Toate gările au un ceas. De fapt, au mai multe. Deasupra casei de  bilete se află cel principal. Apoi, pe peroane, sunt cele mai mici. Cele utile,  în complicitate cu lenea noastră de a mai scoate mobilul din buzunar sau  de ne verifica ceasul de la mână.         Copiii sunt fascinați de ceasurile acestea. Întrucât secundarul se ro tește fără oprire, este până la urmă singurul moment în care pot vedea cum  trece timpul. Se uită la secundar cum urcă și, pe măsură ce devine vertical,  inimile lor mici bat mai repede și ochii li se deschid larg. Când, în sfârșit,  minutarul face un salt, ei...

Nici măcar acum nu știm cum de-a înghițit Oscar sămânța sau unde a gă sit-o. Nu înțelegem cum a putut crește copacul înlăuntrul lui, cum a ger minat sămânța nestingherită în epigastru, după spusele doctorului, irigată  doar de secrețiile biliare ale copilului. La șapte ani, tot doctorul ne-a spus,  stomacul își face treaba de minune. Corpul lui Oscar al nostru – pe atunci,  încă era Oscar al nostru – a îngăduit copacului să crească, rădăcinilor să se  întindă prin intestine și trunchiului să se lungească subțire, ceremonios,  de-a lungul esofagului, către gură, dibuind cu ramurile lumina soare...