Come suggerisce il sottotitolo, il libro La cercacose contiene storie su 44 oggetti da vicino e lontano. La curiosa e variegata selezione, ordinata per temi, comprende sorprendenti chicche da tutto il mondo: stivali che arrivano dal Bhutan, mattonelle dai marciapiedi di Barcellona disegnate da Gaudí, bicchieri da vino dai Paesi Baschi, una spilla a forma di cuore da Sarajevo, espradrillas dai Pirenei, scarabei dall’antico Egitto, contenitori della spazzatura da New York, un pezzo del telo arancione proveniente dai The Floating Piers sul lago d’Iseo, un tintinnante drago sloveno, una mappa di Berlino Est e molti altri. Raccontando le storie di oggetti concreti, Ekaterina Petrova in realtà racconta anche dei luoghi da dove provengono – Küstendorf е Kathmandu, Lubiana e Louisiana, Belvedere e Bilbao, Selçuk e Central park – ponendoli contemporaneamente in un più ampio contesto linguistico, storico, antropologico e geografico. Astuta miscela fra diari di viaggio, saggi e racconti, i testi sono attentamente documentati e intessuti di aneddoti curiosi, ma inframmezzati dallo sguardo soggettivo dell’autrice, così come dalla sua personale biografia di viaggiatrice, traduttrice e cercacose. Elaborato artisticamente dall’occhio estetico di Lyuba Haleva, una delle più eminenti illustratrici bulgare contemporanee, l’impostazione grafica del libro è superba e con umorismo coglie l’anima e l’umore delle storie. In questo modo anche il libro stesso diventa un bell’oggetto carico di piacere e gioia, da leggere e rileggere, da avere e regalare.

Experimentální román Tři! rozvíjí zkušenost terapeutického sezení, ve kterém se autobiografické motivy prolínají s jazykovou hrou, a do kterého úmyslně vstupuje ta, která se vyprávěním snaží znovu vynalézt sebe sama. Komentáře terapeuta motivují cestu tohoto pátrání po identitě, vedoucího stále hlouběji, až na hranici disociace. Muž a žena v jedné osobě, ale i muž a žena vedle sebe, usilují o splynutí, a vedou tak otevřenou polemiku s autenticitou, rodem i narací.

„Možná to bylo v babiččině spíži, když jsem si prohlížela sklenici s kečupem, na kterém bylo na bílém podkladě napsáno modře: jemný. Možná to byla jen ta schopnost všímat si detailů.“
Vzpomínky odhalované ve snaze pojmenovat jedno dospívání odráží i prostou zkušenost sídliště, chudoby, ale i dětství v druhé polovině devadesátých let na malém městě, či následný přechod do Prahy na studium filosofie, která je vším jiným než konejšivou utěšitelkou.

„Kdo ztrácí kontakt s hmotou, přijde nakonec o všechno.“

Tăcerea vine prima vorbeşte despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Atunci când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor.
Subiectul principal îl reprezintă relația complicată a Dorei, pe de o parte cu mama sa intruzivă și veșnic nemulțumită, pe de altă parte cu fiica adolescentă care începe să-și ceară dreptul la independență. Crescută într-o familie în care femeile și bărbații au fost dintotdeauna într-un raport de forță, copiii au acoperit goluri și dureri, fericirea personală n-a părut necesară, mamele au îmbătrânit urât, iar tații, în tăcere, Dora preferă fantasma realității. Într-un moment de curaj, ea intră într-o relație online cu Toma. Totuși, chiar și după ce ajunge la Braşov, acolo unde locuieşte bărbatul, spaima de a nu fi dezamăgită o face să se întoarcă acasă, fără ca întâlnirea să aibă loc. Când însă, Toma vine în București și o sună, Dora este nevoită să ia o decizie. Nu înainte de a rupe tăcerea şi a da cărţile pe faţă, într-o discuţie cu mama ei.

“Silence Comes First" explores the trauma within a contemporary family and the communication barriers between multiple generations of women. When silence takes root in a family, every behavior becomes a source of trauma. The only solution seems to be overcoming fear and confronting old wounds.
The central theme is on one hand Dora's complicated relationship with her intrusive and perpetually dissatisfied mother, and on the other the dynamic with her teenage daughter, who is beginning to assert her right to independence. Raised in a family where women and men were always engaged in a power struggle, where children filled voids and covered up pain, Dora searches for an escape. After a childhood where personal happiness seemed unnecessary, where mothers aged poorly, and fathers remained silent, Dora prefers the fantasy over reality. In a moment of courage, she enters an online relationship with Toma. However, even after she travels to Brașov, where Toma lives, her fear of disappointment drives her to return home without meeting him. But when Toma comes to Bucharest and calls her, Dora is forced to make a decision. However, she can only do that after breaking the silence and laying all the cards on the table in a conversation with her mother.

Pols, pols, oog, pols. Een jongen is een jongen en een meisje is een meisje en een jongen. Jij bent een jongen en je moet altijd naar mij toe komen. Elke nacht opnieuw moet jij over het water varen in een half leeggelopen rubberboot en ik moet elke ochtend een vuur ontsteken op het hoogste flatgebouw van mijn stad. Zodat jij iets hebt om op af te varen. Ik ben het meisje dat moet blijven zitten waar ze zit. En jij bent de jongen die de zee probeert leeg te drinken. Allemaal voor de pols, allemaal voor het oog. Soms zijn de dingen in een verhaal belangrijker dan de personages die ze beheersen. "De zon als hij valt" gaat over de reis die een jongen, een meisje, een oog en een pols afleggen om samen te zijn. Uitgangspunt voor deze novelle zijn twee historische objecten: het glazen oog dat overbleef na een drone-aanval op terrorist Mokhtar Belmokhtar en de pols van een vrachtwagenchauffeur die werd teruggevonden na een verder allesverwoestende explosie op camping Los Alfaques in Spanje.