[Din: Reconstrucții]

III. SISIF GĂSEȘTE O VOCE ATOTCUPRINZĂTOARE

Ea alege alegoria.

Alege abordarea caleidoscopică.

Polivalența, deși s-ar putea numi și fragmentare.

Din fiecare fragment, se scoate pe ea însăși la iveală.

IV. SISIF ÎNVAȚĂ DINTR-ODATĂ TREI LUCRURI IMPORTANTE DESPRE MATERNITATE

După ultima contracție, îi așază copilul la piept. Pentru un scurt moment, simte că este îndreptățită să-l aibă. Un premiu, o prestație. Se uită la căpșorul plin de sânge coagulat și înțelege că din acel moment 1) întreaga condiție umană cântărește mult mai mult, 2) fiica ei există doar pentru că ea există, 3) nimic nu va fi mai important pe lume.

V. SISIF CAUTĂ SĂ ÎNȚELEAGĂ CE E SPERANȚA

Fiica ei, în vârstă de doar câteva săptămâni, stă pe un covoraș de joacă tricotat, e în siguranță și privește fascinată umbrele ce dansează pe tavan.

Citise undeva: toată suferința oamenilor vine din speranță.

Altundeva citise: speranța e mișto.

VI. SISIF ÎȘI AMINTEȘTE CUM A FOST PRIMA OARĂ DE DUPĂ NAȘTERE

Louis o ia pe la spate.

Ea îl lasă să-și facă de cap. O împinge în față în timp ce ea împăturește rufele, o călărește ca un animal și își dă drumul după câteva mișcări rapide, spasmodice. Apoi se șterge cu o cârpă din microfibră.

Vezi, zice el, nu s-au schimbat prea multe.

Își amintește acea cârpă, o recunoaște atunci când o folosește să șteargă colțurile gurii fetiței sale. Are un imprimeu cu girafe micuțe.

VII. SISIF TRECE PE LA

Neurologi.

Psihiatri.

Logopezi.

Audiologi.

Ortopticieni.

Toți îi pun aceleași întrebări. E vorba de o urmare a unui accident, a unei leziuni sau altceva? A fost operat copilul dumneavoastră pentru această problemă? A primit copilul dumneavoastră medicamente pentru această problemă? Mai are copilul dumneavoastră și alte simptome? Urmează copilul dumneavoastră și alte tratamente? Are copilul dumneavoastră dureri constante care nu se ameliorează nici dacă se odihnește sau își schimbă poziția? Are copilul dumneavoastră febră? A slăbit copilul dumneavoastră în ultimul timp? Are copilul dumneavoastră dureri pe timpul nopții sau convulsii? Se simte copilul dumneavoastră rău în general? Are copilul dumneavoastră probleme cu oasele sau articulațiile? Suferă de amețeli? Își pierde uneori copilul dumneavoastră echilibrul? Sau cunoștința? Aveți istoric de boli în familie? Cancer? Tulburări mintale? Are copilul dumneavoastră tensiune ridicată? Senzație de apăsare în piept? Diabet?

Da, așadar: ce, cât timp, cât de mult, care?

Sisif calibrează cu termenul „al dumneavoastră”.

VIII. SISIF SE CONFRUNTĂ CU PARADOXUL

Că se simte atât de insignifiantă, în timp ce nu a fost niciodată mai multă nevoie de ea decât acum.

IX. SISIF TREBUIE SĂ ALEAGĂ

Să facă operația acum sau mai târziu.

Mai multe sau mai puține exerciții.

Să continue sau să întrerupă tratamentul.

Întrebarea este dacă îl va avantaja îndeajuns pe copilul dumneavoastră. Ați putea afla numai dacă încercați. Își suflă o șuviță de pe față, are obrajii roșii de la efort.

Spune: Nu avem multe repere, nu știm cât de repede va avansa sau regresa.

Jaloane așezate unul peste altul în colț. Țintă de darts cu arici. Postere cu grupe musculare și cu denumirile lor în latină: orbicularis oris, deltoideus, trapezius, pectoralis major, latissimus dorsi.

Sisif își fixează privirea pe o plasă plină cu mingi colorate, încercând să proceseze gândurile ce se ascund în spatele cuvintelor care încă plutesc în aer, asemenea unor inele de fum.

Și apoi o vede: posibilitatea ca fiica ei să piardă și acele câteva abilități pe care, cu atâta muncă, a reușit să le dezvolte.

Speranța e acum un balon ce se dezumflă, zburând prin cameră fără nicio direcție.

X. SISIF SE LASĂ (ÎNCĂ O DATĂ) DE FUMAT

Pur și simplu nu se mai poate, își spune ea în timp ce suflă deocamdată ultimul fum de țigară. Speranța e acum o rezoluție concretă, ceva de care trebuie să se țină.

Fiica ei stă pe podeaua din sufragerie cu un pampers plin. Nu o deranjează prea tare frigul gri de octombrie.

Sisif închide geamul.

Hai, zice ea, vino să-ți schimb pampersul.

Scoate un rând de șervețele umede din ambalaj, fredonează melodia cântată atât de frumos cândva de o actriță germană și își dorește să fumeze o țigară.

[Din: Explorări]

Îl găsește în fața ușii de la intrare, rulând o țigară. Aer apăsător în jurul lui. Limbă ca de reptilă lingând de-a lungul foiței. Sclipire infernală în ochi. 

A trecut mult timp, se gândește Sisif, de când am dat de cineva.

Salut, salut, bună seara.

Bună seara, răspunde ea politicos.

N-ai mai trecut de mult pe aici. Ai avut ceva mai bun de făcut?

Sisif dă din cap în semn că nu și întreabă: Sunteți din culise?

Desigur, spune, dar nu mi-o lua în nume de rău. Doar urmez ordine.

Pot să vă fur o țigară?

Mmm-bine-fie. Scoate un săculeț cu tutun, urât de nici nu-ți vine să te uiți la el, e făcut probabil dintr-un plămân de copil, vezica unui bolnav, ceva de genul ăsta.

Nu te uita așa urât, zâmbește el pe sub mustață. Nici pentru mine nu e totul lapte și miere, în caz că asta crezi. Ți-o rulez eu?

Vă rog, spune ea. Tonul îi iese mai recunoscător decât intenționează.

După câteva momente trage aer în piept, dă aerul afară.

Nu e la fel de mișto, așa fără consecințe, nu?

Caut pe cineva, zice ea. Știți ceva despre cine e înăuntru?

Depinde, spune el ridicând din umeri.

Îi vine în minte un vers dintr-o poezie celebră: Atâta depinde de o roabă roșie.

El spune: Ce știu sigur este că am mai purtat discuția asta deja de mai multe ori.

O, zice Sisif. Da, scuze, înseamnă că am uitat.

Nu-i nimic, zice el.

Stinge chiștocul, șterge-o acum. Sisif începe să se retragă. Apoi se întoarce, pune întrebarea arzătoare: O știți din întâmplare pe Mia?

Țss, altfel vorbim așa. Un nume, asta-i nou, schimbă un pic lucrurile, trebuie să recunosc. Își scarpină țeasta cojită. Vârfurile degetelor galbene de nicotină, unghiile ascuțite și lungi. Ești sigură?

Așa cred, zise Sisif.

Mia, da, da, da se poate, se poate. Cum arată?

Asta încerc să aflu. Nu e atât de ușor. E încă destul de departe, înțelegeți?

Înțeleg.

Poate dați de ea, pe coridoare.

Dacă o văd pe Mia asta a ta, o să-i transmit că o caută cineva .

Bun, zice Sisif. Mulțumesc mult.

Nu te descuraja, zice el, înainte să intre pe ușa glisantă. Un nume e mai bun decât niciun nume. 

Moartea e peste tot, cade din cer ca artileria grea, îți îngroapă toate persoanele iubite sub dărâmături, sub crâmpeiele vieții tale. Moartea te face să te împiedici de o bordură și să-ți spargi capul în timp ce ieși rapid cu câinele la plimbare. Moartea e o zgârietură într-o tigaie antiaderentă. Moartea are simțul dramei. Și chiar al umorului, uneori. Moartea se strecoară pe furiș în dormitorul tău. Moartea e o ruptură în aorta abdominală, o hemoragie cerebrală. Moartea e un scurtcircuit, un incendiu, un înec, o reacție un pic prea întârziată la volan. Moartea e abruptă. Moartea e o ceartă scăpată de sub control. Moartea e o neînțelegere. Moartea e un atac. Moartea e politică obscură de culise. Moartea e un grafic. Moartea e o groapă comună. Moartea e un păianjen veninos sau un animal de pradă înfometat. Moartea e o dată și o oră. Moartea o găsești lângă tine în pat sau pe podeaua din bucătărie. Moartea colorează apa din cadă în roșu. Moartea accelerează diviziunea celulară într-un ritm alert. Moartea e contagioasă, pătrunde ca o gripă neînsemnată sau bacterie, se instalează apoi în inima ta și își termină treaba acolo. Moartea e un gând de care nu poți scăpa. Moartea e o eroare medicală. Moartea e atunci când bei o cafea prea fierbinte. Moartea nu deosebește, dar face diferența. Moartea e o avalanșă. Moartea e o rochiță de botez sintetică într-o biserică plină de lumânări. Moartea e o pandemie. Moartea e o senzație de apăsare în piept. Moartea e o execuție. Moartea e o scară. Moartea e un brânci de la spate. Moartea e o aterizare ce se apropie. Moartea e un șurub care nu e bine strâns. Moartea e un val de căldură. Moartea e o alergie la nuci. Moartea e un zid de apă. Moartea e un proces lent care te sleiește de puteri. Moartea e înfășurată într-un cearșaf alb. Moartea e adusă de valuri la țărm. Moartea e o injecție. Moartea așteaptă un moment de neatenție când nu ți-ai pus încă centura de siguranță, când ești prea obosit să oprești uscătorul de rufe, când te odihnești, când îți închizi puțin, doar puțin, ochii. Moartea e un kalașnikov într-o sală de clasă. Moartea e când nu mai mănânci și nu mai bei. Moartea e o cădere pe fereastră. Moartea e degradarea metalului. Moartea e foamete. Moartea e secetă. Moartea e lipsă de igienă. Moartea e o surpare, o copcă, nisipuri mișcătoare. Moartea e credință; într-un Dumnezeu, în homeopatie, în teorii ale conspirației, în propagandă. Moartea e o decizie, o graniță apărată cu prea multă înverșunare. Moartea e o discuție în care dai o veste proastă. Moartea e o treaptă un pic mai îngustă decât anticipaseși. Moartea e o podea tare de granit. Moartea te scoate din sărite. Moartea e o ardere incompletă la centrala termică. Moartea e o scurgere de gaz. Moartea e un cheag . Moartea e un nod de spânzurătoare. Moartea e un obiect dur. Moartea e un fierăstrău circular. Moartea e o estimare greșită. Moartea e o supradoză. Moartea nu ezită niciodată.

[Din: Descoperiri]

Ai aproape doi ani și încă n-ai spus niciun cuvânt. Louis și cu mine te numim un copil calm, un copil liniștit. Apele line, spunem noi zâmbind oricui ne întreabă. Nu ne facem griji. Nici atunci când primim trimitere de la medicul de familie.

*

Luăm cina împreună. Louis întreabă: Crezi că are ceva grav? Tonul lui îmi face pielea de găină. Ideea că el te privește acum cu alți ochi. Îți șterg urmele de morcov de pe buze, las lingura de plastic jos, te îmbrățișez protector.

O să investigăm, zic eu. Dar oricum, nu are nimic grav.

*

Primele diagnostice provizorii. Un șir de discuții inițiale. Este de tip multiplu și o limitează. Louis vrea să știe ce sindrom, ce boală, ce afecțiune. Se poate manifesta în diverse moduri, spun doctorii. Vom vedea. Nimic nu e sigur.

Cu excepția faptului că fiica ta va necesita asistență pentru tot restul vieții.

*

Am citit undeva că lumina pare să fie compusă din particule atunci când ne uităm după particule și din unde atunci când ne uităm după unde.

Speranța e acum o ipoteză.

*

Louis vrea să te botezăm, iar eu râd inițial de idee.

Apoi zice: Trebuie ca noi să ne asigurăm că are un suflet.

Mai zice și: Trebuie ca noi să punem incertitudinea înaintea certitudinii.

Iar prin „noi” vrea să zică de fapt „eu”. Dar înțelegem amândoi asta.

*

Am citit undeva că sufletul cântărește 21 de grame.

Nu mai mult decât un pumn de stafide.

*

Am citit undeva că speranța e o confuzie între dorința și probabilitatea ca un lucru să se întâmple.

*

Am citit undeva că Dumnezeu, la început, a zburat deasupra haosului deghizat în pasăre.

*

Există Dumnezeu atunci când ne uităm după Dumnezeu?

*

Încercăm o cască pentru corectarea craniului. O linguriță adaptată. Un premergător.

*

Nu o privi ca pe un copil cu probleme, spun asistenții sociali. Privește-o ca pe un copil cu posibilități.

*

Mergem la cursuri, primim sfaturi, învățăm cuvinte ca să-ți putem descrie nevoile și schimbările de dispoziție.

Nu e de ajuns.

*

Mă simt ca un cartograf. Te rotesc la fel cum se rotește Pământul. Îmi trec degetele peste arhipelagul vertebrelor, așez o grilă peste tine, schițez vectori, linii punctate imaginare, cartografiez tot ce pot cartografia.

*

Ai aproape cinci ani și te compar cu o ființă mitică. Tu vezi frumusețe acolo unde noi nu o recunoaștem. Te joci cu razele soarelui care se strecoară înăuntru pe fereastră.

Lumina ce ți se scurge printre degete te face să tremuri de plăcere.

Strigăte de bucurie.

Lumina ochilor mei.

*

Însă atunci când dispare soarele, îți dispar și ție zâmbetul larg și puterea din corp. E ca și cum te-ai stinge.

*

Descriu ceea ce văd, îmi iau notițe ca să fiu conștientă de comportamentul tău, de emoțiile care țin de el.

Cartografia mea.

Nu mai sta atâta pe capul săracului copil, zice Louis.

Iau notițe, ferm hotărâtă să înțeleg mai bine de ce ai nevoie.

*

Hai la soare, spun eu. Ne trebuie o vacanță.

*

Ce ne reține?

Louis, căruia nu i se pare un plan fezabil.

Inflamații, reflux, incontinență, constipație, retenție urinară, greață, înecat, pericol de sufocare, hipotonie, luxație de șold, scolioză, deformări ale mâinilor și picioarelor, evoluția schimbătoare a epilepsiei, spasme musculare, tulburări de procesare a stimulilor.

Da, bine, și asta.

Dar ai vrea, te întreb. La soare?

Din spatele ochilor tăi vineții sclipește răspunsul.

*

Din momentul în care Pământul s-a putut vedea de la o distanță mai mare, cu avioane sau sateliți, hărțile au început să devină din ce în ce mai clare.

*

Cartografia este la bază o formă de comunicare. E vorba de mesajul pe care îl transmiți celui care utilizează harta.

Caut o modalitate prin care să te pot privi, prin care să devii un loc, un sentiment, un miros, o rețea de tuneluri prin care să pot rătăci.