătărie și rupeam bucăți din pâine – eram prea mică să ajung la mașina electrică de copt –, în timp ce el ședea la masă încovoiat ca o frunză uscată. A doua seară m-am apropiat de el să-l pup, dar fața lui se schimbase, era aproape ca o stafie. 
    — Tata, am zis, dar el nu s-a uitat la mine, apoi am urcat înapoi pe scări și am adormit plângând.
    Când, a doua zi, și-a luat bastonul din suportul de umbrele și a anunțat că face un petit tour, m-a cuprins panica.
    — Pot să vin cu tine?
    I-aș fi aținut calea la ușă. Aveam senzația că nu se va mai întoarce dacă l-aș fi lăsat să plece singur. Însă pe fața lui apăruse o recunoștință ezitantă și intrasem în pădure unul lângă altul.
    În plimbările astea mă străduiam să mă mișc fără zgomot. Ca să nu deranjez viața pădurii, animalele și creaturile magice a căror prezență o bănuiam, dar la care nu îndrăzneam să mă gândesc de frică să nu le atrag atenția. Încercam să observ și să țin minte cât mai mult posibil, ca să pot urma din nou și din nou această potecă în visele mele cu ochii deschiși, indiferent ce ar fi mers prost în lumea din afară. În imaginația mea, aș fi umblat foarte încet, un pas, privește, un pas, ascultă. M-aș fi desprins de pe pământ, aș fi trecut prin acoperișul de frunze și aș fi văzut de sus câmpul enorm și verde al coroanelor de arbori. Și noaptea, în pat, gândul la cum o fi fiind pădurea de fagi la momentul acela, ce s-o fi mișcând printre trunchiuri și pe cărări?

More by Irina Kappelhof Costea

E OK

Își ia cu ea aparatul de cafea. Nu știe cine e. În orice caz, știe cel puțin că e o femeie cu un espressor complet automat De’Longhi Magnifica S ECAM20.110. Negru cu gri. Fiindcă nu mai știe nimic, toate detaliile sunt importante. Se trezește brusc atunci când aparatul macină dimineața boabele de cafea cu un zgomot îngrozitor – și vecinii se trezesc și ei. L-a cumpărat de pe Coolblue redus după ce fusese returnat și l-a așteptat patru zile stând în fiecare dimineață la fereastră. Între timp, dădea refresh la pagina de track and trace din cinci în cinci minute. Apoi începuse să dea refresh și l...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Aya Sabi

Iadul

Casablanca, 1954 Filtrează zgomotul copiilor care se joacă și îi rămân câteva sunete pe zi de care se agață cu disperare. Culege puținele sunete care pătrund prin pereți. După câteva luni își cunoaște deja vecinii, cu toate că nu iese niciodată din cameră, știe că la oamenii de alături vin mereu recuperatori, nu că ar avea vreun rost, fiindcă bărbatul nu are de gând să plătească. „Chiar dacă îmi scot mai întâi toate măruntaiele și pe urmă mă omoară“, îl aude spunându-i nevesti-sii după ce pleacă recuperatorii. Când surprinde asemenea detalii are impresia că e și ea o verigă în povestea și tai...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Aya Sabi

Fire

Căutarea nu începe în mod conștient. Simt o legătură alarmantă, inexplicabilă, între mine și ea, iar după dispariția ei rămân cu tot felul de întrebări. La trezire mă întreb unde doarme, cum trăiește, și gândul la ea mă stăpânește în timp ce mă masturbez încetișor și moale sub cearșaf, uitându-mă la nori prin lucarnă. Când trec pe lângă tarabele aprozarelor din cartier, îmi petrec buricele degetelor peste portocale, până găsesc un exemplar care mă duce cu gândul la ea, unul cu pori perfecți. Am nimerit la cursul ei de yoga din pricina durerii cronice de cervicală. Kinetoterapeutul îmi recomand...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Hannah Roels

Toți pe lume frați noi suntem

Când l-am văzut pe Andrei îndepărtându-se, am început să-l iubesc. Mă uitam la rucsacul lui negru care dădea pe dinafară, îl căra în spinare ca pe un scut. Era atât de burdușit, încât îți dădeai seama că nu te uiți la un călător, că omul nu se duce nicăieri. Dacă ar fi mers cu el la munte, greutatea l-ar fi tras poate înapoi, în prăpastie. Fermoarele erau uzate, stăteau să pocnească, așa că mi-am imaginat rucsacul desfăcându-se ca un airbag, ca o pernă de aer, tot mai mare și mai mare, o parașută care l-ar ridica și l-ar purta spre locul unde trebuie să ajungă.     În primul an de liceu, toți...
Translated from NL to RO by Irina Kappelhof Costea
Written in NL by Yelena Schmitz
More in RO

Natalya

Imediat ce am aflat că problema era evaziunea fiscală, l-am sunat pe conta bilul meu auzi, Zeferino, ce căcat e ăsta, ia explică-mi ce căcat e ăsta, mi-ai zis că  ai totul sub control, că să ignor scrisorile de la finanțe că te ocupi tu de  toate, explică-mi ce căcat e ăsta, și pe Misé, căreia îi dădusem cu doar două zile în urmă un inel de zirconiu  foarte decent, trebuie să dăm bijuteria înapoi, prințeso, îți explic mai încolo mi-am spălat mațele cu două calmante și jumătate de sticlă de vodcă, m-am  întins pe canapea și mi-am pus laptopul pe jos să vomite foi de Excel, ca, în  cazul în care...
Translated from PT to RO by Simina Popa
Written in PT by Valério Romão

Mâine

Întinsă pe spate în confortul molatic al așternuturilor, cu ochii fixați într-un punct invizibil din tavanul camerei, Carlota încerca din greu să-și regleze respirația tulburată de visul anxios care o trezise. Nici măcar nu-și mai amintea ce visase, însă rămăsese cu senzația de disperare care a obligat-o să se trezească. Și, încă de la trezirea abruptă din miezul nopții, tot încerca în toate felurile care-i treceau prin minte să își domolească ritmul cardiac, dar fără succes. A renunțat, a dat pătura la o parte și s-a ridicat din pat, nu înainte de a auzi o reclamație sub formă de mieunat din ...
Translated from PT to RO by Iolanda Vasile
Written in PT by Patrícia Patriarca

Urșii panda din Ueno

De când se născuseră copiii, sau poate de când mă înscrisesem pe rețelele de socializare, sau poate de când lucrul mă constrângea să comunic în mod clar şi atrăgător, să fac deci referire la lucruri cunoscute, în loc să le inventez, îmi împărţeam timpul în timp adevărat, adică în care puteam să mă povestesc în limba mea adevărată, şi în timp fals, adică în care trebuia să vorbesc pe categorii, încadrată în registre, sau să emulez atitudini. Citeam în romane despre oameni tenaci şi plini de voință care se trezeau la patru dimineaţa, făceau duşuri reci şi la şase traversau deja oraşul înzăpezit...
Translated from IT to RO by Elena Damaschin
Written in IT by Arianna Giorgia Bonazzi

Planul de rezervă

      Maixa mă sfătuiește să pronunț bine toate silabele, fără accent londonez, să nu mă lungesc prea mult pe status questionis, să verific echipamentul tehnic înainte să înceapă susținerea, să fiu modestă, să-mi iau notițe când primesc întrebări și mi se fac sugestii din partea comisiei și să-i invit să mănânce la un restaurant cu meniu fix. June crede că asta cu meniul fix e cam de zgârie-brânză și-mi propune un catering la facultate, îmi dă un citat din Weber, jumătate de laxativ la micul dejun și se oferă să mă ducă cu mașina până la Gasteiz. Accept bibliografia și transportul.       Plecă...
Translated from ES to RO by Silvia Alexandra Ștefan
Written in ES by Aixa De la Cruz Regúlez

Schimbarea

— Luați liftul, eu vin pe scări, strigă tânărul medic și pornește în goană, sărind câteva trepte deodată. Trebuie să ajungă la timp. Cu câteva săptămâni înainte, imediat după naștere, mama se prezentase la pediatru: copilul plângea necontenit. La prima vizită auzise: — Hrăniți-l ca lumea o dată și-o să se liniștească. La a doua policlinică i se spusese: — Are colici. Nu mai mâncați prăjeli. Laptele o să se facă mai bun, iar copilul n-o să mai urle. Doctorul de la cabinetul privat pur și simplu izbucnise în râs: — Păi, cum să nu plângă? Doar e nou-născut. Pediatrii erau liniștiți, da...
Translated from PL to RO by Sabra Daici
Written in PL by Joanna Gierak Onoszko

Nec mergitur

Sufrageria era camera cel mai prost amenajată. Căminul era ponosit, masa stătea stingheră în fața ușilor glisante din sticlă, fără scaune, iar pereții zugrăviți în alb, în afara cuielor de care nu era agățat niciun tablou, erau goi. De fiecare dată când intra în sufragerie, se simțea de parcă ar fi pășit într-o sală de bal. De fapt, abia dacă apucase să stea în ea. Canapeaua pe care o luase cu ea din apartamentul din Den Bosch era pusă-n mijlocul camerei, fără perne, fără vreo cuvertură pe spătar. O cutie plină de eșarfe, cu o tavă pe ea, îi servea drept masă de salon. Când a anunțat că se va ...
Translated from NL to RO by Cătălina Oșlobanu
Written in NL by Simone Atangana Bekono