Fiecare om are dreptul, iar dreptul acesta este unul divin, și nici nu poate fi  altfel, la o ultimă frază, nu e obligatoriu ca fraza aceasta să fie lungă, nici să  semene unui bilet de adio, dar contează ca ea să fie adevărată, atât adevăr cât  să încapă, totuși, într-o frază, fie ea și ultima, căci adevărul are obiceiul de a fi capricios, ceea ce nu înseamnă că el nu există, desigur că există, și trebuie  spus, doar că el nu poate fi spus într-o poveste, fiindcă povestea își are ade vărul ei, care nu e totuna cu adevărul adevărat, fără să fie însă mai puțin, iar  fraza aceasta e dreptul meu ...

Am patru ani și nu am urcat niciodată mai sus de etajul I. Sunt încredințat  că șarpele albastru al balustradei e nesfârșit, că el urcă și urcă și urcă, spul beră acoperișul de smoală al blocului nostru și înaintează nevăzut către cer.  E un gând pe care nu îl împărtășesc nimănui. Frica mi se încălzește la fla căra acestui gând.   Oamenii coboară de la etajele superioare, dinspre cer, uneori vor besc între ei în șoaptă și eu nu aud ce își spun. Dar niciodată nu e o tăcere  încheiată între ei. Niciodată nu e li-niș-te. Șoaptele plutesc de la unul la ce lălalt. Sunt ca niște albine sau poate ca ...

Înspre zori, visă o crimă comisă sub un migdal și patru lozuri de loterie, toate necâștigătoare. Era ziua de duminică.  Tânărul medic plânse în somn și se trezi cu obrajii uzi și îmbrățișat de o tristețe purpurie. Mâncă fără poftă, se îmbrăcă în doliu și așteptă telefonul care avea să îi confirme cine i-a murit peste noapte.   Bunicul său se născuse mai aproape de începutul secolului XX, într-o lume mult prea îndepărtată ca oamenii să fi păstrat din ea multe fotografii.  Tatăl bunicului său se săvârșise cu treizeci de ani înainte ca tânărul medic să se nască. El venea dintr-un timp încă și mai...