Toma Toman stă într-un autobuz cu direcția Istanbul. Fuge. De justiția cehă. Ieri a dat o petrecere pentru prietenii săi din cartier, din Praga. A fost o petrecere sălbatică. Ca și cum ți-ai lua rămas bun de la oameni pe care s-ar putea să nu-i mai vezi niciodată. Ceva și mai sălbatic însă a fost ce trăise Toman în lunile precedente. 
I-au dat portretul la televizor, era căutat – „omul care a ucis”. Fusese o bătaie în fața unui club din Praga la primele ore ale dimineții. Tribunalul orașului Praga l-a condamnat la mulți ani după gratii. 
Acum însă se află în autobuz încă puțin mahmur, gândindu-se la ce s-a întâmplat de fapt. Are destul timp să se gândească la asta, excursia în Turcia pe care prietenii săi au organizat-o ieri nu are sfârșit. Iar el voia să meargă pe uscat până în Asia de sud-est. „Mission impossible”. 
Istanbul. Se urcă într-un avion, mama îi cumpărase biletul, așa ajunge în Thailanda. Bangkok, un loc bun unde să dispari. Dar Toman nu vrea să dispară. Vrea să câștige timp și să elaboreze un plan pentru a-și spăla numele. 
În Thailanda va sta puțin, un emigrant l-a asigurat că în Australia sunt locuri de muncă bune și ușor de găsit. Se îndreaptă către „Țara cu susul în jos”. 
Melbourne. Are noroc, în Australia chiar poate obține imediat un job la o firmă de catering și, de fapt, chiar și cazare. Își va face „bârlogul” în magazia cu băuturi alcoolice din casa scării. „Sarcina mea era să asigur răcoritoarele, de fapt doar băutura. Ajungeam undeva, îi îndopam pe toți, apoi împachetam totul și plecam înapoi acasă”. Astfel descrie modul în care s-a descurcat în Australia.
Între timp însă, îl căuta Interpolul. 
Toman trebuia să iasă din Australia o dată la trei luni pentru a obține viză. Ultima oară a fost în Bali. 
Denpasar. Totul decurge conform planului. Când se întoarce după o vacanță de trei săptămâni, este oprit la controlul pașapoartelor. „Vă rog să ieșiți din rând”, i se spune. Pentru câteva momente încă mai făcea pe eroul, cum că va pierde avionul, dar știa că i-a sunat ceasul. 
Poliția îl ia pe un scuter, conducând pe străzile zgomotoase din Denpasar, cu Toman ținându-și valiza în mână, întrebându-se cum arată o pușcărie asiatică. Se și vedea într-o celulă aglomerată cu zeci de asiatici și cu traficanți de droguri europeni, gândindu-se că eforturile sale de a evita închisoarea tocmai au eșuat. 
Între timp, acasă, în Cehia, televiziunea Nova relatează despre o bandă de vânători de cranii (1), adică organizarea unui flagrant. După ce „urma criminalului ceh” a fost pierdută în Australia, aceasta reapare „în Indonezia, Jakarta”. „Iată, deci, o problemă: criminalul ceh s-ar putea acum pierde într-o țară în care trăiesc 230 de milioane de oameni”, spune reporterul postului TV Nova, imaginile din capitala asiatică fiind acompaniate de muzică ritmată. „Dar poliția cehă a avut un avantaj, un indonezian nativ. Acesta și-a folosit limba maternă pentru a negocia o arestare cu poliția din zonă”, transmite reporterul. 
Toman nu a fost arestat la Jakarta, așadar pe insula Java, ci la aproximativ 1200 de kilometri distanță, pe insula Bali. În afară de geografia defectuoasă, reportajul mai are și alte puncte slabe. Totul sună ca o acțiune curajoasă a oamenilor legii din Cehia. Cu toate acestea, reporterul nu face nici un comentariu despre modul în care Toman scăpase. În plus, redactorul nu respectă articolele din lege. Nu are voie să-l numească pe Toman un criminal. El nu fusese condamnat pentru crimă, ci pentru vătămare corporală gravă, soldată cu deces. 
Poliția indoneziană pe scutere tocmai a oprit, îndreptându-se împreună cu Toman spre un restaurant. Comandă ceva de mâncare. Masa se mișcă sub farfuriile cu mirosuri și culori exotice. Însă lui Toman îi pierise foamea. „Eram un pic nervos.” 

ÎNCHISOAREA 

La închisoarea din Denpasar nu e chiar atât de rău. I se spune „vilă”. Destul de ciudat, bărbații și femeile stau aici împreună. În timpul zilei se uită cu toții în gol, iar dacă ești în relații bune cu gardienii, poți chiar să bei. Cel mai important detaliu este că Toman are un smartphone cu acces la internet. Asta e ceva la care doar poți visa într-o închisoare din Cehia. 
Indonezia nu are un acord de extrădare cu Cehia, dar partea cehă negociază transferul. Acum este un joc al așteptării. Toman își răsfoiește dosarul în celulă. Se uită prin presa cehă. Dă peste reportajul meu despre frații Bárt. Unul dintre personajele din poveste îi pare cunoscut. Profesorul Straus. 
Câteva minute mai târziu, un mesaj ajunge pe pagina mea de Facebook. „Am ceva pentru dumneavoastră. Cred că domnul Straus trișează în rapoartele sale. Sunt în Bali, vă pot scrie mai multe. Cu sinceritate, Toma Toman.” 
„Aha, interesant. Atunci dați-mi de știre când vă întoarceți din vacanță.” 
„Nu sunt în vacanță, sunt la pușcărie.” 
Așa a început conversația noastră care a durat nouă luni. Am pus mâna pe câteva materiale din dosarul lui. 
„Să nu vă alarmați când îl citiți, mă descriu acolo ca pe un animal. Dar nu sunt criminal.” 
E un dosar gros și nu e plăcut să-l răsfoiești. Fotografii de la locul crimei, imagini brutale, sânge, descrieri detaliate ale rănilor fatale, indicii, mărturii. 

GAUDÍ DIN HOLEŠOVICE 

Cross Club Holešovice. Inițial a fost, de facto, un bar pentru cunoscuți. „O perioadă am funcționat pe o bază semi-legală, când nu aveam licență, nu îndeplineam toate standardele necesare. Treptat însă am devenit profesioniști”, spune Toma Zdeněk alias Lorenzo într-un interviu publicat pe site-ul Cross Club. Clubul se vede din stradă, există sculpturi realizate din bucăți de fier vechi, de inspirație industrială.
— Întregul design a evoluat fără planuri mari, la început, mai ales, a fost ceva spontan. Designerul Fanda Chmelík, atunci când creează ceva, o face într-un mod gaudian, fără planuri precise. Încă de la început a fost un lung șir de încercări – eroare, compoziție. Găseam materiale, de obicei din fier vechi și, când aveam destule, decideam să refacem ceva, de obicei din mers”, spune Lorenzo. Se pare că, dacă inspectorii pentru siguranța traficului au vreun coșmar, acesta ar putea să arate precum Cross. 
— Nu e ca și cum ar fi venit cu schițe detaliate, ce și cum va fi... Asta sigur nu... De exemplu, în ultima vreme am avut o problemă destul de mare cu aprobarea construcției grădinii, s-a construit în același fel, s-a făcut construcția și abia apoi s-a calculat. Era deja supradimensionată, s-a conformat standardelor, apoi s-au făcut planurile și abia apoi s-a făcut proiectul. Dar normele și autoritățile nu sunt pregătite pentru așa ceva. Pentru ceva creat ca o operă de artă, spune Lorenzo pe site-ul Cross. 
Anul 2008. Dimineața, un cadavru zăcea însângerat în acea grădină aprobată sau neaprobată în mod problematic. Toma Toman venise la Cross în seara precedentă. Douăzeci și șapte de ani. Două condamnări anterioare. Eliberat condiționat pentru violență și șantaj. La Bar l-a întâlnit pe Daniel L, douăzeci și șase de ani. Un cazier și mai colorat. De două ori condamnat cu suspendare, de două ori cu executare – procurarea de heroină pentru o fată de paisprezece ani, abuzuri, jaf armat și o serie întreagă de furturi. 
Daniel L. e provocator, are chef de bătaie. Poate că și Toman are, nu e genul care să lase de la el. Dacă inspectorii pentru siguranța circulației au vreodată coșmaruri, ele seamănă cu lupta între cei doi de la Cross. 
Toman și Daniel L. coboară. Bătaia se termină într-un minut. Declarațiile martorilor sunt neclare și învăluite în aburii alcoolului, deoarece totul s-a întâmplat între orele trei și patru dimineața. În întunericul dimineții. Martorii vorbesc despre lovituri cu pumnii și cu picioarele, o statuie prăbușită, un „sunet de metal, o lovitură la cap”. Daniel L. rămâne nemișcat la pământ. 
Toman fuge, ambulanța și poliția ajung la fața locului. Dar nu mai e nimic de făcut, decât pentru un medic legist.

CĂUTAREA 

— Am ajuns la șase și șapte minute la serviciu. Era un cadavru întins în grădină. Poliția a pus sechestru pe statuie și a ridicat-o. Imediat, totul a început să devină viral. Două lucruri figurau în dezbateri: că doi băieți s-au bătut cu bestialitate și că o piatră a căzut și l-a omorât. Brusc, am devenit la fel de vinovat ca atacatorul, îmi spune sculptorul autodidact František Chmelík în bar, la locul crimei. Băieții de la Cross s-au alăturat imediat cercetărilor. Cineva zicea că cel care scăpase locuia în cartierul rezidențial Jižní Město din Praga. Era un bătăuș. 
Între timp, Toman stătea într-un bar cu prietenii săi, știrile rulau la televizor. Prezentatorul vorbea despre un mort într-un club din cartierul Holešovice. Apoi, Toman a fost acuzat de vătămare corporală gravă, în urma căreia Daniel L. a încetat din viață. Un an mai târziu, Tribunalul Municipal din Praga l-a trimis la un penitenciar de maximă siguranță. 

MAMA 

— După verdict, am cedat. Judecătoarea a făcut însă o greșeală. A uitat să-i prelungească lui Toma detenția. A trebuit să îl lase în libertate și a trebuit să aștepte sentința. Am regretat fuga lui, dar l-am încurajat, scrie Jiřina Tomanová, mama condamnatului. 
De anul nou 2010, Toma Toman era deja în Australia. 
— Când l-au arestat în Bali, a fost un șoc pentru mine – deși în tot acest timp mă așteptam la asta. Cei mai răi au fost la Nova TV – ziceau că poliția cehă a prins un criminal brutal. Am cedat. Am fost în concediu medical timp de o lună, spune ea. 
Dar apoi și-a făcut bagajele și a plecat în Indonezia pentru a-și vizita fiul în închisoare. De acolo le scrie și avocaților, și mie. 
În Bali, timp de nouăsprezece luni, Toma Toman ajunse la concluzia că punctul de cotitură al procesului său s-a produs atunci când a intervenit specialistul în biomecanică Jiří Straus. 

PROCESUL

Am citit în dosar cum că František Chmelík a depus mărturie în fața instanței. Este vorba despre statuia lui. O structură metalică formată din mai multe piese, amplasată în fața clubului. O lucrare pe care a creat-o din plăcere. Întrebarea este dacă o piatră pătrată care cântărește 15-20 de kilograme, așezată în partea superioară a statuii, l-a omorât sau nu pe Daniel L. 
Chmelík susține că singura piesă din sutele de tone de fier vechi care se află în Cross, singura piesă ce l-ar fi putut ucide pe Daniel L. nu a fost fixată bine pe structura de oțel. 
— Mi s-a spus că piatra a fost probabil așezată deasupra. Am încercat să mă informez în legătură cu acest lucru, deoarece grădina este curățată în fiecare zi, cei care fac curățenie trec pe acolo, trecem pe lângă ea în fiecare zi, dar trebuie să mărturisesc că nu am primit nici o informație ca cineva să fi văzut acea piatră acolo... „Nu eu am pus piatra aia acolo”, a notat grefiera. 
Chmelík a prezentat o fotografie care arată structura fără piatra amplasată în partea superioară. El a susținut că piatra ar fi atins un cablu și că „nu ar fi fost potrivită”. 
„Nu am văzut niciodată vreo piatră...i-am întrebat pe cei de la curățenie... au confirmat că nu era nici o piatră acolo”, repetă el. Așadar, de unde provine obiectul acela apărut în construcția sa? Chmelík a spus că trebuie să fi fost pus acolo de unul dintre clienții clubului. 
După el, în instanță a depus mărturie și specialistul în biomecanică Straus. Era expertul solicitat de instanță să calculeze care lovitură i-a fost fatală lui Daniel L. Dacă a murit în urma bătăii, sau pentru că îi căzuse o piatră în cap. 
„Inacceptabil din punct de vedere biomecanic!” a rostit el în instanță, o frază care îmi răsună peste ani. 
A mai povestit cum era imposibil ca bătăușii să fi tras peste ei o structură înaltă de 150 de centimetri, iar piatra să fi lovit capul cuiva. A concluzionat că rănile suferite de Daniel L. trebuie să fi fost cauzate de Toman, care îl lovise cu piciorul și care apoi l-a izbit cu capul de structura din oțel. 
Martorii însă au depus mărturie că statuia căzuse. 
Medicul legist Michal Beran susține că a găsit urme biologice pe piatră, iar piatra în cădere „explică bine originea rănii fatale”. Acesta a declarat că în cei treizeci și cinci de ani de practică medicală nu a întâlnit niciodată o lovitură cu piciorul în cap care să provoace tipul de leziune pe care a suferit-o Daniel L. 
Dar Toman purta adidași în acea noapte. 
Cu toate acestea, judecătoarea, după cum se poate citi în verdictul final, a concluzionat că „o descriere mai obiectivă și mai logică a mecanismului de rănire a fost dată de profesorul Straus”. 
A tăiat varianta „piatră” și a dat verdictul: doișpe ani jumate. 

ÎNDOIELI 

Toman stă într-o celulă indoneziană aplecat peste dosarul său, recapitulând. Era revoltat de faptul că Straus a confundat înălțimea celor doi bătăuși în formulele care dovedeau vinovăția sa. El s-a referit la Daniel L. ca la omul mai scund. Dimpotrivă, Daniel L. era mai înalt cu peste zece centimetri și, după cum se menționează în raportul autopsiei, considerabil mai robust. În plus, el avea o alcoolemie de 3,5 la mie în momentul în care s-a prăbușit la pământ. 
„Straus nu cunoștea detaliile, însă venea cu rezultatele”, îmi scrie Toman din Bali, pe Messenger. 
Este timpul să îl întreb pe profesor despre aceste discrepanțe. Îl invit la o întâlnire, însă el răspunde în scris. 
„În ceea ce privește cazul de mai sus al inculpatului Toman, vă informez că am pregătit raportul în scopul procedurilor juridice și am comentat întrebările în timpul procesului. Aș dori să subliniez faptul că instanța decide cu privire la vinovăție sau la nevinovăție. Mențin expertiza pe care am elaborat-o, care se bazează pe îndelungata mea experiență și pe practica altor experți. Consider întrebările dvs. irelevante”, scrie Straus. 
Avocatul Michal Marini, pe care, la fel ca pe mine, Toman îl contactase din închisoarea indoneziană, nu le consideră irelevante. Și el parcurge dosarul. Este îngrozit. Consideră că inculpatul este victima unei erori judiciare, dacă nu chiar a unei infracțiuni.
Toma Toman stă în celulă studiindu-și dosarul. Caută. Pe site-ul Tomato.cz sunt mii de fotografii. Dar cea mai revelatoare este probabil cea care se află deja în dosar. Două fete stau în fața unei statui, zâmbind către obiectiv. Piatra de sus este așezată pe structură. Este cât se poate de strâmbă.




1.
„Vânătorii de cranii” în Cehia sunt un departament special al Biroului de Criminalistică și Investigație Criminală, specializați în căutarea internațională și aducerea în țară a infractorilor ce se sustrag de mult timp executării pedepsei. Cu toate acestea, ei nu sunt Interpol, adică poliția internațională, ci aparțin strict de Poliția Națională a Cehiei.