Ştern, un băiat de opt ani, locuiește în Greystad. Tatăl său este diplomat, iar mama sa, o artistă introvertită, se izolează tot mai mult în sine însăși. Deși nu este menționat explicit, cititorul realizează de la început că părinții lui Ştern sunt în divorţ. Își face apariția mătușa Ema (sora unui prieten apropiat al tatălui lui Ştern, un tânăr colonel ambițios din armată), care trebuie să aibă grijă de băiat cât timp tatăl său se află într-o delegație în străinătate. Acesta îi promite lui Ştern că se va întoarce pentru ziua lui de naștere, chiar înainte de Crăciun, însă curând devine clar că respectarea acestei promisiuni este foarte dificilă, la fel ca și situația politică din țară. Greystad seamănă suspect de mult cu Sofia, dar ar putea fi la fel de bine orice altă capitală din Europa Centrală sau de Est. De asemenea, rămâne neclar când anume se desfășoară povestea –pe tot parcursul narațiunii sunt presărate diverse referințe la anii ’30, ’40, sfârșitul anilor ’80 sau chiar la prezent. Acest lucru creează o atmosferă onirică de déjà vu și déjà vécu, evocând impresia că istoria memoria și trauma se repetă. Romanul împletește fire narative paralele și aluzii la teme precum populismul, organizațiile paramilitare de extremă dreaptă și efectele periculoase ale rețelelor sociale. Cartea începe cu câteva evenimente aparent fără legătură între ele, petrecute în Greystad. În diferite case din oraș, în mod aleatoriu, încep să dispară pantofi; un aristocrat misterios, cu planuri ambițioase, sosește cu dirijabilul său. Reședința sa zburătoare rămâne să plutească amenințător deasupra orașului, întruchipând astfel sentimentul de amenințare și neliniște care se instalează în aer. Baronul are un plan viclean, care va fi dezvăluit mult mai târziu: să fure visele locuitorilor din Greystad. „Primul roman al scriitorului bulgar este una dintre senzațiile sezonului literar, undeva între o poveste despre maturizare și o fabulă politică.”— Libération, Franța „O întoarcere veselă-întunecată-dulce-sărată a unui adult la copilărie.”— Kristin Dimitrova, scriitoare, Ziarul literar Dificil de definit din punct de vedere al genului, „Vară în Burlandia” conține, de fapt, elemente de fantasy, roman istoric, basm și poveste de aventuri cu un personaj negativ demonic. Tocmai posibilitatea evadării – acest orizont personal luminos – face cartea lui Milanov atât de blândă și ușor de citit. Deși acțiunea se desfășoară sub umbra apăsătoare a dirijabilului care planează deasupra orașului, nu este nimic înfricoșător sau fără speranță în ea. Este un roman strălucitor despre joacă și cum să calci în picioare răul.— Yulia Rone, Toes

O doză de Lager într-o mână, rozariul în cealaltă, o țigară în colțul gurii, la radio, Aerosmith. Trei fete care simt ceva una pentru cealaltă, într-un Opel rablagit prin Polonia rurală. Una le povestește celorlalte viața ei: prima școală, prima prietenie și prima dragoste. Expediția sufletească în anii '90 și 2000 pe care o întreprinde naratoarea acestei povestiri de călătorie se dovedește a fi, în esență, o analiză pătrunzătoare a identității de clasă și de gen, dar și o încercare de descriere a dorinței homoerotice: mai întâi în întregime înăbușită de heteronormă, mai apoi exprimată în gesturi mici și săruturi, în sfârșit – articulată clar în călătoria cu mașina. Destinația ei geografică e Radom, dar cea existențială – transgresia, afirmarea și experiența extatică a libertății. "Puține cărți din literatura polonă contemporană sunt ca Nu toți ajungem în rai a Olgăi Górska. Autoarea ei a reușit ceea ce pentru mult timp părea imposibil: a descris fără compromisuri experiența de a crește ca lesbiană în Polonia anilor '90, într-un mod care i-a permis cărții să ajungă la un public larg. În ciuda trecerii a trei ani de la publicare – în realitatea pieței actuale asta înseamnă mult – cartea încă este citită și discutată și, chiar dacă din când în când apar în Polonia cărți legate de lesbianism, acesta rămâne singura care a dat experienței lesbiene forma unei povești și a reușit asta cu succes. Pe ce se bazează acest succes? Nu toți ajungem în rai trezește emoții prin descrierea îndoielilor romantice autentice, universale, în realitatea provizorie a capitalismului timpuriu adus în Polonia din Vest în anii '90. Prezintă perioada de la cumpăna secolelor al XX-lea și al XXI-lea nu prin prisma evenimentelor politice și a emancipării metropolitane, ci descriind cotidianul unui oraș mic, religia populară amestecată cu primii fiori ai sexualității și fascinația muzicală din adolescența milenialilor de azi. Așa cum poate vorbi literatura cea mai bună despre identitate, fără să facă uz de acest cuvânt. Górska scrie cu un limbaj expresiv și bogat, din inimă, dar și cu pătrundere filosofică. Cartea este fără îndoială un clasic al literaturii lesbiene." — Dr Małgorzata Tarnowska-Sikora

Sibel wacht in de luchthaven van Istanboel. Elke dag opnieuw mist ze haar vlucht naar Brussel. Ze voelt zich in de beide landen niet thuis, wil grip krijgen op de herinneringen aan haar overleden vader en haar taal herontdekken. Sibel vult de dagen met het observeren van andere passagiers en de zorg voor een speurhond. Maar zelf wordt ze ook geobserveerd. Bewakingsagent Ömer houdt haar via zijn schermen in da gaten en beslist haar te beschermen, zoals een vader. En dan is er nog Wernicke, een piloot die niet alleen zijn job verloor, maar nu ook zijn taal en gezondheid. Alle drie leven ze illegaal in de luchthaven, met hun eigen bagage en communicatieproblemen. Een sneeuwstorm verlengt hun ongemakkelijke samenzijn, maar een afscheid is onafwendbaar. Erkan omschrijft gevoelig hoe het is om tussen twee culturen op te groeien. Honingeter maakt bevattelijk hoe onmogelijk het is de ander echt te begrijpen en om je ergens thuis te voelen als je je moedertaal niet kunt spreken. Met poëtische metaforen toont Erkan de kwetsbaarheid van haar personages. Tülin Erkan (1988) groeide op in Oostende bij een Franstalige moeder en een Engelstalige grootmoeder. Haar zomers bracht ze door bij haar vader in Turkije. Wanneer mensen haar als half omschrijven, voelt ze zich vooral dubbel. In haar debuut Honingeter rijgt ze taal en herinnering virtuoos aan elkaar tot een gecondenseerd geheel.

Ova knjiga kratke proze je svedočanstvo jednog vojnika o iskustvu velikog rata. Vera na frontu, bratstvo među vojnicima, strah i nada, smrt i Ljubav. Autor obrađuje sopstvena traumatična sećanja, ali tekst može poslužiti kao psihoterapija ne samo za njega već i za čitaoce. On govori o sebi, prepričava stvarnost i snove, ali pre svega beleži život na samoj ivici. Govori o ljudima velike Ljubavi, na kojima sve i počiva. Ovde se javlja Gospod Rovovski, započinje Najnoviji zavet, ukrajinska kultura u rancu postaje oslonac, a priznati majstori ratne književnosti ne izdržavaju ispit stvarnosti. Oni o nama, Ukrajincima, ne znaju ništa. O sebi možemo govoriti samo mi sami, jer je na Istoku svašta novo. I Artur Dronj o tome govori otvoreno i neposredno. Onako kako govore oni koji su bili na ivici. I vratili se.